"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul."
locas de închinare

Ortodoxia – Puterea Duhului Sfânt

sfântul protector

„Părintele duhovnicesc are, fără îndoială, o mare responsabilitate, dar nu trebuie urcat pe un piedestal, cu atât mai puțin să facem din el un idol. Căci nu el, ci Duhul Sfânt acționează! El rămâne o persoană în fața lui Dumnezeu, cu propria sa căutare duhovnicească, cu propriile sale suferințe, cu propriile sale păcate.” (Arhimandritul Syméon, egumenul Mănăstirii „Sfântul Siluan” din Franța și ucenic al Părintelui Sofronie Saharov)
Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru: „...Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei..."
Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: „Oamenii au nevoie de o deschidere, Dacă vi în mănăstire si te izbesti de un zid al privirii, al atitudinii, nu stiu dacă mai vi a doua oară. Oamenii vin în mănăstire cum sunt ei. dacă eu încep să-i spun stai acolo, nu te aseza, fă cruce, acolo... omul l-ai derutat, nu mai stie. Lasă-l că are Dumnezeu grijă de el si în timp omul se cizelează, în timp omul învată. Prima dată trebuie să-l primesti, să fi deschis fată de el. Si eu cred că ăsta este firescul lucrurilor, că până la urmă, Dumnezeu e bun, nu vrea moartea păcătosului si n-avem voie noi să punem eticheta de păcătos pe cei care vin în biserică si nu cadrează cu ceea ce am asteptat noi să fie... PRIMESTE-L PE OM ASA CUM ESTE SI LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ LUCREZE!"
Konstantin V. Zorin - Ce ne împiedică să fim cu Dumnezeu. Patriarhul Alexei al II-lea arată: „Cel ce doreste să fie povătuitor, învătător, călăuzitor trebuie neaparăt să aibă modestie si discernământ... În sine, preotul nu este purtătorul adevărului absolut, si hirotonia nu reprezintă o garantie a infailibilitătii judecătilor lui. Nu trebuie ca el să se identifice pe sine însusi cu Biserica...Dumnezeu n-are fii vitregi si fiice vitrege, nepoti si nepoate; pentru El toti sunt doar copii... Autentica ascultare canonică bisericească este ascultarea iubirii fiului fată de tată si a tatălui fată de fiu, nu ascultarea robului care tremură în fata despotismului stăpânului..." Prin taina Hirotoniei, preotului i se dă marea putere a dragostei părintesti, nu a samavolniciei personale egoiste. Simtind aceasta, poporul l-a numit dintotdeauna pe preot „părinte". „Însă, din păcate", se tânguia patriarhul, „unii clerici, unii parohi, nu merită acest nume, fiindcă se comportă în parohie ca niste mini-papi, mini-cezari, si pretind în mod grosolan, tiranic, ascultare absolută de voia lor, care adeseori este nechibzuită, de egoismul lor. Astfel, iubirea de stăpânire a unora naste slugărnicia altora..." Este extrem de periculos, după cum spune Sfântul Ioan Scărarul, să luăm lupul drept păstor. Sfântul scrie: „Atunci când cu smerită cugetare vrem să ne supunem si să încredintăm mântuirea noatră altuia, ... trebuie să-l cercetăm..." Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu si să verificăm dacă sfaturile primite corespund poruncilor biblice, canoanelor Sinoadelor Ecumenice si scrierilor Sfintilor Părinti. Nu este îngăduit ca „din ascultare" să facem compromisuri în privinta constiintei, să fim cruzi, indiferenti, fătarnici, vicleni, josnici...
Iubitorul de stăpânire îsi înfrâneză pornirile iubirii de stăpânire si iubirii de cinstiri; comportamentul exterior intră în conflict cu trăirile interioare, creste anxietatea si ajunge într-un cerc vicios din care nu mai poate iesi. O problemă foarte serioasă este abuzul nu numai de putere seculară, ci si de cea duhovnicească. Nu vă dati pe mâna celor care sub masca cunoasterii duhovnicesti si a străvederii harice îsi impun propria vointă, frâng personalitatea, manipulează mintea si îl lipsesc pe om de libertate... Adevăratul păstor ortodox lucrează nu cu propria autoritate, ci cu autoritatea lui Hristos. „Păstoriti turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câstig urât, ci din dragoste; nu ca si când ati fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei"(I Pt. 5, 3-4).
Preasfințitul Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei despre faptul că ASCULTAREA DE DUHOVNIC NU ĨNSEAMNĂ SCLAVIE. „Una este ascultarea şi alta este sclavia. De la a fi smerit până la a fi laş e diferenţă mare” spunea într-un interviu Ierom. Eftimie Mitra. Ca asa este ne-o confirma si Preasfintitul Episcop Siluan. Criteriul care stabileste relatia între noi si Dumnezeu este dragostea. Nu se poate dragoste fără libertate. O spun asta ca toti cei cărora li se pare că duhovnicia care se exercita asupra lor îi tine ca o gheară, asa, si care vrea să facă din ei fii după chipul si asemănarea duhovnicilor lor, să se simta liberi. Nu numai să spună „NU”, dar să se simtă liberi să schimbe „reteaua”. Nu vreau să provoc răzvrăţ, ci vreau să dau curaj fiecărui suflet care se raportează la Dumnezeu si-n numele lui Dumnezeu se duce, în numele lui Dumnezeu are libertate, Dumnezeu îi binecuvântează libertatea să caute si să nu creadă că dacă s-a spovedit prima dată la un duhovnic, la un părinte, crede că de data viitoare tot la el trebuie să se ducă. Tu te raportezi asa cum te raportezi la Dumnezeu – cu libertate, te raportezi si simti ca acesta îti devine părinte. Duhovnicul nu are putere asupra ta; nicio putere nu are pentru ca Dumnezeu Singur are putere. Când devine constrângătoare relatia aceasta, în sensul în care constrângator înseamnă că nu simti că te dezvolti si că înfloresti ca o floare linistită, fără să trebuiască să faci exercitii impuse. Si acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este libertatea. Si atunci înseamnă că pe lângă rugăciune, există criteriul acesta al libertatii în Duh pe care Dumnezeu ne-o da pentru ca ea este garantată si are ca inimă, ca măduva, dragostea, iubirea. Dacă e vorba de iubire, stiti si proverbul din popor: „Dragoste cu forta nu se poate“.
Bine ar fi să întelegem că raportarea aceasta nu numai a ascultătorilor este către Dumnezeu, dar si a celor care sunt chemati să-i călăuzească pe ascultători prin lumea aceasta – care încet-încet se numesc duhovnici – are tot aceleasi criterii. Si mai ales că rădăcina cuvântului „duhovnic” este „Duh“. Deci trebuie să stie cum să lucreze cu Duhul ca să-i învete si pe cei care vin la ei să se înscrie în libertatea Duhului, dar si în exigentele Duhului – asta e cu totul altceva.
Dar în exigentele duhului nu încape niciodată constrângerea. Dar din prisos de libertate, da, eu pot să-mi predau libertatea toată, Doamne, pentru Tine; pentru ca să fac loc voii Tale în mine si viziunii Tale si perspectivei Tale, sunt gata să mă predau în mâinile celui pe care mi-l pui Tu în fată. Asta e cu totul altceva. Dar acela să nu uite că e în numele lui Dumnezeu, si nu în numele lui.
[…] Zicea apostolul Pavel: „Sunt întemnitat pentru Hristos“, dar el scria epistole care ne-au rămas până astăzi, care sunt pline de sperantă si duhovnicie”.
- Există la un moment dat riscul idolatrizării duhovnicului? Cum poate fi ocolit acest risc?
- Riscul există, bineînteles. Cum există si riscul ca duhovnicul să-si „sclavizeze” (înrobească) pe fiii duhovnicesti si să facă din ei niste ‘masinute teleghidate‘. Poate că merg împreună sau se determină una pe alta. Dar toată problema vine din faptul că nici unul, nici altul nu întreabă pe Dumnezeu: „Doamne, ce să fac?". Dar noi ajungem câteodată la un ‘umanism‘ orizontal, în care noi încercăm să-l facem pe celălalt să nu mai scuipe pe jos, să nu mai înjure, să-si plăteasca taxele la timp, să nu se mai bată si ni se pare că, vai, uite ce fii duhovnicesti avem noi, că, uite, nu mai înjură, nu se mai bat, vin la Biserica, s.a.m.d. E un fel de umanism, ceva corect, destul de pozitiv, asa, … „un om mai bun“. Numai că telul este ca omul să ajungă la Dumnezeu, ca omul să se lege de Dumnezeu, să-L redescopere pe Dumnezeu si să meargă în viata lui spre întâlnirea cu Dumnezeu! Chiar dacă nu-L vede acuma, merge ca orbul, de mâna altora care merg în aceeasi directie sau… de mâna ta, duhovnice, care si tu poate că esti orb, dar si tu te tii de altul si te luminezi cu învătăturile Părintilor în orbecăiala ta si mergi înainte. Dar… spre Dumnezeu mergi! Cititi
Clericii din zona de centru a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s-au reunit în conferința semestrială de toamnă | 27 noiembrie 2018 – Centrul Eparhial de la Roma Conferința cu caracter pastoral și duhovnicesc a fost susținută de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, care le-a vorbit clericilor prezenți despre anumite exigențe ce derivă din misiunea preoțească, îndemnând la trezvie pastorală și la slujire responsabilă, căci fiecare slujitor al lui Hristos va da răspuns în funcție de modul în care L-a slujit pe Dumnezeu și L-a predat credincioșilor încredințați spre păstorire, întâi de toate oferindu-se el, ca preot, drept model de urmare a lui Hristos. Cititi

