Ortodoxia – Dragostea lui Dumnezeu

"Vino în Biserica lui Hristos! Ca să înveţi ce este inocenţa şi puritatea, ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este sensul existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viata noastră nu sfârşeşte în moarte, ci în înviere; că existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea o nădejde şi nădejdea te va face tare. Vei avea o credinta şi credinta te va mântui. Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun." (Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa)

Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” este prăznuită pe 1 septembrie. Este o copie a renumitei icoane a Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov” (16 aprilie), care a fost găsită la Mănăstirea „Sfânta Treime – Ilyin” de lângă Cernigov, pe dealul Boldina, loc în care în secolul al XI-lea, Sfântul Antonie de la Lavra Peșterilor a petrecut o perioadă în lupta sa duhovnicească. Sfântul Dimitrie al Rostovului a descris minunile săvârșite de această icoană în cartea sa „Lâna rourată”. El a scris în concluzie: Sfârșitul broșurei, dar nu și al minunilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru cine le poate număra. Harul revărsat prin această icoană, se manifestă de asemenea și prin copiile sale. Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” a fost pictată la mijlocul secolului al XVIII-lea și a fost dăruită Lavrei Sfintei Treimi – Serghiev în 1852 de către Alexandra Grigorievna Filippova, care a avut-o în grijă pentru un sfert de secol. Icoana fusese dată ei de către preotul Ioan Alexeev, care la rândul său o primise de la unul dintre călugării Lavrei Sfintei Treimi – Serghiev. Cu binecuvântarea iconomului lavrei, Arhimandritul Antonie (†1 mai 1877), icoana a fost așezată în biserica proaspăt sfințită din peștera Sfântului Arhanghel Mihail, căpetenia oștilor cerești, care a fost sfințită în data de 27 octombrie 1851 de către Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei (19 noiembrie), cel care a jucat un rol important şi în construirea Schitului Ghetsimani. În acest chip, icoana a fost legată de marii sfinți ai Bisericii Ruse precum Sfântul Antonie al Peşterilor, Cuviosul Serghie de Radonej, de părinţii acestuia Kiril şi Maria (28 septembrie), și de asceți ai secolului XIX. Harul providențial vine în continuare prin Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani”. Este remarcabil faptul că prima minune săvârșită de această icoană, a fost în prima zi a anului nou bisericesc (1 septembrie 1869), atunci când o femeie simplă de 28 de ani din provincia Tula, Tecla Adrianova, a fost vindecată după o paralizie totală ce a durat nouă ani. Ea a locuit la azilul de lângă Peșteri și mai apoi chiar în lavră și în timpul sărbătorii Adormirii Sfântului Serghie (25 septembrie), Tecla și-a revenit complet. Sfântul Inochentie, Mitropolitul Moscovei (6 octombrie și 31 martie), a aflat despre minune de la fiica sa duhovnicească, maica Polixenia, iconomă la Mănăstirea Sihăstria Borisov. La sărbătoarea Sfântului Serghie, el s-a întâlnit cu Tecla și i-a cerut detalii despre vindecare. La data de 26 septembrie 1869, Sfântul Inochentie a sosit la Schitul Ghetsimani și a dat binecuvântare pentru alcătuirea unui paraclis care să fie săvârșit înaintea icoanei proslăvite. Astfel a recunoscut-o oficial ca făcătoare de minuni, el însuși rugându-se cu lacrimi înaintea ei. Până la 26 septembrie, trei vindecări avuseseră deja loc, și o serie întreagă de minuni în luna noiembrie a aceluiași an. Vești despre minunile săvârșite de icoana Maicii Domnului s-au răspândit cu o rapiditate neobișnuită. Epuizați de suferințe și boli, însetați după vindecare trupească și sufletească, oameni din diferite clase sociale, au venit cu credință neclintită la icoana făcătoare de minuni, iar mila Domnului nu i-a părăsit. Până la începutul secolului al XX-lea, au fost întregistrate peste 100 de minuni. De o asemenea cinste au beneficiat și asceții de la Schitul Ghetsimani, schimonahul Filip (†18 mai 1868), întemeietorul mănăstirii din peșteri și cei trei fii duhovnicești ai săi, ieroschimonahul Ignatie (†1900), Porfirie (†1905?) și Vasile (†1 aprilie 1915). Ei au păstrat cu dragoste profundă, icoana „Cernigov-Ghetsimani”, pictată de bătrânul ieromonah Isidor (†3 februarie 1908). La început, prăznuirea icoanei a fost stabilită la 16 aprilie, în aceeași zi cu Icoana Maicii Domnului Cernigov – Ilyn. Însă mai târziu, a fost transferată la 1 septembrie, data proslăvirii sale. În prezent, există copii ale Icoanei Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” la Lavra Sfintei Treimi – Serghiev. Ele se găsesc în Biserica Sfântului Serghie, în trapeza mănăstirii și în porticul Catedralei Sfintei Treimi, pictată de bătrânii din Schitul Ghetsimani și din Mănăstirea „Sihăstria Sfântului Zosima”.

Icoana Maicii Domnului din Kaluga este prăznuită pe 2 septembrie (în amintirea izbăvirii de ciumă din anul 1771), pe 18 iulie (ca mulțumire față de Maica Domnului pentru că a protejat orașul împotriva holerei), pe 12 octombrie (în amintirea ocrotirii orașului Kaluga de invazia franceză din anul 1812) și în prima duminică din Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. A fost descoperită în anul 1748, în satul Tinkova, lângă Kaluga, în casa proprietarului de pământuri Vasile Kondratevici Kitrov. Două slujnice ale acestuia au fost puse să facă curățenie în podul casei. Una dintre ele, Evdochia, era cunoscută pentru temperamentul ei și pentru limbajul dur și chiar indecent pe care-l folosea. Cealaltă slujnică era modestă și serioasă. Ele au descoperit un pachet mare, învelit într-un sac de pânză. Deschizându-l, au găsit o icoană care înfățișa o femeie îmbrăcată în haine negre, cu o carte în mână. Crezând că femeia din icoană era o călugăriță care vrea să o aducă pe Evdochia pe calea cea bună, cealaltă fată a atenționat-o că se poartă necuviincios și că arată lipsă de respect față de stareța din icoană. Evdochia a luat în derâdere cuvintele și mustrările colegei sale și, devenind din ce în ce mai furioasă, a scuipat icoana. Pe loc, ea a început să tremure și a căzut jos leșinând. De asemenea, a orbit și a muțit. Tovarășa ei, speriată, i-a povestit stăpânului ce s-a întâmplat. În noaptea următoare, Împărăteasa Cerului s-a arătat părinților Evdochiei și le-a spus că fiica lor s-a purtat cu necuviință și impertinență față de ea, și le-a poruncit să citească un paraclis în fața icoanei insultate, apoi să stropească bolnava cu apă sfințită în timpul paraclisului. După ce s-a săvârșit paraclisul, Evdochia și-a revenit, iar Vasile Kitrov a luat icoana și a așezat-o în propria sa casă, unde a continuat să dea vindecare celor ce se apropiau cu credință. Mai târziu, icoana a fost așezată în biserica parohiei Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Kaluga. În prezent, icoana se află în Catedrala din Kaluga. Prin intermediul acestei icoane, Maica Domnului a oferit în mod repetat apărare pământului Rusiei în perioadele dificile.
Acatistul Icoanei Maicii Domnului Făgăduitoarea (sau Maica Domnului cu Cartea) – Icoana Maicii Domnului din Kaluga (Rusia) cititi

Icoana Maicii Domnului din Koneviț sau Konevițkaia

Icoana Maicii Domnului din Koneviț (Konevițkaia) este prăznuită pe 3 septembrie (revenirea icoanei la Mănăstirea Koneviț) si pe 10 iulie. Este de tip „Hodighitria” (Îndrumătoarea), doar că în locul tradiționalului pergament înfășurat, Pruncul Hristos ține în mâini doi porumbei albi. Icoana din Koneviț este cinstită ca făcătoare de minuni în Biserica Ortodoxă din Rusia și Biserica Ortodoxă din Finlanda. Mai este cunoscută și sub denumirea de Icoana Maicii Domnului „Konevițkaia”, Icoana Maicii Domnului „Akafistnaia”, Icoana Maicii Domnului „Sviatogorskaia” sau Icoana Maicii Domnului „Golubițkai". Icoana a fost oferită de egumenul Ioan de la Muntele Athos, ca binecuvântare pentru Sfântul Arsenie Koneviț (prăznuit pe 12 iunie), fondatorul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Koneviț. Sfânta icoană care s-a proslăvit prin numeroase minuni a fost așezată în Catedrala „Nașterea Maicii Domnului”, unde a rămas până în anul 1610. În anul 1610, în timpul unei invazii a suedezilor, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost mutată, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Isidor de Novgorod, la Mănăstirea Derevianiț din Novgorod. În fiecare an pe 10 iulie, la această mănăstire era ziua de prăznuire a icoanei Maicii Domnului din Koneviț. În anul 1799, cu binecuvântarea Mitropolitului Gavriil de Novgorod și Sankt Peterburg (†26 ianuarie 1801), icoana făcătoare de minuni a fost întoarsă la mănăstirea Koneviț. În Mănăstirea Derevianiț a rămas o copie a icoanei Maicii Domnului „Konevițkaia”, care a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint. De asemenea, copii ale icoanei din Koneviț se mai găsesc în Catedrala „Buna Vestire” din Kremlin - Moscova, Catedrala Învierii din Torjok și în Biserica Mănăstirii „Noul Valaam” din Finlanda.

Icoana Maicii Domnului din Pisidia este prăznuită pe 3 septembrie. Icoana a fost proslăvită prin minuni în orașul Sozopol, dar originea sa este necunoscută. Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, pomenește de „icoana Maicii Domnului din Pisidia” în scrisorile sale despre venerarea icoanelor, care au fost citite la cel de-al Șaptelea Sinod Ecumenic. El a spus că „din mâinile Născătoarei de Dumnezeu curgea mir înmiresmat” și a descris icoana ca fiind „din vechime”. Minuni săvârșite de icoana Maicii Domnului din Pisidia au fost înregistrate încă din secolul al VI-lea. Una dintre multele minuni a fost consemnată de preotul Eustațiu, care a fost contemporan cu Patriarhul Eutihie (6 aprilie). La Amasea, în apropiere de Sozopolis, era o familie ai cărei copii se nășteau morți. Îndurerați de nenorocire, ei au mers la Patriarhul Eutihie, pentru povățuire. Sfântul Eutihie s-a rugat și i-a uns cu untdelemn sfințit de la Sfânta Cruce a Mântuitorului și de la icoana Maicii Domnului, spunând: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos! Botează-ți copilul tău, Petru, și el va trăi”. Curând soția a dat naștere unui fiu pe care l-au numit, într-adevăr, Petru. Mai apoi au avut un al doilea fiu, pe care l-au numit Ioan. Oamenii din oraș I-au dat slavă lui Dumnezeu când au auzit de această minune. Timp de aproape 600 de ani, din icoana Maicii Domnului din Pisidia a curs mir înmiresmat. Eleusie, un ucenic al Sfântului Ierarh Teodor Sicheotul (22 aprilie), a dat mărturii despre aceasta. O copie a acestei vechi icoane făcătoare de minuni a fost făcută în Rusia în anul 1608, la Mănăstirea Novospasky din Moscova (noua Mănăstire a Schimbării la Față a Mântuitorului). Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este înfățișată ținându-L pe Pruncul Hristos pe brațul stâng, iar cu mâna dreaptă binecuvântând.

Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este prăznuită pe 4 septembrie. Are la bază relatarea biblică din Vechiul Testament, la care a fost prezent Moise. În capitolul III din Ieșirea, Dumnezeu i Se arată lui Moise pe Muntele Horeb, din mijlocul unui rug care „ardea, dar nu se mistuia”: „Şi depărtându-se (Moise) odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia” (III Ieşire, 1, 2). Din mijlocul rugului i-a vorbit Dumnezeu Însuşi. Moise a fost înştiinţat că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană, iar Domnul i-a spus numele Său: „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşire 3, 14). Biserica a considerat dintotdeauna imaginea rugului nears ca prefigurare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care Îl naşte pe Mântuitorul lumii rămânând Fecioară înainte de naștere, în timpul nașterii şi după naştere. Această idee a pătruns în imnografia bisericească (de exemplu, Dogmatica de la vecernia sâmbetei, pe glasul 2), dar și în iconografie. Una dintre cele mai vechi reprezentări ale icoanei Maicii Domnului „Rugul aprins” o reprezintă pe Maica Domnului ținându-L pe Fiul ei în brațe, în mijlocul unui rug aprins. Moise este reprezentat într-o parte, scoțându-și sandalele, pentru că locul era sfânt (Ieșire 3, 5). Acum majoritatea icoanelor reprezintă „rugul” într-un mod simbolic. Este reprezentat sub formă de stea cu opt colţuri, compusă din două romburi suprapuse: unul roșu (reprezentând focul), și unul verde (sugerând rugul păstrat neatins de foc). În centrul stelei se află Maica Domnului cu Pruncul. Pe fiecare colţ al stelei roşii sunt zugrăvite simbolurile biblice ale celor patru evanghelişti: îngerul (Sfântul Evanghelist Matei), leul (Sfântul Evanghelist Marcu), boul (Sfântul Evanghelist Luca) şi vulturul (Sfântul Evanghelist Ioan), după cum sunt indicate la Iezechiel 1, 10 şi în Apocalipsă 4, 7. În celălalte patru colțuri ale stelei verzi sunt reprezentați Sfinții Îngeri. În timp, icoana a devenit din ce în ce mai complexă. Pe margine au apărut (în afara stelei): într-o parte, Prorocul Moise, Sfinţii Arhangheli şi rugul (Ieşire 3, 2); în alt colţ, Profetul Isaia şi serafimi cu cărbunele aprins din profeţia sa (Isaia 6, 7); în altul, Profetul Iezechiel şi poarta prin care numai Domnul poate intra, profeţie a acestuia (Iezechiel 44, 2), iar în ultimul colţ, patriarhul Iacob cu scara sa (Facere 28, 12). Maica Domnului ţine, în centru, scara lui Iacob de dimensiuni micşorate, care-i urcă pe cei credincioși de la pământ la cer. În unele reprezentări iconografice ale acestui tip apare şi „mlădiţa lui Iesei” (Isaia 11, 1), mai exact arborele genealogic al Mântuitorului, din care răsare „Vlăstarul” divin. Se cunoaşte o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn. În mijlocul focului, o bătrână stătea în faţa casei sale, ţinând în mână o icoană a Maicii Domnului „Rugul aprins”. Un martor a văzut-o acolo și s-a minunat de credința ei. A doua zi, s-a întors la fața locului și a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte din jur au fost distruse. Acest lucru explică faptul că icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este considerată ocrotitoare de incendii. Cele mai timpurii icoane ale Maicii Domnului „Rugul aprins” au fost pictate, se pare, la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Sinai, dat fiind faptul că altarul acestei biserici este ridicat pe rădăcina rugului străvechi, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu.
Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu - Citeste

Icoana Maicii Domnului „Arapet” sau „din Arabia” este prăznuită pe 6 septembrie. Este una dintre cele mai vechi icoane ale Bisericii Ortodoxe. Tradiția spune că icoana Maicii Domnului „Arapet” sau „din Arabia” a apărut în timp ce Sfântul Apostol Toma (6 octombrie) creștina Etiopia, Arabia și India. În loc de cele trei stele care apar în mod normal pe mantia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (care semnifică pururea fecioria Maicii Domnului), pe veșmânt apar trei medalioane care înfățișează capetele unor îngeri. Pruncul Hristos este înfățișat în brațele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îmbrăcat cu un veșmânt roșu, partea superioară a corpului și picioarele rămânând descoperite. El ține mâna dreaptă peste umărul Maicii Sale. În unele copii ale icoanei, Maica Domnului este înfățișată cu o coroană regală pe cap. Această icoană se aseamănă la aspectul veșmântului cu icoanele Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit” (17 octombrie) și „Prealăudată Maică” (6 octombrie).

Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk este prăznuită pe 6 septembrie, 10 mai, 2 iunie și în sâmbăta din săptămâna a cincea a Postului Mare. Toate aceste zile sunt închinate arătării miraculoase din anul 1654 a sfintei icoane. Icoana a fost așezată la început în Biserica Sfinților Boris și Gleb din orașul Vyshgorod (lângă Kiev), unde a apărut în mod miraculos în anul 1654. În anul 1662, când Rusia era în război cu Polonia (1659-1667), orașul a fost ocupat de tătarii din Crimeea, care luptau de partea poloneză, provocând pierderi grele. Sfânta Biserică cu hramul Purtătorilor de pătimiri Boris și Gleb a fost pângărită și distrusă. Dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu a păstrat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost dinainte scoasă din biserică și purtată de-a lungul Niprului. Moaștele sfinților au fost ascunse sub o criptă. Râul a purtat icoana până la sectorul Podol din Kiev, de unde a fost preluată cu bucurie de către creștinii ortodocși care au dus-o la Mănăstirea Bratsk. Descrierea icoanei se găsește în registrul de proprietate al bisericii Mănăstirii Kiev-Bratsk, din anul 1807. Există un imn despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Kiev-Bratsk, alcătuit imediat după anul 1692. Icoana originală nu a fost conservată. Copia a fost pictată urmând întru totul originalul și este în prezent așezată în Mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului din Kiev.

Nașterea Maicii Domnului este prăznuită pe 8 septembrie, este prima sărbătoare importantă a noului an bisericesc, care începe la 1 septembrie. În icoana ,,Naşterea Maicii Domnului”, ne cucereşte o dragoste sfântă, de mamă iubitoare, împletită cu un sentiment matern duios. Sfântul Evanghelist Luca este primul care a pictat icoanele Maicii Domnului. Preasfânta Născătoare de Dumneuzeu are un loc de întâietate în dumnezeieştile slujbe ale Bisericii. Maica Domnului s-a născut din părinţi sterpi şi înaintaţi în ani: Ioachim – descendent din neamul împărătesc al lui David Proorocul, din spiţa lui Iuda – şi Ana – care se trăgea din neamul preoţesc al lui Levi -, ca răspuns la rugăciunile fierbinţi ale celor doi. Scena Naşterii Maicii Domnului, în iconografie: Sfânta Ana stă pe pat înlăuntrul unei case, este zugrăvită la dimensiuni mari, în centrul icoanei. În centrul icoanei sunt reprezentate slujitoarele, care se grăbesc să îi dăruiască mâncare Sfintei Ana. Cea din mijloc probabil este Iudita, pe care o mentionează după nume Protoevanghelia lui Iacov. Mai jos, în planul frontal, este reprezentată copila, Maica Domnului, gata să fie îmbăiată de doua femei. Sfânta Ana, Sfântul Ioachim si Maica Domnului au aureole. Nu este sfânt, apostol, mucenic, care să nu fi adus măcar un cuvânt de laudă Maicii Domnului, aceleia prin care a venit mântuirea a toată lumea. Pe ea au cinstit-o îngerii din cer si oamenii de pe pământ. De ea au vestit proorocii. Pe Maica Domnului o cinstesc deopotrivă si puterile de sus si crestinii de jos, cetele îngeresti si neamul omenesc, serafimii din cer si călugării de pe pământ, tronurile ceresti si domniile pământesti, heruvimii si arhanghelii, îngerii si sfintii, crestinii de peste tot dimpreună cu toată suflarea.

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este prăznuită pe 8 septembrie, în vinerea din Săptămâna Luminată si pe 23 iulie. Este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare ale Bisericii Ruse. Această icoană este renumită în toată lumea slavă: este cinstită în Rusia, Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri. Alături de creștinii ortodocși, vin și oameni din alte confesiuni pentru a cinsti icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Lavra Poceaev, un bastion vechi al Ortodoxiei, adăpostește de aproximativ 400 de ani icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Minuni săvârșite înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului sunt numeroase și sunt mărturisite în registrele pe care mănăstirea le ține, cu explicațiile detaliate făcute de credincioși care prin rugăciune au dobândit eliberare de duhuri necurate, eliberarea din captivitate și care au fost aduși la calea cea dreaptă. Sărbătoarea în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Poceaev de pe 23 iulie a fost stabilită în amintirea eliberării Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de sub asediul turcilor din 20-23 iulie 1675. În vara anului 1675, în timpul războiului de la Zbaraj cu turcii, din vremea domniei regelui polon Ioan al III-lea Sobieski (1674-1696), regimentele alcătuite din tătarii ce se aflau sub comanda hanului Nurredin, trecând spre Vishnevets, au observat Mănăstirea Poceaev pe care au înconjurat-o pe trei laturi. Zidurile slabe ale mănăstirii, la fel ca unele clădiri din piatră, nu puteau oferi o prea mare apărare împotriva unui asediu. Egumenul Iosif Dobromirski i-a îndemnat pe monahi și mireni să se transforme în mijlocitori cerești către Maica Domnului și către Sfântul Cuvios Iov de la Poceaev (sărbătorit pe 28 octombrie). Monahii și laicii se rugau fierbinte, făcând metanii înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a raclei în care se aflau sfintele moaște ale Sfântului Iov. În dimineața zilei de 23 iulie, la răsăritul soarelui, tătarii s-au adunat pentru a ataca mănăstirea. Egumenul a poruncit să se cânte un acatist Maicii Domnului. Odată cu primele cuvinte, „O, Împărăteasă a oștilor îngerești…”, a apărut dintr-odată deasupra bisericii însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, într-un „omofor alb, strălucitor”, împreună cu oștile îngerești cu săbiile scoase din teacă. Sfântul Iov era alături de Maica Domnului, se închina ei, implorând-o să apere mănăstirea. Tătarii au luat armata cerească ca și o arătare, iar în confuzie, ei au început să tragă cu săgeți în Maica Domnului și în Sfântul Iov, dar săgețile cădeau înapoi, rănindu-i chiar pe cei care le trăgeau. Teroarea a pus stăpânire pe inamici. Cuprinși de panică, au început să fugă în toate direcțiile, călcându-se în picioare unii pe alții și omorându-se. Apărătorii mănăstirii au încercat să-i urmărească și au luat mulți prizonieri. Unii dintre prizonieri au acceptat ulterior credința creștină și au rămas în mănăstire. În anul 1721, Mănăstirea Poceaev a fost ocupată de către uniați (greco-catolici). Dar chiar și în această perioadă dificilă pentru Lavră, cronicile mănăstirii iau act de 539 de minuni săvârșite de sfânta icoană ortodoxă. Revenirea Mănăstirii Poceaev în sânul Ortodoxiei în 1832 a fost marcată de vindecarea miraculoasă a unei fete oarbe, Ana Akimciukova, care a venit în pelerinaj împreună cu bunica sa de 70 de ani, din Camenița care era la 200 de vestre depărtare. În cinstea acestui eveniment, Arhiepiscopul de Volânia și Arhimandritul Inochentie al Lavrei (1832-1840) au stabilit ca să se citească Acatistul icoanei Maicii Domnului de la Poceaev în fața icoanei făcătoare de minuni, în fiecare sâmbătă. În timpul Arhimandritului Agatanaghel, Arhiepiscop de Volânia (1866-1876), a fost construit un paraclis separat în galeriile Bisericii „Sfânta Treime”, în amintirea victoriei asupra tătarilor, paraclis ce a fost sfințit pe 23 iulie 1875.
Acatistul Maicii Domnului la Icoana de la Poceaev - Citeste

Icoana Maicii Domnului a Semnului sau a Rădăcinii din Kursk

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) este prăznuită pe 8 septembrie, 27 noiembrie si 8 martie. A fost descoperită pe 8 septembrie 1295 în pădure, nu departe de orașul Kursk (Rusia). Un vânător a găsit-o cu fața în jos, la rădăcinile unui stejar bătrân. De îndată ce a ridicat icoana, un izvor cu apă limpede a țâșnit din pământ. Și în prezent, izvorul se află în acel loc. Vânătorul a construit un paraclis mic de lemn, în cinstea icoanei descoperite. Din acel moment, oamenii au venit pentru a cinsti Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, numită și „a Rădăcinii din Kursk”. Aici au avut loc multe minuni. În 1383, preotul Bogoliub, care trăia aproape și slujea în paraclis, a fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au incendiat paraclisul și au rupt icoana Maicii Domnului în două bucăți pe care le-au aruncat. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și s-a rugat îndelung ca să descopere icoana și, în final, a găsit cele două bucăți. A pus bucătile împreună, iar ele s-au unitt fără a lăsa vreo urmă. În 1613, oamenii din orașul Kursk au întemeiat o mănăstire a Semnului închinată Icoanei Maicii Domnului, mulțumire pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deoarece i-a scăpat de invadatorii polonezi. Icoana a fost așezată acolo. În 1676, această icoană a călătorit până la râul Don, pentru a binecuvânta trupele cazacilor din Don. În 1684, țarii Ivan și Petru Alexeevici au trimis o copie a icoanei, poruncind ca aceasta să însoțească trupele ortodoxe în luptă. În 1687, icoana a fost trimisă la „Armata Mare”. Icoana făcătoare de minuni a ajutat luptătorii să elibereze pământurile lor de mai multe ori. Mai multe copii ale icoanei au fost pictate mai târziu, pentru a fi date armatelor în campania din Crimeea și multor generali ruși, printre care și cneazului Kutuzov. Sfântul Serafim de Sarov a fost vindecat în prezența acestei icoane. După revoluția bolșevică, pe 12 aprilie 1918, icoana a fost furată din Catedrala Mănăstirii Semnului Maicii Domnului și prădată de îmbrăcămintea și ornamentele de aur, dar pe 2 mai s-a constatat că icoana s-a întors la locul său. În 1919, în timpul evacuării orașului Kursk, Epicopul Teofan de Kursk împreună cu doisprezece călugări din Mănăstirea Semnului au traversat cu icoana granița Rusiei, trecând prin Constantinopol și ajungând în Serbia. În 1920, la cererea generalului Wrangel, icoana a vizitat din nou Rusia, în Crimeea, și a rămas acolo până la evacuarea finală a armatei ruse, în primele zile ale lui noiembrie, 1920. Sfânta icoană a revenit în Serbia, unde a rămas până în 1944, atunci când, împreună cu Sinodul Episcopilor, aceasta a plecat în străinătate, la München (Bavaria), și cu Mitropolitul Anastasie. În 1951, Mitropolitul Anastasie s-a mutat de la München în America. În 1957, icoana Maicii Domnului din Kursk a fost așezată în Catedrala Icoanei Maicii Domnului a Semnului din New York, reședința Primului Ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, unde este păstrată și în prezent. Sfânta icoană călătorește constant în toate episcopiile din America.
În centrul icoanei se află Maica Domnului care se roagă, cu mâinile ridicate spre cer și cu pruncul Iisus în poală. Acest model iconografic din Rusia și-a asumat titlul de Maica Domnului a Semnului, derivat dintr-o icoană miraculoasă păstrată în secolul al XII-lea la Novgorod. Un meandru vegetal conturează în jurul Fecioarei si-L încadrează sus, în centru, pe Dumnezeu Tatăl, iar în sensul acelor de ceasornic din stânga sus, pe proorocii David, Moise, Ilie, Ghedeon, Habacuc, Isaia, Ieremia, Daniel, Solomon.
Acatist la Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk, Novgorod) cititi

Icoana Maicii Domnului Giatrissa („Vindecătoarea" sau „Doctorita") din insula Loutarki, Creta, este prăznuită pe 8 septembrie. În fiecare vară, o femeie pe nume Maria, moașă, obișnuia să viziteze Loutraki pentru apele sale de izvor. Ea s-a împrietenit cu Maria Sokou. Când Maria a mers să viziteze Țara Sfântă, i-a adus în dar Mariei Sokou icoana Fecioarei Maria cu pruncul Hristos în partea stângă. În Ierusalim, vânzătorul îi spusese Mariei să dea icoana oamenilor temători de Dumnezeu care credeau în ea și să aprindă pentru ea lumânări și o lampă cu ulei care să ardă toată ziua și noaptea pentru că era o icoană miraculoasă. Maria i-a spus totul Mariei Sokou, si i-a mai spus că va muri la 20 de zile după consemnarea icoanei, ceea ce s-a si întâmplat. Icoana a ajuns în mâinile Mariei Sokou în 1928. Venerarea icoanei a crescut treptat si locuitorii din Loutraki s-au gândit să construiască o biserică. Cu ajutorul episcopului Damaskinos al Corintului, s-a format un comitet și au construit pe un teren acordat de Ioan Marras, prima biserică Panagia Giatrissa, numită așa datorită vindecărilor miraculoase pe care le-a făcut.
Un medic bun, în aplicarea medicamentului potrivit, ne îndrumă si către Fiul și Dumnezeul Maicii Domnului, adevăratul Doctor al inimii și al sufletelor noastre. Oamenii se întreabă adesea care este mesajul Fecioarei pentru noi și pentru Biserică. De fapt, este foarte simplu: în primul rând, „uită-te la cine port în brațe, pentru că El este Viața noastră, Mântuitorul și Speranța noastră"; și în al doilea rând, după cum a spus el la nunta din Cana Galileii, „fă tot ce îți va spune.” Întreaga viață a Fecioarei Maria este dedicată slujirii lui Dumnezeu și Fiului Său, iar după Înălţarea Domnului, Maica Domnului a rămas mângâierea şi alinarea întregii Biserici, a rămas încă 11 ani sufletul comunităţilor creştine din Ierusalim, Efes şi Antiohia, după care s-a întors la Ierusalim, unde s-a săvârşit cu pace, fiind înmormântată, după toată rânduiala iudaică, în Grădina Ghetsimani, de unde a fost ridicată cu trupul la cer de Fiul său, ca împreună cu El să împărăţească în veci. Cu toții suntem destinați să fim icoane luminate ale lui Hristos, pentru că am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui, dar adesea nu atingem acest înalt ideal. Dumnezeu să ne dea putere să acționăm în consecință!