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul: Dreptate și Sfințenie

Conform Scripturii, cel drept este cel care îndeplinește toate poruncile lui Dumnezeu și este plăcut lui Dumnezeu, adică sfântul. Dreptul este cel care este desăvârșit în relațiile sale cu ceilalți. Potrivit Bătrânului Paisie, «dreptatea divină înseamnă a face ceea ce odihnește pe celălalt », adică să preferi să-ți sacrifici voia ta, liniștea, dreptul tău, pentru a ușura suferința și a-l ajuta pe celălalt. «Dreptatea duhovnicească este atunci când omul simte că poverile celorlalți sunt ale lui. Cu cât o persoană este mai înaintată în plan duhovnicesc, cu atât mai puțin își acordă vreun drept sieși. De exemplu, să zicem că urcăm o pantă în compania cuiva cu o geantă pe umăr. Omul duhovnicesc ia și povara celuilalt pentru a-l bucura, dar îi spune cu tact că îl ajută. Întreaga problemă este să ne punem în locul celuilalt, să-l înțelegem. Atunci suntem înrudiți cu Hristos». Cuviosul Paisie sfătuia: « Respingeți toată logica și dreptatea umană, puneți-vă în slujba dreptății divine. Omul monden are multă ignoranță, cât și multe drepturi. Dacă superiorul său se poartă urât cu el, îl va chema în instanță. Călugărului, orice nedreptate i s-ar face, nu are niciun drept, chiar dacă este insultat. Dumnezeu a dorit așa în iconomia Sa, ca să ne slobozească dintr-un păcat, ca să economisim ceva bănuți. Când însă suntem răniți și căutăm să ne cerem drepturile, atunci nu lăsăm nimic în Banca de Economii». El era convins că cine suportă în mod conștient nedreptatea este răsplătit în această viață de Dumnezeu care este drept, atât cu daruri duhovnicești – cât și materiale – proporțional cu starea sa de înduhovnicire. Scria într-o scrisoare (25 februarie 1971): «Am văzut marea dreptate a lui Dumnezeu, care nu are limite, în timpul unui eveniment. Un suflet căruia i s-a făcut rău, slujind în mod gratuit păcătoșilor, a atins un nivel de contemplare spirituală după o lună de greutăți și a trăit în adâncul sufletului său tainele lui Dumnezeu». El vorbea cu înflăcărare despre victimele nedreptăților: « Pentru orfani, pentru bolnavi, pentru bătrâni, pentru toată lumea, există instituții. Pentru cei prigoniți însă, care au suferit nedreptăți, nu există nicio instituție. Toată lumea ia nedreptatea și o aruncă în spinarea celuilalt, pentru că o văd ca pe o povară grea și urâtă. Și totuși pentru cel care a îndurat nedreptatea, ea este atât de dulce, mai mult decât orice altceva! Cele mai frumoase momente pe care le-am trăit au fost cele în care am suferit nedreptăți. Cine îl acceptă pe cel care a suferit nedreptatea, acela Îl primește pe Hristos care pătimește în inima sa. Certurile se declanșează pentru că toată lumea vrea să acapareze mai multe drepturi decât merită. Doar atunci când cineva are multă milostenie în inima sa, el primește nedreptatea și lasă dreptatea în seama celorlalți. Doar Hristos a primit toată nedreptatea luând crucea Sa pentru noi.» Părintele Paisie a fost conștient de această dreptate divină în existența sa. Nu numai că a îndurat de bună voie nedreptatea, dar a avut și delicatețea să se comporte cu finețe, pentru a nu jigni și răni pe cei care-l răniseră. El îi considera pe aceștia drept binefăcători, se ruga pentru ei și le trimitea daruri. Cuviosul Paisie se ținea strâns de dreptatea divină, dar avea grijă să nu „contribuie cu nimic la păcatele celorlalți”. Nu a acceptat nimic care să fie în contradicție cu dreptatea dumnezeiască. Dacă nu conștientizăm dreptatea divină, nu există progrese în viața duhovnicească, iar rugăciunea noastră nu este nici măcar auzită. «Sunt atât de multe rugăciuni care se înalță. Lumea ar fi trebuit să se schimbe. Dar, întrucât nu există alipire sufletească de dreptate, ele nu sunt auzite.» Cititi




Părintele Nil Dorobanțu

Părintele Nil Dorobanțu - „Sfântul desculţ”