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu nu are stabilită o zi anume de prăznuire, aceasta fiind cinstită în mod deosebit de praznicele Împărătești legate de Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu: Adormirea Maicii Domnului (15 august), Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie). Pe 8 septembrie este sărbătorit și hramul Mănăstirii Hadâmbu. Icoana a fost pictată de preotul Octavian Zmău în anul 1938. Ulterior, icoana a fost îmbrăcată într-o ferecătură de argint, lucrată de către meșterul Ion Contfas. Un element distinct al acestei icoane este faptul că Pruncul Hristos este ţinut pe mâna dreaptă a Maicii Domnului, iar nu pe cea stângă. Icoana de la Hadâmbu seamănă cu Icoana Maicii Domnului "Axion Estin", una dintre cele mai renumite și iubite icoane din Biserica Ortodoxă, păstrată în Biserica Protaton din Sfântul Munte Athos. În perioada comunistă, icoana Maicii Domnului a fost ținută într-o ladă, dat fiind faptul că schitul în care se afla fusese închis. Abia în anul 1990 este reașezată spre închinare în biserica mănăstirii, după resfințirea acesteia. Doi ani mai târziu, de ziua Bobotezei, din ochii Maicii Domnului a început să curgă mir. În anul 2003, un incendiu puternic a cuprins mănăstirea, mistuind nenumărate odoare, printre care cărţile şi obiectele bisericeşti, mai puțin icoana Maicii Domnului, care a scăpat neatinsă de flăcări. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu este sprijinul și mângâierea monahilor si credincioșilor care se roagă cu credință. Este una dintre cele mai puternice icoane făcătoare de minuni de la noi din țară, izvorăște un mir cu putere miraculoasă.
Un preot paroh din Brașov a căzut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Înainte de a-și face toate analizele medicale, el a trimis-o pe soția sa la Schitul Hadâmbului cu straiele sale preoțești, rugând-o să le atingă de icoanele ce plânseseră cu lacrimi de mir. Întoarsă acasă, preoteasa și-a găsit bărbatul foarte abătut, căci primise între timp confirmarea necruțătorului diagnostic. Preotul a îmbrăcat straiele preoțesti atinse de Icoanele Făcătoare de Minuni, cu mare încredere în milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. După o săptămâna, preotul brașovean era complet vindecat.
În primăvara anului 2009, o credincioasă din Suceava a venit la Schitul din Dealul Mare pentru că suferea de o gravă leziune a coloanei vertebrale, ce o condamna la o operație chirurgicală extrem de periculoasă și fără sorți prea mari de izbândă. Femeia a rămas două zile la mănăstire, rugându-se neîncetat la toate cele patru Icoane făcătoare de minuni din mănăstire. I s-a părut ca ochii Maicii clipesc, după care a simțit o atingere ușoară pe spate, ca un curent de aer. Ajunsă acasă, medicii uluiți au descoperit că, leziunile coloanei vertebrale dispăruseră în chip de-a dreptul miraculos.
Un preot din Sibiu a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer. Diagnostiul a fost apoi confirmat la Tg. Mures si la Bucuresti. Boala s-a întins, având metastaze în organism. A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi dea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. În loc de formațiunile canceroase, nu mai erau decât niște cicatrici. Medicul, în 30 de ani de meserie, nu a mai văzut asa ceva.
Multe alte persoane diagnosticate cu cancer si alte boli necrutătoare, au primit vindecare de la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu. Au primit ajutor si pentru dăruirea de prunci, fibrom, icter, fracturi,...
Icoana este este așezată într-un baldachin de lemn, în biserica cea nouă a mănăstirii închinată Acoperământului Maicii Domnului. Mănăstirea Hadâmbu este o mănăstire ortodoxă aflată la o distanță de 30 de kilometri față de municipiul Iași. Zidită într-o curte fortificată cu ziduri de piatră, mănăstirea a fost înălțată pe la jumătatea secolului al XVII-lea. În anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a dăruit fostului chelar Iani Hadâmbu un loc "în pădurea Iasilor, la Dealul Mare", pentru a construi o biserică cu hramul Nașterii Maicii Domnului. Așezământul monahal este un complex fortificat reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea. În anul 1991, după o perioadă în care a fost părăsită, Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă vieții monahale. Ferecătura generală a icoanei, făurita din argint de către meșterul argintar Ioan Cotfas din Târgu Neamț, a fost suflată cu aur în atelierele de la Sofrino din Moscova. Coronițele din aur masiv, aplicate pe îmbrăcămintea icoanei, împodobite cu pietre prețioase, rubine, safire și smaralde, au fost lucrate de meșteri iscusiți de la Monetăria Statului.
Acatistul Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu - Citeste

Icoana Maicii Domnului „Novonichita” este prăznuită pe 15 septembrie, a doua zi după praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Este o veche icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos Care ține în mână o cruce cu care binecuvântează credincioșii. Această icoană poartă numele sfântului prin care ea a venit în lume: Sfântul Mare Mucenic Nichita Gotul. Atât de mare este cinstea acordată acestui sfânt, încât numele său a devenit foarte comun ca nume de botez pentru creștinii ortodocși. Sfântul Nichita s-a născut și a crescut pe malurile Dunării, pe actualul teritoriu al României. El era de neam got (un trib germanic) și ucenic al episcopului got Teofil, luminător al goților, care a participat la Sinodul I Ecumenic (din anul 325), și înaintea căruia Sfânta Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a descoperit Sfânta Cruce a Domnului la Ierusalim. Sfântul Nichita, al cărui nume provine de la cuvântul grecesc care se tâlcuiește „biruință”, a primit Botezul de la Teofil, după ce o tânără creștină, Iuliana, l-a auzit cum povestește un vis misterios pe care-l avusese, în care un copil cu o cruce i-a zis să își privească pieptul. Când s-a trezit și a făcut acest lucru, a descoperit icoana pe care o pomenim astăzi, împreună cu Sfântul Nichita, sfânt care a avut o lucrare importantă de răspândire a creştinismului printre discipolii săi goţi. Prin propriul exemplu şi prin cuvintele sale pline de duh, a adus mulţi păgâni la credinţa creştină. A devenit liderul spiritual al goților creștini, devenind chiar episcop. El l-a mustrat pe Atanaric, regele păgân al goților, pentru cruzimea sa și pentru faptul că persecuta creștinii. Sfântul Nichita a îndurat multe chinuri din partea regelui got păgân şi a murit după ce a fost aruncat în foc, la 15 septembrie 372. Trupul său a rămas nevătămat de flăcări şi a fost iluminat cu o minunată strălucire. Noaptea, un prieten al mucenicului, un creştin pe care îl chema Marian, a recuperat trupul Sfântului Nichita. O parte din moaştele Marelui Mucenic Nichita se găsesc la Mănăstirea Vsokie Decani în Serbia. Crucea pe care Copilul Hristos o ține în icoană ne amintește de biruința Domnului nostru, care nu a fost câștigată prin mijloace militare. El le-a interzis celor care Îl urmau ca să-L apere cu sabia. În schimb, El a îmbrățișat de bună voie Pătimirile Sale și Crucea, încrezându-Se în Tatăl Ceresc, de a folosi acest lucru pentru binecuvântarea lumii pe care a venit să o salveze datorită iubirii Sale nemăsurate. Murind pe Cruce, El a biruit moartea pentru totdeauna și dăruiește această biruință tuturor celor care-L slujesc. El i-a arătat soldatului Nichita că adevărata izbândă nu vine din faptele sale eroice de pe câmpul de luptă, ci din urmarea lui Dumnezeu, a vieții și a pătimirilor Sale. Sfântul Nichita a câștigat într-adevăr o victorie de durată. Creștinii ortodocși consideră această victorie finală, sărbătorindu-l pe Sfântul Nichita și prin icoana sa, precum și prin însemnarea prescurilor folosite pentru Euharistie cu „IC XC NI KA” care înseamnă „Iisus Hristos, Biruitorul”. Doamne, ajută-ne să trăim zilnic acestă biruință, să ne întoarcem către Domnul, să-I mulțumim, să-L ascultăm cu umilință și să ne pocăim pentru greșelile și păcatele noastre.

Icoana Maicii Domnului Ajutătoarea celor smeriți sau Prizri na Smirenie

Icoana Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” (Prizri na Smirenie) este prăznuită pe 16 septembrie. Icoana a apărut în anul 1420, în apropierea lacului Stonii din ținutul Pskovului. Icoana a plâns cu lacrimi de sânge în septembrie 1426, fapt corelat cu evenimente ulterioare, precum: foamete, incendiu de proporții și invazia unui prinț lituanian aliat cu tătarii, toate din zona Pskovului. La 16 septembrie 1426 a avut loc mutarea icoanei în catedrala din Pskov, fapt comemorat până astăzi în Biserica Rusă. În icoană, Maica Domnului e zugrăvită şezând. Capul îi este încununat de o coroană. În mâna dreaptă ţine sceptrul, iar cu stânga Îl ţine pe Dumnezeiescul Prunc. Pruncul este zugrăvit cum stă în picioare pe genunchii Maicii. Cu mâna dreaptă se atinge de obrazul ei, iar în stânga ţine globul pământesc ‒ simbol al stăpânirii asupra lumii. Această minunată icoană s-a aflat o perioadă îndelungată în catedrala din Pskov, dar în anul 1917 icoana a dispărut. Una dintre copiile acestei icoane „care plânge pentru lume” se află la Kiev. Această copie a icoanei Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți” datează din secolul al XIX-lea. În toamna anului 1992, această icoană a fost dăruită Mănăstirii Vvedensky (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) din Kiev, de către monahia Teodora (†1994). Icoana a atras imediat atenția credincioșilor, încă dinainte de a face minuni cărora să li se ducă vestea, nu doar prin frumusețea exterioară și strălucirea deosebită a culorilor, dar și fiindcă toți cei ajunși înaintea ei se simțeau îndemnați a se ruga vreme îndelungată acolo, spunând Maicii Domnului toate durerile lor. Într-o zi a anului 1993, starețul Damian a observat că icoana Maicii Domnului, care era așezată într-un baldachin de lemn prevăzut cu geam de sticlă, devenise mai întunecată. Îndepărtând geamul, starețul a observat din nou culorile luminoase ale icoanei. Pe sticla situată în fața icoanei apăruse imprimată o copie identică a icoanei Maicii Domnului, argintată, care în urma cercetărilor științifice s-a dovedit ca fiind „nefăcută de mână omenească”. Sticla cu oglindirea argintată a icoanei a fost așezată lângă icoană, spre închinare. Minunea vizibilă a fost doar începutul. Au urmat multe vindecări, prima minune consemnată este cea a tămăduirii minunate a unei femei însărcinate, care era în pericol să piardă sarcina, din cauza unei hepatite confirmate prin analize medicale. Icoana a fost purtată în pelerinaj prin diferite locuri ale lumii, printre care și la Mănăstirea Danilovsky din Moscova. Aici, în Catedrala „Sfânta Treime”, preoții au săvârșit înaintea icoanei făcătoare de minuni paraclisul icoanei Maicii Domnului „Ajutătoarea celor smeriți”. Sărbătoarea din 16 septembrie a fost stabilită în Rusia, cinstindu-se astfel mutarea în catedrala din Pskov a icoanei originale a Maicii Domnului „Prizni na smirenie”.
Rugăciune către Maica Domnului la icoana „Caută la smerenia noastră” cititi

Icoana Maicii Domnului a Sfântului Macarie sau Macariev

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev) este prăznuită pe 17 septembrie. Este o icoană de tip „Hodighitria” („Îndrumătoarea”). Icoana a apărut în timpul domniei marelui cneaz Vasile al II-lea al Moscovei și în vremea vieții Sfântului Macarie, făcătorul de minuni, care s-a nevoit pe malurile pustii ale râului Unja. La data de 17 septembrie 1442, la aproximativ ora 3.00 spre dimineață, când Sfântul Macarie termina de citit acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, chilia sa a fost luminată deodată de o lumină nemaiîntâlnită. Călugărul s-a tulburat și a început să se roage cu ardoare. Dincolo de pereții chiliei a auzit refrenul angelic: „Bucură-te, cea plină de dar, Maică pururea Fecioară!”. Cu frică și cu uimire, călugărul a ieșit din chilia lui și în partea dinspre nord-vest a văzut icoana Maicii Domnului, înconjurată de o aureolă luminoasă. Icoana se afla aproape de chilia ascetului. Cu un fior de bucurie, călugărul a căzut la pământ și a strigat: „Bucură-te, Maica lui Dumnezeu! Bucură-te, izvor care pururea dai izbăvire la toată lumea, care ocrotești și mijlocești pentru toată țara Galiciei!”. Sfântul Macarie a luat cu respect icoana și a așezat-o în chilia sa, de aceea, chilia a ajuns să fie numită și „chilia icoanei”. Mai târziu, ucenicii călugărului au numit icoana Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” sau „Macariev”. Pe locul apariției sfintei icoane a fost întemeiată o mănăstire care a fost numită tot „Macariev”. Au fost făcute copii ale icoanei Maicii Domnului „a Sfântului Macarie” (Macariev), care au devenit la fel de renumite ca și originalul.

Icoana Maicii Domnului Vindecătoarea sau Țelitelnița

Icoana Maicii Domnului „Vindecătoarea” (Țelitelnița) este prăznuită pe 18 septembrie. Icoana originală s-a aflat în Biserica Țilkan din regiunea Kartli, Georgia. Aceasta a fost zugrăvită pe vremea Sfintei Nina, cea întocmai cu Apostolii, și luminătoarea Georgiei (14 ianuarie). O copie a icoanei Maicii Domnului „Vindecătoarea” se află în Mănăstirea Alexeev din Moscova, înaintea căreia se săvârșesc minuni consemnate încă din secolul al VIII-lea. Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului (21 septembrie, 28 octombrie) a consemnat în cartea sa Lâna rourată minunea care a inspirat zugrăvirea acestei icoane. Preotul Bisericii Navarninsky, Vincent Bulvinensky, se ruga întotdeauna la icoana Maicii Domnului, atât la intrarea, cât și la ieșirea din biserică. El spunea în fața icoanei următoarea rugăciune: „Bucură-te Ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântat este pântecele care L-a purtat pe Hristos și fericiți sunt sânii care L-au hrănit pe Domnul Dumnezeu, Mântuitorul nostru!”. Într-o vreme, el însuși a suferit de o boală îngrozitoare. Limba lui începuse să putrezească, astfel încât el leșina de durere. Când își venea în fire, preotul rostea rugăciunea obișnuită către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De îndată ce a terminat să se roage cu ardoare Maicii Domnului, el a văzut la capătul patului un tânăr frumos. Preotul a înțeles îndată că tânărul este îngerul său păzitor. Îngerul l-a privit cu milă, chemând-o el însuși pe Maica Domnului să-l vindece pe bărbat. Deodată, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a apărut în camera preotului și a vindecat pe omul bolnav care i-a fost atât de credincios. Preotul s-a ridicat imediat din pat și a mers în biserică, slujind din nou. Cei prezenți, care știau starea în care se afla, au fost uimiți văzând recuperarea lui. Această minune a inspirat zugrăvirea icoanei Maicii Domnului „Vindecătoarea” („Țelitelnița”), icoană ce o înfățișează pe Maica Domnului stând în picioare lângă patul bolnavului.
Acatistul Maicii Domnului “Vindecătoarea” cititi

Icoana Maicii Domnului „Slovenskaia” este prăznuită pe 23 septembrie. Această icoană s-a arătat făcătoare de minuni în ziua de 23 septembrie 1635, în satul Slovenska, din raionul Kostroma. În timp ce era la vânătoare, un vânător a descoperit din întâmplare o bisericuță de lemn, care era șubrezită și acoperită cu mușchi de pădure. El a intrat în bisericuță și a descoperit că toate odoarele se degradaseră odată cu trecerea timpului, cu excepția icoanei Maicii Domnului, care se afla în altar. Nebăgând în seamă descoperirea, a lăsat totul așa cum găsise. A doua zi, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat unui bolnav pe nume Titus, din satul Șerstneva, spunându-i că se va vindeca dacă va merge să se roage înaintea icoanei sale dintr-o biserică abandonată, pe care o descoperise un oarecare vânător. Titus i-a povestit preotului Evdochim cele întâmplate, iar împreună cu el a mers pe calea indicată de Maica Domnului. În drumul lor, s-au întâlnit cu vânătorul ce descoperise biserica abandonată. Acesta i-a condus la bisericuța aflată de peste șase decenii în ruină. Descoperirea miraculoasă a icoanei și minunea săvârșită prin ea Titus le-a considerat un semn dumnezeiesc, astfel că a hotărât să rămână în locul unde a aflat icoana. Mai târziu, Titus a devenit monah. În același loc, a fost zidită mai târziu Mănăstirea Slovenskaia. În anul 1764, a fost desființată, iar biserica a fost transformată în biserică parohială. În 1806, lângă pădure a fost ridicată o biserică de piatră, în cinstea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Slovenskaia”, transformată în anul 1892 într-o nouă biserică cu trei altare, sfințite în cinstea icoanei Maicii Domnului „Slovenskaia”, a Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan Botezătorul și a Sfinților Zosima și Savatie, făcătorii de minuni de la Solovăț. De multe ori, icoana Maicii Domnului „Slovenskaia” a fost confundată în unele albume iconografice cu icoana Maicii Domnului din Murom.

Icoana Maicii Domnului din pomul de mirt sau Myrtidiotissa

Icoana Maicii Domnului „din pomul de mirt” (Myrtidiotissa) este prăznuită pe 24 septembrie (ziua descoperirii sale). Se află în biserica Mănăstirii Myrtides, de pe insula greacă Kythera. Această icoană și-a primit numele de la faptul că a fost găsită într-un pom de mirt, în secolul al XIV-lea. În vremea aceea, un păstor se afla cu turma într-o vale pustie, care era plină cu tufe de mirt. Pe 24 septembrie, la 40 de zile după Adormirea Maicii Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat și i-a spus să caute icoana sa, care a fost adusă în acel loc cu mulți ani înainte. Păstorul a căzut la pământ, rugându-se Maicii Domnului. Când s-a ridicat și s-a întors, el a văzut icoana Maicii Domnului printre ramurile unui pom de mirt. Plângând de bucurie, a dus icoana acasă și a povestit familiei și prietenilor cum a descoperit-o. A doua zi de dimineață, când s-a trezit, păstorul a constatat că icoana lipsește și s-a gândit că probabil cineva a furat-o în timpul nopții. Cu inima grea, el a plecat din nou cu oile pe valea unde a găsit icoana. Spre uimirea lui, a văzut icoana din nou în ramurile pomului de mirt. Slăvind pe Dumnezeu, omul a luat încă o dată icoana cu el. În dimineața următoare, icoana dispăruse la fel ca mai înainte. A treia oară când s-a întâmplat acest lucru, păstorul și-a dat seama că Maica Domnului vrea ca icoana ei să rămână în locul în care a apărut pentru prima dată. Păstorul a construit o mică biserică din lemn pe locul mirtului, pentru a găzdui icoana, care a fost numită „din pomul de mirt”, după locul în care a fost descoperită. Ulterior, s-a zidit o biserică mai mare pe locul primei biserici. Icoana Maicii Domnului „din pomul de mirt” a devenit ocrotitoarea insulei și au avut loc multe minuni. La sfârșitul secolului al XVI-lea, Teodor Koumprianos, descendent al păstorului care a găsit icoana, trăia în satul Kousoumari. El era paralizat și avea credința nezdruncinată că Maica Domnului o să-l vindece. În fiecare an, pe 24 septembrie, el ruga un membru al familiei să meargă la biserica Mănăstirii Myrtides pentru a se ruga și a aprinde lumânări pentru el. Într-un an, el i-a rugat pe cei din familie să-l ducă pe 24 septembrie să se închine personal înaintea icoanei Maicii Domnului „din pomul de mirt”. În timpul privegherii, s-a auzit un zgomot puternic venind dinspre mare. Crezând că vin pirații, toți credincioșii au fugit, uitând să-l ia și pe Teodor. Neputându-se deplasa, el a rămas singur înaintea icoanei, rugându-se. Dintr-odată, el a auzit o voce din icoană, care i-a zis să se ridice și să fugă. Teodor s-a ridicat și a ieșit din biserică, reușind să alerge după rudele sale, care s-au bucurat văzând această minune. Mai apoi și-au dat seama că nu a existat nici un atac al piraților, iar zgomotul a fost privit ca un semn dumnezeiesc, astfel încât paraliticul să poată rămâne înaintea icoanei singur. Din acel moment, familia Koumprianos a sărbătorit ziua de prăznuire a icoanei Maicii Domnului „din pomul de mirt” aducându-i cinstea cuvenită, deoarece Teodor a fost vindecat în acea zi. Printre multele minuni atribuite icoanei Maicii Domnului se numără și stoparea unei epidemii de ciumă, vindecarea unei femei din Alexandria, salvarea unor oameni de la moarte, și alte minuni mai mari.

Icoana Maicii Domnului din Miroj („Mirojskaya”) este prăznuită pe 24 septembrie. Această icoană a apărut în Mănăstirea Miroj în anul 1198. Dar mai târziu, în timpul domniei țarului Ivan cel Groaznic, o veche însemnare spune că din ochii Maicii Domnului curgeau lacrimi în vremea când orașul Pskov era stăpânit de o ciumă puternică. Multe binecuvântări și mulți oameni au fost vindecați înaintea Icoanei Maicii Domnului din Miroj. Icoana Maicii Domnului din Miroj este de tip „Oranta” („Rugătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită cu mâinile desfăcute, întinse spre cer, iar Pruncul Iisus este zugrăvit într-un cerc, peste pântecele ei (asemănător cu icoana Maicii Domnului „a Semnului”). Pe fiecare parte a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sunt reprezentați sfinții de la Pskov: în partea dreaptă, Sfântul Timotei din Pskov (prințul Dovmont), cinstit pe 20 mai, iar în partea stângă, soția sa, Sfânta Monahie Marta, cunoscută cu numele de mirean ca Maria Dimitrievna († 8 noiembrie 1300). Țarul Ivan Vasilievici a luat icoana făcătoare de minuni de la Pskov, dar la mănăstire a rămas o copie fidelă a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Miroj. La data de 24 septembrie 1567, de sărbătoarea Sfântului Avraam de la Miroj, a avut loc o minune înaintea vechii icoane a Maicii Domnului. Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Miroj a fost instituită în același an cu binecuvântarea Arhiepiscopului Pimen de Novgorod și Pskov. În anul 1666 a fost alcătuită și publicată o slujbă specială pentru această icoană. Această slujbă a fost adăugată și în Mineiul pe luna septembrie.

Icoana Maicii Domnului “Plângătoare” de la Boian este prăznuită pe 25 septembrie. În seara zilei de 18 decembrie 1993, pe când se slujea în biserica din Boian utrenia, la chemarea preotului în faţa iconostasului: “Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cântări cinstindu-o să o mărim”, din ochii Maicii Domnului de pe icoana iconostasului a început să izvorască lacrimi. O săptămână întreagă a plâns, iar mai apoi de câteva ori pe săptămână. Cu un an mai târziu a început să plângă şi Pruncul. Înalt Prea Sfinţia Sa Onufrie, Arhiepiscopul Cernăuţilor şi Bucovinei a verificat faptul şi s-a constatat că e o minune Dumnezeiască şi icoana a fost canonizată. Sunt o mulţime de mărturii ale acelora care au fost vindecaţi. Un copil olog a căpătat umblet, altul cu o tumoare canceroasă s-a vindecat. Femei care erau stăpânite de duhuri rele s-au curăţat şi au devenit normale. Un prunc nou-născut era să moară, dar după rugăciunile făcute la Maica Domnului, a revenit la viaţă. Toţi creştinii, pe unde s-a făcut procesiune cu această icoană, au rămas întăriţi în credinţa ortodoxă şi mulţumiţi sufleteşte de această binecuvântare. Copiile acestei icoane, au fost înmulţite cu binecuvântarea înalt Prea Sinţiei Sale Onufrie, şi împărţite credincioşilor. Plânsul icoanei s-a mai repetat. Din august 1997, nu s-au mai ivit lacrimi pe icoană până în 13 decembrie acelaşi an. În dimineaţa acelei zile s-a citit acest nou Acatist, iar seara a început să plângă. Parohul a observat şi a dat de veste Ierarhului, care a venit a doua zi, după slujbă şi a săvârşit un Te-Deum cu acatistul Maicii Domnului. În tot timpul acesta au izvorât lacrimi.
Acatistul Maicii Domnului la icoana „Plângătoare” de la Boian cititi

Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron este prăznuită pe 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova, în anul 1648), 12 februarie, 31 martie, precum și marți în Săptămâna Luminată (prăznuirea arătării icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos și recuperarea acesteia de către Sfântul Gabriel). Această icoană se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița”. Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă, ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Iviron este ferecată, cu exceptia fețelor, cu o îmbrăcăminte de aur și argint, cu pietre prețioase, monede de aur și o mulțime de alte podoabe dăruite de împărați, regi, egumeni, duci, ofițeri și simpli credincioși. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Fecioarei Maria. Le-au oferit Maicii Domnului aceia care au primit ceea ce au cerut de la ea. Din sinaxarul icoanei aflăm că a fost păstrată cu mare cinstire în casa unei văduve evlavioase din Niceea, care avea un singur fiu. În timpul împăratului Teofil, iconoclaștii controlau casele creștinilor pentru a distruge icoanele. Unul dintre soldați a descoperit Icoana Maicii Domnului și a lovit-o cu o suliță. Îndată a curs sânge din locul în care icoana a fost lovită. Văduva, văzând minunea și temându-se de distrugerea icoanei, a dat soldaților imperiali bani, implorându-i să nu se atingă de icoană până a doua zi, dimineața. Soldatul care a lovit cu cuțitul în chipul acestei icoane, văzând sângele care curgea, s-a înfricoșat și căzând la pământ s-a pocăit, s-a botezat în legea creștinească și s-a îmbrăcat în haina monahală, rămânând acolo până la moarte. Nevrând să primească nume călugăresc, a cerut ca pentru fapta lui să fie numit Varvar-Barbarul. După aceea a dus o viață sfântă, drept care a fost recunoscut ca sfânt. În biserică este pictat pe zid Sfântul Varvar, cu îmbrăcăminte de pirat. Când soldații au plecat, femeia și fiul ei (care mai târziu a devenit călugăr athonit) au luat icoana și au mers la țărm, așezând-o pe apă. În chip minunat, icoana Maicii Domnului s-a îndepărtat, plutind deasupra apei. Sfânta icoană, stând în poziție verticală deasupra apei, a plutit până la Muntele Athos. Pentru mai mult timp, călugării athoniți au văzut un stâlp de foc pe mare, care ajungea până la cer. Această vedenie a continuat câteva nopți. Apropiindu-se cu barca, monahii au constatat că stâlpul de foc izvora din icoana Maicii Domnului, iar când doreau să se apropie, icoana se depărta. Văzând acestea, călugării s-au întors la mănăstire, rugându-se Maicii Domnului ca să dăruiască acea icoană mănăstirii lor. Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după icoana sa. Mergând la țărm, Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii. În ziua următoare, călugării nu au mai găsit icoana Maicii Domnului în biserică, dar căutând-o, au văzut-o pe zidul mănăstirii, deasupra porții. Atunci au luat icoana și au dus-o în biserică, dar iarăși au găsit-o pe zidul de la poartă. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, până când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a arătat Sfântului Gavriil voința ei, zicând că nu dorește ca icoana să fie păzită de către monahi, ci mai degrabă ea vrea să-i protejeze pe ei ‒ nu doar în viața de acum, ci și în cea viitoare. După aceasta, icoana a fost așezată în paraclisul de la poarta mănăstirii, ajungând să fie numită icoana Maicii Domnului „Portărița”. Acest lucru apare și în Acatistul Maicii Domnului: „Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile Raiului!”. Conform tradiției, Maica Domnului a promis Cuviosului Gavriil harul și mila lui Dumnezeu față de călugări, atâta vreme cât icoana va rămâne în mănăstire. Se crede, de asemenea, că dispariția Icoanei Maicii Domnului „Portărița” din Muntele Athos va fi un semn al sfârșitului lumii.
Acatistul Maicii Domnului „Portărița” cititi

Acoperământul Maicii Domnului este prăznuit pe 1 octombrie.
Rugăciunea mamei către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru a primi cerescul ei acoperământ:
Maica lui Dumnezeu! Tămăduieşte rănile sufleteşti şi trupeşti ale copiilor mei (numele), pe care le-am pricinuit prin păcatele mele. Îi încredinţez pe de-a-ntregul Domnului meu Iisus Hristos şi ocrotirii tale cereşti, Preacurată. Amin.
Rugăciune scurtă către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov:
Atotmilostivă, Împărăteasa mea, Preasfantă Doamnă, Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica lui Dumnezeu, singura şi neîndoielnica mea nădejde. Nu te scârbi de mine. Nu mă depărta, nu mă părăsi. Apără-mă, mijloceşte, auzi-mă, vezi-mă… Stăpână, ajută-mă, iartă-mă, iartă-mă… Preacurată.
Către Născătoarea de Dumnezeu, pentru curățirea de patimi și bună întocmire lăuntrică (a Sfântului Teofan Zăvorâtul):
Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce ești una curată cu sufletul și cu trupul! Caută spre mine, scârbavnicul, necuratul, care mi-am înnegrit sufletul și trupul cu spurcăciunea vieții mele pătimașe și iubitoare de plăceri; curăță mintea mea pătimașă, curăță și bine întocmește gândurile mele care rătăcesc și orbecăie; pune în rânduială simțămintele mele și călăuzește-le, slobozește-mă de reaua și urâta deprindere a patimilor necurate ce mă tiranisește, pentru ca slobozindu-mă din bezna păcatului, să mă învrednicesc a te preaslăvi și a te lăuda cu îndrăznire pe tine, ceea ce singură ești Maica Luminii Adevărate a lui Hristos, Dumnezeul nostru, căci pe tine te binecuvântează și te slăvește cu El și în El toată făptura cea văzută și cea nevăzută.

Icoana Maicii Domnului „Protectoarea" din Pskov („Pskov-Pokrovskaia”) este prăznuită pe 1 octombrie. Icoana a fost pictată în cinstea minunatei mijlociri a Maicii Domnului pentru orașul Pskov, pe care l-a apărat în timpul asediului trupelor poloneze ale regelui Ștefan Bathory, în 1581. Auzind că trupele poloneze se apropie, episcopul Pskovului s-a adresat Mănăstirii Pskov-Pecerska cu rugămintea de a aduce în procesiune icoana Adormirii Maicii Domnului. În ajunul luptei decisive, Maica Domnului s-a arătat starețului Dorotei care se ruga în chilia sa din apropierea orașului. Preasfânta Fecioară s-a arătat starețului Dorotei însoțită de o mulțime de sfinți ruși: Sfântul și Marele Cneaz Vladimir de Kiev, Sfântul Cneaz Vsevolod-Gabriel de Pskov, Sfântul Cneaz Dovmont-Timotei de Pskov, Sfântul Antonie al Peșterilor din Kiev, Sfântul Corneliu din Pskov, Sfântul Eufrosin din Spaso-Elazar, Sfântul Sava din Kripețk, Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov, Sfântul Nifon, Arhiepiscopul de Novgorod și Pskov. Maica Domnului împreună cu sfinții au intrat în Biserica Mănăstirii Spaso-Miroj. Sfinții se rugau stăruitor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să aibă milă de locuitorii păcătoși ai Pskovului și să scape orașul din acest necaz. Îndurându-se, Maica Domnului i-a indicat stareţului Dorotei locul de pe zid unde urma să se dea asediatorilor riposta şi a poruncit ca acolo să fie adusă şi icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Pskov-Pecerska. În timpul luptei, polonezii au încercat să facă o spărtură în zidul orașului, dar prin mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților, ei nu au reușit să pătrundă în oraș. După eliberarea de inamici, oamenii recunoscători din Pskov au construit o biserică în cinstea Nașterii Maicii Domnului, pentru care a fost pictată icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov, motiv pentru care mai este numită şi „Arătarea Maicii Domnului stareţului Dorotei”. În icoană sunt reprezentate: Mănăstirea Pskov, Turnul Pskov, Catedrala Sfintei Treimi și alte câteva biserici, marele fluviu, zidurile cetății și Mănăstirea Miroj. De asemenea este reprezentată Maica Domnului împreună cu Sfinții Cneji Vladimir al Kievului, Vsevolod-Gabriel și Dovmont-Timotei ai Pskovului; Sfântul Nifon, Arhiepiscopul Novgorodului și Pskovului; Sfinții Cuvioși Antonie de la Kiev-Pecerska și Corneliu de la Pskov-Pecerska; Sfântul Nicolae, fericitul din Pskov; Sfinții Cuvioși Eufrosin din Spaso-Elazar și Sava din Kripețk. De asemenea, este reprezentat și starețul Dorotei. Arătarea Maicii Domnului a avut loc pe 7 septembrie, iar prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov a fost stabilită la 1 octombrie. Pentru această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost alcătuită o slujbă. În 1944 nemţii au luat cu ei originalul străvechi al icoanei Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov. În 1970 s-a aflat că icoana făcea parte dintr-o colecție privată din München. Pe 31 august, 2001, icoana a fost transmisă Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Alexei al II-lea, de către ambasadorul Germaniei în Federaţia Rusă. În 2002, icoana Maicii Domnului „Protectoarea” din Pskov s-a întors la locul ei, în principalul lăcaş al regiunii Pskov, Catedrala „Sfânta Treime”.

Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este prăznuită pe 1 octombrie. Originea acestei sfinte icoane este necunoscută. Apariția icoanei în Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Hârbovăț (Republica Moldova) este asociată cu un eveniment care a avut loc cu puțin timp înainte de Crăciunul din anul 1790. Un vechi prieten al starețului Pahomie, colonelul Albaduev, a venit în vizită la acesta, dar urcând pe un cal nărăvaș a fost aruncat la pământ, ceea ce i-a provocat o rană fatală. Această întâmplare s-a petrecut pe 14 decembrie, iar pe 17 decembrie colonelul a fost înmormântat. Cu ocazia înmormântării colonelului, rudele acestuia au oferit mănăstirii icoana Maicii Domnului pe care o moșteniseră din generație în generație. Din acel moment, icoana a fost cunoscută sub numele de icoana Maicii Domnului din Hârbovăț. Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este de tip Hodighitria („Îndrumătoarea”). Pruncul Iisus este așezat pe mâna stângă a Fecioarei. Iisus ține în mâna stângă un sul de hârtie, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Icoana este pictată pe pânză. În decursul anilor, mănăstirea a fost distrusă de turci de trei ori, dar de fiecare dată când s-au întors la mănăstire monahii au descoperit printre ruine și cenușă, intactă, icoana Maicii Domnului, cu excepția faptului că marginile pânzei s-au înnegrit. În 1908, Sfântul Mucenic Serafim Chichagov a fost numit episcop de Chișinău și Hotin. El a introdus obiceiul de a se săvârși săptămânal Acatistul Maicii Domnului înaintea sfintei icoane. În mai 1995, Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului a fost redeschisă. Icoana Maicii Domnului din Hârbovăț este așezată în biserica mănăstirii iarna și primăvara (până la Paști), iar în restul timpului este purtată în procesiune prin satele vecine și prin Chișinău.

Icoana Maicii Domnului din Kasperov este prăznuită pe 1 octombrie, 29 iunie și în miercurea din Săptămâna Luminată. Tradiția spune că această icoană sfântă a fost adusă la Cherson din Transilvania la sfârșitul secolului al XVI-lea de către un sârb. Moștenită din generație în generație, icoana a ajuns la Iuliana Kasperova în anul 1809. Într-o noapte friguroasă din februarie 1840, ea se ruga înaintea icoanei căutând alinare în necazuri. Privind la icoana Maicii Domnului, a observat că aceasta, care era întunecată de trecerea vremii, a devenit dintr-odată luminoasă. După aceasta, icoana a început să fie proslăvită prin multe minuni, iar oamenii au considerat-o făcătoare de minuni. În timpul Războiului Crimeii (1853-1856), icoana a fost purtată în procesiune prin orașul Odessa, care a fost asediat de forțele inamice. În Sfânta și Marea Vineri, orașul a fost cruțat. Din acel moment, în fiecare vineri este săvârșit un acatist în fața icoanei din Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Odessa. Icoana este pictată cu uleiuri pe o pânză montată pe un cadru de lemn. Maica Domnului Îl ține pe Prunc pe brațul stâng. Pruncul ține în mâna dreaptă un sul de hârtie. De o parte și de cealaltă a icoanei sunt reprezentați Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) și Sfânta Tatiana (12 ianuarie). Aceștia au fost probabil sfinții patroni ai primilor proprietari ai icoanei.

Icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” („Gorgoepikou”) este prăznuită pe 1 octombrie. Icoana se află la Mănăstirea Dohiariu din Sfântul Munte Athos. Tradiția spune că această veche icoană făcătoare de minuni a fost pictată în secolul al X-lea, în vremea păstoririi Sfântului Neofit (9 noiembrie) ca egumen al mănăstirii. Icoana este zugrăvită în tehnica fresco, pe exteriorul peretelui vestic al trapezei din partea stângă a intrării în mănăstire. În anul 1664, monahul Nil, având ascultare la trapeza mănăstirii, obișnuia să vină spre sala de mese ținând în mână o făclie aprinsă, care scotea mult fum negru. În drumul său spre trapeză, călugărul trecea pe lângă peretele pe care era zugrăvită icoana Maicii Domnului. Într-una din zile, când a trecut pe lângă perete, monahul Nil a auzit o voce din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicându-i să nu mai îndrăznească să-i mai afume cinstita icoană cu acel fum înecăcios. Călugărul, crezând că a fost o glumă a unui frate, a ignorat avertismentul și a continuat să meargă spre bucătărie cu torța ce scotea multă funingine. Atunci Maica Domnului l-a certat cu asprime: „Călugăr nevrednic de această numire, oare ai să mai continui mult cu obrăznicia ta, afumându-mi chipul?”. Și odată cu aceste cuvinte ale Maicii Domnului, călugărul Nil a orbit. Abia atunci a înțeles Nil că însăși Maica Domnului îi vorbise, ca una ce răbda zilnic fumul înecăcios ce ieșea din făclia lui. După această întâmplare, monahii au așezat o candelă în fața Sfintei Icoane și un vas în care se ardea tămâie, astfel încât Maica Domnului să fie cinstită. Orb fiind, monahul Nil își petrecea tot timpul înaintea icoanei, rugându-se Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-l ierte și să-l vindece. După îndelungă pocăință înaintea icoanei Maicii Domnului, călugărul Nil a auzit din nou vocea cea minunată, zicându-i: „Nile, am primit pocăința ta și Bunul Dumnezeu te-a iertat, dăruindu-ți iarăși vederea. Spune, deci, fraților că eu sunt îngrijitoarea și ocrotitoarea mănăstirii. Toți cei care vor avea nevoie de ajutor să alerge către mine și nu-i voi trece cu vederea. Drept aceea, să se numească această icoană a mea «Grabnic Ascultătoare»”. După aceste cuvinte ale Maicii Domnului, Nil și-a recăpătat vederea, mulțumindu-i și slăvind-o pe Preacurata Stăpână. Înaintea acestei sfinte icoane se cântă zilnic Paraclisul Maicii Domnului, icoana fiind un izvor nesecat de tămăduiri și mângâieri, fiind cinstită în întreaga lume, mai ales ca ocrotitoare a familiilor creștine și, în mod special, ca ajutătoare pentru femeile care nu pot naște. Copii ale icoanei athonite „Grabnic Ascultătoare” au fost mereu cinstite cu mare dragoste și rugăciuni fierbinți în Rusia. Multe dintre aceste copii s-au proslăvit prin minuni, fiind cunoscute cazuri de vindecare de ciumă și posedare demonică.
Acatistul Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare” (Gorgoepikou) cititi

Icoana Maicii Domnului Cucuzelița de la Marea Lavră este prăznuită pe 1 octombrie. Tradiţia spune că această icoană a Maicii Domnului a venit singură în Mănăstirea Marea Lavră şi s-a aşezat în catapeteasma bisericii mari. În jurul anului 1300, ea a fost aşezată în strana arhierească. Acolo se afla şi atunci când Maica Domnului i s-a arătat Sfântului Ioan Cucuzel. Sfântul Ioan se nevoia în Chilia Sfinţilor Arhangheli, aflată în preajma mănăstirii, şi venea la biserică numai în duminici şi sărbători, ca să cânte la strană. Odată, în Sâmbăta Acatistului, în vreme ce cânta cu multă umilinţă şi o slavoslovea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, aceasta i-a stat înainte şi i-a dat un ban de aur, spunându-i: „Bucură-te, Ioane, fiul meu! Cântă-mi şi eu nu te voi părăsi!”. Altă dată, Maica Domnului i-a vindecat cangrena pe care o avea la picioare din pricina îndelungatei stări în picioare din timpul privegherilor. A doua arătare s-a făcut înaintea Sfântului Grigorie Domesticul care, ca şi Sfântul Ioan Cucuzel, era psalt. Patriarhul Calist hotărâse ca la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare să se cânte Axionul „De tine se bucură…”, în loc de obişnuita cântare „Cuvine-se cu adevărat…”. Dar succesorul său, Patriarhul Filotei, a anulat hotărârea înaintaşului lui şi a poruncit să se cânte „Cuvine-se cu adevărat”, ca la toate Sfintele Liturghii de peste an, fiind o cântare mai scurtă. Cu toate acestea, la vecernia Botezului Domnului, de faţă fiind Patriarhul Grigorie al Alexandriei, Sfântul Grigorie a cântat după vechea rânduială, „De tine se bucură”. Îndată după aceasta, Maica Domnului i s-a arătat şi Cuviosului Grigorie, precum odinioară Sfântului Ioan Cucuzel, i-a dăruit şi lui un galben de aur, şi i-a zis: „Recunoscătoare îţi sunt pentru cântarea ce aduci cinstirii mele”. De la această slăvită minune s-a hotărât ca la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare totdeauna să se cânte în cinstea Maicii Domnului cântarea „De tine se bucură”. Această icoană a săvârşit şi săvârşeşte încă şi acum multe minuni. De multe ori a izbăvit mănăstirea de la incendiu, iar în 1755 a apărat-o de un atac al piraţilor. În 1826 icoana a fost dusă în Paraclisul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, aflat la intrarea în Marea Lavră. Cu ocazia sărbătorilor importante, în ajun de Crăciun, de Paşte sau în ziua de pomenire a Cuviosului Atanasie, icoana este mutată cu cinste în katholikon (paraclis).

Icoana Maicii Domnului Trubcevsk este prăznuită pe 3 octombrie. Aceasta a fost zugrăvită în anul 1765 de către monahul Eftimie din Mănăstirea Mântuitorului din ținutul Briansk, fiind mai apoi donată Mănăstirii Sfânta Treime din Navrochat Skanovo. Prima mențiune ce ni s-a păstrat a acestei icoane este de la sfârșitul veacului al XVIII-lea când ținutul Navrochatului fusese cuprins de holeră, iară icoana fiind purtată în procesiune prin ținut, boala fu alungată în chip minunat. În vremea bolșevică, mănăstirea fu transformată în fermă de păsări, iară icoana fu dusă la muzeu servind o vreme ca suport pentru ghivece de flori, iară după o vreme fiind așezată undeva în spate așteptând acolo tăcut trecerea acelor vremuri tulburi. În urma inventarului obiectelor aflate în muzeu săvârșit în anul 1975 în dreptul icoanei stătea scrisă mențiunea „pierdută”. În anul 1993 se află icoana în care se puteau vedea numai chipurile Maicii Domnului și al Pruncului Iisus Hristos, căci restul fusese acoperit de praf și mucegai. Însă harul facerii de minuni nu plecase de la dânsa, căci atunci când o femeie bolnavă de tuberculoză din Saransk se rugă dinaintea sa, plecând cu ulei din cadelele ce o vegheau și ungându-se mai apoi cu el, aceasta primi tămăduire. O lună mai târziu veni iară la Mănăstirea Navrochat pentru a mulțumi. O femeie din orașul Toliatti, rugându-se dinaintea icoanei și ungându-se cu ulei din candelele veghind la aceasta, primi tămăduire de o boală de spate. Una din maicile mănăstirii suferea de tuberculoză severă, pricină pentru care medicii îi recomandaseră intervenția chirurgicală. Celelalte maici se rugară dinaintea icoanei Preacuratei Maici, iar spre marea uimire a tuturor, medicii anulară operația, nemaifiind socotită necesară, căci plămânii își recăpătaseră în chip minunat sănătatea. Un locuitor al orașului Samara ce suferea de astm bronșic și alergie, iară medicii îi refuzară tratamentul dată fiind starea gravă în care se afla, veni în vara anului 2002 la mănăstire și ajută la treburile mănăstirii, se spovedi, se împărtăși și se rugă fierbinte dinaintea icoanei. După un timp, repetând analizele, spre mare uimire a medicilor, acesta se vindecase complet. Soția unui diacon din Penza ce aștepta venirea pe lume a unui copil fu avertizată de medici că nașterea copilului va pune în pericol viața ei și a pruncului, însă diaconul se rugă dinaintea icoanei Maicii Domnului, iară soția sa născu în siguranță, pentru ca în iarna anului 2003 să vină să mulțumească dinaintea icoanei pentru izbăvirea de primejdie. O pelerină care suferea ulcer și polipi intestinali și vreme de mai mulți fusese tratată fu nevoită să-și părăsească locul de muncă. În august 2004, ajungând la mănăstire și închinându-se dinaintea icoanei, acesta se tămădui. În septembrie 2004, un tată îndurerat veni cu fiul său cuprins de patima drogurilor. Rugându-se dinaintea icoanei făcătoare de minuni și plecând acasă, băiatul se dovedi a fi scăpat din strânsoarea patimii. Pentru a nu lungi peste măsură cuvântul, ne curmăm aici înșiruirea minunilor săvârșite prin harul icoanei Maicii Domnului ce nu încetează a izvorî mângâiere, izbăvire și tămăduire tuturor celor ce i se închină cu credință.
Acatistul ”Salvarea de mânia lui Dumnezeu” sau ”Salvarea de la moarte” la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Trubchevsk cititi

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită „Izvorâtoarea de Mir” (Mirovlitissa) este una dintre podoabele cele mai de preţ ale Mănăstirii athonite „Sfântul Pavel” si părinţii mănăstirii o cinstesc în mod deosebit, şi pentru aceasta săvârşesc priveghere în fiecare an în prima duminică a lunii octombrie. De asemenea, se cântă Paraclisul Icoanei în fiecare duminică la vecernie. Icoana are dimensiunea de 101 pe 65,5 cm. Ea este aşezată spre închinare în biserica mare a mănăstirii, în faţa catapetesmei, în proschinitarul de marmură din partea dreaptă. Această icoană a fost adusă în mănăstire de către Sfântul Pavel, de la Mănăstirea Mireleon din Constantinopol. Încă de când se afla în această mănăstire icoana izvora mir – de unde şi numele mănăstirii – şi a continuat să izvorască multă vreme şi la Mănăstirea Cuviosului din Sfântul Munte. Staretul mănăstirii, părintele Partenie, ajuns în mănăstire din Kefalonia, odată, după terminarea slujbei, a rămas singur în biserică și s-a rugat Maicii Domnului, si pe când se ruga, a ieșit o mireasmă foarte puternică de la icoana Maicii Domnului numită „Izvorâtoarea de mir”, despre care se spune că a fost o perioadă în care a izvorât mir din piciorul Mântuitorului și din mâna Maicii Domnului (locuri de pe care vopseaua a căzut de mulțimea mirului care a izvorât). După multă rugăciune, s-a dus la chilie să se odihnească. Pe când se afla pe pat, vede că se deschide deodată ușa chiliei și au intrat cinci soldați foarte negri și înfricoșați la vedere. Unul dintre ei se arăta a fi mai mare în grad. Când i-a văzut, părintele și-a băgat capul sub pătură și a început să se roage la Maica Domnului, zicând:
- „Preasfânta mea Maică Mirovlitissa, ajută-mi!”.
Atunci, cel mai mare le-a poruncit celorlalți:
- „Luați-l și-l aruncați pe fereastră!”.
Ceilalți patru l-au apucat fiecare de câte un colț de pătură și luându-l pe sus au deschis fereastra și l-au trecut afară, ținându-l în aer. Până jos sunt aproape 100 de metri. Cel mai mare striga:
- „Aruncați-l, aruncați-l!”, dar ceilalți răspundeau:
- „Nu putem, că nu ne lasă Maica Domnului Mirovlitissa”.
După un timp l-au băgat din nou în chilie și l-au aruncat pe pat. Apoi sărind cu toții pe fereastră s-au făcut nevăzuți. Aceste lucruri le povestea starețul cu lacrimi în ochi.

Icoana Maicii Domnului Îndrumatoarea - „Odighitria” de la Xenofont este prăznuită pe 6 octombrie. Această icoană făcătoare de minuni a fost timp de mulți ani așezată înaintea unei coloane din katholikonul Mănăstirii Vatoped, din Sfântul Munte Athos. În anul 1730, icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” a dispărut în mod misterios din biserică, nefiind găsită nici în incinta mănăstirii. Având în vedere faptul că ușile bisericii erau încuiate, călugării s-au gândit că icoana a fost furată de hoți. La scurt timp după aceasta, au auzit că icoana se afla în Mănăstirea Xenofont, la o distanță de trei ore de Vatoped. Mai mulți călugări au fost trimiși pentru a readuce comoara sfântă la Mănăstirea Vatoped. După ce icoana a fost reașezată în locul inițial, părinții din mănăstire și-au luat măsuri de precauție, pentru a preveni dispariția icoanei. Cu toate acestea, icoana Maicii Domnului a dispărut din nou din Mănăstirea Vatoped și a reapărut în Mănăstirea Xenofont. Această minune s-a repetat de trei ori, după care monahii de la Vatoped s-au convins că acest lucru este de fapt o întâmplare minunată și au decis să nu se împotrivească voinței Maicii Domnului de a rămâne la Xenofont. Ca semn de binecuvântare, frații au dăruit lumânări pentru a fi aprinse înaintea icoanei și ulei pentru a fi ars în candelă. Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” („Odighitria”) de la Xenofont este așezată în katholikonul mănăstirii, în fața unei coloane din partea stângă, în același loc în care era așezată la Mănăstirea Vatoped. „Odighitria” este denumirea dată unui tip iconografic al Fecioarei Maria cu Pruncul, răspândit atât în arta bizantină, cât și în țara noastră. Cuprinde chipul Mariei, care ține Pruncul pe brațul stâng și arată spre El cu mâna dreaptă (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). După Tradiție, prima icoană cu această compoziție a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca și a devenit prototipul icoanei împărătești a Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului Cea de toți fericită sau Ovsepetaia

Icoana Maicii Domnului „Cea de toți fericită” (Ovsepetaia) este prăznuită pe 6 octombrie. Este o reprezentare a Împărătesei cerurilor pornind de la condacul al XIII-lea din Acatistul Buneivestiri: „O, Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toţi sfinţii…” Maica Domnului este reprezentată purtând coroană și strângând la piept Pruncul Sfânt cu ambele mâini. Iisus Hristos este ținut în brațul stâng și se sprijină pe umărul Maicii Sale. El privește spre Maică și își îndreaptă mâinile spre gâtul Ei. În loc de cele trei stele care apar în mod normal pe mantia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (care semnifică pururea fecioria Maicii Domnului), pe veșmânt apar trei medalioane cu reprezentările a trei chipuri de îngeri. De asemenea, pe mantie sunt pictați nori. Aceste particularități (chipurile de îngeri în locul stelelor şi norii de pe mantie) sunt prezente și în icoana Maicii Domnului „Arapet” sau „din Arabia” (6 septembrie), în icoana Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit” (17 martie) și în icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” ‒ icoana de pe iconostasul Catedralei „Schimbarea la Faţă” din Solovki (24 martie).

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este prăznuită pe 7 octombrie, 21 mai, 23 iunie, 26 august și în a șaptea duminică după Sfintele Paști. A fost pictată și adusă la Mănăstirea Peșterilor din Pskov prin eforturile depuse de negustorii Vasile și Teodor în anul 1521. Prima consemnare a unei minuni săvârșite de icoană apare în anul 1524. Este renumită pentru apărarea orașului Pskov și a Mănăstirii Peșterilor din Pskov. Prima dată icoana a apărat orașul în 1581, în timpul asediului Pskovului de către regele polonez Ștefan Báthory (prăznuită pe 21 mai). Icoana a protejat orașul și mănăstirea în 1812 în timpul invaziei lui Napoleon (prăznuită pe 7 octombrie). Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este de tip Eleusa. În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită ținând în brațe pe Pruncul Hristos, astfel încât dreapta Lui se află lângă inima ei. Hristos Își îmbrățișează Maica cu mâna dreaptă ținând-o pe sub năframă în jurul gâtului. În acest fel, atât Maica Domnului, cât și Hristos ne arată blândețea, mângâierea și dragostea lor. Maica Domnului poartă năframă. În icoane, năframa este simbolul purității. În această icoană, năframa Născătoarei de Dumnezeu cade pe umeri, acoperind trupul Pruncului Hristos, simbolizând dragostea pură de mamă. Pe năframă și pe mantie sunt pictate stele ce reprezintă pururea fecioria Maicii Domnului. Fiecare stea are forma Sfintei Cruci cu patru puncte, centrul stelei fiind reprezentat printr-un pătrat. Reprezentarea stelelor sub forma unor cruci cu patru puncte simbolizează cele patru zări iluminate de Hristos, Care a venit în lume prin intermediul Preasfintei Născătoare Veșmântul Maicii Domnului este pictat albastru. Albastrul simbolizează cerul, taina și viața duhovnicească. Hristos este pictat fiind copil, dar purtând haine de adult și un brâu din fire de aur în jurul taliei și peste umărul stâng. Firele de aur sunt ca razele de soare, pentru că Hristos este Soarele Dreptății, Dătătorul de Lumină. Născătoarea de Dumnezeu „Cea iubitoare” ne învață să ne comportăm unii cu alții cu blândețe și dragoste. Ea dorește ca noi să înțelegem că blândețea nu este slăbiciune, blândețea arată puterea dragostei. Hristos ne învață și ne poruncește să ne iubim: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Luca 10, 27).
Acatistul Icoanei Maicii Domnului “Cea Iubitoare” sau ”Gingășie” a Peșterilor din Pskov cititi

Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” este prăznuită pe 9 octombrie si 25 ianuarie. Chiar numele acestei icoane este o rugăciune către Maica Domnului, pentru izbăvirea de boli și întristări trupești și duhovnicești. Această icoană minunată a fost descoperită în Moscova, în Biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul Pupişevo, unde a fost adusă de către cazaci în anul 1640. Dintre numeroasele minuni săvârșite în vechime de această sfântă icoană, s-a păstrat amintirea unei vindecări minunate, săvârșită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. O femeie de origine nobilă, care trăia departe de Moscova, a suferit de paralizia întregului corp, pentru o lungă perioadă de timp. Deși avea numeroase avantaje materiale, ea nu avea ceea ce este mai important ‒ sănătatea. A consultat mulți medici, dar nu a primit ajutor de la nici unul dintre ei, astfel încât bolnava își pierduse orice speranță că se va face bine. În acest moment dificil, Născătoarea de Dumnezeu i s-a arătat în vis, spunându-i: „Porunceşte să te ducă la Moscova. Acolo, în biserica Sfântului Nicolae, se află icoana Maicii Domnului cu inscripţia: Potoleşte întristările noastre. Roagă-te înaintea ei şi vei primi vindecare”. În timpul vedeniei, femeia a văzut icoana Preasfintei Fecioare. Când s-a trezit, i-a rugat pe cei care o îngrijeau să o ducă la Biserica Sfântului Nicolae din Moscova. După un drum anevoios au ajuns în Moscova și au descoperit, în cele din urmă, biserica Sfântului Nicolae. Intrând cu credință, femeia bolnavă s-a închinat la toate icoanele, dar nu văzuse icoana care apăruse în visul ei. Pentru aceasta, a început să-i povestească preotului despre visul cel minunat. Preotul a poruncit paraclisierului să aducă din clopotniţă toate icoanele Maicii Domnului care erau păstrate acolo. Printre icoanele vechi și prăfuite au descoperit o icoană a Maicii Domnului cu inscripția Potolește întristările noastre. Văzând icoana, femeia bolnavă a strigat cu bucurie: „Ea este! Ea este!”. După ce s-a săvârșit un acatist al Maicii Domnului înaintea Sfintei Icoane, femeia bolnavă s-a ridicat pe picioarele ei, fără nici un ajutor și apoi, neavând nevoie de sprijin, a plecat din biserică prin propriile puteri. Prin mila Împărătesei Cerurilor și prin credința sa fierbinte, femeia s-a întors acasă complet sănătoasă. Această tămăduire a avut loc la data de 25 ianuarie 1760, zi pe care Biserica Rusă a închinat-o prăznuirii acestei icoane făcătoare de minuni, alcătuind şi slujba şi acatistul în cinstea ei. Suferinzi din toate oraşele au început să sosească la icoana nou descoperită şi puterea lui Dumnezeu s-a arătat în numeroase alte minuni săvârşite la această icoană. Un număr foarte mare de minuni s-au săvârşit la Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” şi în timpul epidemiei din anul 1771. Mai multe copii ale icoanei „Potoleşte întristările noastre” au fost realizate şi împărţite în întreaga Rusie, numai în Moscova aflându-se patru icoane purtând acelaşi nume care au fost preamărite prin numeroase minuni. Icoana „Potolește întristările noastre” o înfățișează pe Maica Domnului ținând mâna stângă sub cap, care este ușor înclinat. Aceasta sugerează că Născătoarea de Dumnezeu ascultă lacrimile și rugăciunile tuturor credincioșilor care apelează la ea, în nevoile, necazurile și întristările lor. Cu mâna dreaptă, Fecioara Maria ține Pruncul Iisus. Mântuitorul ține în mâinile Sale un sul desfăcut, pe care sunt înscrise următoarele cuvinte: „Judecați cu dreptate, arătând milă unii față de alții, nu jigniți văduvele și orfanii și nu țineți răutate în inima voastră față de fratele vostru”.

Icoana Maicii Domnului din Korsun este prăznuită pe 9 octombrie. Este considerată a fi una dintre icoanele pictate de Sfântul Evanghelist Luca. Această icoană a fost păstrată în Efes, cu mare cinste. Pe 9 octombrie 988, o copie a acestei icoane a fost mutată de la Korsun la Kiev de către Sfântul și Marele Cneaz Vladimir (prăznuit pe 15 iulie), fiind cunoscută sub numele de „Icoana Maicii Domnului din Korsun”. Mai târziu, această icoană a fost mutată la Novgorod, și de acolo la Moscova, în Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din Kremlin. O altă copie a Icoanei Maicii Domnului din Korsun a fost adusă din Grecia în Rusia de Sfânta Eufrosina de Poloțk (prăznuită pe 23 mai), în 1162. Sfânta Eufrosina a fondat Mănăstirea Mântuitorului din Poloțk. Când a aflând că la Menignus în Grecia se afla o copie a icoanei pictată de Sfântul Apostol Luca, a trimis daruri bogate Împăratului bizantin și Patriarhului Luca Chrysoverghi, cerându-le să-i trimită această icoană. Icoana a fost trimisă în Rusia de la Efes și în drumul ei a trecut prin Korsun. La cererea locuitorilor acestui oraș, a rămas acolo aproximativ un an, devenind cunoscută ca Icoana Maicii Domnului din Korsun. În anul 1239, icoana a fost mutată în Toropeţ, cu ocazia cununiei fiicei cneazului din Poloțk, prințesa Alexandra de Poloțk cu Sfântului Cneaz Alexandru Nevski (prăznuit pe 23 noiembrie), unde a rămas până în 1917. Icoana Maicii Domnului din Korsun este menţionată şi în viaţa Sfintei Doroteea de Kaşin (prăznuită pe 24 septembrie), care a găsit o icoană a Maicii Domnului din Korsun între ruinele unei mănăstiri, a păstrat-o în chilia ei, icoana devenind cunoscută prin minunile săvârşite (sec. XVI).

Icoana Maicii Domnului „Acatist” – „Prevestitoarea” de la Mănăstirea Zografu este prăznuită pe 10 octombrie. În veacul al XIII-lea, după ce Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282) a semnat nelegiuita unire cu Roma de la Lyons, monahii din Sfântul Munte au trimis împăratului o scrisoare prin care înfierau această unire eretică şi îl rugau pe împărat să se lepede de aceasta şi să se întoarcă la Ortodoxie. Hotărât să impună cu forţa unirea Bisericilor, pentru ca papa să acorde sprijinul său politic Imperiului Bizantin – pe care tocmai îl reîntregise în urma ocupaţiei latine –, Împăratul Mihail Paleologul, sfătuit de Patriarhul Ioan Vekkos (1275-1282), s-a ridicat împotriva monahilor pe care până atunci îi protejase şi a trimis soldaţi latini în Muntele Athos pentru a-i supune, cu preţul unor masacre sângeroase, pe monahii care nu voiau să recunoască această unire închipuită. După ce i-au spânzurat pe toţi Părinţii din Sinaxa Sfântului Munte (forul conducător al Athosului) şi au omorât mulţime de monahi din Mănăstirile Vatoped şi Iviron, soldaţii s-au repezit cu sălbăticie diavolească şi ucigaşă asupra Mănăstirii Zografu. În vremea aceea, în Mănăstirea Zografu viețuia un monah cu frică de Dumnezeu, care avea ascultare la via din apropierea mănăstirii. Acest părinte avea obiceiul să citească de mai multe ori pe zi Acatistul Maicii Domnului. În ziua în care soldaţii latini se îndreptau spre Mănăstirea Zografu, pe când călugărul citea acatistul, și rostea cu evlavie „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”, a auzit de la icoana Maicii Domnului numită „Acatist” sau „Prevestitoarea”, pe care o avea cu el, următoarele: „Bucură-te și tu, bătrânule!”. Auzind aceste cuvinte, bătrânul monah s-a înfricoșat, dar Maica Domnului a continuat: „Nu te teme, du-te în mănăstire și spune călugărilor să nu deschidă astăzi poarta, iar cei care sunt mai slabi în credință să se ascundă, că vin dușmanii mei și ai Fiului meu”. Ajungând la mănăstire, bătrânul a văzut icoana care îi vorbise în chilia sa, că atârnă acum deasupra porților mănăstirii. Luând-o în brațe, a mers la stareț și i-a vestit toate. Fericitul Egumen Toma, adunând obștea, le-a spus despre cele ce se vor întâmpla și i-a întărit prin cuvinte duhovnicești. Cei care erau mai fricoși au fugit și s-au ascuns în pădure, iar starețul împreună cu 25 de călugări s-au închis într-un turn, luând cu ei și icoana care îi vorbise bătrânului. Nu după mult timp, au apărut cruciații și au cerut să li se deschidă poarta mănăstirii, dar starețul le-a răspuns: „Plecați de aici, noi nu avem împărtășire cu voi, iar papei nu ne vom supune niciodată”. Soldații papei, forțând porțile și intrând în mănăstire, au adunat de jur împrejurul turnului lemne și crengi uscate și le-au dat foc, arzându-i de vii pe călugări. După plecarea cruciaților, călugării care stătuseră ascunși s-au întors în mănăstire și au aflat în turnul în care arseseră ceilalți monahi numai icoana Maicii Domnului, neatinsă de flăcări, dar înnegrită de fum. În amintirea acestei minuni, mai târziu, în stânga bisericii mari s-a ridicat un Paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului, în care au așezat icoana Maicii Domnului „Acatist” sau „Prevestitoarea”. Călugării bulgari o numesc simplu „Hairiovo”, adică „Bucură-te”. Locul unde a avut loc arătarea minunată a Maicii Domnului este cunoscut până astăzi sub numele de Herovo. Ferecătura acestei icoane a fost făcută pe cheltuiala monahului Serafim (fostul negustor din Sankt-Petersburg Simeon Komarov) de la Mănăstirea Rusikon,, care în martie 1847, în prezența monahilor bulgari, personal a îmbrăcat minunata icoană cu podoaba de argint.

Icoana Maicii Domnului Ierusalimitissa sau Ierusalimiteanca, aparătoarea Ierusalimului, este făcătoare de minuni si este prăznuită pe 12 octombrie. Icoana se află deasupra Sfântului Mormânt al Maicii Domnului din Ghetsimani, binecuvântând numeroşii pelerini ce vizitează Pământul Sfânt al Ierusalimului. Mormântul subteran al Fecioarei Maria este situat în Valea Chedronului, la poalele Muntelui Măslinilor, unde s-a rugat adesea Mântuitorul cu ucenicii Lui. Este atribuit Maicii Domnului, deoarece se crede că Apostolii au îngropat PreaSfântul corp al Maicii Domnului. Preoţii spun că icoana s-a zugrăvit singură, iar minunea a avut loc la Manăstirea rusească Maria Magdalena, unde o maică pe nume Tatiana, pictoriţă fiind, în vis, i s-a arătat Maica Domnului cerândui să o zugrăvească pe lemn. Când s-a trezit, maica a povestit superiorilor, însă, nimeni nu a crezut această întâmplare. Totuşi când s-au întors în chilie, maicile au găsit icoana de astăzi zugrăvită. Icoana a vorbit şi le-a spus maicilor: „Vreau să mă întorc în casa mea în Grădina Ghetimani, lângă mormântul meu." De atunci Icoana Maicii Domnului se află în locul în care şi-a dorit.
Multe minunile s-au petrecut la această icoană, unele în timpul marilor inundaţii din Ierusalim. Părintele Anatolie Dumitraşcu, un român care slujeşte în Ierusalim, spune: „În 1947 au fost inundaţii mari şi a intrat apa pe geamul de deasupra Icoanei. Atunci, Icoana singură s-a ridicat, a închis geamul şi a coborât, după ce apa fost scoasă din Biserică. O altă minune, pe care personal am văzut-o acum câtiva ani, când apa a intrat pe uşa de la intrare şi a ajuns în biserică atingând o înălţime de 15 metri. Singura Icoană de care apa nu s-a atins a fost Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca, care, s-a ridicat, asta în condiţiile în care Icoana cântăreşte 200 de kilograme, fiind îmbrăcată în aur şi argint masiv.”
Paraclisul si Acatistul icoanei Maicii Domnului Ierusalimitissa sau Ierusalimiteanca cititi

Icoana Maicii Domnului din Ierusalim este prăznuită pe 12 octombrie, 13 noiembrie, 17 aprilie și în sâmbăta a V-a din Postul Mare. A fost pictată, conform Tradiției, de Sfântul Evanghelist Luca, după 15 ani de la Înălțarea Domnului în Ghetsimani. În anul 463, icoana a fost mutată la Constantinopol de către împăratul Leon I și așezată în Biserica „Izvorul Tămăduirii”. Armata bizantină a purtat în luptă icoana Maicii Domnului din Ierusalim, atunci când sciții au invadat Constantinopolul. În 988, icoana a fost mutată la Korsun, fiind oferită Sfântului Cneaz Vladimir. Când locuitorii Novgorodului s-au creștinat, Sfântul Vladimir le-a dăruit această icoană. Țarul Ivan cel Groaznic a cucerit Novgorodul, iar în anul 1571 a mutat icoana Maicii Domnului în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova. În timpul invaziei napoleoniene din 1812, icoana originală a fost furată de francezi și dusă în Catedrala Notre-Dame din Paris. În Catedrala Adormirii Maicii Domnului a fost așezată o copie identică a icoanei Maicii Domnului din Ierusalim. Copia icoanei are zugrăviți pe margine pe Sfinții Apostoli, dar și mucenici.