Nil Dorobanțu (n. 1 august 1920, Crainici, Mehedinți - d. 27 martie 1977, Crainici, Mehedinți) A fost un ieroschimonah ortodox, stareț, duhovnic, ascet și mistic. Părintele Nil Dorobanțu s-a împotrivit ateismului comunist. A îmbrăcat haina nebuniei pentru Hristos, formă de manifestare puțin cunoscută în spațiul monahal românesc. A fost arestat și închis de mai multe ori, a fost urmărit de Securitate. Unii îl cinstesc ca sfânt, alții îl consideră un rătăcit. A fost caterisit (1957) și alungat din mănăstire, dar a dus viață pustnicească până la sfîrșit. Urmărit, închis, anchetat și maltratat de Securitate, a avut moarte martirică (1977). O jumătate de veac s-a tăcut asupra lui, dar astăzi foștii lui ucenici mărturisesc nenumăratele minuni pe care le-a făcut. Cu fiecare nouă descoperire asupra vieții sale, crește și numărul celor care îl au la mare evlavie.
Aproape patruzeci de ani fusese îngropat în cimitirul bisericii din Crainici (Bala – Mehedinţi). Sau aşa crezuseră. Vărul şi nepoatele care i-au supravieţuit, bătrânii satului care fuseseră la înmormântare şi preotul care l-a prohodit spun, cu mâna pe inimă, că părintele Nil a fost înhumat acolo. Şi niciodată dezgropat până în toamna lui 2015, când nu l-au mai găsit, mormântul era gol.
Ion Dorobanţu, văr cu părintele Nil Dorobanţu: “Nicolae n-a stat mult în sat, că a fost purtat pe la şcoli la oraş de către un unchi de-al lui, generalul Gheorghe Dorobanţu. A făcut Şcoala de Ofiţeri şi a ajuns sublocotenent la Vânători de Munte, dar a ieşit repede din armată, că nu a vrut să-i ucidă pe alţii. Pe urmă a mai absolvit alte două facultăţi, Teologie şi Filosofie, şi a făcut şi câţiva ani la Facultatea de Drept, însă pe aceasta nu a terminat-o. A început şi un doctorat în Teologie, cu părintele Dumitru Stăniloae, neisprăvit şi acela. Ştia douăsprezece limbi străine. Era un geniu. Însă i s-a dedicat cu totul lui Dumnezeu. Şi când s-a călugărit l-a chemat Nechifor, iar mai târziu, când s-a preoţit a luat numele de Nil. De mic era foarte credincios. Nu făcea pe evlaviosul, chiar era. Altfel, vorbea cu toată lumea şi era vesel mereu. Iar când se slujea în biserică, nu lipsea pentru nimic în lume. Era foarte corect şi cuviincios. Nu-mi amintesc să fi făcut vreo trăznaie, aşa cum toţi copii fac. Şi părinţii lui erau credincioşi, dar ca ţăranii, aşa, nu din cale afară. Pe când el, după ce s-a întors sat, răspândea lumină în jurul lui”.
La Crainici, a revenit în 1957, după zece ani de călugărie grea, despre care rudele sale nu ştiau nimic. Fusese caterist şi alungat din viaţa monahală. A stat cam zece ani la mama lui, dar se ascundea şi atunci, la răstimpuri, pentru că îl urmărea Securitatea. Era considerat un duşman al poporului şi urmărit, pentru că avea un cuvânt aprig şi mare influenţă asupra credincioşilor. Unde predica el se aduna lumea puhoi. Mai avea un adăpost într-un grajd, transformase staulul în paraclis şi slujea. Alţi zece ani şi-a făcut culcuş în munţi, prin Cheile Sohodolului. Era un om pătruns de duhul sfânt. Când vorbea de Dumnezeu părea că zboară. Avea cuvânt de foc. Nu mi s-a plâns niciodată despre câte a pătimit, dar se vedea pe chipul lui că suferise mult. A fost de câteva ori arestat şi bătut de Securitate, judecat, eliberat si omorât. A fost de un curaj nebun. Sunt oameni care l-au văzut adeseori în lumină și înălțat de la pământ. Ieroschimonahul Nil Dorobanțu este un om de o vastă cultură teologică. video




Ieromonah Ghelasie Gheorghe

Ieromonah Ghelasie Gheorghe - medicina isihastră

Isihasmul este viata de taină a creatiei. Suportul creatiei este actul divin. Ca medicina pornim de la memoria originii de baza. Omul are originea în chipul lui Dumnezeu, dar si în chipul naturii. Medicina se opreste la efectul ultim care este sărăcit, si atât de lipsit tocmai de elementele principale. Păcatului uman este o cădere pe plan trupesc si cu medicina isihastră se obtine suportul trupului, si în special suportul hranei. Viata înseamnă rememorarea permanenta a originii. Omul fiind o fiintă creată nu poate trăi, nu poate avea adevărata sănătate, decât dacă se hrăneste, dacă îsi reactualizează memoriile sacre, memoriile propriei esentialităti care sunt ale sufletului, memoriile proprilor efecte care sunt în corpul său, si memoriile comunicării si relationalului fată de mediu, fată de tot ceea ce există în jur. Complexul medicinei isihastre e destul de complicat si vast, însa se poate concretiza la nivelul hranei sacre, spirituale. Este o hrană a relationalului, a miscarii si numai în ultima instantă putem vorbi de o hrană fizico-chimică pe care medicina obisnuită încearcă să o facă baza vitaluilui. ♦ Medicina Isihastă ↔️ Sacro‑Terapia ➡ Părintele Ghelasie Gheorghe, propune un model de abordare a vieții și sănătății umane prin trezirea sensibilității duhovnicești față de taina existenței. Vindecarea omului pleacă de la constituția omului și a creației, prin conștiință, memorie și limbaj. Tratarea efectelor, nu doar pe plan biologic, ci prin reconectarea experienței umane sub toate aspectele ei la Trupul lui Hristos. Autentica sănătate coincide în ultimă instanță cu împlinirea în iubire. Viaţa este un dar de la Dumnezeu, este o Taină pe care o primim şi în măsura în care ne deschidem acestei Taine participăm la Viaţă. Omenirea a ajuns la un grad dezastruos de desacralizare a Vieţii, de înlăturare a Tainei Vieţii si se distruge. Sacro-Terapia este revenirea la Viaţă din ghearele Morţii. Viata nu este doar un mecanism în care putem interveni după pofte şi situaţii, ci este o Taină Sacră. Terapia bolilor este în primul rând resacralizarea Vieţii, redescoperirea limbajului Sacru al Vieţii, fără de care Viaţa refuză să răspundă. Viaţa, de care depinde sănătatea, este un dialog viu de dăruire, de comunicare prin limbaj spiritual, si numai în ultima instanta, putem vorbi de o hrana fizico-chimica pe care medicina laică încearcă să o facă baza vitaluilui. Limbajul Vieţii este înaintea celui chimic. Moartea şi boala vin prin uitarea memoriilor de limbaj al Vieţii, de aceea trebuie să regăsim miracolul Vieţii. Viaţa veşnică, fără boală, suferinţă şi moarte, este esenţa existenţei. Viaţa poate fi doar aparent omorâtă, dar cu o scânteie poate reînvia miraculos, şi zâmbetul Vieţii va putea răsări ca un soare dătător de Viaţă. Regenerarea Vieţii noastre este în Taina Vieţii pe care ne-a Dăruit-o Dumnezeu. Să folosim miraculosul medicament al însănătoşirii noastre, medicamentul Medicinii Isihaste: să fim sinceri şi cinstiţi cu noi, să ne trezim conştiinţa reală fără vicleşuguri, să fim deschişi la probarea adevărului. Prin căderea din rai, sufletul a orbit, corpul a devenit independent de suflet si a căzut în patimi care nu plac sufletului. Căderea a învrăjbit sufletul şi trupul până la ucidere reciprocă. Sufletul este după chipul Lui Dumnezeu, iar corpul este după chipul sufletului nostru Noi suntem sănătoşi doar dacă ne menţinem în ordinea firească pe care a întipărit-o Dumnezeu în noi, dacă iesim cădem în boală. Boala, sufletească sau trupească, este libertatea împotriva firii noastre, normale. Alegerea bolii este robie, nu Libertate. Sacro-Terapia ➡ primul pas este probarea sănătătii sufleteşti şi trupeşti, fără a ascunde nicio boală, oricât de neînsemnată. Vedem mai întâi în Suflet (Chip al lui Dumnezeu) ce Anormalităţi au apărut. Vedem de câtă iubire şi dăruire mai suntem capabili. Ce doză de ură a început să apară în noi... Cât egoism a început să ne stăpânească? De asemeni, vedem în ce măsură este sănătos corpul în comparaţie cu sufletul, în ce măsură mai avem voinţă spre cele bune. Noi înlocuim iubirea-conştiinţa de suflet cu atracţii egoiste şi materiale. Sănătatea corpului este în sănătatea minţii, simţirii şi funcţiunilor corpului. Sănătatea sufletului este în ordinea sacră a iubirii, dragostei şi dăruirii conştiinţei de suflet. Ura, duşmănia, răzbunarea, uciderea sunt începutul bolilor de suflet. Pofta, satisfacţia, săvârşirea plăcerilor sunt începutul bolilor corporale. Sufletul este Spirit şi Duh, Bucurie-Seninătate-Pace, Iubire-Dragoste-Dăruire, iar Corpul este Plăcere-Dorinţe-Satisfacţii, Dureri-Suferinţe-Chinuri vătămări. Sacro-Terapie înseamnă dublă vindecare, prin Suflet şi prin Corp. Noi avem în fire necesitatea de a ne cunoaşte pe noi înşine şi tot ceea ce este în jurul nostru. Trebuie să fim sinceri căutători ai adevărului. 🔖 Trezirea conştiinţei de suflet este primul pas în Sacro-Terapie. Vindecare a bolilor sufleteşti şi trupeşti, vine prin conştiinţa de suflet şi prin stiinţa de corp. Corpul şi sufletul se Influenţează reciproc, boala unuia afectând pe celălalt. In general uitând de suflet, credem că Medicina este doar a Corpului, care este incompletă. Nu trebuie să uităm de suflet. Să descoperim greşelile de suflet şi de corp care sunt cauza bolilor. Să deosebim binele de rău, sănătatea de boală, normalul de anormal. 🔖 Dumnezeu Creatorul fiind El Însuşi Treime, şi Creaţia Sa este tot Treime. Aşa Creaţia este una, dar în trei moduri de creaţie, ca Îngeri, Natură, Om. Îngerii sunt buni şi demoni. Natura nu este doar planeta noastră, ci tot cosmosul. Noi suntem în legătură cu natura şi îngerii. 🔖 Pornim pe calea vindecării sacre, prin conştientizarea că suntem o creaţie a Lui Dumnezeu, după chipul Său. Trezim conştiinţa şi puterea de a ne ridica din slăbiciunile noastre, ne rusinăm de greselile noatre, devenim demni si ne ridicăm la măreţia Vieţi Dumnezeieşti. Primul leac sacru este Puterea Conştiinţei de Vindecare. Unii o numesc Credinţă. Sufletul are putere prin conştiinţa sa adâncă, iar mintea corpului are voinţă prin această putere a conştiinţei de suflet. Ca să avem voinţa minţii trebuie să avem mai întâi puterea conştiinţei de suflet. Voinţa este un medicament psihic. Medicina isihastră - PDF video




Părintele Daniil de la Rarău

Părintele Daniil de la Rarău

(n. 22 decembrie 1896 , București – d. 17 noiembrie 1962 , în temniță la Aiud), tuns în călugărie la Rarău cu numele de Daniil şi apoi în schima mare cu numele de Agaton. Fusese putred de bogat, avusese sute de hectare de pămant si două blocuri uriase în centrul Bucurestiului, fusese marinar si pilot de performantă, se desfătase cu toate plăcerile lumesti, mare cuceritor de femei, căsătorit de 3 ori, gazetar, amator de petreceri selecte, de călătorii costisitoare prin întreaga lume. Insă, după o viată plină de experiente lumesti, văzându-si goliciunea lumestilor apucături, s-a călugărit. Dispunea de o structură psihică de o forță nemaiîntâlnită, înarmat cu o cultură vastă, beneficiind de un înalt spirit selectiv. După el, creștinul trebuie să știe să fie în viață și leu și vultur și bou și înger. Omul trebuia să însumeze în ființa lui: sfințenia și curățenia îngerului, supunerea și răbdarea boului, înălțimea de gândire a vulturului și puterea de combativitate a leului. Întors dintr-un pelerinaj în Sfântul Munte, a înfiinţat la Mănăstirea Antim din Bucureşti gruparea “Rugul Aprins”, un cerc de intelectuali creştini preocupaţi de rugăciunea inimii. A fost închis pentru Rugăciunea lui Iisus. A trecut prin pușcării ca un meteor. Aprindea inimile și le lăsa lumină. Era veşnic cu rugăciunea şi scria. Mânca si dormea putin. A stat 3 ani sihastru la Râpa lui Coroi în Munţii Sihla pe lângă mănăstirea Sihăstria Neamţului, păstrând jurământul tăcerii, mâncând o dată în săptămână ciuperci crude. La Rarău, mânca de 2 ori în săptămână, doar sâmbăta şi duminica. Vorba îi era blândă, dar hotărâtă. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan Bogoslovul, purta cu el mereu şi o veche Icoană a Rugului Aprins. „Rugăciune, rugăciune, rugăciune neîntreruptă”, ăsta era singurul lui îndemn. 🙏🙏🙏