Icoana Maicii Domnului „Șapte lacuri” („Sedmiezerskaya”) - Icoana Maicii Domnului care binecuvântează este prăznuită pe 13 octombrie, 26 iunie si 28 iulie. Icoana Maicii Domnului „Șapte lacuri” a fost adusă la Ustiug, lângă Kazan, pe 13 octombrie 1615 de monahul Eftimie, fondatorul Mănăstirii Șapte Lacuri (Sedmiezerskaya), care a așezat-o în biserica mănăstirii nou-înființată. Această icoană a fost proslăvită prin mari minuni în secolul al XVII-lea, în zona din jurul orașului Kazan. Mănăstirea „Șapte Lacuri” se află lângă orașul Kazan și își are denumirea de la cele șapte mici lacuri ce se aflau în jurul ei. În prezent, cele șapte lacuri au fuzionat într-un singur lac mare. La mijlocul secolului al XVII-lea, orașul Kazan și mare parte din Rusia au fost cuprinse de o epidemie de ciumă. În scurt timp au murit aproape toți locuitorii orașului, aproximativ 48000 de oameni. Icoana Maicii Domnului „Șapte lacuri” a fost adusă în oraș în procesiune. După ce au înconjurat zidul de piatră al orașului, icoana a fost așezată în Biserica Buneivestiri. După privegherea de toată noaptea și Liturghia de a doua zi, icoana a fost purtată în procesiune printre casele din lemn ale orașului. Șapte zile de rugăciuni și procesiuni au fost necesare pentru ca ciuma să se îndepărteze. După trecerea epidemiei, monahii au cerut ca icoana să se întoarcă în mănăstire. Ei au săvârșit o priveghere de toată noaptea în cinstea icoanei, și au hotărât să o ducă în procesiune înapoi la mănăstire. Dar când se pregăteau să scoată icoana din biserică, au fost împiedicați de o furtună de zăpadă. Acest fapt s-a repetat de trei ori, și de aceea s-a decis ca sfânta icoană să rămână în Kazan pentru un timp. Icoana s-a întors la Mănăstirea „Șapte Lacuri” abia în 1655.
Acatist la icoana Maicii Domnului ”Șapte Lacuri” – Icoana Maicii Domnului care binecuvântează (Sedmiezerskaya) cititi

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Cosma de Yakhrom” este prăznuită pe 14 octombrie. Icoana i s-a arătat Sfântului Cosma (18 februarie) atunci când îl însoțea pe învățătorul său. Nu departe de vechiul oraș Vladimir, lângă un izvor care alimenta râul Yakhrom, doi călători, un proprietar de pământuri bolnav și ucenicul său, Cosma, au oprit să se odihnească. Obosit de călătorie, bolnavul a adormit. Deodată, Cosma a observat o lumină orbitoare care venea dinspre un copac din apropiere și a auzit o voce misterioasă: Îngrijește-te să înțelegi cuvintele Vieții. Trăiește o viață plăcută lui Dumnezeu și caută bucuria celor neprihăniți, ca apoi să te bucuri de binecuvântările veșnice. În copac, tânărul Cosma a zărit o icoană a Maicii Domnului. El a luat cu evlavie icoana și a așezat-o pe învățătorul său cel bolonav, care mai apoi s-a trezit vindecat în mod minunat. După ce ucenicia s-a terminat, Cosma a mers la Lavra Peșterilor din Kiev. După ce a fost tuns în monahism, i-a uimit prin asceza sa chiar și pe călugării cu experiență. După mulți ani, Sfântului Cosma i s-a arătat un înger, spunându-i să se întoarcă la locul unde a găsit icoana. Îndeplinind porunca, el a mers pe malul râului Yakhrom, acolo unde o descoperise. Când a ajuns, locul s-a umplut din nou de o lumină greu de descris. Aici, sfântul a fondat o mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și a așezat icoana făcătoare de minuni în biserica mănăstirii. Monahul Cosma a trecut la Domnul pe 18 februarie 1492 și a fost trecut de Biserică în rândurile sfinților.

Icoana Maicii Domnului „Pantanassa” – izbăvitoarea de cancer este prăznuită pe 15 octombrie si 18 august. A fost adusă la Mănăstirea Vatoped de către fericitul Gheron Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti. Mănăstirea Vatoped este una dintre cele 20 de mănăstiri din Muntele Athos (Grecia) și este situată în partea de nord-est a peninsulei. Mănăstirea are 80 de călugări ce duc viață de obște și ocupă al doilea loc în rang ierarhic între mănăstirile din Sfântul Munte. Într-o zi, un tânăr din Cipru a mers să viziteze mănăstirea și a intrat în biserică. În acel moment, Gheron Iosif a văzut cum din fața Maicii Domnului radia o lumină strălucitoare. În același timp, o putere nevăzută l-a împins pe tânăr la pământ. Când tânărul și-a revenit, a început să se pocăiască și să plângă și a mărturisit că era necredincios și că practica vrăjitoria. El și-a schimbat viața și a devenit creștin ortodox. Această icoană este cunoscută pentru multele minuni săvârșite, mai ales pentru vindecarea persoanelor care suferă de cancer. Există multe mărturii recente ale celor vindecați, după ce au participat la citirea acatistului sau a paraclisului Maicii Domului „Pantanassa” la mănăstire. De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia, unde două copii identice ale icoanei de la Vatoped au fost trimise la cererea patriarhului Moscovei. Una dintre aceste copii se află în Biserica Tuturor Sfinților „Krasnoe Selo” din Moscova, iar a doua copie a fost trimisă la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” din Novospaski.
Acatistul pentru vindecarea de cancer, către icoana Maicii Domnului „Pantanassa” - Citeste

Icoana Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor” este prăznuită pe 15 octombrie. A fost pictată cu binecuvântarea Starețului Ambrozie de la Optina (10 octombrie). Sfântul Stareț Ambrozie a fost un mare ascet rus din secolul al XIX-lea, care a avut o credință înflăcărată în Maica Domnului. El respecta în mod special toate sărbătorile Născătoarei de Dumnezeu, dublându-și rugăciunea în acele zile. Sfântul a întemeiat Mănăstirea Şamordino (cu hramul icoanei Maicii Domnului din Kazan), în apropiere de Optina, și a dăruit maicilor icoana Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor”, ca semn de binecuvântare. În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită șezând pe nori și binecuvântând cu ambele mâini un câmp de secară. Câmpul este reprezentat la picioarele Născătoarei de Dumnezeu și este pe jumătate legat în snopi. Starețul Ambrozie a stabilit ca icoana să fie prăznuită pe 15 octombrie, denumind-o „Sporitoarea grânelor” și arătând prin aceasta că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este ajutătoarea oamenilor care prin muncă cinstită își dobândesc pâinea cea de toate zilele. Înainte de adormirea sa binecuvântată, Sfântul Ambrozie a comandat mai multe copii ale icoanei, pe care le-a dăruit fiilor lui duhovnicești. Starețul a alcătuit și Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor”, în care finalul fiecărui icos se termină cu stihul: Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Dă-ne şi nouă, nevrednicilor, roua harului tău şi arătată fă milostivirea ta! Sfântul Ambrozie a adormit în Domnul pe 10 octombrie 1891 și a fost coborât în mormânt pe 15 octombrie, ziua în care era prăznuită icoana sa dragă. Prima minune a icoanei Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor” s-a petrecut în anul 1891, când asupra întregului ținut al Rusiei s-a abătut foametea, din pricina pierderii recoltelor de grâne. În mod minunat, în regiunea Kaluga și pe terenurile Mănăstirii Șamordino grânele nu au fost afectate de mană. În 1892, un ucenic al Sfântului Ambrozie, Ioan Cerepanov, a trimis o copie a icoanei la Mănăstirea Piatniţa (ţinutul Voronej). Și această copie s-a dovedit a fi făcătoare de minuni, întrucât foametea și seceta au încetat odată cu sosirea icoanei și săvârșirea acatistului înaintea ei.
Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor” cititi

Icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea” sau „Eliberatoarea” este prăznuită pe 17 octombrie. A fost adusă la Muntele Athos de schimonahul Martinian (†1884), care o primise cu mare evlavie de la pustnicul Teodul. În anul 1841, locuitorii din Sparta (Grecia) s-au rugat înaintea acestei icoane și au fost izbăviți de invazia lăcustelor. De atunci, icoana a fost numită „Izbăvitoarea” sau „Eliberatoarea” și a început să fie căutată de mulți pelerini. Dorind să fugă de lume, bătrânul Martinian a luat icoana și s-a retras într-o sihăstrie athonită. Acolo, Maica Domnului i s-a arătat, poruncindu-i să se întoarcă la mănăstire și să nu ascundă icoana de cei aflați în nevoi. Întorcându-se, mulți demonizați și bolnavi au primit vindecare prin rugăciunile rostite înaintea sfintei icoane. După ce schimonahul Martinian a murit (†1884), Icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea” a rămas în Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Muntele Athos. Egumenul Macarie a lăsat cu limbă de moarte ca icoana să fie dăruită Mănăstirii „Simono-Kananitsk” („Noul Athos”) din Kaucaz, fapt ce s-a petrecut pe 20 iulie 1889. În ziua primei prăznuiri a Icoanei Maicii Domnului „Izbăvitoarea”, o furtună a aruncat la țărmul de lângă mănăstire peste o tonă de pește. Icoana este de tip „Hodighitria”. Fecioara Maria ține Pruncul pe brațul stâng și arată spre El cu mâna dreaptă, iar Pruncul Hristos binecuvântează cu mâna dreaptă.
Acatist la Icoana Maicii Domnului “Izbăvitoarea” sau “Eliberatoarea” cititi

Icoana Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit” este prăznuită pe 17 octombrie. A fost adusă la Mănăstirea Nikolaev-Peskovsk din Moscova de negustorul moscovit Alexie Grigorievici Mokeev. În jurul anului 1780, Alexie s-a alăturat monahilor din mănăstire. Atunci, el a donat toată averea sa mănăstirii, păstrând în chilie doar icoana Maicii Domnului. După moartea monahului Alexie, icoana a fost dusă la egumenul Macarie, care observând că icoana nu are o valoare prea mare (fiind pictată în ulei pe pânză, prinsă pe o bucată de lemn) a așezat-o pe ușa de ieșire din Paraclisul Sfântului Metodie, care se afla nu departe de mănăstire. Preamărirea icoanei a început în 1827, când căpitanul Platon Osipovici Șabașev trecea pe lângă paraclis într-o noapte, a văzut că din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu radia o lumină extradordinară. Altă dată, când avea o ispită, icoana i-a apărut în vis. În acest vis, Platon a văzut icoana Maicii Domnului strălucind printre nori deasupra Paraclisului Sfântului Metodie și a auzit o voce spunându-i: „Dacă vrei să scapi de ispită, roagă-te înaintea acestei icoane”. Ascultând îndrumarea din vis, ispita a trecut. Căpitanul Platon a mers și i-a mărturisit egumenului minunile săvârșite, iar acesta a mutat icoana în biserica mănăstirii. Monahii, dorind să îmbrace icoana într-un veșmânt de argint împodobit cu pietre scumpe, au scos-o de pe lemn, descoperind că sub chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pictat pe pânză era ascunsă o icoană a Maicii Domnului de o frumusețe nemaiîntâlnită, zugrăvită pe scândura de lemn. Sunt consemnate numeroase minuni săvârșite înaintea acestei sfinte icoane. Cea mai cunoscută este cea din anul 1848, în timpul epidemiei de holeră, când cei mulți care s-au rugat înaintea icoanei au fost vindecați. Această icoană a Maicii Domnului este de tip „Hodighitria” și se aseamănă cu Icoana Maicii Domnului „Arapet” sau „din Arabia” (6 septembrie); Icoana Maicii Domnului „Cea de toți fericită” (6 octombrie) și Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” – icoana de pe iconostasul catedralei Schimbării la Faţă din Solovki (24 martie).

Icoana Maicii Domnului din Philermos este prăznuită pe 20 octombrie. A luat denumirea de la Muntele Philermos situat în insula Rodos. Potrivit Tradiției, chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu zugrăvit în această icoană redă în manieră fidelă chipul real al Maicii Domnului. Tot Tradiția ne spune că această icoană a fost pictată de către Sfântul Evanghelist Luca și păstrată în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Constantinopol, până în jurul anului 1000, când a fost mutată în insula Rodos, din cauza persecuției iconoclaste. Icoana este considerată făcătoare de minuni și cinstită atât de ortodocși, cât și de romano-catolici. La începutul secolului al XIV-lea, cavalerii Ordinului „Sfântul Ioan” au ocupat insula Rodos. Aici, într-o capelă de pe Muntele Philermos, au găsit icoana Maicii Domnului, pe care au cinstit-o ca ocrotitoare a Ordinului. Acești cavaleri au construit în anul 1306 o basilică la poalele muntelui Philermos, în care a fost reașezată icoana Maicii Domnului. În anul 1522, sultanul Suleiman Magnificul a asediat insula Rodos, iar cavalerii au capitulat retrăgându-se în Malta, cu tot cu icoana Maicii Domnului, pe care au așezat-o în Biserica „Sfântul Lorenzo”. În anul 1532 biserica a ars, dar icoana a scăpat nevătămată, fiind așezată apoi în capela Mănăstirii „Saint Giovanni a la Valette”, unde a fost înconjurată de numeroase daruri prețioase ce subliniază cinstirea deosebită de care se bucură. Icoana era așezată în spatele unui geam de cristal și avea patru îmbrăcăminți de argint cu pietre prețioase. În anul 1798, Napoleon a cucerit Malta și i-a alungat pe cavaleri, permițându-le totuși să ia cu ei icoana și alte odoare sfinte. La 12 octombrie 1799, țarul Pavel I a fost numit Mare Maestru al Ordinului și a primit spre păstrare sfintele odoare: icoana Maicii Domnului din Philermos, mâna Sfântului Ioan Botezătorul și o părticică din lemnul Sfintei Cruci. După moartea țarului Pavel, în 1801, icoana a fost mutată la Palatul de Iarnă de la Sankt Petersburg. Mai apoi, când văduva lui Alexandru al III-lea, Maria Feodorova, s-a întors în țara ei natală, Danemarca, aceasta a luat cu sine icoana din Philermos. Înainte de a muri, împărăteasa a încredințat icoana fiicelor ei, Xenia Alexandrovna și Olga Alexandrovna, care au dăruit-o arhiepiscopului în exil, Antonie. Icoana a ajuns în Berlin, iar în 1929 a fost mutată la Belgrad, de unde în 1932 a fost încredințată regelui Alexandru I al Iugoslaviei, care a așezat-o în capela palatului regal din Dedinje până în 1941 când, datorită amenințării învaziei naziste a fost, se pare, trimisă la Mănăstirea Ostrog din Muntenegru. Icoana a fost considerată pierdută în cel de-al Doilea Război Mondial. În anul 1996, icoana Maicii Domnului din Philermos a fost redescoperită în Mănăstirea Ostrog din Muntenegru. Acum, icoana originală se află în Muzeul Național „Cetinje” din Muntenegru. Mulți dintre specialiști sunt de părere că icoana ar fi aparținut unei scene iconografice mai ample, precum „Deisis”.

Icoana Maicii Domnului din Kazan (Kazanskaia) este prăznuită pe 22 octombrie (în semn de recunoștință pentru salvarea Moscovei și a întregii Rusii de invazia poloneză din 1612, prin mijlocirea Maicii Domnului) si 8 iulie. Este una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din Biserica Ortodoxa din Rusia, considerată ocrotitoarea orașului Kazan și a poporului rus. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul este unică prin faptul că în ea este zugrăvită o singură mână ‒ dreapta Pruncului Hristos, care binecuvântează. Mâinile Maicii Domnului și mâna stângă a Mântuitorului nu sunt vizibile, ci se află sub veșminte. Conform tradiției, icoana a fost adusă în Rusia de la Constantinopol, în secolul al XIII-lea. După ce tătarii au asediat și cucerit orașul Kazan, l-au transformat în capitala Hanatului lor, în anul 1438, iar icoana Maicii Domnului din Kazan nu a mai fost menționată în nici o cronică. Informații despre icoana încep să apară la câțiva ani după eliberarea orașului de sub stăpânirea tătară, de către Ivan cel Groaznic, în anul 1552. Maica Domnului i s-a arătat în vis unei fetițe de zece ani, ce se numea Matrona, spunându-i să scoată de sub ruinele unei case arse chipul sfânt, frumos zugrăvit. Vedenia s-a repetat până când copila a înțeles că icoana trebuia căutată printre dărâmăturile indicate. Conform instrucțiunilor primite în vis, Matrona a mers la arhiepiscop și i-a povestit visele ei, dar acesta nu a luat-o în serios. Pe 8 iulie 1579, Matrona a mers împreună cu mama ei și a dezgropat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de sub cenușa unei case, unde fusese ascunsă mult timp de furia tătarilor. Icoana descoperită era strălucitoare și frumoasă, ca și cum ar fi fost nouă. Auzind cele petrecute, arhiepiscopul a venit îndată și s-a rugat înaintea icoanei, pocăindu-se pentru necredința lui. După aceasta, el a luat icoana și a așezat-o în Biserica „Sfântul Nicolae” din Kazan, unde un bărbat care era orb s-a vindecat chiar în acea zi. La această biserică slujea ca preot Ermoghen, care mai târziu a fost ales mitropolit de Kazan. El a mutat icoana în Catedrala „Buna Vestire” din Kazan și a stabilit ziua de 8 iulie ca zi de prăznuire a icoanei Maicii Domnului din Kazan. Aici, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a săvârșit numeroase tămăduiri sufletești și trupești prin sfântă icoana sa. Despre aceste evenimente aflăm din Cronicile lui Ermoghen, care au fost scrise la cererea țarului, în anul 1595. În anul 1612, când Ermoghen a devenit patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii, Moscova a fost ocupată de invadatorii polonezi. Patriarhul a făcut un apel către poporul rus ca să se ridice la luptă și să-și apere pământurile. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan a fost adusă în fruntea armatei condusă de cneazul Dimitrie Pojarski. Când armata poloneză a fost în cele din urmă izgonită din Moscova, la 22 octombrie 1612, victoria a fost atribuită mijlocirii Maicii lui Dumnezeu, prin icoana din Kazan. În același an, atunci când țarul Mihail Feodorovici a urcat pe tron, a instituit zilele de 8 iulie și 22 octombrie ca sărbători în cinstea icoanei Maicii Domnului din Kazan. Țarul a ferecat icoana Maicii Domnului într-o îmbrăcăminte de aur, pietre prețioase și perle. Mai târziu, a fost făcută o nouă ferecătură de către împărăteasa Ecaterina. Perioada de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea este cunoscută în istoria Rusiei ca „epoca necazurilor”. Țara suferea de pe urma atacurilor armatei poloneze care batjocorea credința ortodoxă, jefuind și arzând biserici, orașe și sate. Prin înșelăciune au reușit să cucerească până și Moscova. Ca răspuns la apelul Preafericitului Patriarh Ermoghen (12 mai), poporul rus s-a ridicat în apărarea pământului său natal. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan a fost trimisă armatei conduse de Cneazul Dimitrie Pojarski. Sfântul Dimitrie, Mitropolitul Rostovului (28 octombrie), în predica sa din ziua prăznuirii arătării icoanei Maicii Domnului din Kazan (8 iulie), a zis: „Maica Domnului a eliberat de la nenorocire și durere nu doar pe cei drepți, ci și pe cei păcătoși de asemenea. Dar care păcătoși? Cei care se întorc la Tatăl Ceresc precum fiul risipitor, bătându-și pieptul lor precum vameșul și plâng la picioarele lui Hristos, precum femeia cea păcătoasă care a spălat picioarele Lui cu lacrimile ei, și le-a șters cu părul capului; și se mărturisesc Lui precum tâlharul pe cruce. Sunt astfel de păcătoși cărora Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le acordă atenție și se grăbește pentru a-i ajuta, izbăvindu-i de la nenorociri mari și dureri”. Știind că au suferit astfel de nenorociri pentru păcatele lor, întreaga națiune și oastea au ținut post trei zile. Cu rugăciune, ei s-au întors la Domnul și la Pururea Fecioara pentru ajutor. Rugăciunea le-a fost ascultată. Sfântul Serghie de Radonej s-a arătat Sfântului Arsenie (care a devenit ulterior episcop de Suzdal), spunându-i că Moscova va fi eliberată, dacă oamenii se vor ruga în continuare Maicii Domnului. Cneazul Dimitrie Pojarski a construit o catedrală în cinstea Icoanei Maicii Domnului din Kazan în Piața Roșie din Moscova, unde a așezat icoana. Imediat au început să circule copii ale icoanei, iar în 1811 a fost sfințită catedrala din Sankt Petersburg, purtând hramul icoanei Maicii Domnului din Kazan. În 1649 a fost instituită o sărbătoare în cinstea icoanei Maicii Domnului din Kazan. Până în zilele noastre, această icoană este cinstită de către poporul rus. O copie a renumitei icoane a Maicii Domnului din Kazan a ajuns în Portugalia și apoi în proprietatea Papei Ioan Paul al II-lea, care a returnat-o Rusiei în 2004, după ce ani de-a rândul s-a rugat înaintea ei, în propria reședință. Această icoană a fost așezată în Catedrala Icoanei - Kremlin. În urma expertizelor, ea este datată din 1730.
Acatistul Maicii Domnului în cinstea Icoanei făcătoare de minuni de la Kazan cititi

Icoana Maicii Domnului Andronic sau Monemvasia

Icoana Maicii Domnului „Andronic” („Monemvasia”) este prăznuită pe 22 octombrie si 1 mai. Este o icoană făcătoare de minuni ce a aparținut împăratului bizantin Andronic al III-lea Paleologul. Aceasta icoană era păstrată ca o comoară sfântă în familia împăratului. Conform Tradiției, această sfântă icoană este pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Potrivit documentelor păstrate, în anul 1347 Andronic a donat icoana Mănăstirii Monemvasia (lângă Morea) din Peloponez, unde a rămas până în secolul al XIX-lea. Datorită asocierii icoanei cu mănăstirea, mai este cunoscută și sub numele de Icoana Maicii Domnului „Monemvasia”. Atunci când mai multe orașe din Grecia, printre care și Monemvasia, au fost devastate de turci în 1821, Episcopul Agapie, starețul mănăstirii, a reușit ca dintre toate odoarele mănăstirii să salveze icoana făcătoare de minuni a lui Andronic. Până înainte de moartea sa, episcopul a ținut icoana ascunsă în Patras, dar, văzând că i se apropie sfârșitul, Agapie a încredințat icoana unei rude, și anume consulului general rus N.I. Vlassopoulos. În 1839, fiul și moștenitorul consulului general Vlassopoulos a trimis icoana de la Atena la Odessa pentru împărat, prin Nikolai Pavlovici. Din 1839 până pe 12 mai 1868, icoana Maicii Domnului „Andronic” a fost găzduită în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, iar de pe 12 mai 1868 până pe 16 aprilie 1877 a fost așezată în Catedrala „Sfânta Treime” din Sankt-Petersburg. În anul 1877, icoana a fost mutată la Mănăstirea „Icoana Maicii Domnului din Kazan”, în apropierea orașului Vyshiy Volotchok, din districtul administrativ Tver. Icoana a fost furată în 1984, iar locul în care se află este până astăzi necunoscut. Icoana o înfățișează pe Maica Domnului fără Pruncul Iisus. Pe partea dreaptă a gâtului Maicii Domnului se află o rană sângerândă, apărută atunci când a fost lovită cu un cuțit de către un turc. Icoana are aplicat blazonul bizantin (vulturul bicefal), care atestă că face parte din patrimoniul imperial. Dimensiunile icoanei sunt de aproximativ 25x35 cm.

Icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia” (Bogoliubsky) este prăznuită pe 23 octombrie si 18 iunie. A fost zugrăvită în secolul al XII-lea, la cererea Sfântului Andrei Bogoliubsky (n.r. ‒ Sfântul Andrei Iubitorul de Dumnezeu, prăznuit pe 4 iulie), spre amintirea unei apariții a Maicii Domnului. Sfântul Andrei Bogoliubsky, el însuși cneaz, este nepotul marelui cneaz Vladimir Monomahul de Kiev. În anul 1155, Sfântul Andrei a adus cu el atunci când s-a mutat de la Vishgorod la Suzdal o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată de Sfântul Evanghelist Luca (aceasta a fost denumită ulterior Icoana Maicii Domnului din Vladimir). La șapte vestre (n.r. ‒ veche unitate de măsură rusească, echivalentă cu 1,0668 km) distanță de Vladimir, caii ce transportau icoana s-au oprit, neputând mișca din loc icoana făcătoare de minuni. Văzând aceasta, Sfântul Cneaz Andrei i-a cerut preotului Nicolae, care îi însoțea, să săvârșească rugăciuni înaintea sfintei icoane, el însuși rugându-se vreme îndelungată cu lacrimi, ca să se descopere sensul opririi cailor. Mai târziu, când s-a retras în cortul său, Andrei a continuat rugăciunea fierbinte. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat, ținând un sul de hârtie în mâna stângă și a poruncit binecredinciosului cneaz ca icoana ce o aducea de la Vishgorod să o așeze în orașul Vladimir, și să ridice o biserică (o nouă mănăstire) pe locul în care ea i s-a arătat. La final, Maica Domnului a ridicat mâna arătând spre cer, unde a apărut Hristos Mântuitorul binecuvântând. Apoi vedenia s-a încheiat. Imediat după arătare, cneazul s-a grăbit să împlinească porunca, construind o biserică din piatră în cinstea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum și o mănăstire. Ulterior, cneazul a comandat unor iconografi talentați să zugrăvească o icoană în care Maica Domnului să fie reprezentată așa cum i s-a arătat lui în acea viziune: Fecioara Maria ține în mâna stângă un sul de hârtie, iar cu dreapta arătând spre Hristos din ceruri, Care-i binecuvânta. Însuși Cneazul Andrei este reprezentat stând în genunchi în fața Maicii Domnului. Când biserica a fost finalizată, Icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia” a fost așezată înăuntru, și a fost instituită o sărbătoare anuală în cinstea acesteia, pe 18 iunie. Icoana a fost numită după numele cneazului, „Bogoliubsky” (iubitorul de Dumnezeu), fiind așezată în mănăstirea ridicată de acesta. Chiar și mănăstirea a devenit cunoscută sub numele de „Bogoliubskaia”, iar orașul ce s-a întemeiat în jurul ei s-a chemat Bogoliubovo. Noua icoană zugrăvită, „Bogolubskaia”, a fost înzestrată de Dumnezeu cu darul săvârșirii de minuni, ajutându-i pe credincioșii aflați în nevoi, care se rugau înaintea ei cu credință. Copii ale icoanei s-au împrăștiat în tot ținutul Rusiei, fiind și ele făcătoare de minuni. În anul 1771, o copie a icoanei Maicii Domnului „Bogolubskaia”, ce se afla în Kozlov, s-a dovedit a fi făcătoare de minuni. Orașul a fost lovit de ciumă, iar localnicii, înspăimântați, nu știau cui să ceară ajutor. După ce icoana a fost purtată în procesiune prin oraș, epidemia a încetat. În amintirea acestei minuni, locuitorii orașului merg anual în procesiune cu icoana în jurul orașului în data de 23 octombrie (ziua izbăvirii de ciumă). Acum icoana este îmbrăcată în argint și împodobită cu pietre prețioase.

Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” este prăznuită pe 24 octombrie (icoana din Bolişaia Ordînka - Moscova, datorită unei minuni petrecute pe 24 octombrie 1688), 19 noiembrie (icoana din Paris) si 23 iulie (icoana din S.U.A.). „Bucuria tuturor celor necăjiți” este numele a cel puțin trei icoane făcătoare de minuni, asemănătoare la înfățișare, pe lângă cele amintite mai este si icoana din Ivanovo. Pe 24 octombrie, Biserica prăznuiește icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Bolişaia Ordînka (Moscova), datorită unei minuni petrecute pe 24 octombrie 1688. Eufimia, sora Patriarhului Ioachim (1674-1690) suferea de o boală incurabilă de foarte mulți ani. Nemaiprimind speranțe de viață din partea medicilor, aceasta s-a spovedit și împărtășit, pregătindu-se astfel de sfârșitul vieții acesteia pământești. Într-o dimineață, pe când se ruga, a auzit o voce care a zis: Eufimia, mergi la biserica Schimbării la față a Fiului meu. Acolo vei găsi o icoană numită „Bucuria tuturor celor necăjiți”. Cere preotului să-ți citească rugăciuni înaintea icoanei mele și să săvârșească Sfântul Maslu, ca să sfințească agheasma cu care trebuie să te stropească. Și te vei vindeca! Ascultând sfatul primit în timpul rugăciunii, Eufimia a mers la biserică, unde după ce s-a rugat și a fost stropită cu aghiasmă, a primit vindecare. Această vindecare miraculoasă s-a petrecut pe 24 octombrie 1688. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită în întregime, printre florile din Rai, cu brațele deschise și cu capul înclinat, pentru a putea primi rugăciunile creștinilor. Mântuitorul Hristos este zugrăvit deasupra, în nori, binecuvântând. Deși stă în Rai, Maica Domnului este cu noi. Acest lucru este redat în această icoană prin faptul că Maica Domnului este înconjurată de credincioșii care se roagă, dar și de sfinții îngeri care le poartă rugăciunile către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. În alte versiuni ale icoanei, Maica Domnului este reprezentată stând pe nori și ținând Pruncul pe brațul stâng, nemaifiind înconjurată de florile Paradisului, ci având reprezentată deasupa Sfânta Treime. Maica Domnului, deși este în Rai, ea ne primește și ascultă cu dragoste rugăciunile noastre, ale celor necăjiți, mijlocind către Fiul pentru noi. Mijlocirea ei neîncetată și dragostea de mamă ajută la vindecarea bolilor și potolirea necazurilor noastre.
Acatistul Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” - Citeste

Icoana Maicii Domnului „Ozeriansk” este prăznuită pe 30 octombrie. Această icoană făcătoare de minuni se află în Mănăstirea Schimbării la Față - Kuriazsky, din localitatea Ozerianko, ce aparține de eparhia Harkov. Această icoană s-a proslăvit prin minuni în secolul al XVI-lea în Ozerianko. Arhivele Consistoriului din Harkov menționează: În această mănăstire (Kuriazsky), se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, numită „Ozeriansk” ce a fost proslăvită din timpurile cele vechi. Această icoană a fost descoperită în pustie, în timpul invaziilor tătare. Un bărbat a mers să cosească iarba pe un câmp dincolo de pădure. În timp ce cosea, a auzit deodată un țipăt omenesc. Atunci a văzut lângă coasa sa jumătate din icoana Maicii Domnului, iar cealată jumătate la rădăcinile copacului din preajmă, având o lumânare aprinsă înaintea sa. Atunci omul s-a oprit din cosit, a luat ambele jumătăți ale icoanei și le-a dus în coliba lui, așezându-le unite și s-a rugat înaintea icoanei. A doua zi, când s-a trezit de dimineață, nu a mai găsit icoana în locul în care o așezase în coliba lui, dar mergând acolo unde o descoperise în ziua precedentă, a aflat icoana lipită, având o mică cicatrice în locul tăieturii. Lângă icoană apăruse un izvor cu apa limpede, care nu existase până atunci în acel loc. Omul a mers și l-a înștiințat pe preotul locului, Teodor, care a raportat evenimentele episcopului său, primind binecuvântarea de a ridica o biserică din lemn cu hramul Nașterea Maicii Domnului, devenită ulterior Mănăstirea Kuriazsky. Icoana este de tip Hodighitria, Maica Domnului fiind zugrăvită arătând spre Prunc. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are veșmântul de culoare roșie, iar mantia este albastră. Pruncul Hristos poartă veșmânt roșu și ține în mâna stângă o evanghelie, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Maica Domnului și Pruncul Hristos poartă același tip de coroană. Puterea harului lui Dumnezeu s-a manifestat frecvent prin icoana Maicii Sale, vindecând mulțime de bolnavi, mai ales pe cei asupra cărora „medicamentele sunt fără putere”. Locuitorii din Harkov ce se rugau înaintea Icoanei Maicii Domnului „Ozeriansk” au fost izbăviți de holeră în anii 1848, 1871 și 1883.

Icoana Maicii Domnului din Șuia-Smolensk este prăznuită pe 2 noiembrie, 28 martie, 28 iulie și marți în Săptămâna Luminată. A fost zugrăvită în anii 1654-1655 în Parohia „Învierea Domnului” din orașul Șuia. În vremea aceea, orașul Șuia a fost lovit de o ciumă năpraznică. Încrezându-se în mila lui Dumnezeu și în mijlocirea Maicii Sale, credincioșii adunați la Biserica Învierii Domnului au comandat unui călugăr evlavios o copie a icoanei Maicii Domnului din Smolensk. Icoana din Smolensk este cunoscută ca salvatoare a poporului rus de dușmani și nenorociri. Această icoană a Maicii Domnului a fost pictată în șapte zile, timp în care locuitorii orașului Șuia au postit, s-au împărtășit și s-au rugat fierbinte Domnului și Maicii Sale. Când a fost gata, preotul împreună cu credincioșii au purtat icoana Maicii Domnului în procesiune până la biserică, unde au așezat-o într-un loc special amenajat. Din acel moment, ciuma a început să dispară, mai întâi în zona parohiei „Învierea Domnului” și mai apoi în tot orașul. Înaintea Icoanei Maicii Domnului din Șuia-Smolensk au avut loc multe vindecări minunate, în special de bolile ochilor. În anul 1831, epidemia de ciumă izbucnită în Șuia a disparut prin mijlocirea Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului „a Bucuriei” (Vzigranie) este prăznuită pe 7 noiembrie. Această icoană a fost descoperită lângă Moscova pe 7 noiembrie 1795. Nu se știe nimic din istoricul icoanei dinaintea aflării ei; se cunosc doar multele minuni ce au avut loc în fața acestei sfinte icoane. Icoane asemănătoare se află în Mănăstirea Novodevici din Moscova și în Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. În aparență, icoana Maicii Domnului „a Bucuriei” se aseamănă icoanei Macii Domnului „Pelagonitissa”, o variantă a icoanei Maicii Domnului „Glikophilosa” („Dulcea sărutare”) sau cea de tip „Eleusa”. Icoana Maicii Domnului „a Bucuriei” (Vzigranie) este numită uneori și icoana Maicii Domnului „Pruncul săltând de bucurie”.