Părintele Constantin Sârbu

Părintele Constantin Sârbu,

a cărui trup a fost deshumat în octombrie 2023, dupa 48 de ani si miroase divin - minune la mormântul părintelui-martir al închisorilor comuniste. Trupul părintelui Constantin, asezat spre cinstire în capela bisericii Sapientei din Bucuresti, este plin de bună-mireasmă și transmite o stare de liniste si bucurie. Părintele Constantin Sârb a avut o viată cumpănită între suferintă si har. Copil orfan, a fost crescut de o bunică săracă. A fost un student strălucit, dar sărman, a dormit si pe băncile Gării de Nord. A fost preot la Husi unde a construit si un azil de bătrâni şi copii orfani. În calitate de director a reorganizat şcoala după modelul seminarial, cu internat, cantină, bibliotecă, repetitor şi farmacie pentru elevi. Întrucât soţia sa, profesoară şi scriitoare, fusese încadrată profesoară de Limba germană şi franceză la liceul „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, începând cu data de 1 noiembrie 1938 este transferat de la Huşi la parohia nou înfiinţată Parcul Călăraşi, din cartierul Vergului, fără biserică şi fără casă parohială, într-un cartier muncitoresc şi sărac. Cu multă râvnă a ctitorit una dintre cele mai mari biserici din Bucuresti, Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena - Vergului (Muncii). In 1941 si-a pierdut sotia si a rămas cu 2 fete de crescut, cu terminarea bisericii și cu multe și grele probleme financiare și de familie. Punerea pietrei de temeliei a bisericii s-a săvârşit la 28 iulie 1943 si sfintirea are foc în aprilie 1949. În anul 1947, în timpul foametei din Moldova, a organizat colecte de alimente şi îmbrăcăminte, i-a fost acordată crucea de iconom stavrofor. În 1951, părintele Sârbu a înfiinţat o cantină pentru săraci în subsolul bisericii. In parohie funcţiona şi o bibliotecă de carte religioasă. Toată această prodigioasă activitate pe teren pastoral-misionar evident că nu era bine văzută de către autorităţile statului, astfel încât părintele vine urmărit si arestat în 1954 si condamnat la 8 ani de inchisoare pentru uneltire împotriva ordinii sociale. Din cauza regimului de tortură şi înfometare, părintele avea să se îmbolnăvească. A primit si 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Revenit în Bucuresti bătran, bolnav, fără mijloc de trai, primeste pe 8 aprilie 1964, cea mai săracă parohie, Biserica Sapientei, aflată atunci în ruină. Prin dăruire si puterea rugăciuniii părintele a atras la biserică o multime de oameni. Misionar si duhovnic, nelipsit pe plan social, aplecat spre nevoile oamenilor, va constitui şi o bibliotecă de împrumut, cu multe volume cu caracter religios. Părintele este chemat la Securitate de nenumărate ori, pentru a deveni informator i s-a promis orice parohie dorea, in caz contrat, a fost informat că va fi muritor de foame. Refuză, nu-l impresionează promisiunile, nici amenintările. Cel putin 2 securisti erau prezenti la slujbe, Lumina din biserica Sapientei trebuia stinsă. Securitatea stia că este bolnav si a fost obligat să se interneze la spital pentru operatie, desi nu avea nevoie, chiar dacă avea ulcer. A fost amenintat că dacă refuză o să ajungă la inchisoare. In ziua de 14 octombrie 1975, de Sfânta Parascheva, a slujit ultima Sfantă Liturghie. A fost internat pe 15 octombrie şi operat pe 18, părintele si-a presimtit sfârşitul. A făcut abces abdominal, septicemie. in cateva zile a fost redeschis, si după câteva ore, sufletul părintelui si-a luat zborul spre cele vesnice. Inainte de a muri, a fost împărtăşit de părintele Ilarion Argatu de la mănăstirea Antim, care a văzut în jurul capului părintelui Sârbu o aureolă aurie. În ziua de 23 octombrie1975, ora 15, părintele Constatin Sârbu a părăsit această lume. Înzestrat cu o inteligenţă sclipitoare, dublată de bun-simţ și înţelepciune, părintele a fost o călăuză prin care vorbea Duhul Sfânt, un vas ales al lui Dumnezeu. Credinciosii se roagă si dau slavă lui Dumnezeu!
Cartea “Lacrimă şi har” zugrăveşte chipul aureolat de sfinţenie al Părintelui Martir Constantin Sârbu. Viaţa lui a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni.
- “Niciodată nu veți avea pace și liniște sufletească dacă nu veți iubi și ierta ca Hristos. Noi nu știm să iertam. Tu, care vii la biserică - eu pentru tine vorbesc - tu, care știi că Dumnezeu vrea pace, tu prin tăcere să dezarmezi pe cel care a pornit cearta, căci din dușman poți să ți-l faci prieten. Această comportare arată diferența dintre tine, care intri cu folos în biserică și cel ce nu vine sau vine numai cu trupul."
- "Oricât de mare îți pare fericirea pe care ai putea să ți-o cumperi prin vânzarea binefăcătorului tău, nu o dori."
- "Nu uitaţi că rugăciunea e totul şi că rugăciunea în biserică este şi mai importantă."
- "Sufletele curate sunt gata să-şi recunoască şi vinovăţii pe care nu le au."
- “Nici lumânarea si nici pomelnicul nu te mântuie, ci credinta, rugăciunea si fapta bună... A te ruga este mai greu, trebuie să te interiorizezi, să depui un efort... Nu am nevoie să cumpărati lumânări pentru a obtine bani, lumânarea nu se roagă, este doar simbolul jertfei, al luminii. Desigur, nu trebuie să renuntăm la niste practici ale Bisericii, nu stricăm traditia, dar a intrat în obisnuinta unora să cumpere un mănunchi de lumânări, să le aprindă si apoi să plece. Asta este o conceptie si o practică gresită. Nu trebuie să ne bizuim pe lumânare... Când sunteti în biserică, să fiti si cu sufletul, nu numai cu trupul. Să nu dati voie gândului să plece în alte părti, ci să se adâncească în rugăciune... Biserica să fie a linistii, a tăcerii si a rugăciunii.”




stema Patriarhiei Române
Parintele-Arsenie-Papacioc

Din cuvintele Părintelui Arsenie Papacioc

„Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii”.

Parintele-Ilie-Cleopa

Din cuvintele Părintelui Ilie Cleopa

Ĩn zadar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Ba uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ținem, nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm, nici cărți sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm, nici de moartea cea grabnică și de judecata lui Dumnezeu nu ne mai aducem aminte. Toți dorim cât mai multe. Toți visăm averi, cinste, sănătate și viață fericită. Dar de faptele creștinești, de rugăciune, de iertare, de pocăință și de Dumnezeu aproape toți uităm. De aceea este în lume atâta suferință și sunt atâtea boli și certuri în familie, pentru că am uitat de Dumnezeu. Am uitat de poruncile Lui, de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mântuitoarele învățături ale Sfintei Evanghelii, punând nădejdea numai în mâinile, în mintea și în mândria noastră. Poate de aceea mulți creștini nu au adevărata pace și mulțumire sufletească. Să ne întoarcem din nou la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne așteaptă. Să nu ne mai mândrim cu mintea noastră, să nu ne punem nădejdea în mâinile noastre, nici în viața aceasta trecătoare. Ci numai în Dumnezeu să credem, în El să nădăjduim, Lui numai să I ne închinăm, la Biserica lui Hristos să mergem cât mai des și prin pocăință și viață creștinească să lucrăm ogorul mântuirii noastre. În toate cele bune să fim întâi. Și la lucrul mâinilor și la biserică și la milostenie și la post și la rugăciune. Cu mâinile să lucrăm, dar cu mintea să ne rugăm. Cu picioarele să călătorim pe calea vieții, dar cu limba să lăudăm pe Dumnezeu și să dăm sfaturi duhovnicești. Să creștem copiii în frică de Dumnezeu, să trăim în pace cu iubitorii de pace, iar de cei răi, răzvrătitori, eretici și robiți de patimi să ne ferim, ca să nu cădem în cursele lor. Să nu ne biruim nici de mândria hainelor, nici de laudele sau ocara oamenilor, nici de beție sau cumplita desfrânare sau de mulțimea grijilor pământești care stăpânesc astăzi toată lumea. De vom face așa, vom duce aici viață liniștită, vom avea timp mai mult de rugăciune, și vom fi fericiți și pe pământ și în cer. Atunci vom putea cânta împreună cu proorocul David: “Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele“ (Psalm 33, 10). Amin.

Parintele-Dumitru-Staniloae

Din cuvintele Părintelui Dumitru Stăniloaie

Biserica Ortodoxă învaţă că omul începe să moară sufleteşte de când începe să nu-i mai pese de Dumnezeu. Nepăsarea de Dumnezeu îl face să nu-i mai pese nici de oameni. El este în stare să facă orice rău semenilor săi, să nu se mai simtă obligat la nici un bine faţă de ei. Cel păcătos a murit sufleteşte, a devenit aspru, nesimţitor. El poate părea că se interesează de oameni sau că luptă pentru ei, dar de fapt el se foloseşte de ei pentru sine. Lucrul acesta se vede numai la o anumită vreme. Viaţa adevărată nu o are omul decât în iubirea simţitoare, dezinteresată faţă de alţii, care-şi are izvorul în credinţa lui Dumnezeu. Omul acesta e mort sufleteşte, pentru că e uscat prin egoismul său. Orizontul lui e îngustat. Viaţa lui e lipsită de sens, de vibraţie nobilă. Ea se manifestă în izbucniri de poftă, de mânie, urmate de dezamăgiri, ca să înainteze într-o mare tristeţe sau disperare.

Parintele-Paisie-Aghioritul

Din cuvintele Părintelui Paisie Aghioritul

Atunci când cineva are o stare sufletească bună, durerea trupească se uşurează. Iar când nu are, starea rea sufletească îi agravează sănătatea. Ia drept pildă un bolnav de cancer căruia medicii nu mai au ce să-i facă. Dacă crede în Dumnezeu şi se află într-o atmos­feră duhovnicească veselă, poate trăi mai mult, altfel se poate topi de supărare şi să se stingă în câteva săptămâni. Se poate ca uneori cineva să fie sănătos din punct de vedere medical, analizele să nu arate nimic rău, dar dacă are ceva care îl chinuieşte sufleteşte, atunci să nu fie pe deplin sănătos. Pentru că cele mai multe boli încep de la supărare. Toţi oamenii au câte un punct sensibil. Şi de aceea o supărare pe unul îl va lovi în stomac, pe altul în cap. Medicamentul cel mai bun pentru o boală este bucuria duhovnicească, pentru că ea împrăştie harul lui Dumnezeu în suflet. Bucuria duhovnicească are cea mai mare putere tămăduitoare pentru toate bolile. Ea este alifia dumnezeiască care închide rănile, în timp ce mâhnirea le irită.

Parintele-Iustin-Parvu

Din cuvintele Părintelui Iustin Pârvu

Dragii mei,
Am dăinuit în istorie cu demnitate până astăzi datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decît să vîndă credinţa predată nouă de Sfântul Apostol Andrei, şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie acum. Nu poate exista o Europă unită fără o Românie ortodoxă.

Parintele-Arsenie-Boca

Din cuvintele Părintelui Arsenie Boca

Orice faptă trupească a fost mai întâi o faptă sufletească. O cădere în curvie e mai întâi o cădere în spirit, în spirit e înclinarea si căderea. Iar aceasta e de la convietuirea cu trupul în care s-a retras ispititorul si-l munceste cu pofte. Dar ispititorul nu poate face nimic fără consimtirea spiritului. Această consimtire însă înnegreste sau spurcă fata sufletului; îl face din ce în ce mai mânjit de poftele împotriva firii. Iar cu trecerea vremii, trupul slăbeste si se satură de pofte, pe când sufletul, fiind nemuritor, nărăvindu-se cu ele, caută să le împlinească, chiar dacă trupul nu mai e în stare să le facă. Sunt patimi trupesti care înrăuresc sufletul si sunt patimi sufletesti care se răsfrâng si asupra trupului. Slava desartă, mândria, orgoliul, viclenia, părerea de sine si altele asemenea, se văd de departe în tinuta dinafară a trupului. Această spurcare a obrazului, sufletul are să o plătească: de pe urma consimtirii cu patimile iscate de vrăjmas contra firii, printr-un chin de nedescris.

Parintele-Paisie-Olaru

Din cuvintele Părintelui Paisie Olaru

Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Ca omul se schimbă. Azi îţi dă şi mâine îţi cere, azi te laudă şi mâine te ocăreşte. Ci să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată. Să vă ajute Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiţi de restul vieţii, sporind în fapte bune şi mai întâi în smerenie şi dragoste, ca să vă mântuiţi sufletele voastre şi să folosiţi şi pe alţii, îndemnându-i spre Hristos.


Parintele-Sofian-Bonghiu

Din cuvintele Părintelui Sofian Bonghiu

Este o rugăciune plină de putere - care vine de la Mântuitorul nostru şi de la Sfinţii Apostoli - şi este cuprinsă în aceste cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune este scurtă şi de aceea poate fi spusă oriunde şi oricând, stând sau mergând. Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului.
Strădania noastră sinceră şi statornică prin chemarea deasă a numelui Domnului ne este de mare folos; prin această rugăciune - slăbănoagă aşa cum este ea - dobândim simţul prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră. Simţim că nu suntem singuri, numai cu oamenii, simţim că El este de față, simţim ajutorul Lui real în viaţa noastră. Ne luminează mintea să înţelegem, să adâncim, să ne placă Sfintele Scripturi. Ne ajută să simţim că bucuriile cereşti sunt infinit mai mari şi mai frumoase decât bucuriile pământeşti.

Parintele-Teofan-Merla

Despre Părintele Teofan Merla

Pentru că a slujit ţara a fost decorat şi a fost veteran de război. Pentru dragostea de oameni şi recunoştinţa pe care a avut-o permanent faţă de înaintaşii lui făcându-le slujbe şi tămâindu-le mormintele, cei de astăzi îi îmbracă tot anul mormântul cu flori şi candela îi arde permanent lângă cruce. Pentru seriozitatea şi dăruirea cu care a slujit la sfântul altar, Biserica l-a făcut Protosinghel şi Dumnezeu îl iubeşte în Cer. Pentru toate câte a făcut în viaţă putem spune din toată fiinţa noastră: Bucură-te Părinte Teofan iubitorule de oameni şi smeritule slujitor al lui Dumnezeu.