Icoana Maicii Domnului „Milostiva” (Kykkiotisa) este prăznuită pe 12 noiembrie și 26 decembrie. După tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Ea a primit numele de „Kykkiotisa” de la Muntele Kykkos, ce se află în Cipru. Icoana a fost așezată în Mănăstirea Imperială si a fost denumită astfel deoarece a fost construită prin donațiile împăratului bizantin Alexie I Comnenul, în semn de mulțumire pentru vindecarea fiicei sale. Înainte de a fi adusă și așezată în insula Cipru, icoana Maicii Domnului „Milostiva” a fost purtată în procesiune prin întreaga regiune. La început, icoana a fost păstrată de cea mai veche comunitate creștină din Egipt, iar în anul 980 a fost adusă la Constantinopol, unde a rămas în vremea împăratului Alexie I Comnenul (sfârșitul secolului XI – începutul secolului al XII-lea). În acea perioadă, un cuvios pe nume Isaia a fost înștiințat, prin descoperire dumnezeiască, de locul unde trebuia să ajungă icoana. Așadar, prin eforturile sale, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost transferată în insula Cipru și așezată în biserica construită special pentru ea. Imediat ce icoana Maicii Domnului „Milostiva” a sosit pe insulă, au avut loc mai multe minuni. Încă din cele mai vechi timpuri și până în prezent, cei ce suferă de orice fel de neputințe și vin de se roagă cu credință înaintea icoanei Maicii Domnului „Milostiva”, primesc vindecare pe măsura credinței lor. Nu doar creștinii ortodocși cred că icoana Maicii Domnului „Milostiva” este făcătoare de minuni, ci și cei de alte credințe vin și se roagă înaintea sfintei icoane pentru izbăvire din nevoi. Imperiul Otoman a scutit mănăstirea de plata taxelor, de dragul icoanei. Datorită multitudinilor de cereri împlinite, icoana a fost numită „Milostiva” sau „Cea Îndurătoare”. Această icoană este de timp „Hodighitria” (Îndrumătoarea) și se aseamănă cu Icoana „Axion estin” (Vrednică eşti) a Maicii Domnului. O copie a acestei icoane este cinstită în Mănăstirea Nikolsk (mănăstire de maici) din orașul Mukachevo.
Un detaliu demn de menționat este și acela că icoana Maicii Domnului „Milostiva” are o înfățișare neobișnuită, care îi nedumerește pe mulți dintre cei care se închină înaintea ei. De mai bine de nouă secole, icoana stă ascunsă sub un văl brodat și așezat peste ea, astfel încât niciun om să nu poată vedea fața Maicii Domnului și a Pruncului Hristos. Se spune că tradiția aceasta a fost rânduită de însuși împăratul Alexie I Comnenul, care era atât de impresionat de icoana Maicii Domnului și de tot ceea ce se petrece în Sfântul Altar încât s-a gândit ca nu cumva să o tulbure pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu privirea sa nedemnă de atâta sfințenie. De aceea, pentru a crește respectul cuvenit chipului Maicii Domnului și al Mântuitorului, împăratul a rânduit să le acopere pe ele cu acel văl brodat. Nimeni nu îndrăznește să schimbe această rânduială sau să îndepărteze vălul deoarece se spune că cine o va privi va orbi de îndată. Totuși, acest lucru se întâmplă în unele situații excepționale. Spre exemplu, în ultimii ani, a avut loc o secetă care a afectat insula Cipru, iar părinții din obștea Mănăstirii au luat icoana din strana ei specială și au dus-o pe munte în procesiune, înălțând ectenii și rugăciuni speciale pentru ploaie, însă fără a-i privi chipul. În urma rugăciunilor, Maica Domnului s-a milostivit și i-a binecuvântat cu ploi și rod bogat, așa cum altădată, în timpul unei invazii de lăcuste, în urma rugăciunilor rostite de părinți înaintea ei, un stol de păsări a zburat de nicăieri și a distrus complet dăunătorii.

Icoana Maicii Domnului „de pe Cruce” (Kupiatici) este prăznuită pe 15 noiembrie. A fost descoperită în anul 1180, în apropierea satului Kupiatici, în ținutul Minskului. În timp ce se afla în pădure și păștea turma de vite, Ana – o tânără din sat – a descoperit pe un copac o Cruce, ce avea în mijloc icoana Maicii Domnului care strălucea cu o lumină nemaivăzută. Bucuroasă, Ana a dus icoana acasă, dar când a revenit cu turma a aflat crucea în locul în care o găsise inițial. Luând din nou crucea acasă, a constatat că aceasta a dispărut iarăși, aflând-o în același copac. Povestindu-i minunea tatălui ei și sătenilor, au mers cu toții să se închine crucii. Pe locul arătării minunate a crucii, localnicii au construit o biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, așezând în ea Crucea cu icoana Maicii Domnului. După câțiva ani, biserica în care se afla crucea a fost arsă de către tătari. Atunci, crucea a dispărut, presupunându-se că a ars în incendiu. Icoana de pe Cruce a fost descoperită pentru a doua oară de un călător pe nume Ioachim. Localnicii au așezat crucea cu icoana Maicii Domnului în biserica satului Kupiatici. Ioachim s-a stabilit în sat, îngrijind biserica prin voia lui Dumnezeu. La începutul secolului al XVII-lea, lângă biserica satului a fost construită Mănăstirea Kupiatici, care a fost confiscată ulterior de catolici, apoi de uniați. Când au părăsit mănăstirea, călugării ortodocși au luat cu ei crucea pe care se afla icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și au dus-o în Catedrala „Sfânta Sofia” din Kiev, unde se află și în prezent. Sfânta Cruce descoperită la Kupiatici are reprezentată pe o față icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar pe cealaltă răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos. Toți cei ce se roagă înaintea icoanei Maicii Domnului „de pe Cruce” (Kupiatici) primesc vindecare.

Icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” este prăznuită pe 19 noiembrie. Este un triptic cu balamale, ce datează din secolul al XVII-lea. Conform Tradiției, această icoană a aparținut Sfântului Patriarh Atanasie al Constantinopolului. Sfântul și-a petrecut întreaga viață luptând pentru apărarea Ortodoxiei, împotriva turcilor și iezuiților. Din ascultare el a luat de mai multe ori Crucea, slujind ca Patriarh al Constantinopolului. În 1634, după ce a fost ales de sărbătoarea Bunei Vestiri a Maicii Domnului, a ocupat tronul patriarhal pentru doar 40 de zile, iar în 1652, pentru doar o jumătate de lună. După cea de-a treia plecare de pe tronul patriarhal, vlădica Atanasie s-a retras în Moldova, unde a găsit sprijin la curtea evlaviosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care l-a trimis la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Galaţi. În anul 1653, patriarhul a plecat în Rusia pentru a strânge ajutoare pentru creștinii ce se aflau sub ocupație otomană. Aici, el a primit însemnate daruri de la țarul Alexei Mihailovici (1645-1676) şi de la patriarhul Nicon (1652-1666). În toate călătoriile sale, dar și în perioadele de retragere, inclusiv pe timpul șederii în Muntele Athos, vlădica a avut această icoană a Maicii Domnului cu el. Prin urmare, 1653 poate fi considerat anul în care prima icoană a Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a ajuns în Rusia. În 1654, Sfântul Ierarh Atanasie a plecat din Moscova spre „patria” sa. La întoarcere a rămas în cetatea Lubnî (din Ucraina), unde s-a aşezat la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din Mgarsk. Cunoscându-şi mai dinainte vremea sfârşitului, Sfântul Atanasie a alcătuit un testament prin care a împărţit darurile primite de la ţar mai multor mănăstiri şi biserici din Moldova, din Sfântul Munte Athos şi din Muntele Sinai. A rânduit de asemenea a se aduce daruri şi la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Galaţi. Sfântul Atanasie a adormit în Domnul la 5 aprilie 1654, a treia zi de Paşti, ținând Sfânta Evanghelie în mâini. În conformitate cu practica înmormântării patriarhilor răsăriteni, Atanasie a fost înmormântat în biserica Mănăstirii din Mgarsk, așezat pe jilț, ținând în mână cârja. Opt ani mai târziu, când în urma unei vedenii minunate s-a deschis mormântul, cei prezenți au constatat că trupul Sfântului Atanasie era întreg și neputrezit. În anul 1662, Sfântul Ierarh Atanasie a fost canonizat, cu dată de prăznuire 2 mai. După adormirea sfântului, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a fost dusă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, unde a rămas până în octombrie 1849, când a fost înființat Schitul rusesc „Sfântul Andrei”. Atunci, Mitropolitul Grigorie care se retrăsese la Vatoped, a oferit această icoană ca binecuvântare către schitul nou înființat. Icoana a fost așezată în chilia întemeietorului, părintele Visarion. Înainte de a muri, el i-a binecuvântat pe frați cu icoana Maicii Domnului spunând: „Această icoană ar putea fi pentru voi (o sursă de) bucurie și mângâiere în necazuri și întristări”. În 1863, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” s-a proslăvit prin nenumărate minuni în ținutul rusesc Vyatsk, atunci când ieromonahul Paisie venise din Athos pentru a colecta donații, aducând cu el și icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Acum, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” se află în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Sankt Petersburg. O dovadă a puterii făcătoare de minuni a icoanei există în Rusia ortodoxă contemporană. În Mănăstirea „Sfântul Alexie din Voronej” se află o copie a icoanei athonite, ce poartă inscripția: „Această icoană a fost pictată și sfințită în Mănăstirea rusească „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Sfântul Munte Athos, în timpul păstoririi ieroschimonahului Kiril (1905)”. În anul 1999, la scurt timp după ce icoana a fost restaurată, a început să izvorască mir. Într-o zi din luna iulie, din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au curs râuri de lacrimi de mir.

Icoana Intrării în biserică a Maicii Domnului

Intrarea în biserică a Maicii Domnului este prăznuită pe 21 noiembrie, este unul dintre cele douăsprezece Praznice Împărătești. În iconografia Intrării în biserică a Maicii Domnului apare dezvoltată tema templului. Mulți au utilizat simbolismul care aseamănă cele trei părți ale templului cu cele trei etape ale vieții duhovnicești – purificarea, iluminarea și unirea. Astfel, în templul din Ierusalim, Fecioara aleasă se va pregăti să devină mai târziu „Templu Trupului Său”, Cel Care va fi dărâmat și în trei zile se va ridica. În iconografia Intrării se regăsesc cele trei părți ale templului din Ierusalim. Scena prezentată în icoană se desfășoară în curtea interioară a templului, lângă intrarea în Sfânta Sfintelor. Prorocul Zaharia este zugrăvit îmbrăcat în haine preoțești, stând în fața ușilor Sfintei Sfintelor, pe prima treaptă a scării, cu mâinile întinse, primind-o pe Maica Domnului. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită de două ori în icoană, dar neavând nimic copilăresc în înfățișarea ei, deși este pictată de statură mică. Această statură mică indică vârsta crudă la care a fost adusă la templu. Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgăduința lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Sfânta Fecioară este zugrăvită în fața Prorocului Zaharia, întinzând mâinile către el și începând a urca treptele care duc spre Sfânta Sfintelor. În spatele Maicii Domnului, în mijlocul curții, sunt zugrăviți Sfinții Ioachim și Ana, părinții Născătoarei de Dumnezeu, care vin și își prezintă fiica. Ei sunt urmați de un grup de fecioare care poartă în mâini făclii aprinse. Spre deosebire de Sfânta Ana și de Fecioara Maria, fecioarele templului au capul descoperit. Dacă privim în partea de sus, o vedem din nou pe Fecioara Maria șezând pe cea mai înaltă treaptă, lângă Sfânta Sfintelor, unde un înger vine să-i slujească fiind hrănită cu „pâine cerească”. În mod tradițional, icoana Intrării în biserică a Maicii Domnului se zugrăvește în diaconicon, aflat în partea dreaptă (sudică) a Sfântului Altar.

Icoana Maicii Domnului de la Mahairas Ciprului (Mahairiotissa) este prăznuită pe 21 noiembrie. Un monah a adus în Cipru, din Constantinopol, icoana făcătoare de minuni, pentru a o salva de furia iconoclastă. Acest monah s-a sălășluit împreună cu icoana într-o peșteră în locul în care se află astăzi mănăstirea. În această peșteră a și adormit cu pace. După adormirea cuviosului monah, icoana „s-a pierdut” până în secolul al XI-lea, când Preasfânta s-a descoperit în chip minunat unor sfinți monahi. Insula Cipru este privilegiată, binecuvântată, dar și martirică, fiindcă a trecut prin multe nenorociri și catastrofe. Diferite popoare, din cele mai vechi timpuri, au râvnit fericirea și bunăstarea ei și au încercat, prin atacuri continue, să o stăpânească. Pământul ei de multe ori a mustit de sângele fiilor ei. O perioadă cu totul înfricoșată și tragică a fost perioada atacurilor arabe. Pentru 300 de ani de la mijlocul secolului al VII-lea până la mijlocul secolului al X-lea, insula Cipru și locuitorii ei de origine greacă au suferit cumplit din pricina atacurilor acestui popor, arabii saracini. În acest interval de timp, insula Cipru a fost practic pustiită. Insula și-a regăsit liniștea cu lupta pe care și-a asumat-o împotriva saracinilor generalul Bizanțului și ulterior, împăratul lui, Nikiforos Focas. În anii care au urmat acestei perioade, mii de monahi care trăiau în Palestina și Egipt, în încercarea lor de a găsi un loc potrivit pentru liniște și rugăciune, au ales Ciprul. Peșterile din zonele atunci nelocuite ale Ciprului s-au umplut de acești luptători ai virtuții. Mulți, mai ales pustnici, au devenit sfinți. De aici și supranumele insulei de „Sfânta Insulă” sau „Insula Sfinților”. Ne vom referi în mod special, în rândurile care urmează, la patru dintre ei care au venit atunci în Cipru și care au devenit temeiul și pricina construirii Mănăstirii Mahaira. Aceștia erau Neofit, Ignatie, Procopie și Nil. La început au sosit doar doi dintre ei (1145). Corabia care i-a adus i-a lăsat undeva pe țărmul Keryneiei. De acolo, cei doi asceți au înaintat pe jos și nu după multe ore au ajuns la Mănăstirea Sf. Ioan Gură de Aur, care se afla la poalele Pentadactilului. În această perioadă, mănăstirea se afla în mare înflorire. Cei doi călugări au rămas în această obște mult timp. Într-o seară, după rugăciune fierbinte, călugării au ieșit din chilia lor ca să se odihnească în aerul răcoros al muntelui. Pe când stăteau ei, la un moment dat, Neofit îi spune lui Ignatie: „Fratele meu, privește o străină lumină acolo sus în munții aceia îndepărtați." Această lumină a continuat să pâlpâie pentru câteva seri de-a rândul și să-i cheme aproape de ea. Într-o dimineață, s-au hotărât. După ce și-au luat rămas bun de la stareț și de la frați, mulțumind pentru găzduirea de multe zile și pentru dragostea lor, au pornit la drum. Au avut drept călăuză steaua aceea pământească pe care o vedeau sus pe coastele șirului de munți. Un izvoraș cu apă repede și rece se afla mai jos de un pisc pe care ruguri de nepătruns îl acopereau și în mijlocul acestor ruguri se afla lumina, pe care au văzut-o luminând întreaga zi. S-au așezat lângă izvor, au mâncat puțină pâine uscată, au băut și din apa care curgea înaintea lor, și, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru darul Lui, și-au scos foarfecele de tăiat pomi ca să curățească locul de rugii de mărăcini. Dar s-a auzit un glas care i-a oprit:
– Lăsați foarfecele și luați sabia care se află în fața voastră, cu aceasta vreau să tăiați ramurile și nu cu foarfecele, vreau să mă numesc Panaghia (Preasfânta) Mahairiotissa și nu Panaghia Kladeutiriotissa.
Din sfânta icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care era mai departe de sabie s-a auzit glasul. Cu lacrimi în ochi cei doi asceți, au îndepărtat rugii, au luat sabia și au curățat locul de care aveau nevoie, ca să intre în sfânta peșteră. De cum au intrat, au căzut în genunchi și s-au închinat sfintei icoane a Preasfintei, cu adâncă emoție și râuri de lacrimi și au strigat într-un glas : „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne să facem un loc mai potrivit pentru tine și noi să trăim lângă tine sub acoperământul și ocrotirea ta”.
Cei doi asceți s-au apucat de treabă. Au curățit mica peșteră și au pus acolo icoana Preasfintei. Aceasta avea să fie biserica provizorie a Fecioarei celei izvorâtoare de har. Alături de sfânta peșteră au făcut o colibă pentru ei. Și au început nevoința lor. O nedumerire e firesc să se nască în mintea oricui ascultă această istorie. Cum de se afla această icoană în locul acela? Cine a pictat-o și cine a pus-o în această peșteră? O tradiție ne spune cum și această icoană este una dintre cele 70 pictate de Sfântul Luca. Icoana se afla în Constantinopol și se păstra în Biserica Preasfintei din Vlaherne. Tradiția despre venirea icoanei din Constantinopol este atestată de însemnarea icoanei Agiosoritissa, adică icoana care se găsea deasupra sfintei racle unde se afla Sfântul Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu care se păstra în Biserica Preasfintei din Vlaherne.
În perioada iconoclasmului (730-843), un monah evlavios, ca să păzească sfânta icoană a răpit-o, în mod vădit cu prețul vieții lui, și prin Asia Mică a adus-o în Cipru. Mergând din loc în loc, a ajuns în munții din Mahaira, a găsit peștera și a pus acolo comoara, sfânta icoană. În locul acesta a trăit și el ca pustnic până la moartea lui. Datorită curajului său s-a păstrat această sfântă și de minuni făcătoare icoană, care de atunci se numește Panaghia Mahairiotissa. Au fost transportate pe binecuvântata noastră insulă și au fost păstrate alte trei icoane din seria celor 70. Pentru aceste icoane s-au construit pe insula noastră mănăstirile a Trooditissei, a Aracăi și a Megalou Agrou. Mai târziu s-a întemeiat și mănăstirea Hrusoroiatissei.
Evlavioșii monahi la care ne-am referit până acum, cu toate strădaniile lor, nu au reușit să zidească în locul acesta un locaș mai bun, o mică biserică să spunem, pentru icoana Preacuratei Maici a Domnului nostru. Moartea grabnică a lui Neofit a împiedicat de timpuriu realizarea visului cuvioșilor Părinți. Ignatie pentru o vreme a rămas singur. Totuși Acela Care Se îngrijește de toate și ține toate nu a întârziat să-Și arate ajutorul. „Nu vă voi lăsa pe voi să fiți ispitiți mai mult decât puteți”, spune Domnul fiecăruia dintre noi. Într-o dimineață a trimis aproape de nevoitorul virtuții, Ignatie, un bun tovarăș, pe bătrânul Procopie.
Cei doi pustnici aleși ai lui Dumnezeu, datorită sporirii lor în lupta cea bună a virtuții, foarte curând au atras în jurul lor pe unele suflete iubitoare de Dumnezeu și înțelepțite de Dumnezeu. Totuși greutățile de netrecut ale vieții ascetice, pe care le întâlneau în fiecare zi, i-au silit pe acești râvnitori lucrători ai vieții îngerești să ceară pentru lucrarea lor ajutor de la împărații împărătesei cetăților. Cu cheltuiala unor ciprioți evlavioși, au hotărât să facă o călătorie în marele oraș al lui Constantin (1160). Împărat atunci pe tronul Bizanțului era „iubitorul de Hristos și imitatorul lui Hristos și porfirogenetul Manuil Comnenul”. Cuvioșii părinți au reușit să-l întâlnească pe împărat și să-i facă cunoscut scopul vizitei lor. Cuvintele lor, le-a ascultat cu multă bunăvoință credinciosul împărat. Cu multă atenție, asceții s-au îngrijit să construiască mai întâi biserica în cinstea Fecioarei celei izvorâtoare de har, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și apoi câteva chilii pentru monahii noi care veniseră deja în obștea lor. Acea primă biserică era mică. În mijlocul ei se înălța icoana făcătoare de minuni a Preasfintei și în fiecare zi credincioșii și lucrătorii cei afierosiți Domnului puteau să-și împlinească în voie datoriile lor. Bătrânul Procopie, virtuosul și credinciosul frate al Sfintei Mănăstiri, după o scurtă boală a fost chemat de Domnul ca să lase cele pământești. Răspunderea mănăstirii, egumenia și-a asumat-o, după multe rugăminți din partea tuturor, Ignatie. Acest cuvios părinte se distingea de toți ceilalți. Trăia o viață sfântă exemplară. S-a arătat de timpuriu a fi un om cultivat duhovnicește și a devenit un dascăl al credinței prin cuvinte și fapte. Faima lui s-a răspândit repede și dincolo de mănăstire și mulți alergau din toate părțile să se bucure toți de mireasma dulce și atrăgătoare a mirului virtuților lui. Pentru acest scop a fost vizitat la mănăstire și de un ascet care a venit de asemenea din Palestina, râvnitorul și înflăcăratul Nil. Interesul sincer pe care l-a arătat cuviosul Nil față de propășirea mănăstirii, încă de la prima lui întâlnire cu gheronda Ignatie, l-a făcut pe acesta să-l considere ca trimisul lui Dumnezeu ca să-și asume egumenia și conducerea mănăstirii după el.
Când iubirea de oameni a Sfântului Dumnezeu a chemat la El pe gheronda Ignatie, bătrân de acum, în 1179, episcopul Tamasos-ului Nichita, cel încununat de sfinți, în acord cu rânduiala prescrisă de Împăratul, a săvârșit prohirisirea și instalarea ca egumen al mănăstirii a părintelui Nil. Contribuția neobositului și înflăcăratului Nil ca egumen al Mănăstirii împărătești și Stavropighii, Mahaira, nu numai în perioada egumeniei lui, ci și după ce a fost chemat de Biserică pe tronul episcopal de la Tamasos (1209), a fost neînchipuit de mare.
Cu o râvnă exemplară, atât acesta, cât și cuvioșii părinți Neofit, Procopie și Ignatie au luptat pentru ridicarea vieții monahale în Cipru. Aceste chipuri de monahi robiți de dragostea lui Hristos, de jertfa adică a Cuvântului lui Dumnezeu, au luptat și au devenit și ele chipuri ale Pătimirilor lui Hristos.
Cu rugăciunile Fecioarei celei izvorâtoare de mii de haruri, ale Maicii Domnului nostru și Maicii noastre a tuturor, ale sfinților ctitori ai acestei istorice mănăstiri și ale zecilor de sfinți ciprioți, libertatea cea ieșită din oasele sfinte ale grecilor se va întoarce iarăși.

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” (Trihirussa) sau Icoana Maicii Domnului „cu trei mâini” este prăznuită pe 26 noiembrie, 4 decembrie, 28 iunie si 12 iulie. Această icoană era zestrea de mare preț a familiei Sfântului Ioan Damaschin (4 decembrie), păstrată cu mare cinste în casa din Damasc. În secolul al IX-lea, în timpul iconoclaștilor, Sfântul Ioan, ținea cuvântări și scria apologii pentru apărarea icoanelor. Din acest motiv, impăratul iconoclast, Leon III Isaurul (717-740), a uneltit astfel încât Califul Damascului să creadă că Sfântul Ioan comitea acte de trădare împotriva lui. Aflând Califul, umplându-se de mânie, l-a înlăturat din funcție și a poruncit să i se taie mâna dreaptă consilierului său Ioan, iar mai apoi să fie spânzurată în piața din mijlocul cetății. După ce a fost împlinit ordinul Califului, Sfântul Ioan a fost condus la casa sa. Îndrăznind, el a cerut de la tiran mâna cea tăiată și, a primit-o. Spre seară, luând mâna tăiată a intrat în camera sa de rugăciune şi, căzând înaintea sfintei icoane a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, care avea în mâinile sale Pruncul, a lipit dreapta cea tăiată la locul ei. Apoi a început a se ruga Maicii Domnului din adâncul inimii ca să-l vindece. După rugăciune îndelungă, sfântul a adormit și a avut un vis în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el, promițându-i vindecare rapidă. După ce s-a trezit din somn, Sfântul Ioan a constatat că mâna lui era nevătămată. Drept mulțumire, a adăugat la icoana Maicii Domnului o mână din argint, în partea de jos, astfel încât dă impresia că Maica Domnului are o a treia mână. Conform tradiției, după această minune Sfântul Ioan a scris un imn de mulțumire Maicii Domnului: „De tine se bucură, ceea ce ești plină de har…” ce se cântă în loc de „Cuvine-se cu adevărat” în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Ioan a împărţit săracilor toată averea sa, care era foarte mare şi a liberat pe toţi robii săi și, intrând în monahism la Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit a dăruit icoana făcătoare de minuni Lavrei. Icoana a fost păstrată în Lavra Sfântului Sava până în secolul al XIII-lea când Sfântul Sava, primul Arhiepiscop al Serbiei (14 ianuarie) a venit în pelerinaj, iar părinții mănăstirii i-au dăruit-o ca binecuvântare. Acesta a luat icoana în Serbia. În timpul unei invazii a turcilor în Serbia, unii creștini au dorit să protejeze icoana, încredințând-o Maicii Domnului ca să o păstreze în siguranță. Ei au așezat icoana pe un măgar și l-au lăsat liber. După o vreme, măgarul ce purta icoana Maicii Domnului a oprit în fața Mănăstirii Hilandar (Sfântul Munte Athos). Bucurându-se, călugării au așezat icoana în katholikon - biserica principală a mănăstirii. O minune săvârșită de icoana Maicii Domnului „cu trei mâini” a avut loc în momentul în care, rămas vacantă funcția de egumen, monahii au început să se certe pentru a ocupa postul. În acel moment, icoana Maicii Domnului „Trihirussa” s-a deplasat singură din locul în care se afla și, s-a așezat în scaunul egumenului din biserică. De atunci, la Mănăstirea Hilandar este ales doar un vicar, iar călugării merg la Sfânta Icoană să ia binecuvântare pentru fiecare ascultare. O copie a icoanei de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos se află la Mănăstirea Neamț. Această copie făcătoare de minuni a icoanei Maicii Domnului „cu trei mâini” a fost adusă în țară de Cuviosul Paisie de la Neamț.

Icoana Maicii Domnului „Serafim Ponetaevski” este prăznuită pe 27 noiembrie. Această icoană a fost zugrăvită în anul 1879 de către maicile de la Mănăstirea Sfântului Serafim de Sarov (Serafim Ponetaevski), aflată nu departe de Arzamas, în apropierea localității Ponetaevsk. Mănăstirea a fost numită după Sfântul Serafim de Sarov de către întemeietoarea așezământului, o călugăriță de la Mănăstirea Diveevo. La șase ani după ce a fost pictată, în 1885, icoana a devenit comoara sfântă a mănăstirii, după ce s-a arătat făcătoare de minuni. Atunci când maicile se rugau în timpul slujbelor, au observat cum chipul Maicii Domnului devenea luminos și plin de viață, ca și cum Preasfânta se afla acolo în biserică, prezentă, vie. Călugărițele au constatat această minune cu bucurie. Îndată ce vestea s-a răspândit, la icoana Maicii Domnului din Serafim Ponetaevski au început să vină să se închine numeroși credincioși, mulți dintre ei primind vindecare de orbire și paralizie. Sunt consemnate 70 de astfel de vindecări minunate. Această icoană este o copie a icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod.

Icoana Maicii Domnului Korchemnaya - Taverna

Icoana Maicii Domnului „Korchemnaya” sau „Taverna” este prăznuită pe 27 noiembrie. Această icoană a Maicii Domnului mai este numită și „Taverna”, după întâmplarea din viața unei văduve din Ryzan, care suferea de slăbiciune pentru vin. Aceasta a mers și a amanetat icoana Maicii Domnului „a Semnului” ce se afla în casa ei, primind la schimb vin. Deținătorul tavernei, fiind om cu frică de Dumnezeu, a luat icoana primită gaj și a așezat-o pe un raft. A doua zi de dimineață, după ce s-a trezit din beție, văduva s-a îngrozit de ceea ce făcuse, a mers și a împrumutat niște bani și a răscumpărat icoana. Cu toate acestea, a doua zi, icoana dispăruse din casa văduvei. Spre uimirea lui, deținătorul tavernei a găsit icoana Maicii Domnului pe raftul unde o așezase prima dată. Văzând minunea, văduva s-a pocăit și s-a oprit din băut, spre surprinderea tuturor. Icoana Maicii Domnului a rămas în tavernă și a primit numele neobișnuit. Maica Domnului i-a ajutat mereu pe cei ce se rugau înaintea icoanei „Korchemnaya”. În anul 1850, atunci când taverna a fost închisă, icoana Maicii Domnului „Korchemnaya” a fost dăruită Bisericii „Sfântul Simeon Stâlpnicul”. Acolo a rămas până în perioada sovietică, când biserica a fost închisă. Ulterior icoana Maicii Domnului „a Semnului” (Korchemnaya) s-a aflat în grija unei familii evlavioase din Ryzan. Astăzi, icoana Maicii Domnului „Korchemnaya” se află în Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” din Episcopia Ryzanului. De asemenea, există o copie a acestei icoane, numită icoana Maicii Domnului „Nicolae-Yamsky” ce se află în biserica metocului Nicolae-Yamsky.

Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo” este prăznuită pe 27 noiembrie. Această icoană a fost dăruită Țarului Alexei Mihailovici de către unul din Patriarhii Răsăritului (se presupune că este vorba despre Sfântul Atanasie al Constantinopolului, prăznuit pe 28 octombrie). Țarul Petru I a transferat icoana, împreună cu alte obiecte sfinte, de la Moscova, în noua sa capitală (Țarskoe Selo). În anul 1747, în Țarskoe Selo a fost construită Catedrala în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului”. Înaintea icoanei s-au săvârșit rugăciuni mai ales în momente de cumpănă și catastrofă națională, precum ciuma din 1771 sau holera din 1731. Prin mijlocirea Maicii Domnului, Țarskoe Selo nu a fost atins de teribilele epidemii ce cuprinseseră Rusia. Rugăciunile rostite înaintea icoanei Maicii Domnului „Țarskoe Selo” au oferit izbăvire și de incendii și naufragii. În icoană, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este însoțită de doi heruvimi. În copiile mai recente au fost adăugați, pe lângă heruvimi, Sfântul Apostol Petru, Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu și părinții Sfântului Ioan Botezătorul: drepții Zaharia și Elisabeta. Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo” este prăznuită impreună cu celelalte icoane ale Maicii Domnului „a Semnului” din sinaxarele rusești.

Icoana Maicii Domnului „Abalatsk” este prăznuită pe 27 noiembrie si 20 iulie. Icoana Maicii Domnului „Abalatsk” a fost pictată de către arhidiaconul Matei de la Catedrala din Tobolsk, ca împlinire a promisiunii unui țăran ce era paralitic, pe nume Eftimie. Eftimie a promis că va reface biserica Mănăstirii Abalatsk. Această biserică a fost construită în 1637, după ce Maica Domnului, însoțită de Sfântul Nicolae și de Sfânta Maria Egipteanca, s-a arătat unei văduve evlavioase pe nume Maria. Îndată ce icoana Maicii Domnului „Abalatsk” a fost pictată, Eftimie s-a vindecat de paralizie. Icoana a fost mutată în biserica mănăstirii unde au avut loc multe alte vindecări. Icoana Maicii Domnului „Abalatsk” se aseamănă cu icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, cu diferența că în icoana „Abalatsk” sunt zugrăviți Sfântul Nicolae și Sfânta Maria Egipteanca, conform viziunii văduvei Maria. Icoana Maicii Domnului „Abalatsk”, alături de alte copii făcătoare de minuni ale sale, este cinstită pe tot cuprinsul Siberiei.

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod este prăznuită pe 27 noiembrie și pe 28 martie. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este reprezentată cu mâinile înălțate în rugăciune, având Pruncul Iisus în dreptul pântecelui ei, înconjurat de o mandorlă luminoasă și binecuvântând. Această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este considerată una dintre primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria. O astfel de icoană se păstrează în Bazilica „Sfânta Agnesa” din Roma (secolul IV). De asemenea, există o icoană veche a Maicii Domnului „Nikopea” din secolul al VI-lea, unde Fecioara Maria este reprezentată șezând pe tron și ținând în mână un scut pe care se află chipul lui Iisus Hristos Emanuel. În România, această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este numită „Oranta”, iar în Grecia este cunoscută sub numele de „Platitera”. În Rusia, această icoană este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, primind acest nume prin secolele XI-XII, când Maica Domnului a făcut un semn minunat pentru cetățenii orașului Novgorod în anul 1170. În acel an, forțele aliate ale cnejilor ruși, în frunte cu un fiu al Cneazului Andrei Bogoliubski de Suzdal au mărșăluit spre Novgorod. Locuitorii din Novgorod, fiind fără apărare, și-au pus ultima speranță în Dumnzezeu, ca Acesta să-i izbăvească, rugându-se zi și noapte ca Domnul să-Și îndrepte Fața către ei. După trei zile de rugăciuni, Arhiepiscopul Ilie de Novgorod a auzit un glas minunat care i-a poruncit să scoată icoana Maicii Domnului din Biserica Schimbării la Față a Domnului (ce se afla pe strada Ilina), și să fie purtată în procesiune pe zidurile orașului. În timp ce icoana era purtată în procesiune pe ziduri, asediatorii au tras o salvă de săgeți spre cortegiu, iar una dintre săgeți a străpuns fața Maicii Domnului. Din ochii Fecioarei au început să izvorască lacrimi și atunci icoana s-a întors singură cu spatele la cei ce o loviseră. După acest semn divin, în atacatori a intrat o panică de nedescris. Atunci au început să se atace între ei, iar locuitorii Novgorodului, luând binecuvântare de la Dumnezeu, au profitat de agitația creată și au ieșit afară din cetate, gonindu-i pe asediatori. În amintirea minunatei mijlociri a Împărătesei Cerului, Arhiepiscopul Ilie a stabilit o zi de sărbătoare în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din Novgorod, sărbătoare pe care Biserica Ortodoxă Rusă o prăznuiește și în zilele noastre. Ieromonahul athonit Pahomie Logofătul, fiind prezent în Rusia la prăznuirea icoanei, a alcătuit două canoane pentu această icoană. Timp de 186 de ani după aceea, icoana făcătoare de minuni a rămas în Biserica Schimbării la Față a Mântuitorului, de pe strada Ilina. În anul 1356, a fost așezată în biserica construită în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului”, care mai apoi a devenit Catedrala Mănăstirii Semnului. În toată Rusia sunt cunoscute numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului „a Semnului”. Câteva dintre ele sunt prăznuite pe 27 noiembrie (în aceeași zi cu icoana originală), dar au și zile separate de cinstire: Icoana Maicii Domnului „a Rădăcinii din Kursk”, Icoana Maicii Domnului „Abalatsk”, Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo”, Icoana Maicii Domnului „Korchemnaya”, Icoana Maicii Domnului „Serafim Ponetaevski” și altele.

Icoana Maicii Domnului Stareţa sau Gherontissa

Icoana Maicii Domnului „Stareţa” (Gherontissa) de la Mănăstirea Pantocrator – Athos este prăznuită în ziua de 4 aprilie si 2 decembrie (în aceasta zi făcându-se amintire de o minune săvârșită de Maica Domnului Gherontissa în anul 1948, când Mănăstirea Pantocrator a fost salvată dintr-un incendiu prin intervenția minunată a Maicii Domnului). Datorită acestei minuni, icoana mai este numită și „Pyrosoteira”, adică „Izbăvitoarea de foc”. Tradiţia menţionează că ea este un dar făcut Mănăstirii Pantocrator de către împăratul bizantin Alexie I Comnen. Reprezintă o copie a icoanei în mozaic a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Grabnic Ascultătoare”, care se găsea în Sfânta Mănăstire Pantocrator din Constantinopol, construită de către acelaşi împărat. Este singura icoană portabilă care reprezintă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu întreagă şi în poziţie de rugăciune. Icoana a dobândit Denumirea de „Stareţă” mai târziu, după o minune deosebită a Născătoarei de Dumnezeu. Locul ei iniţial era în Sfântul Altar, în spatele Sfintei Mese. Aşadar, în timp ce icoana se afla încă în acel loc, trăia un stareţ foarte virtuos, dar înaintat în vârstă şi muribund din cauza unei boli. El şi-a cunoscut sfârşitul prin descoperire dumnezeiască şi a dorit să se împărtăşească cu preacuratele şi făcătoarele de viaţă Taine ale Domnului nostru. De aceea, el l-a şi rugat pe ieromonahul de rând, care slujea în acea zi, să termine mai repede Dumnezeiasca Liturghie. Însă ieromonahul nu s-a supus imediat dorinţei stareţului şi a continuat să slujească încet. În felul acesta, a fost nevoită să intervină însăşi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru a schimba dispoziţia preotului slujitor. S-a auzit, prin urmare, deodată vocea ei din icoană, care i-a poruncit în repetate rânduri să termine cât mai repede Dumnezeiasca Liturghie, încât să apuce stareţul să se împărtăşească. Aşa s-a şi petrecut. De îndată ce s-a împărtăşit stareţul, a adormit; de atunci i-au dat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi icoanei sale denumirea de Stareţa, datorită strânsei sale legături cu stareţul. După acest fapt, icoana a fost mutată şi aşezată în afara Sfântului Altar, pe coloana stângă a naosului central, unde se află până astăzi, pentru ca pelerinii să i se poată închina. Icoana are înălțimea de 196 centimetri si lățimea de 76 centimetri. Ferecătura de argint, lucrare de o înaltă artă, a fost realizată în urma dorinţei Preasfintei Născătoare, cu cheltuiala unei femei bogate din Constantinopol. Vasul mare de lut pentru păstrarea uleiului, reprezentat pe acoperământ, a fost realizat spre aducerea aminte a minunii pe care a făcut-o Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în secolul al XVII-lea, într-o vreme în care Mănăstirea nu mai avea deloc untdelemn. Icoana a fost aşezată într-un proschinitar de marmură, lucrat cu măiestrie, făcut cu cheltuiala şi grija Părintelui Teofil din Lemnos, fost stareţ al Mănăstirii. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu „Stareţa” săvârşeşte mulţime de minuni pentru cei ce aleargă la ea cu credinţă. Femeilor sterpe le dăruieşte copii, celor suferinzi de cancer şi de diferite boli le dă sănătate, elevilor iluminare şi diferitelor nevoi ale oamenilor le aduce degrabă rezolvare, ca „Grabnic Ascultătoare”; în acest fel, ea este călăuză a credincioşilor şi sfătuitoare sigură în viaţa lor. „Stareţa” dă o bucurie şi binecuvântare deosebită creşterii sau înfăptuirii oricărei lucrări bune, după cum mărturisesc pelerini evlavioşi care au crescut şi au progresat în muncile lor, în urma contactului cu această icoană a „Stareţei”. Chipul ei este foarte dulce la vedere, plăcut şi plin de milă, lăsând fiecărui pelerin simţiri de bucurie, satisfacţie, jubilare, nădejde, mângâiere şi compătimire, arătând că aleargă spre întâmpinarea nevoii copiilor ei şi că îi alină întotdeauna pe credincioşii săi.
Acatist la Icoana Maicii Domnului „Stareţa” (Gherontissa) cititi

Icoana Maicii Domnului din Vladimir-Seligersk este prăznuită pe 7 decembrie. Icoana a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca pe blatul de la masa la care Mântuitorul a mâncat împreună cu Pururea Fecioara Maria și Dreptul Iosif. La mijlocul secolului al XII-lea (1131), Patriarhul Constantinopolului, Luca Hrisoverga, a dăruit această icoană Marelui Cneaz Gheorghe Vladimirovici al Kievului, numit și Yuri Dolgoruki (15 aprilie), fondatorul Moscovei. De-a lungul timpului, s-au zugrăvit numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului din Vladimir. Una dintre copiile cunoscute este icoana Maicii Domnului pe care Sfântul Nil Stolbensk a avut-o în coliba sa de pe insula Seliger. O primă minune a icoanei Maicii Domnului din Vladimir-Seligersk ne este consemnată în viața Sfântului Cuvios Nil. Călugărul a fost atacat de tâlhari, care căutau bani. Văzându-i, Sfântul Nil le-a zis: „Toată comoara mea se află în colțul chiliei”. În acel loc se afla icoana Maicii Domnului, dar nebăgând-o în seamă, tâlharii căutau în continuare banii călugărului. În acel moment ei au orbit. Conștientizând păcatul săvârșit, hoții au început a-și cere iertare, căzând înaintea Maicii Domnului și rugându-se cu lacrimi de pocăință. Cuviosul i-a iertat pe tâlhari și s-a rugat împreună cu aceștia pentru iertarea lor. După rugăciunile sfântului, tâlharii și-au recuperat vederea și au primit de la acesta un cuvânt de zidire duhovnicească, care i-a mișcat lăuntric pe hoți. Aceștia au făgăduit că vor trăi o viață în liniște și curăție și că niciodată nu vor mai încerca să fure. Apoi, Cuviosul Nil, pentru a evita atenția umană inutilă, i-a rugat pe furi să nu povestească nimănui despre cele întâmplate și nici despre viața sa virtuoasă. După moartea sfântului (7 decembrie 1554), icoana Maicii Domnului din Vladimir-Seligersk a rămas în chilie, alături de sfintele moaște ale Cuviosului Nil până pe 27 mai 1667, când au fost mutate în Biserica Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” din orașul Ostașkova.
Rugăciune către icoana Maicii Domnului din Vladimir (Vladimirskaia) - Citeste

Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” este prăznuită pe 9 decembrie, 25 ianuarie și 1 mai. Icoana a fost pictată în amintirea unei minuni săvârșite în fața icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Un tânăr ce era stăpânit de o grea patimă trupească, dar care avea evlavie către Maica Domnului, s-a rugat într-o zi în faţa icoanei Maicii Domnului, înainte să meargă să păcătuiască din nou. Terminându-și rugăciunea și, ridicând privirea către icoană, a văzut că Pruncul Iisus avea răni pe mâini și pe picioare, din care curgea sânge. Privind mai atent, el a observat că și chipul Maicii Domnului se mișca, fiind ca și viu. Îngrozit de ce vedea, el a exclamat: „O, Preasfântă Maică, cine a făcut aceasta?”. Atunci, Maica Domnului din icoană i-a glăsuit: „Tu și ceilalți păcătoși, prin păcatele voastre, răstigniți pe Fiul meu încă o dată”. Conștientizând adâncul păcătoșeniei sale, tânărul ceru milă prin rugăciuni stăruitoare cu lacrimi către Preasfânta Fecioară și Mântuitorul Hristos. El a rostit: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!”. Maica Domnului a rostit de două ori o rugăciune către Pruncul Hristos, vreme în care El a rămas neclintit, dar după aceea a răspuns rugăciunii stăruitoare a Maicii Sale: „Voi îndeplini cererea voastră. Pentru rugăciunea voastră, păcatele acestui om sunt iertate. Lasă-l, în semn de iertare, să-Mi sărute rănile”. Păcătosul iertat, în faţa căruia s-a arătat nesfârșita milă a Maicii Domnului, în chip minunat, s-a ridicat şi a sărutat rănile Mântuitorului cu bucurie nespusă. Din acel moment, el a dus o viaţă curată şi cucernică. A primit bucuria neașteptată a iertării păcatelor sale. Această minune a fost consemnată de Sfântul Dimitrie al Rostovului în cartea sa Lâna rourată. Un credincios, inspirat fiind, a zugrăvit icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”, în următorul fel: icoana Maicii Domnului se află în biserică, iar lângă ea este pictat un tânăr îngenuncheat la rugăciune. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are privirea întoarsă spre tânăr, iar Pruncul Iisus este înfățișat cu răni pe mâini și pe picioare. De obicei, în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A fost cândva un om păcătos...”. Această icoană făcătoare de minuni din Rusia este cunoscută ca fiind vindecătoare de diferite boli fizice și psihice, dar și ca alungătoare a tristeții și ajutătoare a celor stăpâniți de patimi trupești.
Acatistul Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” - Citeste

Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana este prăznuită pe 9 decembrie. Maica Domnului este darul lui Dumnezeu pentru omenire. Maica Domnului este răspunsul lui Dumnezeu dat părinţilor ei, la stăruitoarele lor rugăciuni. Maica Domnului este tot ceea ce au putut oamenii să dea mai bun Creatorului lor; în Maica Domnului, vasul sfinţeniei, s-a realizat acea „logodire” a celor două firi – dumnezeiască şi omenească –, în persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat. Ziua aceasta o prăznuim, ca una în care se face pomenirea veştii date de înger Sfintei Ana căreia i-a vestit sfânta zămislire a Preacuratei Maicii lui Hristos. Pe care lucruri săvârşindu-le Dumnezeu, din nimic le-a înfiinţat pe toate, făcând pântecele cel sterp întru aducere de rod, iar pe cea care a trăit în viaţa sa fără copii a făcut-o maică născătoare de copii, cu preaslăvire dăruind-o ca un sfârşit vrednic al cererii sale celei drepte. Din Ana Însuşi Dumnezeu avea să iasă purtător de trup, spre a doua naştere a lumii; căci a binevoit ca părinţii cei înţelepţi şi mijlocitori ai oamenilor să nască fiică pe Maria, cea mai înainte de veci din toate neamurile, mai înainte hotărâtă şi aleasă.

Icoana Maicii Domnului din Novgorod este prăznuită pe 20 decembrie. Icoana a fost pictată de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei, în timpul șederii sale ca egumen al unei mănăstiri de pe râul Rata, la hotarul Malyi Dvoreț. În timpul persecuțiilor, uniații au jefuit Mănăstirea Novgorod, iar icoana a fost mutată de către ieromonahul Iacov la Mănăstirea Eleț-Cernigov. Mai târziu, Episcopul Antonie (Stakovski) de Cernigov l-a binecuvântat cu această icoană pe Simeon, organizatorul Mănăstirii Suroj (Episcopia Cernigov). La data de 14 august 1677, în timpul unei procesiuni cu icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de la biserica veche la cea nouă, icoana a mijlocit nenumărate minuni. Pe 25 iunie 1889, Mănăstirea Kamenski a fost învăluită de o furtună violentă, însoțită de tunete asurzitoare și fulgere înspăimântătoare. Un fulger a lovit cu forță cupola Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul mănăstirii. În scurt timp, cupola cea mai înaltă a bisericii a fost cuprinsă de flăcări. Înspăimântați fiind, credincioșii s-au adunat și au săvârșit un acatist în fața icoanei Maicii Domnului. În timp ce se rugau, un alt fulger a lovit candelabrul, răspândind focul în toată biserica. Înspăimântați, oamenii au ieșit afară și au continuat să se roage. După o perioadă de timp, focul s-a stins singur, iar când au intrat în biserică, credincioșii au descoperit icoana nedeteriorată, spre surprinderea tuturor. Icoana Maicii Domnului este așezată spre închinare în Mănăstirea Novgorod-Seversky, din eparhia Cernigov.

Icoana Maicii Domnului Salvatoarea de la înec sau LENKOVSKAYA

Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec” (LENKOVSKAYA) este prăznuită pe 20 decembrie și pe 5 februarie. Această icoană este cunoscută și ca ocrotitoare a marinarilor și a tuturor celor ce călătoresc pe ape. Lenkovo, un sat de lângă Novgorod (Rusia), a avut odată o biserică cu hramul „Soborul Maicii Domnului”, motiv pentru care locul este cunoscut sub numele de Bogorodicini (care înseamnă „al Maicii Domnului”). În timpul incursiunilor polonezilor, din secolul al XVII-lea, orașul Lenkovo a fost devastat, iar bisericile au fost complet distruse. După aceea, a fost construită o nouă biserică, purtând hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”, care a găzduit icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Conform tradiției, icoana a fost adusă în această biserică de la fosta biserică a Maicii Domnului. Pe râul Desno, vizavi de dealul pe care mai târziu a fost construită biserica, era un vârtej de apă foarte periculos, care era considerat, chiar și de către cei mai experimentați marinari, greu de traversat. Se întâmpla des ca barje enorme încărcate cu cereale să fie prinse în vârtej. În anul 1301, icoana Maicii Domnului a apărut în dreptul vârtejului și a venit singură la mal. Găsind icoana, credincioșii evlavioși au așezat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe dealul din apropiere. Mai târziu, pe acel deal a fost construită Biserica Maicii Domnului. Încă din acel moment, cei ce călătoreau pe râu au început să-și facă un obicei ca înainte de a trece vâltoarea să se oprească în orașul Lenkovo pentru a se închina înaintea icoanei Maicii Domnului. La finalul rugăciunii, trăgeau la sorți pe cel ce urma să conducă vasul prin vâltoarea periculoasă. Ceilalți pasageri mergeau pe mal, până ce vasul trecea de pericol, după care își continuau drumul. S-a constatat că din momentul apariției icoanei Maicii Domnului, tragediile de pe râu au fost din ce în ce mai rare, ajungând să înceteze complet. Icoana Maicii Domnului a devenit foarte respectată de oamenii din jurul orașului Lenkovo și a atras o mulțime de credincioși, mai ales pe cei care veneau să se roage înainte de a pleca într-o călătorie pe apă. Icoana a devenit cunoscută și datorită multor altor minuni săvârșite, ajungând să fie cinstită nu doar în zona orașului Lenkovo, ci mult mai departe, în special în orașele-port din întreaga Rusie. În secolul al XVIII-lea, icoana a fost mutată în Mănăstirea „Schimbarea la Față a Mântuitorului”, unde a rămas până la Revoluția Rusă din 1917. După această dată, nu se știe ce s-a întâmplat cu icoana originală. În ziua de 22 mai 2003, cu ocazia sfințirii Bisericii „Bucurie neașteptată” (parte a Mănăstirii „Schimbării la Față” din Novgorod), un creștin evlavios, Serghei Viaceslav Babuskin, a donat egumenului mănăstirii o copie veche a Icoanei Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec”. Odată cu revenirea icoanei, a reînflorit și mănăstirea.
Acatistul Maicii Domnului Salvatoarea de la înec cititi

Nașterea Domnului Iisus Hristos este prăznuită pe 25 decembrie. Preacurata Fecioara Maria a fost logodită cu Iosif, bărbat drept şi bătrân cu anii, care era păzitor al fecioriei ei celei sfinţite lui Dumnezeu, martor cu ochii şi văzător al vieţii ei celei fără prihană. Dumnezeu a vrut să tăinuiască înaintea diavolului taina întrupării Sale din Preacurata Fecioară, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca să nu cunoască vrăjmaşul că aceasta este fecioară aceea, despre care a zis Isaia mai înainte: Iată fecioara va lua în pântece. Preacurata Fecioară s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt pe Dumnezeu cel neîncăput. La început, Iosif, a căzut în nepricepere şi în mare întristare, căci o socotea că este furată de nuntă. Fecioara cea curată, nu îndrăznea a-i spune buna-vestire a Arhanghelului şi proorocirea Elisabetei despre dânsa, ca să nu se arate măreaţă în deşert, lăudându-se. Fecioara Maria nimic altceva nu răspundea lui Iosif, decât numai acestea: "Viu este Domnul Cel ce m-a păzit întreagă întru feciorie până acum, că nu am cunoscut păcat şi nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce este întru mine, din voia şi din lucrarea lui Dumnezeu este". Iosif, ca un om cugeta cele omeneşti, socotind că din păcat este ceea ce s-a zămislit. Însă, ca un drept ce era, n-a voit să o vădească pe dânsa, ci voia să o lase pe ascuns şi să se ducă de la dânsa undeva departe. Ingerul Domnului i s-a arătat în vis, zicând: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta. Aici îngerul numeşte pe fecioară, femeie a lui Iosif, înlăturând părerea acestuia despre desfrânare - căci Iosif socotea că Maria prin desfrânare a zămislit "femeia cea logodită este a ta, iar nu a altui bărbat". Iosif a primit-o ca pe o logodnică a sa, iar ca pe o fecioară a Domnului, cinstind-o foarte mult şi slujindu-i ca Maicii Mântuitorului, cu bună credinţă şi cu frică, n-a cunoscut-o până când a născut şi, după mărturia lui Teofilact, nu s-a atins de dânsa niciodată. Iosif, luând pe fecioara Maria, s-a dus la casa sa, bucurându-se şi lăudând pe Dumnezeul lui Israel. După această a ieşit poruncă de la Cezarul August ca să se înscrie toată lumea. Şi mergeau toţi de se înscriau, fiecare în a sa cetate. S-a dus şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem - pentru că el era din casă şi familia lui David - ca să se înscrie cu Maria cea logodită cu el, ea fiind însărcinată. Betleemul este o cetate mică, nu departe de Ierusalim. Când s-a apropiat Iosif de cetate, s-au împlinit zilele ca să nască Mireasa cea neispitită de nuntă şi căuta casă de odihnă, în care ar putea avea loc lesnicios ca să nască, adică să-şi dea în lume rodul pântecelui său cel binecuvântat. Dar nu au găsit gazdă, din pricina mulţimii poporului care venise să se înscrie, căci se umpluse nu numai gazda cea de obşte, ci şi toată cetatea. Deci s-au întors la peştera aceea, pentru că nu găseau loc de găzduit şi ziua era pe sfârşite. Peştera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară, în miezul nopţii, rugându-se lui Dumnezeu cu fierbinţeală şi cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzând de dorirea şi de dragostea Lui, a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, în douăzeci şi cinci ale lunii decembrie. Precum a zămislit curată, tot aşa a şi născut fără de stricăciune. Dumnezeiasca fecioară s-a închinat până la pământ Celui născut dintr-însa, Care era culcat în iesle şi pe Care cu mirare, Îl înconjurau nevăzut, cetele îngereşti, adeverind despre aceasta Biserică, astfel: "Îngerii înconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, căci vedeau peştera ca un cer, fiind culcat într-însa Stăpânul. Lângă iesle erau legaţi un bou şi un asin ca să se împlinească Scriptura: cunoscut-a boul pe cel ce-l are pe el şi asinul ieslea Domnului său. Boul acela şi asinul erau aduşi de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioară cea îngreuiată ca s-o ducă deasupra sa pe cale, iar pe bou îl adusese Iosif, ca să-l vândă şi să plătească datornicul bir împărătesc, şi ca să cumpere cele de trebuinţă. Acele dobitoace necuvântătoare stând lângă iesle, cu aburul lor încălzeau pe Prunc în frigul iernii şi aşa slujeau Stăpânului şi Făcătorului. Iosif s-a închinat Celui născut, cum şi aceleia ce L-a născut, căci atunci a cunoscut că Cel născut dintr-însa este de la Duhul Sfânt. S-au făcut şi minuni mari în vremea naşterii Domnului în toată lumea, căci în acel ceas prin care a trecut Domnul nostru prin poarta fecioriei cea pecetluită cu curăţia, tot în acela, în peşteră a izvorât din piatră izvor de apă. În Roma a ieşit din pământ un izvor de untdelemn şi a curs în râul Tibrului. O capişte idolească, ce se numea veşnică, a căzut şi idolii s-au sfărâmat şi tot acolo s-au arătat pe cer trei sori. În Spania în aceeaşi noapte s-a arătat un nor mai luminos decât soarele. În pământul Iudeii au odrăslit viile cele din Engadi, fiind iarnă. Iar, mai ales, după cum se scrie în Evanghelie, cu cântare s-au pogorât îngerii din cer şi s-au arătat oamenilor în vederea ochilor. În preajma peşterii acelea, în care S-a născut Hristos, erau 3 păstori, care îşi străjuiau turma lor; îngerul Gavriil s-a arătat si le-a vestit bucuria ce venise la toată lumea prin naşterea Mântuitorului. Aşa a fost Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, şi de la noi păcătoşii, să-I fie cinste şi slavă, închinăciune şi mulţumire, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Cel pururea de o fiinţă, Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Soborul Maicii Domnului este prăznuit pe 26 decembrie. „Sobor" înseamnă „adunare de oameni" si în împrejurarea de acum el vrea să spună două lucruri: întai, cuvântul acesta este o chemare către cei credinciosi, să se adune în cinstea Maicii Domnului, aici pe pământ; dar, pe de altă parte, ne aduce aminte că Maica Domnului se află preaslavită, fără de asemănare, în mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si că, asa fiind, adunarea noastră de astăzi, de pe pământ este o împreună-prăznuire a credinciosilor cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cea cerească se uneste cu adunarea noastră pământească, la cinstirea Maicii Domnului.
„Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumire, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să-ți strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!"

Icoana Maicii Domnului „Trei Bucurii” este prăznuită pe 26 decembrie. În secolul al XIX-lea, un pictor evlavios a adus cu el din Italia o copie a icoanei „Sfânta Familie” și a lăsat-o la Moscova la ruda sa, preotul bisericii „Sfânta Treime” de pe strada Pokrovka. La puțin timp, el s-a întors în străinătate, unde a și murit. Primind vești despre ruda sa decedată, preotul a donat icoana Bisericii sale și a așezat-o deasupra intrării în biserică. După 40 de ani, o nobilă rusoaică a avut mai multe necazuri unul după celalalt, într-o perioadă de timp relativ scurtă: soțul ei a fost defăimat și exilat, averea i-a fost confiscată, iar unicul ei fiu a fost luat prizonier de război. Cu durere, femeia s-a rugat Maicii Domnului, ca să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce se aflau în suferințe. Odată, ea a auzit în vis o voce, care a îndemnat-o să găsească icoana „Sfântei Familii” și să se roage înaintea ei. După lungi căutări în mai multe biserici din Moscova, femeia a găsit icoana la intrarea bisericii „Sfânta Treime” din Pokrovka. Rugându-se înaintea ei, femeia a primit îndată trei vești de bucurie: soțul ei a fost reabilitat, fiul ei a fost eliberat și averea i-a fost returnată. Din acest motiv, icoana a fost numită „Trei Bucurii”. Chiar și în timpurile noastre, icoana nu încetează să săvârșească minuni. Ea este mijlocitoare pentru cei ce sunt departe de familiile lor, pentru cei ce și-au pierdut drepturile asupra proprietăților lor și mult ajutătoare și protectoare a familiilor aflate în nevoi. Icoana Maicii Domnului „Trei Bucurii” este o icoană rară, în care Maica Domnului și Pruncul Iisus sunt însoțiți de Dreptul Iosif și de Sfântul Ioan Teologul. În reprezentările rusești mai târzii ale icoanei au fost adăugați pe margine și alți sfinți. Raritatea constă în faptul că, de regulă, Dreptul Iosif nu apare în icoane alături de Maica Domnului, fiindcă nu a fost soțul, ci ocrotitorul Pururea Fecioarei Maria.

Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele...” (Barlovskaya) este prăznuită pe 26 decembrie. Această icoană mai este denumită icoana Bargradkaya, Barlovskaya sau Barbarskaya. Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” este o icoană făcătoare de minuni ce a fost așezată pe 26 decembrie 1392, în Catedrala Buna Vestire din Kremlin, Moscova. Numele acestei icoane derivă din Evanghelia după Luca: „Binecuvântat este pântecele care te-a purtat şi fericiţi sunt sânii la care ai supt” (Luca 11, 27). Potrivit unui raport scris de mână, ce datează din 1714-1716, icoana a fost mutată în 1392 din orașul Bari (Italia), unde era așezată pe mormântul Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni. În anul 1680, icoana este menționată în Perepisnaya kniga (Carte de inventar) de la Catedrala Buna Vestire din Kremlin sub numele de Icoana Maicii Domnului „Barlovskaya”, o formă scrisă greșit a cuvântului Bargradskaya, care este un derivat al orașului Bari. Inventarele ulterioare, din secolele XIX-XX, consemnează faptul că Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” are mai multe variante diferite, făcătoare de minuni deopotrivă. În secolul al XIV-lea, icoana a fost îmbrăcată într-un metal prețios (îmbrăcăminte ce a fost mutată și păstrată pe o copie a icoanei din secolul al XVI-lea). Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” a sălășluit în Catedrala Buna Vestire din Kremlin până în anul 1924, după care a dispărut fără urmă. Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” este o variantă a icoanei Maicii Domnului „Care Alăptează” ‒ Galaktotrophousa (prăznuită pe 12 ianuarie și 2 iulie). În icoana „Binecuvântat este pântecele”, Maica Domnului nu este încoronată de îngeri, așa cum se întâmplă în icoana Galactotrofusa, și se apleacă spre dreapta (opus icoanei grecești). Această icoană are uneori inscripționat pe ea citatul „Binecuvântat este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii la care ai supt”. Icoana Maicii Domnului „Binecuvântat este pântecele” are trei copii făcătoare de minuni, zugrăvite la sfârșitul secolului al XVI-lea, începutul secolului al XVII-lea.

Icoana Maicii Domnului Ostrobramsk - Vilnius sau Ostrobramskaya

Icoana Maicii Domnului „Ostrobramsk - Vilnius” (Ostrobramskaya) este prăznuită pe 26 decembrie și 15 februarie. În anul 1363, Marele Duce Algirdas Gediminovici (fiul lui Gediminas) din Lituania a ocupat orașul Chersonesus (Korsun). Printre obiectele luate ca pradă de război era și icoana Maicii Domnului, pe care Cneazul a oferit-o soției sale Iuliana, care a așezat-o în Mănăstirea „Sfânta Treime” (nou construită). În secolul al XV-lea, în jurul orașului Vilna (Vilnius) a fost construit un zid de piatră, iar deasupra porții principale de intrare (Poarta Ostrý) a fost ridicată o capelă unde au așezat icoana Maicii Domnului din Korsun. Cu timpul, numele de Icoana Maicii Domnului din Korsun a fost uitat, iar sfânta icoană a început să fie numită Icoana Maicii Domnului „Ostrobramskaya” (de la numele Ostrý și Brama care înseamnă poartă în limba poloneză). În secolul al XVII-lea, icoana a fost preluată de uniați, iar după aceea de către călugării din Ordinul Carmelit. În 1773, Papa Clement al XVI-lea a desemnat-o drept protectoare a pontificatului său. După aceea, tipul acestei icoane a fost încorporat în iconografia Maicii Domnului din Biserica Romano-Catolică. Icoana are dimensiunile de 200x162 cm și este pictată pe opt scânduri de stejar. Nu este exclusă nici varianta ca icoana să fi stat cândva pe catapeteasmă, ca parte a compoziţiei Bunei Vestiri. Ea o reprezintă pe Maica Domnului singură, cu mâinile încrucişate pe piept. Este încoronată şi are un cerc de stele în jurul capului. Un alt aspect neobişnuit este voalul foarte mare al Fecioarei, care îi acoperă îmbrăcămintea. Forma de semilună, din partea de jos a icoanei, este unică şi reprezintă un dar din partea unui credincios care a primit ajutor în urma rugăciunilor săvârșite înaintea sfintei icoane. Coroana dublă este un alt semn distinctiv al icoanei din Vilnius. Icoana originală nu a avut podoabe de aur şi argint. Abia din 1670 s-a început decorarea ei, ca semn al cinstirii sale. Ferecătura este decorată cu cel puţin zece tipuri diferite de flori. Ele simbolizează puritatea Maicii Domnului şi pururea fecioria ei („grădina închisă” din Cântarea Cântărilor). În afară de ferecătură, icoana este împodobită cu bijuterii primite de la credincioşi, în semn de recunoştinţă pentru minunile săvârșite.

Icoana Maicii Domnului „Betleemita” este prăznuită pe 26 decembrie, odată cu Soborul Maicii Domnului. Un odor de mare preţ al Bisericii Naşterii Domnului din Betleem este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Betleemita”, aşezată într-un frumos proschinitar, în dreapta scării ce duce în Peştera Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Icoana este unică în lume atât pentru că Maica Domnului este reprezentată zâmbind, cât şi pentru faptul că Pruncul său binecuvântează cu mâna credincioşii. Chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în această icoană debordează de afecţiune şi linişte, iar zâmbetul de pe faţa ei veseleşte sufletele pelerinilor. Multe femei au fost dăruite cu prunci după ce s-au rugat cu credinţă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Nu există date precise despre originea icoanei. După tradiţie, icoana a fost zugrăvită de către Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Icoana este îmbrăcată într-o ferecătură din aur şi argint deosebit de frumoasă, împodobită cu pietre preţioase, dăruită de ţarina Ecaterina în urma unei minuni pe care a făcut-o Născătoarea de Dumnezeu cu ea. Când a vizitat Ţara Sfântă, ţarina a dăruit veşmintele ei ca să fie „îmbrăcată” Stăpâna lumii întregi. A oferit chiar şi bijuteriile personale, ca să fie aşezate în icoană şi a hotărât ca pe viitor ţarinele să nu mai poarte rubine, încât acest lucru să rămână un privilegiu exclusiv al Maicii Domnului. De-a lungul timpului, icoana Maicii Domnului din Betleem a fost dusă în procesiuni atât în Ţara Sfântă, cât şi în Grecia şi Rusia.
Rugăciune la Icoana Maicii Domnului Betleemita: Ceea ce eşti Izvor a toată înţelepciunea îndrumă paşii noştri pe cărarea mântuirii, Stăpână, căci numai tu ai purtat în pântecele tău şi ai născut pe Cel Ce a luat firea neputincioasă a lui Adam ca s-o înnoiască şi să o aşeze pe scaunul slavei cereşti. În braţele tale ai purtat cu cuviinţă dumnezeiască pe Soarele dreptăţii, Cel Ce cu razele iubirii Sale de oameni luminează inimile celor ce se nevoiesc pe calea dobândirii virtuţilor. Pe Acesta roagă-L, Fericită, să ne dăruiască îndurările Sale, iertând nedreptăţile noastre şi aşezându-ne la limanul vieţuirii curate.