Protosinghelul-Nicodim-Mandita

Din cuvintele Protosinghelul Nicodim Măndită

O carte bună, creştinească, este un înger al lui Dumnezeu, căci te învaţă să-L cunoşti şi să-L iubeşti, să descoperi frumuseţea vieţii în Hristos, să iubeşti pe oameni, să te fereşti de păcat şi să te îngrijeşti de mântuirea sufletului. Dacă în viaţă agoniseşti cărţi sfinte în locul banilor, urmaşii s-ar folosi de pe urma lor; iar dacă le-ar vinde, tu nu vei pierde folosul lor şi ţi se va socoti ca o milostenie sufletească, pentru că oriunde vor ajunge cărţile sfinte, vor răspândi lumină şi vor aduce sufletele la cunoştinţa de Dumnezeu. Iar dacă vor rămâne după tine bani sau averi şi urmaşii le vor cheltui în păcate, nu numai că nu te vei folosi cu ceva, ci vei fi găsit vinovat că, prin zgârcenia şi lăcomia ta, ai dat urmaşilor prilej de păcate.

Parintele-Teofil-Paraian

Din cuvintele Părintelui Teofil Părăian

În toată vremea postului, să ne cercetăm pe noi înşine şi sub aspectul acesta: câtă iubire avem faţă de Dumnezeu? Împlinim poruncile lui Dumnezeu? Pentru că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este dovada iubirii faţă de Dumnezeu. Şi cea mai mare şi cea dintâi poruncă după iubirea faţă de Dumnezeu este iubirea faţă de aproapele. Când ne gândim la aceasta, cât ne silim să realizăm ceea ce încă n-am realizat? Şi poate că de aceea este important să zicem mereu: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, pe mine care nu iubesc, pe mine care nu mă interesez, pe mine care nu caut binele altora, pe mine care sunt nepăsător faţă de alţii, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.

stema Episcopiei Române a Italiei
Patriarhul Daniel

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

S-a născut la data de 22 iulie 1951, din părinții Alexe și Stela Ciobotea, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș. La Botez a primit numele Dan Ilie. A fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie 2007, fiind înscăunat în această demnitate la 30 septembrie 2007. După absolvirea examenului de bacalaureat se înscrie ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obține Diploma de licență în teologie (Noul Testament). În perioada anilor 1974-1976 frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București, Secția Sistematică, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae; își continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg (Franța) și doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania). Din anul 1980 a activat ca lector la Institul Ecumenic de la Bossey – Elveția (în perioada 1986-1988 fiind și director adjunct), fiind și profesor asociat la Geneva și Fribourg (Elveția). A participat la numeroase întruniri pentru promovarea ecumenismului peste hotare. La 6 august 1987 intră în viața monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe arhimandritul Cleopa Ilie. Cu această ocazie, a fost hirotonit ieromonah. Ulterior în octombrie 1988 este hirotesit protosinghel. În perioada 1 septembrie 1988-1 martie 1990, este consilier patriarhal, Director al Sectorului Teologie Contemporană și Dialog Ecumenic. În paralel, deține funcția de Conferențiar la Catedra de Misiune Creștină a Institutului Teologic Universitar din București. La 1 martie 1990, PC Protosinghel Dr. Daniel Ciobotea este ales în rangul de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul “Lugojanul", fiind hirotonit întru arhiereu în Catedrala Ortodoxă din Timișoara la 4 martie 1990. La 7 iunie 1990 este ales, iar la 1 iulie 1990 este înscăunat ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Din anul 1992 este Profesor de Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași. De-a lungul timpului a primit numeroase distincții și titluri. Deține titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor institute academice din țară și străinătate. A publicat peste 500 de studii, articole, cuvântări și prefețe. La data de 30 septembrie 2007, Președintele României i-a conferit Ordinul Național "Steaua României" în grad de Mare Cruce, ca o încununare a tuturor contribuțiilor sale. În anul 2007 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Preasfintitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Române a Italiei

Preasfintitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Române din Italia,

Născut la 5 martie 1970, la Gura Râului (nume civil : Ciprian ŞPAN), judeţul Sibiu (Transilvania, România). A absolvit Liceul de Matematică-Fizică « Gheorghe Lazăr » din Sibiu, Facultatea de Teologie « Andrei Şaguna » din Sibiu (1989-1993, licenţa 1993) şi un program de doctorat la Institutul de Teologie Ortodoxă « Saint-Serge » din Paris (1994-1998). Hirotonit diacon (21 ianuarie 1994) şi preot (6 martie 1994) celib pe seama capelei Facultăţii de Teologie din Sibiu de către Mitropolitul Serafim, la vremea respectivă episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a deservit ca preot şi duhovnic Mănăstirea de maici « Acoperământul Maicii Domnului » de la Bussy-en-Othe, Yonne, Franţa (1994-2001). În iunie 2001 a fost tuns în monahism primind numele Sfântului Siluan Athonitul (prăznuit la 24 septembrie). Din martie 2001 a fost numit consilier eparhial pentru problemele liturgice şi de misiune de către Mitropolitul Iosif, care l-a ales apoi episcop vicar al Mitropoliei (iunie 2001). A fost hirotonit episcop duminică, 21 octombrie 2001, în biserica Sfântul Iosif a parohiei noastre omonime de la Bordeaux. În sarcina Preasfintiei Sale s-au aflat, de la hirotonie si pâna în august 2004, parohiile si comunitatile Mitropoliei noastre din Spania, Portugalia si sudul Frantei, ca si buna desfasurare a vietii monahale în Mitropolie. Începând cu data de 1 august 2004, a primit sarcina pastorala, misionara, administrativa si de reprezentare a Bisericii noastre în Italia (Vicariatul Italiei). Urmare hotărârii Adunării extraordinare a clerului din Italia de a se înfiinţa Episcopia Ortodoxă Română a Italiei (Gavedo, 8 mai 2007), aprobată de către Adunarea Mitropolitană (Limours, 1 iunie 2007) şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Bucureşti, 21 iunie 2007), a fost ales drept unic candidat de către Colegiul electoral al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (Paris, 19 februarie 2008), iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales ca cel dintâi Episcop al Italiei (Bucureşti, 5 martie 2008). A fost înscăunat de către Mitropolitul Iosif la Lucca, în ziua de joi 8 mai 2008. Vorbeste curent franceza, engleza si rusa si cunoaste italiana, greaca si slavona.
Ca episcop, este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.(sursa: http://www.mitropolia.eu)
Misiune si Comuniune.Bucuria de a sluji. Alături de românii din Italia.(21 10 2015) Interviu cu Părinte Episcop Siluan
Ce este mântuirea, pe înțelesul omului contemporan - vorbeste Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Italiei.