Icoana Maicii Domnului Ușa de nepătruns sau Usa milostivirii

Icoana Maicii Domnului „Ușa (poarta) milostivirii" sau „Ușa de nepătruns” este prăznuită pe 26 decembrie (8 ianuarie pe stil vechi) și în sâmbăta celei de-a cincea săptămâni a Postului Mare. Rugăciunile în fata icoanei ne curătă mintea si sufletul, ne binecuvântează si ne ocroteste familia, ne protejează de pierderi materiale, de atacurile tâlharilor, de furturi, de certuri si discordie, precum și de alte nenorociri si neplăcerile. Icoana a ajutat cu adevărat și, prin urmare, a început să fie numită miraculoasă. Nu se stie cine a pictat această icoană rară si unică. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este pictată în picioare si este binecuvântată de Domnul Iisus Hristos si cetele ceresti. Numele icoanei implică ideea că Maica Domnului este, ca să zicem, Poarta Împărăției Cerurilor, pe care păcătoșilor le este greu să o treacă. Iconografia icoanei se bazează pe textul rugăciunii de la începutul Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur „Ușa de netrecut este marcată în secret ...”.
Doar Maica Domnului, Impărăteasa cerurilor si a pământului, ne poate deschide ușile milostivirii Domnului, astfel încât, privindu-ne cu un ochi milostiv, să ne lumineze mintea și inima, aducându-ne la pocăință, îndreptându-ne către tot ceea ce este cinstit, sfânt, plin de dragoste și evlavie creștină.

Icoana Maicii Domnului „Umilenie” de la Diveevo este prăznuită pe 2 ianuarie (în ziua adormirii în Domnul a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov), pe 19 iulie (în ziua prăznuirii aflării moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov), pe 28 iulie, 1 august si 10 august. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a aparținut Sfântului Serafim de Sarov (prăznuit pe 2 ianuarie). A fost pictată pe o pânză întinsă pe o scândură de chiparos. Maica Domnului este singură si are trăsături realiste, nu bizantine. Tine mâinile încrucisate pe piept, iar privirea este plecată si plină de smerenie. Cuviosul Serafim se ruga zilnic înaintea sfintei icoane ce se afla în chilia sa. El îi vindeca pe bolnavi prin ungerea cu ulei din candela ce o ținea mereu aprinsă înaintea icoanei Maicii Domnului „Umilenie”. Această icoană era numită de către Sfântul Serafim de Sarov „Bucuria tuturor bucuriilor”. Sfântul Serafim a adormit în Domnul pe 2 ianuarie 1833, în timp ce se ruga înaintea icoanei „Umilenie”. Părintele Nifon, egumenul mănăstirii, a dat icoana Maicii Domnului surorilor de la Mănăstirea Diveevo pe care chiar Sfântul o întemeiase. Maicile au ferecat icoana într-o îmbrăcăminte de argint și i-au construit un paraclis în Catedrala Sfintei Treimi. Mai târziu, Mitropolitul Serafim (Ciceagov) a alcătuit o slujbă specială, iar după canonizarea Cuviosului Serafim de Sarov, icoana a fost copiată în mii de exemplare.
Acatistul Maicii Domnului în cinstea icoanei făcătoare de minuni „Umilenie” - „Floarea Smereniei” cititi

Icoana Maicii Domnului „Dulcea Sărutare” de la Mănăstirea Noul Valaam este prăznuită pe 11 ianuarie, la o zi după sărbătoarea Sfântului Antipa de la Calapodeşti, cel care a adus icoana la Mănăstirea Valaam în 1865. Noua sărbătoare a fost stabilită în 2019 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autonome a Finlandei. Ierarhii au aprobat troparul şi condacul sărbătorii. Sfântul Antipa a descoperit această icoană într-o chilie dezafectată din Muntele Athos, unde s-a nevoit o perioadă de peste 19 ani. Deoarece icoana se afla într-o stare precară el a cerut ajutorul unui pictor pe nume Paisie aflat în Sfântul Munte. După puțină vreme i-a fost înapoiată complet nouă, zugravul încredințându-l că a devenit așa în chip minunat, după o simplă lucrare de restaurare. Sfântul Antipa nu se va mai despărţi niciodată de această icoană până la moartea sa în 1882. În 1865 când a plecat în Rusia, la Mănăstirea Valaam, a luat icoana Maicii Domnului cu el şi a aşezat-o în chilia sa. Icoana a ajuns în Finlanda în anul 1940 când mănăstirea Valaam a fost evacuată în timpul „Războiului de Iarnă” dintre Finlanda și Uniunea Sovietică. În acest context, o parte dintre monahii ruşi au ctitorit un nou aşezământ monahal lângă localitatea Konevitsa, Finlanda, pe care l-au intitulat Noul Valaam. Icoana Sfântului Antipa se află la mănăstirea finlandeză încă de la înfiinţarea aşezământului monahal.

Icoana Maicii Domnului din Eleț sau „icoana din brad” este prăznuită pe 11 ianuarie. Această icoană a Maicii Domnului mai este numită și „icoana din brad”, deoarece a apărut în anul 1060 într-un brad de lângă catedrala cu hramul „Icoana Maicii Domnului din Smolensk”, din orașul Eleț, provincia Orlov, Rusia. Mai există o altă icoană a Maicii Domnului ce se numește „Eleț-Cernigov”, prăznuită pe 5 februarie.

Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa) este prăznuită pe 12 ianuarie și 2 iulie. Icoana mai este denumită și „Typikonissa”, pentru că la chilia Sfântului Sava din Kareia se păstrează Typikon-ul (Regulile) Sfântului Sava. Inițial, Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” s-a aflat în Lavra Sfântului Sava cel Sfințit de lângă Ierusalim. Înainte de moartea sa, Sfântul Sava a lăsat prin testament ca atunci când va veni un călugăr cu același nume (Sava) să se închine în mănăstire, să moștenească sfintele odoare: toiagul Sfântului Sava cel Sfințit, icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” și icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” (Tricherousa). În secolul al XIII-lea, Sfântul Arhiepiscop Sava al Serbiei a vizitat Lavra Sfântului Sava cel Sfințit, fără a ști ceva de testamentul sfântului. În momentul în care s-a închinat la moaștele Sfântului Sava, toiagul acestuia i-a căzut la picioare, atrăgând atenția călugărilor. Întrebându-l pe pelerin cum se numește, aceștia au recunoscut în el pe cel de care le vorbise Sfântul Sava. Îndeplinind testamentul fondatorului, călugării au oferit arhiepiscopului Sava odoarele lăsate ca moștenire. Cu bucurie, Sfântul Arhiepiscop a primit odoarele sfinte, pe care le-a luat cu el în Serbia. În timpul invaziei turcilor, creștinii din Serbia au dorit să protejeze sfintele odoare și le-au trimis la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos. Aici, icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” a fost așezată pe iconostasul chiliei închinate Sfântului Sava, numită și Typikario (metoc al Mănăstirii Hilandar).
Mulţi închinători consideră această icoană drept ajutătoare în dobândirea de prunci. Mari daruri dăruiește Maica Domnului celor ce îi cinstesc icoanele.
Mănăstirea ortodoxă Sfântul Gherasim de la Iordan, aflată în apropierea Ierihonului, unul din cele mai impresionante orașe din Țara Sfântă, adăposteste trei icoane deosebite ale Maicii Domnului: Ierusalimitissa, Galaktotrofousa (Cea care alăptează) si Gherontissa (Stareta), toate făcătoare de minuni. Mănăstirea de pe Valea Iordanului este zidită în apropierea lavrei întemeiate de Cuviosul Gherasim.
Acatist la Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa): cititi

Icoana Maicii Domnului de la Hilandar sau a Imnului Acatist

Icoana Maicii Domnului de la Hilandar („a Imnului Acatist”) este prăznuită pe 12 ianuarie. Icoana Maicii Domnului „a Imnului Acatist” este așezată pe iconostasul din katholikonul (n.r. ‒ biserica principală/centrală a unei mănăstiri sau a unui schit) Mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte Athos. Aceasta este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „a Imnului Acatist”, pentru că la izbucnirea unui incendiu în biserică (în anul 1837), călugării au săvârșit Acatistul Maicii Domnului înaintea sfintei icoane, iar focul a încetat, katholikonul rămânând nevătămat, spre bucuria călugărilor. Această icoană a Maicii Domnului nu trebuie confundată cu Icoana Maicii Domnului „a Imnului Acatist” de la Mănăstirea Zografu (prăznuită pe 10 octombrie).

Icoana Maicii Domnului „Trandafir neveștejit", Icoana Acatistului de pe Muntele Tabor sau Icoana Tama, adică „Făgăduinţă" este prăznuită pe 12 ianuarie. Icoana este crotitoare de cataclisme, necazuri mari, ajută în procese grele, probleme financiare, luminează pentru a iesi din impas. Aduce multă bucurie, har, pace în familie si binecuvântare. Fereste oamenii de nenorociri din partea vrăjmasului, ajută a depăsi cu usurintă încercările, vindecă bolile celor care se roagă, ajută celor care doresc copii. Se spune că un creștin a cumpărat de la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos o copie a icoanei Maicii Domnului vrând să o ducă în Israel. Îmbolnăvindu-se, el puse copia într-o sticlă, alături de lumânări, tămâie și o scrisoare și i-a dat drumul pe mare. După 3 luni și jumătate de călătorie, sticla a fost găsită de un arab din Nazareth care a dus-o la Mitropolie. De acolo, icoana fu trimisă pe Muntele Tabor, unde începu a face minuni. Prima minune a fost înfăptuită unei fetițe de 14 ani, oarbă din naștere, al cărei tată, închinător la Locurile Sfinte, a luat ulei din candela icoanei și i-a adus fetei acasă. A treia zi după ungere, fata și-a recăpătat vederea. Mulțimea minunilor săvârșite de această icoană este adeverită de mulțimea semnelor de recunoștință lăsate la aceasta de credincioșii care au primit ajutor sau tămăduire. Este o icoana importantă care previne nenorocirile, ocroteste sănătatea cu harul Maicii Domnului si a bunului Dumnezeu.
Acatist la Icoana Maicii Domnului „Trandafir neveștejit”: cititi

Icoana Maicii Domnului Hodighitria (Povățuitoarea, Îndrumătoarea) de la Mănăstirea Mihai Vodă din Bucuresti este prăznuită pe 21 ianuarie. Numele icoanei, Hodighitria, vine de la cuvântul grecesc „hodigos”, care înseamnă „călăuză”, „arătătoare a căii” sau „povățuitoare”. Maica Domnului culege rugăciunile tuturor. Este una dintre icoanele făcătoare de minuni din București. Este cunoscută pentru numeroasele ei binefaceri și vindecări, în special ale maicilor ce au dificultăți în a concepe prunci. Există mai multe astfel de icoane în lume, originala găsindu-se la mănăstirea Xenofont, din Sfântul Munte Athos. Ctitorie a marelui Voievod Mihai Viteazu, mănăstirea Mihai Vodă a fost zidită la finalul secolului al XV-lea, în urma unei promisiuni făcute Sfântului Nicolae. Din consemnările unor cronicari, aflăm că pe vremea când Mihai era Ban al Craiovei, a fost condamnat la moarte de către Alexandru Vodă cel Rău. În drum spre execuție, cel care avea să devină, ulterior, domnitor, a cerut voie gărzilor să se închine în Biserica Albă-Postăvari, care a fost demolată în timpul regimului comunist. Aici, s-a rugat în fața icoanei Sfântului Nicolae să-l scape de la moarte și i-a promis că îi va înălța o mănăstire, în apropiere, dacă îl va ajuta. Ruga i-a fost ascultată. În timpul execuției, călăul a aruncat securea, spunând că nu îl poate ucide pe acest om. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Mihai a ridicat această mănăstire, cu hramul Sfântului Nicolae. Mănăstirea Mihai Vodă din București a fost salvată de la demolare. Astăzi, face parte din patrimoniul UNESCO. Pe placa din curtea bisericii sunt înscrise următoarele cuvinte ziditoare de suflet: „Maica Domnului să ne binecuvânteze şi să ne învrednicească să fim neobosiţi închinători şi slujitori ai acestei Sfinte Icoane Povăţuitoare, ce se prăznuieşte cu sărbătoare în fiecare an, la 21 ianuarie."
Acatistul Icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Mihai-Vodă din Bucuresti cititi

Icoana Maicii Domnului Esfagmeni (Înjunghiata) de la Mănăstirea Vatoped este prăznuită pe 21 ianuarie. Această icoană făcătoare de minuni este o frescă din secolul al XIV-lea amplasată în exteriorul peretelui de apus al Paraclisului Sfântului Dimitrie din katholikonului Mănăstirii Vatoped. In tradiția mănăstirii se spune că un ierodiacon, eclesiarhul katholikonului, date fiind îndatoririle ascultării sale, ajungea cu întârziere în trapeză în repetate rânduri. La un moment dat, din pricina unei asemenea întârzieri, trapezarul a refuzat să îi mai dea eclesiarhului porția cuvenită de mâncare. Cu sufletul plin de revoltă pentru cele petrecute, ierodiaconul s-a întors în biserică și, oprindu-se în fața icoanei Maicii Domnului, i-a grăit: „Până când o să te tot slujesc și o să mă ostenesc pentru tine, iar tu nici măcar de hrana mea nu te îngrijești?”. Și luând un cuțit, a lovit chipul Maicii Domnului din care, de parcă ar fi fost viu, a început să curgă sânge. Ierodiaconul a orbit pe loc și a căzut la pământ, ca ieșit din minți. În această stare a rămas în fața icoanei timp de trei ani, plângând și rugând-o pe Maica Domnului să fie iertat. După trecerea celor trei ani, Maica Domnului i s-a arătat egumenului, înștiințându-l de tămăduirea ierodiaconului ce îndrăznise să îi lovească icoana, dar spunându-i, totodată, că mâna ce lucrase această batjocorire va fi pedepsită. Într-adevăr, după adormirea ierodiaconului, odată cu mutarea rămășițelor sale, spre deosebire de restul trupului care se dezlegase în cele din care fusese alcătuit, mâna sa dreaptă a rămas neputrezită și astfel se păstrează până astăzi. Odată, un preot, pelerin în Mănăstire, îndoindu-se de această minune, și-a pus degetul în locul vechii lovituri de cuțit, de unde a țâșnit îndată sânge. Cutremurat de minune, preotul nu apucă să iasă din katholikon, căzând jos mort.

Icoana Maicii Domnului Paramythía (Mângâietoarea) este prăznuită pe 21 ianuarie. In Sfântul Munte există o rânduială: cheile de la poarta mănăstirii se aşază la icoana Maicii Domnului, arătând astfel purtarea de grijă şi egumenia Maicii Domnului în mănăstirile aghiorite; poarta mănăstirilor aghiorite se deschide la răsăritul soarelui şi se închide la apus, când portarul dă cheile stareţului, iar stareţul le aşază la icoana Maicii Domnului. La 21 ianuarie 1320, când unul din stareţii mănăstirii, după tradiţie, Stareţul Ghenadie, a mers să ia cheile mănăstirii de la icoana Maicii Domnului, Maica Domnului i-a vorbit, spunându-i: „Astăzi nu deschideţi porţile mănăstirii, pentru că vor năvăli piraţii!”. Şi, în clipa în care Maica Domnului vorbea stareţului, prinde viaţă şi Pruncul ce-L ţinea în braţe, care Îşi întinde mâna, ducând-o la gura Maicii Domnului, şi spunându-i: „Nu, Maica Mea, nu-i înştiinţa pe călugări, căci li se cuvine această ispită, pentru că au căzut în nepurtare de grijă!”. Dar Maica Domnului, cu îndrăzneala ei de mamă către Fiul său, nu face ascultare, ci coboară mânuţa lui Hristos de la gura ei, repetând pentru a doua şi a treia oară egumenului acea avertizare. Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale. După intervenţia minunată a Maicii lui Dumnezeu pentru ocrotirea mănăstirii, icoana a fost strămutată în stânga bisericii centrale, într-un paraclis închinat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Frumoasa îmbrăcăminte de argint a icoanei a fost realizată la Mănăstirea Golia din Iaşi, pe cheltuiala unor boieri locali. De la săvârşirea minunii, călugării păstrează nestinsă candela din faţa icoanei. Sfânta Liturghie se slujeşte în fiecare vineri în bisericuţa Paramythíei, iar Paraclisul Maicii Domnului se cântă zilnic. Într-una din vizitele sale în România, părintele Efrem, stareţul Mănăstirii Vatopedi, spunea: „…vin la noi tot felul de oameni de ştiinţă, arheologi şi specialişti în pictura bizantină, și ne spun că expresia aceasta a icoanei este cu neputinţă a fi zugrăvită întocmai de mâna omenească, deoarece există o contradicţie: Hristos cel aspru, pe de o parte şi dulceaţa expresiei Născătoarei de Dumnezeu, pe de altă parte”. După cum mărturisesc şi pelerinii veniţi la mănăstire, dumnezeiasca dulceaţă a chipului Preacuratei Fecioare odihneşte şi mângâie sufletul omenesc. La noi în ţară, la Mănăstirea Lupşa din judeţul Alba, există o copie în mărime naturală a icoanei Maicii Domnului „Mângâietoarea”. Un fapt mai puţin cunoscut a avut loc în primăvara anului 2013. După ce a câştigat medalia de bronz la Olimpiada de la Londra, judokanul grec Ilías Iliádis a vizitat Mănăstirea Vatoped, întâlnindu-se cu egumenul mănăstirii, Gheronda Efrem, și a donat Mănăstirii medalia de bronz câștigată la Olimpiadă, pentru a fi așezată între celelalte podoabe afierosite Maicii Domnului Paramythía.
Paraclisul Icoanei Maicii Domnului „Mângâietoarea” (Paramythia) cititi

Icoana Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya” este prăznuită pe 28 ianuarie. Această icoană se află în Mănăstirea Spaso-Sumorin, din orașul Totma. În anul 1554, locuitorii orașului au primit aprobarea de construire a mănăstirii din partea țarului Ivan cel Groaznic și a arhiepiscopului Nicandru al Rostovului, primind în plus și o subvenție pentru construirea sfântului lăcaș. Pentru a coordona lucrările de zidire a mănăstirii, arhiepiscopul l-a delegat pe călugărul Teodosie, care a primit ca binecuvântare o icoană a Maicii Domnului din partea egumenului Mănăstirii Prilutsk. Icoana a primit ulterior numele de icoana Maicii Domnului „Totemsk-Sumorinskaya” (Totem fiind orașul în care se afla mănăstirea, iar Sumorin este numele de familie al călugărului Teodosie). După ce monahul Teodosie (care a fost și primul egumen al mănăstirii) a trecut la Domnul în anul 1568, icoana Maicii Domnului a fost așezată în fața mormântului acestuia din Biserica „Înălțarea Domnului”, zidită prin osteneala sa. La 2 septembrie 1796, în urma mai multor minuni săvârșite la mormântul călugărului Teodosie, au fost descoperite moaștele sale întregi și nestricate. Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat cu dată de prăznuire la 28 ianuarie, ziua în care a trecut la Domnul. Mulți dintre bolnavii care s-au rugat la mormântul Sfântului Cuvios Teodosie au mărturisit că l-au văzut pe călugăr ținând în mâna icoana Maicii Domnului Totemsk-Sumorinskaya și vindecându-i.

Icoana Maicii Domnului din Tinos este prăznuită pe 30 ianuarie. În insula Tinos se păstrează o străveche icoană care a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. În perioada antică, în insula Tinos exista un templu ridicat în cinstea zeului Dionysos, care, după creştinarea localnicilor, a fost transformat într-o biserică închinată Sfântului Ioan Botezătorul. În această biserică a fost aşezată Icoana Bunei Vestiri pictată de Sfântul Evanghelist Luca. În secolul X, biserica a fost arsă şi demolată de piraţi. Timpul a şters orice amintire şi icoana Bunei Vestiri a rămas îngropată pentru aproape 1000 de ani. În anul 1822, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat unei maici din Mănăstirea Kehrovuniou din apropierea oraşului Tinos, poruncindu-i să coboare în oraş şi să spună episcopului să sape într-un loc anume şi să scoată de acolo icoana sa. În luna septembrie a aceluiaşi an, cu multă evlavie şi nădejde, locuitorii insulei au început săpăturile şi au descoperit fundaţiile vechii biserici bizantine, însă nu şi icoana căutată. După mai multe zile de muncă zadarnică, s-au descurajat şi au abandonat săpătura. Speriaţi însă de apariţia neaşteptată a unei epidemii de holeră în insulă, la îndemnul episcopului, ei au reluat lucrul. În ziua de 30 ianuarie 1823, icoana a fost găsită. Cu excepţia faptului că era spartă în două bucăţi, deşi stătuse atâta timp îngropată, în chip inexplicabil, icoana se păstrase practic intactă. Odată cu găsirea sfintei icoane, în chiar acea zi a încetat şi epidemia de holeră, care făcuse până atunci sute de victime zilnic. Nu numai că nu s-a mai semnalat nici o nouă îmbolnăvire după găsirea icoanei, însă, în mod minunat, toţi bolnavii rămaşi în viaţă s-au şi vindecat. Acum icoana este aşezată cu cinste într-o impresionantă catedrală, loc de pelerinaj pentru ortodocşii din întreaga lume.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola este prăznuită pe 1 februarie. Această icoană s-a aflat pentru o vreme în biserica de la „Academia Teologică” (Seminarul Teologic) din Mănăstirea Socola, România. Pe 1 februarie 1854, icoana Maicii Domnului de pe catapeteasma Bisericii „Schimbarea la Față a Domnului” a început să plângă la sfârșitul Sfintei Liturghii. Primul care a observat minunea a fost paraclisierul, apoi ieromonahul Isaia, care l-a înștiințat pe Episcopul Filaret Scriban, rectorul seminarului. Episcopul Filaret a scos icoana din cadru și a examinat-o, crezând că este stropită cu aghiasma săvârșită de ziua Sfântului Trifon (1 februarie). După ce a șters icoana cu un prosop, a așezat-o din nou în cadru. Apoi episcopul a cerut tuturor să părăsească biserica, după care a încuiat ușile. Seara, când s-a întors în biserică pentru a săvârși Vecernia împreună cu elevii și profesorii, au observat că din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu curgeau șiroaie de lacrimi. Vestea minunii petrecute la Iași s-a răspândit în scurt timp în toată România, pelerinii adunându-se la mănăstire pentru a se ruga Maicii Domnului. Știrea că la Iași plânge o icoană a Maicii Domnului s-a răspândit imediat și în Rusia. Unii dintre credincioșii ruși consideră icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola ca fiind cea despre care a scris Lev Tolstoi în romanul Război și pace. Lacrimile au continuat să curgă din icoană în fiecare zi, până la sfârșitul lunii aprilie. Spre sfârșitul lunii aprilie, icoana lăcrima tot mai rar, la intervale de două, trei, cinci, zece și chiar cincisprezece zile. Apoi lacrimile s-au oprit, dar credincioșii alergau din toate părțile să sărute sfânta icoană, așa cum aleargă până astăzi. În timpul Războiului Crimeei (1854-1856), comandantul armatei austriece a auzit că icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola lăcrimează și a trimis un colonel pentru a investiga. Colonelul a șters icoana cu un prosop, după care a cercetat-o cu atenție. Deodată, din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au început să curgă lacrimi. Uimit, colonelul a sărutat icoana spunând: Aceasta este o mare minune! Episcopul Melchisedesc Ștefănescu (unul dintre primii martori) a relatat minunea în lucrarea Tratat despre cinstirea și închinarea icoanelor (apărută la București în anul 1890) și a adăugat unele păreri personale despre semnificația acesteia. El știa că icoanele plâng înainte de mari calamități sau nenorociri pentru Biserică sau țară. Afirmațiile episcopului s-au dovedit corecte. Soldații austrieci au ocupat Moldova în timpul Războiului Crimeei, cauzând multe neajunsuri locuitorilor. Mănăstirea Socola a fost desființată în anul 1886, iar Seminarul a fost mutat în centrul orașului Iași. După construirea Catedralei Mitropolitane din Iași, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Socola a fost așezată vizavi de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, fiind ferecată în argint de boierul Nicolae Roznovanu, și având lățimea de 80 cm și înălțimea de 100 cm.

Icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți” sau „îmblânzirea inimilor împietrite” este prăznuită la sărbătoarea Întâmpinării Domnului (2 februarie), în Duminica Tuturor Sfinților, dar și în ziua dinaintea ajunului sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (13 august). Icoana este una din puținele în care Fecioara Maria apare singură. Inima Ei este străpunsă cu șapte săgeți. Așezarea săgeților diferă: patru pe partea stângă și trei pe partea dreaptă, sau invers, ori câte trei în fiecare parte și una pe verticală în partea de jos. Acest număr, șapte, înseamnă plinătatea, dar în cazul de față înseamnă plinătatea necazului (a durerii și a suferinței). Originile Icoanei sunt în Biserica Romano-Catolică, și se crede că a fost adusă în Rusia de către iconografii polonezi. În conformitate cu tradiția răsăriteană, spre deosebire de cea a occidentului care se închină inimii Maicii Domnului, în această icoană inima Fecioarei Maria este ascunsă, nevăzându-se prin hainele Sale. Fundamentul scripturistic pentru această Icoană este prorocia Dreptului Simeon (mai există o altă Icoană a Maicii Domnului numită „prorocia lui Simeon”), care a ieșit în întâmpinarea Domnului atunci când a fost dus la Templul din Ierusalim de către Fecioara Maria și Iosif, la 40 de zile după Nașterea Sa. Atunci, Dreptul Simeon i-a zis Născătoarei de Dumnezeu: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35). Acesta este modul în care a fost descoperită această Icoană făcătoare de minuni: Un bărbat din împrejurimile orașului Kadnikov, apropiat de orașul Vologda din Rusia europeană, fusese bolnav mulți ani și mergea șchiopătând și suferea de o slăbiciune generală. El a auzit o voce într-un vis, spunându-i că se va vindeca dacă va merge la Biserica „Sfântul Ioan Teologul” de lângă Vologda, să găsească icoana Maicii Domnului în turnul clopotniței. De două ori s-a dus, dar nu a fost lăsat să intre în turn. Când s-a întors pentru a treia oară, cu credință în inimă, cei ce îngrijeau Biserica, văzându-l din nou pe pelerinul bolnav, și-au făcut milă și l-au lăsat în clopotniță. El a descoperit imediat ceea ce a căutat. Icoana fusese întoarsă cu fața în jos astfel încât părea că e o simplă scândură, iar clopotarii mergeau pe ea în drumul spre clopot. Icoana a fost curățată și s-a săvârșit un paraclis în fața ei. Pe când se ruga fierbinte în fața Icoanei, bărbatul bolnav s-a vindecat în mod miraculous.
Icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți” a revenit în atenția credincioșilor în anul 1830, când în orașul Vologda era o epidemie de holeră. Icoana a fost purtată într-o procesiune prin oraș, iar epidemia s-a oprit. De atunci, icoana originală și copii ale acesteia (care poartă harul originalului) au fost sursă a numeroase vindecări și alte minuni. Icoana a fost dusă într-un pelerinaj în orașul Cernigov în Ucraina, pe 29 iulie 2004. Mai târziu, pe 27 septembrie în același an, călugării de la Mănăstirea Tolga din regiunea Iaroslavl ‒ unde noul mucenic, Arhiepiscopul Serafim (Samoilovici) născut în Mirgorod, regiunea Poltava din Ucraina, a fost stareț în perioada 1907-1918 ‒ au adus icoana în orașul Pușkino de lângă Moscova. Părintele Victor, eclesiarhul Catedralei „Sfântul Ioan Teologul”, în care icoana a fost așezată spre închinare, a declarat cu această ocazie: „Toți cei care vin cu credință să se roage icoanei Maicii Domnului „Îmblânzirea inimilor împietrite”... vor simți o înmuiere a inimii. Suferințele sufletului și ale trupului se vor alina. Dacă te rogi pentru vrăjmașii tăi înaintea icoanei, gândurile lor ostile se vor depărta, și vor fi înlocuite de nobilul sentiment al milei”. Această icoană este de asemenea una din „icoanele plângătoare”. Aceasta a lăcrimat în ziua de 12 august 2000, în momentul în care s-a produs dezastrul de pe submarinul Kursk, precum și pe 11 septembrie 2001, atunci când Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York au fost distruse de către teroriști. Durerea Maicii Domnului zugravită în icoană poate fi văzută ca un simbol al fiecărei persoane care suferă necazuri și durere ca urmare a abandonului, pierdeii, suferinței, morții, disperării și a altor chinuri care ne ies în cale în această viață pământească. Fiul iubit al Fecioarei Maria nu este în brațele sale. El este pe moarte, sau a murit pe Cruce, o victimă nevinovată a cruzimii umane și demonice. Maica Domnului este singură. Totuși, această poartă a durerii duce la bucurie, pentru că Moartea Fiului a fost un mijloc prin care El a biruit moartea pentru întreaga omenire. Durerea foarte mare și tristețea pe care Maica Domnului a îndurat-o o leagă de Pătimirile Lui. Și Pătimirile Lui duc la Înviere și schimbare. Să ne rugăm pentru dușmanii noștri, să ne perceapă altfel, cât și pentru noi înșine, ca să fim tot mai conștienți de Împărăția Luminii, iubirii și bucuriei pe care am cunoscut-o prin venirea pe această lume a Domnului nostru, Fiul Mariei, Iisus Om adevărat și Dumnezeu adevărat. Amin!
Acatistul Maicii Domnului la Icoana cu şapte săgeţi cititi

Icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți” este prăznuită pe 5 februarie. La mijlocul veacului al XVIII-lea, în satul Bor din guberia Kaluga, un ţăran evlavios pe nume Teodot Obukov, a pierdut drumul în timpul unui viscol puternic, în ziua praznicului Botezului Domnului. Nemaiavând nădejde să fie salvat, Teodot s-a aşezat deznădăjduit în sania sa, unde a început să îngheţe. În acele momente îngrozitoare, acesta s-a rugat Maicii Domnului să îl ajute, făgăduind că, dacă va scăpa cu viaţă, va dărui bisericii satului o copie a icoanei Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi”. Maica Domnului a auzit rugăciunea lui şi l-a izbăvit în mod minunat. Astfel, un ţăran din satul din apropiere a auzit o voce la fereastră, venind de afară, spunându-i: Ia-l înăuntru! Bărbatul a ieșit afară şi l-a găsit pe Teodot pe jumătate îngheţat în sania sa. Când și-a revenit în puteri, Teodot și-a împlinit făgăduinţa, comandând o copie a icoanei Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi” din biserica Sfântului Gheorghe din oraşul Bolkov, guberia Orlov. De atunci, icoana Maicii Domnului s-a proslăvit prin săvârșirea de nenumărate minuni. Mai multe icoane ale Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi” au săvârșit, de-a lungul vremii, minuni în locurile unde se aflau. Una s-a arătat făcătoare de minuni în anul 1770, în satul Malizhino, din guberia Harkov, izbăvindu-i pe locuitori de holeră de trei ori. O altă icoană, în satul Krasnoe, din guberia Cernigov, și altele în Voronej și Kozlov din guberia Tambov. Icoana Maicii Domnului aflată în biserica Naşterii Domnului din Moscova a fost mutată la Biserica Palaşevsk, de unde a fost luată de un bogătaş care curând după primirea acesteia a rămas văduv şi pe punctul de a sărăci. După rugăciuni fierbinţi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, fiicele sale s-au căsătorit, iar el a simțit că nu este vrednic pentru a ține această icoană făcătoare de minuni în casa lui, așa că a înapoiat-o bisericii. În anul 1812, Biserica Palaşevsk a fost jefuită și devastată de soldații lui Napoleon. Icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi” a fost găsită ruptă în trei bucăţi, printre dărâmături. Îndată după descoperirea icoanei făcătoare de minuni, s-au săvârșit numeroase minuni. Tot mai mulţi oameni veneau să se închine dinaintea icoanei: cei cuprinşi de patima beţiei, pierind de sărăcie sau suferind de boli fără leac, toţi veneau precum fiii pierduţi și primeau alinare şi izbăvire de la Maica Domnului.

Icoana Maicii Domnului „Divnogorska” este prăznuită pe 5 februarie. Această icoană a Maicii Domnului poartă numele mănăstirii Divnogorsk din Voronej. Icoana a fost adusă la sfârşitul veacului al XV-lea din Sicilia de către doi monahi, Xenofont şi Ioasaf. Monahii veniră în Rusia şi întemeiară mănăstire pe un mal ridicat al Donului, aproape de întâlnirea cu râul Tika Sosna (Pinul tăcut). Cuvioşii părinţi se aşezară să vieţuiască acolo, într-o peşteră (unde mai târziu va fi biserica Sfântului Ioan Botezătorul) unde săpară mică biserică în care aşezară icoana Maicii Domnului adusă cu dânşii. Tot aici ei şi-au aflat fericitul sfârşit. Cinstirea icoanei a început în anul 1831, în vremea holerei. Maica Domnului, aşa cum este pictată în această icoană, apăru în vis unei bătrâne, Ekaterina, cerându-i să se sâvărşească înaintea ei slujbă. Icoana făcătoare de minuni fu adusă în Korotoiak şi după terminarea slujbei, holera încetă. Prin mijlocirea Maicii Domnului, oraşul Ostrogojsk a fost de asemenea izbăvit de holeră. Locuitorii celor două oraşe au mai fost izbăviţi de epidemie de Maica Domnului şi în anii 1847 şi 1848, în urma procesiunii cu icoana făcătoare de minuni. Se spune că ziua de prăznuire pe 5 februarie a icoanei a fost pusă chiar de cuvioşii părinţi Xenofont şi Ioasaf.