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Atanasie, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Atanasie, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei,

S-a născut la Chișinău (Republica Moldova), în 17 Ianuarie 1982, din părinții Eugen (profesor universitar - decedat) și Ala Rusnac (redactor de editură). Din data de 12 octombrie 2010 deține și cetățenie română. A urmat şcoala primară şi gimnaziul în oraşul natal. În anul 2000, a absolvit Liceul Real din Chișinău. În perioada liceului și a gimnaziului a avut numeroase participări la Olimpiade Republicane, Naționale și Concursuri Internaționale de fizică și matematică. În anul 2005, după cinci ani de studii la INSA Lyon (Institut National des Sciences Appliques de Lyon - Franța), a obținut diploma de Inginer cu grad de master, specialitatea Telecomunicații și Rețele. În anul 2002, a obținut Atestatul de Studii Europene în cadrul INSA Lyon, iar în perioada 07/2004 – 01/2005 a efectuat un stagiu de specializare în domeniul IT (MT System – Lyon, Franța). În perioada 2005-2008 a lucrat în domeniul IT la Banca BNP PARIBAS („Groupe Arbitrage”, Bursa de valori din Paris). În perioada 2006-2010, a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge”, de la Paris, finalizate cu obținerea, în anul 2010, a licenței în Teologie Pastorală. Între anii 2010-2012, am urmat cursurile de Master la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, din Sibiu, la Secția Teologie Practică, finalizate cu lucrarea intitulată „Principii de Teologie Canonică în Diaspora, cu referire specială la Italia. Noul Arhiereu-vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a întreprins până în prezent o bogată activitate pastorală și administrativă. Slujirea pastoral-liturgică a debutat în data de 4 decembrie 2008, când a fost tuns rasofor, primind numele de Dionisie, în cinstea Sfântului Dionisie Exiguul. În data de 17 ianuarie 2009 a fost hirotonit diacon, iar în data de 16 aprilie 2009 a primit harul preoției pe seama paraclisului Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma. În data de 21 aprilie 2011, a fost tuns ieromonah pe seama mănăstirii Sfântul Ioan Secerătorul - de la Bivongi, Italia, primind numele de „Atanasie”, în cinstea Sfântului Atanasie cel Mare. În 15 August 2011, a fost ridicat la rangul de protosinghel, iar în 15 august 2013 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. Din 2009 până în prezent a fost preot slujitor la Paraclisul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de pe lângă Centrul Eparhial de la Roma. În plan administrativ, în perioada 06/2008 – 06/2009, Preacuviosul Părinte Atanasie a îndeplinit funcția de Secretar Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, iar în perioada 06/2009 – 02/2011 funcția de Consilier Administrativ. În perioada 02/2011 – 02/2013 a fost exarh al mănăstirilor din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, iar din luna Ianuarie 2015 până în prezent suplinește această funcție. Din februarie 2011, a îndeplinit funcția de Vicar Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Din 2009 până în prezent a coordonat activitatea Cancelariei Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Din februarie 2012, în cadrul responsabilității pastorale pe care Episcopia Ortodoxă Română o are pentru credincioșii vorbitori de limbă română din Basarabia și Bucovina de Nord, a coordonat Misiunea Sfântul Ierarh Nicolae, destinată pastorației acestora.
Bunul Dumnezeu să-i ajute Părintelui Arhimandrit Atanasie, arhiereu-vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în noua misiune încredințată, pentru ca, alături de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, întâistătătorul Episcopiei noastre, să aducă și mai bogate realizări în viața duhovnicească, culturală și socială a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Întru mulți ani!(sursa: http://episcopia-italiei.it)

Puterea cuvântului lui Dumnezeu în viata noastră

● Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. (Ps.19:7)
● De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi. (1Tes.2:13)
● Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. (Evrei 11:3)
● Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. (Iacov 1:22)
● Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. (Ps.19:7)
● În Tine, Dumnezeule, mă încred: să nu fiu dat de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine! (Ps.25:2)

Cuvinte despre post

Postul, în general, este înfrânare şi cumpătare. Cumpătare la mâncare, la băutură, la vorba deşartă şi de prisos; stăpânire de sine şi înfrânare de la orice lucru vătămător.
Profeţii, apostolii şi toţi Sfinţii Părinţi pun foarte mare preţ pe practicarea postului trupesc şi sufletesc, urmărind astfel stăpânirea răutăţilor din noi.
Practic, nu este deloc uşor a te supraveghea mereu, a rezista ispitelor dinlăuntru şi din afară, a-ţi tăia voia, a-ţi smeri trupul şi sufletul, în dorinţa sinceră de a birui răul din tine şi de a te modela după voia lui Dumnezeu.
De aceea, truda postului este socotită ca o jertfa a sufletului şi a trupului adusă lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, este o dovadă că iubim pe Dumnezeu cu adevărat, împlinindu-I şi această străveche poruncă dată strămoşilor noştri încă de la începuturile lumii.
Postul deplin, postul creştin bine plăcut lui Dumnezeu este însoţit întotdeauna de rugăciune și de milostenie, acestea fiind socotite de Sfinţii Părinţi ca aripi ale postului.
Accentul trebuie să cadă mai ales pe postul sufletesc. Dacă ne lăsăm robiţi de pofte urâte, de patimi, cu toate că postim cu trupul, alungăm de la noi harul lui Dumnezeu şi pierdem răsplata postului. (Părintele Sofian Boghiu)

Preotul misionar în contextul lumii contemporane

Apostolul Pavel vorbeşte de importanţa Legii Dumnezeieşti care are în prim plan iubirea, ce se consolidează pe jertfă şi smerenie. Pentru ca misiunea preotului să fie eficientă trebuie să fie susţinut, pe lângă calităţile lui, de propria lui familie. Creştinii au nevoie de o familie model care să-i ajute în a-şi regăsi propriile repere iar familia preotului tinde să fie pentru ei acest reper. Preotul este chemat să se smerească pe sine însuşi spre a putea ridica povara celorlalţi. Identitatea creştină a credincioşilor şi a preotului lor se va forma în parohie ca imagine concretă a Bisericii la nivel local, în aşa fel încât parohia să devină o comunitate liturgică, spirituală şi socială în contextul lumii de azi ca mare forţă mărturisitoare locală. În acest context preotul este chemat să aducă în jurul său şi al altarului o comunitate creştină autentică folosindu-se de toate mijloacele misionare, liturgice şi pastorale. Biserica, această comuniune – comunitate dumnezeiască, a fost sădită în lume pentru mântuirea noastră. Creştinul îşi mărturiseşte credinţa, o trăieşte şi o păstrează curată şi contribuie la transmiterea ei numai ca membru al comunităţii liturgice. Lucrarea lui Hristos este în primul rând una mântuitoare şi tămăduitoare. Suntem datori să avem atitudine faţă de orice formă de nedreptate, de abuz, contra torturii şi detenţiei fără judecată, contra violării drepturilor omului străduindu-ne ca fiecare să putem trăi o viaţă demnă de o fiinţă umană. Ca o comunitate de iubire, parohia trebuie să organizeze şi grija ei pentru membrii aflaţi în suferinţă: bătrâni, bolnavi, văduve şi orfani, prin constituirea unor adevărate grupuri de caritate care să amelioreze, într-un fel sau altul, nevoile acestor suferinzi. În planul limbajului şi al conţinutului predicii, nu trebuie uitat nucleul exigenţelor legate de limbajul modern în ansamblu, nefăcând abstracţie de contribuţia creştină, în general, la mărturisirea lui Hristos. Astăzi, lumea are nevoie de preot, în deplinătatea harului şi darurilor sale, mai mult ca niciodată. Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi şi vieţuirea liturgică, fundamentează în mod suficient şi eficient, cuvântul de zidire al preotului. cititi

DOAMNE AJUTĂ!


Pelerinaje în Tara Sfântă, Rusia si Ucraina Video