Icoana Maicii Domnului „Eleţ-Cernigov” – „a Pinului din Cernigov” este prăznuită pe 5 februarie. Icoana a apărut într-un pid sau brad, lângă Cernigov (Ucraina), în anul 1060, pe vremea Prinţului Sviatoslav Iaroslavici, aşa cum apare notat în Sinodiconul Episcopului Zosima (Procopovici) de Cernigov (1655-1657). Icoana a fost aşezată în biserica zidită în cinstea Icoanei Eleţ – A Pinului, a Maicii Domnului. Sfântul Cuvios Antonie din Peşterile Îndepărtate ale Kievului, întemeietorul monahismului în Rusia (10 iulie), ducând o viaţă ascetică pe înălţimile Boldino (1068-1069), a dat binecuvântarea sa pentru întemeierea unei mănăstiri în acest loc. În 1238, mănăstirea a fost jefuită de tătari (mongoli), dar icoana a fost ascunsă în interiorul zidurilor mănăstirii. În anul 1470, Prinţul Simeon Olelkovici al Kievului a restaurat mănăstirea şi a aşezat icoana în biserică. Soarta finală a icoanei a rămas una neclară. Potrivit unei tradiţii, un descendent al prinţilor de Cernigov, Bariatinski, a dus icoana la Moscova, în anul 1579, când Cernigovul căzuse în mâinile regelui polonez Ştefan Bathory. În 1687, Prinţul Daniil Bariatinski se întorcea dintr-o campanie în Crimeea. La Harkov s-a îmbolnăvit grav şi, înainte de moartea sa, a lăsat ca moştenire Icoana Eleţ, Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din Harkov, aflată în apropiere. Potrivit unei alte tradiţii, icoana a dispărut din mănăstire, când aceasta din urmă a fost prădată, în secolul al XVII-lea, de forţele lui Sigismund al III-lea. În 1676, Prinţul Constantin Ostrojski a dăruit, Mânăstirii Eleţ, o copie a Icoanei Maicii Domnului, adusă de la Vladimir de către fraţii Kozel. Arhimandritul Ioanichie (Goliatovski) restaurează mănăstirea la acel moment şi descrie numeroase minuni ale acestei icoane, în cartea sa, „Skorbniţa” (sau „Skrovişciniţa”, adică „Mângăietoarea” sau „Comoara”), publicată în 1676 la Novgorod. Există încă o altă Icoană a Maicii Domnului, care a apărut în anul 1060. Şi-a primit numele acesta, fiindcă a apărut în oraşul Elet, într-o catedrală dedicată Icoanei Smolensk a Maicii Domnului. Ziua de sărbătoare a acestei icoane a fost stabilită, însă, pentru data de 11 ianuarie.

Icoana Maicii Domnului „Ognevidnaya” sau „Areovind” este prăznuită pe 10 februarie. Această icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului este mai neobișnuită pentru că Preacurata Maică este zugrăvită fără Pruncul Iisus, cu capul aplecat spre dreapta, iar veșmântul său este roșu aprins, pricină pentru care a primit numele Areovind sau Chip de foc. Cei ce tâlcuiesc semnificația înfățișării acesteia spun că roșul simbolizează Jertfa Mântuitorului Hristos. Obârșia icoanei este necunoscută, însă știm că spre sfârșitul veacului al XVIII-lea cinstirea ei era deja răspândită pentru minunile săvârșite de aceasta. Astăzi, copii ale icoanei sunt răspândite în întreaga Rusie și peste hotarele ei.

Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Iviron este prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova, în anul 1648), precum și marți în Săptămâna Luminată (prăznuirea arătării icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos și recuperarea acesteia de către Sfântul Gabriel). Această icoană se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița”. Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Fecioara Maria este zugrăvită ținându-L pe Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă, ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Iviron este ferecată, cu exceptia fețelor, cu o îmbrăcăminte de aur și argint, cu pietre prețioase, monede de aur și o mulțime de alte podoabe dăruite de împărați, regi, egumeni, duci, ofițeri și simpli credincioși. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Fecioarei Maria. Le-au oferit Maicii Domnului aceia care au primit ceea ce au cerut de la ea. Din sinaxarul icoanei aflăm că a fost păstrată cu mare cinstire în casa unei văduve evlavioase din Niceea, care avea un singur fiu. În timpul împăratului Teofil, iconoclaștii controlau casele creștinilor pentru a distruge icoanele. Unul dintre soldați a descoperit Icoana Maicii Domnului și a lovit-o cu o suliță. Îndată a curs sânge din locul în care icoana a fost lovită. Văduva, văzând minunea și temându-se de distrugerea icoanei, a dat soldaților imperiali bani, implorându-i să nu se atingă de icoană până a doua zi, dimineața. Când soldații au plecat, femeia și fiul ei (care mai târziu a devenit călugăr athonit) au luat icoana și au mers la țărm, așezând-o pe apă. În chip minunat, icoana Maicii Domnului s-a îndepărtat, plutind deasupra apei. Sfânta icoană, stând în poziție verticală deasupra apei, a plutit până la Muntele Athos. Pentru mai mult timp, călugării athoniți au văzut un stâlp de foc pe mare, care ajungea până la cer. Această vedenie a continuat câteva nopți. Apropiindu-se cu barca, monahii au constatat că stâlpul de foc izvora din icoana Maicii Domnului, iar când doreau să se apropie, icoana se depărta. Văzând acestea, călugării s-au întors la mănăstire, rugându-se Maicii Domnului ca să dăruiască acea icoană mănăstirii lor. Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după icoana sa. Mergând la țărm, Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii. În ziua următoare, călugării nu au mai găsit icoana Maicii Domnului în biserică, dar căutând-o, au văzut-o pe zidul mănăstirii, deasupra porții. Atunci au luat icoana și au dus-o în biserică, dar iarăși au găsit-o pe zidul de la poartă. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, până când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a arătat Sfântului Gavriil voința ei, zicând că nu dorește ca icoana să fie păzită de către monahi, ci mai degrabă ea vrea să-i protejeze pe ei ‒ nu doar în viața de acum, ci și în cea viitoare. După aceasta, icoana a fost așezată în paraclisul de la poarta mănăstirii, ajungând să fie numită icoana Maicii Domnului „Portărița”. Acest lucru apare și în Acatistul Maicii Domnului: „Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile Raiului!”. Conform tradiției, Maica Domnului a promis Cuviosului Gavriil harul și mila lui Dumnezeu față de călugări, atâta vreme cât icoana va rămâne în mănăstire. Se crede, de asemenea, că dispariția Icoanei Maicii Domnului „Portărița” din Muntele Athos va fi un semn al sfârșitului lumii.
Acatistul Maicii Domnului „Portărita” cititi

Icoana Maicii Domnului din Vilnius este prăznuită pe 15 februarie (ziua mutării sale în Lituania, 1495) şi pe 14 aprilie (ziua pomeniri Sfinților Mucenici și frați Antonie, Ioan și Eustație din Lituania). Conform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparţinut vreme îndelungată familiei împăraţilor greci ai Constantinopolului. În anul 1472, nepoata ultimul împărat bizantin Constantin al XI-lea Paleologul, Zoe, a primit Sfântul Botez cu numele Sofia şi s-a căsătorit cu Marele Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, numit și „cel Tânăr” (1462-1505). Cneaghina Sofia a adus cu ea la Moscova, pe lângă alte odoare, și icoana Maicii Domnului. În 1495, Marele Cneaz a dăruit această icoană ca binecuvântare fiicei sale Elena, înaintea căsătoriei cu împăratul Lituaniei, Alexandru. Biserica pomeneşte mutarea acestei icoane la Vilnius, în Lituania, săvârşită la 15 februarie. Mai târziu, sfânta icoană a fost așezată în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, în care a fost înmormântată Principesa Elena. Mai apoi, icoana a fost mutată în Mănăstirea „Sfânta Treime” din Vilnius. Pentru mulţimea minunilor săvârşite, cinstirea icoanei s-a răspândit, astfel că s-au zugrăvit multe copii ale acesteia, care sunt cinstite cu mare evlavie.

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Dalmat” este prăznuită pe 15 februarie – împreună cu Sfântul Dalmatus, călugărul cel smerit. La începutul secolului al XVII-lea (1646), singur, retras în peștera din ținutul Shandrinsk, provincia Perm – aflat în stăpânirea unui tătar, călugărul Dalmatus dorea să ridice o mănăstire. Avea o singură bogăție: Icoana Adormirii Maicii Domnului, care fusese în mănăstirea Neviansk. Și avea multă smerenie, din preaplinul căreia fugise în singurătate, să nu fie numit egumen. Fusese un om bogat, nobil, cu soție și copii, dar lăsase totul pentru numele Domnului. Așa că nu se îngrijora. Luase cu sine Icoana Adormirii Maicii Domnului, când plecase de la Neviansk. Numai că, stăpânului tătar i s-a adus la cunoștință că un călugăr nesăbuit s-a stabilit pe terenul sau, cu gânduri de a construi Lăcaș Domnului. Înfuriat, el și-a adunat rudele și slugile și a încercat să-l alunge, iar „bunurilor” acestuia să le dea foc. Însă peste noapte a trebuit să poposească în fata peșterii lui Dalmatus, peste râul Iseta, urmând să-l atace în zori. Și s-a întâmplat cu totul altfel decât plănuise. Exact în acea noapte, tătarului Tiumen Ilegei i s-a arătat Maica Domnului. Aceasta era Împărăteasă, în veșminte roșii, cu coroană și cu sabie de foc în mâna. Vorbindu-i pe limba lui, Stăpâna îngerilor i-a zis: „Să nu îndrăznești să-l atingi pe Dalmatus sau să oprești ridicarea mănăstirii! Îi vei dona pământul și-l vei ajuta pe acest om sfințit!”. La început înspăimântat, apoi devenit blajin, Tiumen și-a trezit dimineața suita și, în loc să îl fugărească pe Dalmatus, le-a poruncit celor ce îl însoțeau să îi ducă daruri. Terenul i-a fost încredințat celui credincios în 1644, iar în 1646 biserica din lemn a mănăstirii Dalmatov și chiliile erau deja funcționale. Au venit și perioade mai grele pentru mănăstire, ea fiind atacată și arsă de alți invadatori, după puțin timp. Doar bătrânul Dalmatus și Icoana au mai scăpat. A reconstruit cele distruse, dar în 1664, principele siberian Devlet-Girei a jefuit-o și ars-o de tot. Și de această dată, Icoană a fost salvată. A rămas doar un semn pe spatele acesteia, acolo unde fusese atinsă de un musulman, ca o arsură. Alți oameni credincioși au refăcut-o, mai întâi din lemn, apoi din piatră. Icoana „Dalmat” a Adormirii Maicii Domnului a fost păstrată permanent în mănăstire. În prezent, Mănăstirea Dalmatov este cea mai cunoscută din Siberia și mulți pelerini vin special să se închine Icoanei minunate, care nu a ars.

Icoana Maicii Domnului din Cipru este prăznuită pe 19 februarie, pe 20 aprilie și pe 9 iulie. Această icoană a Maicii Domnului este de tip Panakranta, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este reprezentată șezând pe tron, cu Pruncul Iisus în brațe. Pe fiecare parte a tronului este zugrăvit câte un înger. Prima minune săvârșită prin această icoană sfântă s-a petrecut în anul 392, pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos (17 octombrie), iar icoana se păstrează într-o mănăstire de acolo. Copii ale acestei icoane se găsesc în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova şi în Biserica Nikolo-Golutvin din satul Stromyn (Episcopia Moscovei), și sunt prăznuite în Duminica Ortodoxiei. În săptămâna Triumfului Ortodoxiei, din Sinaxarul Grecesc aflăm informații despre o anumită icoană care poate fi chiar icoana Maicii Domnului din Cipru. Un arab din Cipru a trecut pe lângă o biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru a-și arăta ura față de creștinism, el a tras o săgeată în icoana Maicii Domnului, care se afla deasupra porții de intrare. Săgeata a lovit genunchiul Fecioarei Maria, din care îndată a început să curgă sânge. Văzând această minune, arabul s-a îngrozit și, cuprins de frică fiind, a încălecat pe cal gonind spre casă, dar a căzut mort înainte de a ajunge. În acest fel, el a fost pedepsit pentru fapta sa. Unele dintre copiile făcătoare de minuni ale icoanei Maicii Domnului din Cipru au și un al doilea nume, precum: „Curăţitoarea”, „Cuţitul” sau „Şoimul”. Icoana Maicii Domnului „Şoimul” a primit această denumire datorită felului în care a fost descoperită. Se spune că un conducător creştin din Cipru era la vânătoare cu şoimul său dresat, care a rămas prins într-un tufiş, urmărind altă pasăre. Bărbatul a dat ordin să se taie tufişul, ca să-şi poată salva şoimul. Făcând aceasta, servitorii săi au eliberat şoimul şi au descoperit icoana Maicii Domnului din Cipru. În acel loc, conducătorul a clădit o mănăstire. Icoana Maicii Domnului din Cipru „Curăţitoarea” era faimoasă pentru puterea sa vindecătoare de boli ale ochilor. Icoana Maicii Domnului din Stromyn a devenit cunoscută în 1841. O fată de 18 ani din Stromyn, un sat nu departe de Moscova, era pe moarte din cauza unei boli. În vis i-a apărut icoana Maicii Domnului din Cipru, stând în faţa uşii bisericii, iar o voce îi spunea: Ia-mă în casa ta şi roagă preotul să facă rugăciuni însoțite de sfinţirea apei şi te vei vindeca! Bolnava a fost dusă la biserică şi, în scurt timp, au descoperit icoana. Ea a făcut întocmai cum i-a spus Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi îndată starea ei s-a ameliorat, având putere să ducă singură icoana înapoi în biserică. La scurt timp după aceea, fata a fost complet vindecată. Icoana Maicii Domnului din Stromyn a continuat să facă vindecări minunate, pe care preotul bisericii i le făcea cunoscute Mitropolitului Filaret al Moscovei (prăznuit pe 19 noiembrie).

Icoana Maicii Domnului „Kozelscianskaya” este prăznuită pe 21 februarie. Această icoană a fost proslăvită pentru harul facerii de minuni la sfârșitul veacului al XIX-lea, chiar dacă este mai veche de atât. Obârșia icoanei este necunoscută, știm despre ea numai că a fost făcută în Italia și a fost dusă în Rusia de una dintre însoțitoarele împărătesei Elisabeta (1741-1761). Cea care avea icoana s-a căsătorit cu un militar din Ucraina, luând icoana cu sine. În veacul al XIX-lea, a aparținut familiei nobilului Vladimir Kapnist, care o păstra cu evlavie în satul Kozelscina, guberia Poltava. În Săptămâna brânzei de dinaintea Postului Mare din anul 1880, Maria, fiică a nobilului Vladimir, și-a fracturat piciorul. Doctorul satului i-a spus că nu este grav. Nici doctorul Grube, vestit chirurg din Harkov, nu a socotit accidentul grav, punând numai un pansament și recomandând băi fierbinți și suplimente de fier. Pentru că Maria mergea anevoios, i s-a făcut un pantof special cu benzi din metal pentru piciorul vătămat. La sfârșitul postului, nu s-a văzut nici o ameliorare. După praznicul Sfintelor Paști, s-a lezat și celălalt picior al fetei, iar apoi ambii umeri și șoldul stâng s-au dislocat, provocându-i dureri mari ale coloanei vertebrale. Atunci, doctorul l-a sfătuit pe nobil să o ducă grabnic pe fiica sa în Caucaz pentru un tratament cu ape minerale și aer curat de munte. Călătoria lor spre Caucaz i-a pricinuit dureri și mai mari copilei, care nu își mai simțea mâinile și picioarele nici la ciupituri. Astfel, avansarea bolii și ineficacitatea tratamentului i-au silit să se întoarcă acasă. În luna octombrie, nobilul a călătorit împreună cu fiica sa la Moscova, unde au consultat mai mulți specialiști care au mărturisit că nu pot face nimic pentru sărmana copilă. Atunci, părinții ei au fost cuprinși de deznădejde. Însă, pe neașteptate, au mai căpătat puțină nădejde căci, peste puțin timp, la Moscova avea să sosească un profesor din străinătate. La cererea copilei, s-au reîntors acasă până la sosirea acestuia. La 21 februarie 1881, au primit o telegramă care îi înștiința de sosirea doctorului la Moscova.
Cu o zi înainte, mama Mariei i-a propus fiicei sale să se roage dinaintea icoanei Maicii Domnului:
– Masha, mâine mergem la Moscova. Ia icoana și hai să o curățăm și să ne rugăm Maicii Domnului să îți tămăduiască boala.
Copila, care era neîncrezătoare în medici, și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu și a luat icoana și a început a o curăța cu o pânză, iar apoi a strâns-o la piept, rugându-se din adâncul sufletului pentru tămăduire. Dintr-o dată, simțind că îi revine puterea în trup, a strigat-o pe mama sa, plângând:
– Mamă, mamă, îmi simt picioarele! Îmi simt mâinile!
A desfăcut benzile de metal și a început să meargă prin cameră, în timp ce ținea în brațe icoana Maicii Domnului. Preotul satului a fost chemat îndată și a săvârșit o slujbă de mulțumire dinaintea icoanei. Vestea minunii s-a răspândit prin satele din împrejurimi. Nobila și Maria au mers la Moscova, luând cu ele icoana. Vestea se răspândi și în Moscova, iar oamenii au început a veni să o vadă, iar mai apoi au mers la biserica în care a fost dusă spre închinare. Icoana Maicii Domnului a săvârșit și alte tămăduiri (orbii si-au recăpătat vederea; o copilă a fost tămăduită de o boală a nervilor; un băiețel în vârstă de 8 ani care nu-si mai misca picioarele de 3 ani si avea dureri teribile în tot corpul, și-a recâștigat mobilitatea; un soldat care de 18 ani avea accese de neînțeles de dor și tristețe si avea dureri mari de cap, s-a însănătosit complet; o femeie care suferea de reumatism si avea dureri insuportabile, s-a vindecat miraculos; un negustor care nu mai putea merge din cauza rănilor deschise pe picioare, a scăpat de boală). Când familia nobilului s-a întors în Kozelscina, oamenii deja știau de minunile săvârșite de icoană și mulți veneau să i se închine. Datorită cinstirii crescânde, familia nu mai putu ține icoana în casă așa că, la 23 aprilie 1881, episcopul Ioan al Poltavei a spus să fie dusă pentru o vreme într-un paraclis. În fiecare dimineață se slujeau acatiste sau slujbe de mulțumire dinaintea icoanei. În anul 1882 s-a ridicat un nou paraclis, apoi o biserică, iar la 1 martie 1885 s-a înființat o mănăstire de maici care, la 17 februarie 1891, a fost închinată Nașterii Maicii Domnului. În prezent, icoana Maicii Domnului se află în Mănăstirea din Krasnogorsk, aproape de Kiev. Cu timpul s-a alcătuit și Acatistul icoanei.
Rugăciune la Icoana Maicii Domnului „Kozelscianskaya”: cititi

Icoana Maicii Domnului „Mejețkaia”, adică cea care îti tine mâna, este prăznuită pe 26 februarie. Icoana a apărut aproape de Kiev în anul 1492 și s-a proslăvit prin multe minuni. Maica Domnului este reprezentată cu coroană pe cap și cu Pruncul pe mâna stângă. Obrazul ei atinge capul Pruncului. Icoana a devenit faimoasă pentru multele minuni și vindecări dăruite de către împărăteasa cerului si a pământului. Rugăciunea înaintea acestei icoane ajută la găsirea liniștii sufletești, la trecerea cu bine prin încercările grele, la păstrarea liniștii în familie, la vindecarea diferitelor feluri de afecțiuni.
„Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim."

Icoana Maicii Domnului din Volokolamsk este prăznuită pe 3 martie. Această icoană a Maicii Domnului este o copie a icoanei Maicii Domnului din Vladimir aflată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova (prăznuită la 21 mai, 23 iunie și 26 august). Icoana Maicii Domnului din Volokolamsk a fost adusă din Zvenigorod în mănăstirea Adormirii Maicii Domnului a sfântului Iosif de Volokolamsk în ziua de 2 martie 1572, în cea de-a doua săptămână a Sfântului și Marelui Post, și întâmpinată cu evlavie de egumenul Leonid (1563-1566, 1568-1573) și întreaga obște. Icoana are zugrăviți pe margine pe sfântul Ciprian (dreapta) și sfântul Gherontie (stânga), mitropoliții Moscovei. Numele sfântului mitropolit Ciprian este asociat primei veniri a vechii icoane a Maicii Domnului din Vladimir de la Constantinopol la Moscova în anul 1395, iar numele sfântului ierarh Gherontie este legat de așezarea definitivă a icoanei în Moscova. În anul 1588 icoana din Volokolamsk fu așezată în biserica de deasupra porții de sud a mănăstirii sfântului Iosif de Volokolamsk în cinstea sărbătorii Întâmpinării icoanei Preacuratei Maici a Domnului din Vladimir (26 august). La sfârșitul veacului al XVII-lea, când o biserică având același hram fu ridicată în Moscova la Staraia Basmana, iar biserica de deasupra porții din mănăstirea din Volokolamsk fu resfințită cu hramul sfinților apostoli Petru și Paul, icoana din Volokolamsk fu mutată la loc de cinste pe iconostasul bisericii mari a mănăstirii. Pentru mulțimea mare a minunilor săvârșite prin harul acestei icoane, în anul 1578 fu recunoscută ca fiind făcătoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului „Victorie Neînfrântă”, cea Neagră din Czestochowa, Polonia este prăznuită pe 6 martie. Originea icoanei și data pictării sale sunt încă disputate între cercetători. Unii spun că a fost pictată de însuşi evanghelistul Luca, care a folosit o bucată de lemn de chiparos luată din casa în care a copilărit Iisus. Timp de 300 de ani, ea ar fi stat la Ierusalim, apoi a fost adusă la Constantinopol, odată cu sfânta Cruce a lui Iisus. Acolo un tătar a tras o săgeata în ea, care a trecut prin gâtul icoanei. Apoi icoana a stat 600 de ani la Kiev, după care a fost adusă la mănăstriea de la Czestochowa (pe dealul Jasna Gora), în Polonia, unde se află şi în ziua de astăzi. În 1430 un soldat a vrut s-o taie cu sabia, însă după două tăieturi pe obrazul fecioarei, soldatul a căzut la pământ şi a murit. Atât împunsătura cu săgeata, cât şi tăieturile cu sabia, se văd până astăzi pe icoana. Faptul că ea este neagră se datorează lumânărilor aprinse în faţa ei. O altă sursă susține că prezența picturii sfinte a salvat biserica de la distrugere într-un incendiu, dar nu înainte ca flăcările să fi întunecat pigmenții icoanei. Icoana este vestită pentru minunile de respingere a duşmanilor în timpul atacurilor de către sarazini în Constantinopol, de către suedezi în Polonia; ruşii au fost respinşi la Vistula în 1920, când mii de polonezi au pornit din Varşovia la Czestochowa, pentru a cere ajutor Maicii Sfinte. În timpul ocupaţiei naziste şi comuniste n-au încetat pelerinajele la această icoană făcătoare de minuni, în ciuda numeroaselor încercări ale guvernului de a le opri. Icoana este creditată cu salvarea în mod miraculos a mănăstirii de la Jasna Gora în timpul invaziei din secolul XVII. Asediul de la Jasna Gora a avut loc în iarna anului 1655, în timpul războiului de Nord, "Potopul" - denumire sub care e cunoscută invazia de către suedezi a Republicii polono-lituaniene. Suedezii au făcut încercarea de a captura mănăstirea Jasna Gora din Czestochowa. Totusi, asediul care a durat luni de zile a fost ineficient, iar o forță mică formată din călugării de la mănăstire conduși de starostele lor și susținută de voluntari locali, cea mai mare parte din nobilime, au infrânt pe mercenarii germani numeric superiori, au salvat icoana lor sacră și, conform unor relatări contemporane evenimentelor, au schimbat cursul războiului. La scurt timp după aceea, în catedrala din Lviv, la 1 aprilie 1656, Ioan Cazimir, regele Poloniei, pronunță în mod solemn jurământul lui de a consacra țara protecției fecioarei Maria, pe care a proclamat-o patroana ei și regină peste toate domeniile din regatul său. Se spune că regele Ioan Sobieski, înainte de a porni spre Viena, pentru a o despresura din asediul otomanilor, s-a rugat în fața icoanei Preacuratei Fecioare Maria de la Częstochowa. Icoana e compusă în stil bizantin. Fecioara Maria este pictată ca „Hodighitria" („Cea care arată Calea"). Fecioara îndrumă atenția de la ea însăși, făcând un gest cu mâna dreaptă către Iisus ca sursă a mântuirii. Pruncul Iisus întinde mâna dreaptă spre privitor, în semn de binecuvântare, în timp ce ține un evangheliar în mâna stângă. S-au semnalat convertiri şi vindecări la simpla întâlnire cu icoana. Czestochowa este un cunoscut loc de pelerinaj din estul Europei. O copie a acestei icoane se află şi în România, la Cacica - loc de pelerinaj pentru dieceza romano-catolică de Iaşi.
Acatist la Icoana Maicii Domnului „Victorie Neînfrântă”, cea Neagră din Czestochowa, Polonia: - Citeste

Icoana Maicii Domnului din Moscova „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției de pe icoană: „Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veşnică prin Mine”. În această icoană, Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer mijlocirea. Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: „Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu”. În anul 1848, prin evlavia locotenent-colonelului Dimitrie Bonşeskul din Moscova, a fost zugrăvită o copie a icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”, pe care a aşezat-o cu cinste în casa lui. Curând, din icoană a început să izvorască mir cu bună mireasmă, cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire. Binecredinciosul locotenent a dăruit icoana Bisericii Sfântului Nicolae - Kamovniki, unde a fost construită o capelă în cinstea ei.
Acatistul Icoanei Maicii Domnului Chezașa celor păcătoși cititi

Icoana Maicii Domnului din Odrino, Orlov „Chezașa celor păcătoși” este prăznuită pe 7 martie, 29 mai și în joia de după Duminica Tuturor Sfinților. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cunoscută sub acest nume datorită inscripției: „Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor vor primi bucurie veşnică prin mine”. Maica Domnului este reprezentată ținând pe Pruncul Hristos pe mâna stângă. Mâna ei dreaptă este ținută în mâinile Fiului, astfel: degetul ei mare este ținut de Prunc cu mâna dreaptă, iar degetul cel mic ‒ de mâna stângă a Acestuia. Acest gest semnifică faptul că Fecioara Maria este Chezașă (Mijlocitoare) pentru toți păcătoșii care îi cer ajutorul. Deși nu se cunoaște originea acestei icoane (când a apărut sau cine a pictat-o), se crede că la baza zugrăvirii ei a contribuit un verset din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: „Bucură-te, Cea care întinzi mâinile pentru noi în rugăciune către Dumnezeu”. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prima dată prin minuni pe la mijlocul secolului al XIX-lea, la Mănăstirea Sfântului Nicolae din Odrino, gubernia Orlov (și Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” se află în această mănăstire). Fiind deteriorată de trecerea vremii, icoana Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși” se afla lipsită de cinstire (așezată între alte două icoane vechi), într-o capelă de lângă poarta mănăstirii. În anul 1843, mai multor oameni li s-a descoperit în vis că este înzestrată cu puterea de a săvârşi minuni. După aceasta, icoana a fost mutată cu cinste în biserica mănăstirii. Răspândindu-se vestea, credincioșii au început să vină să se roage înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu, pentru a primi tămăduire de boli trupești și izbăvire de necazuri. Mai întâi a primit vindecare un băiat care era paralizat de mulți ani, datorită rugăciunilor pe care mama sa le-a rostit cu ardoare înaintea icoanei Maicii Domnului. Această minune a avut loc în anul 1844. Icoana este cunoscută și pentru minunile săvârşite în timpul unei epidemii de holeră, când mulţi bolnavi au primit tămăduire după ce s-au rugat înaintea ei. După aceasta, la Mănăstirea Sfântului Nicolae a fost construită o biserică mare de piatră, cu trei altare, în cinstea icoanei Maicii Domnului „Chezașa celor păcătoși”.

Icoana Maicii Domnului „Cuvântul S-a făcut Trup” sau „Albazin” este prăznuită pe 9 martie. Icoana Îl prezintă pe Iisus copil, în picioare, la pieptul Maicii Sale. Numele Icoanei, „Albazin”, provine de la fortăreaţa Albazin de pe apa Amurului, ridicată în 1650 de către conducătorul cazac Hierotheus Khabarov, pe locul aşezării prinţului daurian Albaza. În 1665, ieromonahul Ermoghen de la mănăstirea Sfintei Treimi – Kirensk a adus la albazin o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Cuvântul S-a făcut Trup”. În 1671, bătrânul Ermoghen a construit o mică mănăstire la un kilometru şi jumătate de Albazin, unde a fost instalată Icoana. Apoi, în Albazin s-au ridicat două biserici (în cinstea Înălţării Domnului şi a Sfântului Nicolae al Mirelor Lichiei) şi o nouă mănăstire. Pentru hrana spirituală au fost rânduiţi arhimandriţi, egumeni sau preoţi care să slujească în zonă. În 10 iulie 1685, o armată de 15000 chinezi a înconjurat cetatea în care se aflau doar 450 de soldaţi ruşi şi trei tunuri. Chinezii au pregătit lemne de jur împrejurul cetăţii, ca să-i dea foc. Fiind în imposibilitatea de a face faţă, ruşii s-au retras din cetate, luând cu ei doar lucrurile sfinte, printre care Icoana Albazin. Numai că nici chinezii nu au putut împlini dorinţa lor, de a distruge recolta de grâu a Albazinului. Deodată, invadatorii s-au speriat şi au început să se retragă, ignorând comanda superiorilor. Aceasta a fost considerată o minune a Icoanei Albazin, rămasă fără explicaţie sau detaliere. În 20 iulie 1685, ruşii s-au reîntors în Albazin. După un an, cetatea a fost din nou atacată de chinezi. Asediul a durat cinci luni. De trei ori oraşul a fost apărat de săgeţile şi ghiulelele chineze. Cu toate acestea, mulţi ruşi au murit eroic. Asediul a fost ridicat în decembrie 1686, iar în oraş rămăseseră în viaţă 150 soldaţi, din cei în jur de 800 de la început. Însă, în 1690, Albazinul a căzut pentru o lungă perioadă în mâinile chinezilor, iar ultima trupă de cazaci a părăsit cetatea, condusă de Vasil Smirenikov. Icoana Albazin a fost mutată din timp la Sretensk, pe râul Shilka (afluent al Amurului). Odată cu trecerea timpului, zona Amurului a fost eliberată de către ruşi. La 1 august 1850 a fost fondat oraşul Nikolaevsk-Amur, pe râul Amur. A urmat înfiinţarea altor aşezări cazace în zonă, sub păstorirea spirituală a Arhiepiscopiei de Kamceatka. Chiar şi pe locul fostei fortăreţe a Albazinului s-a ridicat o aşezare cu acelaşi nume. Icoana Albazin a fost considerată în tot acest timp ocrotitoarea Amurului. Trei noi oraşe ruse s-au ridicat, dintre care unul a primit chiar numele de Blagoveşcensk, de la Buna Vestire (Blagoveştenia). În 1868 Icoana a fost mutată de la Sretensk la Blagoveşcensk, de către episcopul Veniamin de Kamceatka, iar în 1885 s-a stabilit în mod oficial sărbătoarea anuală a Icoanei la 9 martie, prin episcopul Gurie de Kamceatka. Tot atunci s-a alcătuit şi un Acatist al Icoanei Albazin. În 1885 şi 1895, Icoana a stopat epidemiile de difterie, scarlatină şi ciumă. În timpul păstoririi episcopului Gurie, s-a dezvoltat practica procesiunilor cu Icoana şi cu Crucea prin Blagoveşcensk. Se merge cu Icoana de-a lungul străzilor oraşului şi se intră în toate casele unde este nevoie de sprijin şi tămăduire, în special acolo unde se află grav bolnavi, la anumite zile. De multe ori se petrec vindecări minunate. Aceste minuni sunt cunoscute în toată regiunea Amurului, din eparhia Kamceatkăi. O altă ameninţare pentru Amur a apărut în 1900. Trupele de chinezi s-au stabilit pe malurile Amurului, lângă Blagoveşcensk. Orăşenii s-au rugat în biserica Bunei Vestiri din oraş, unde se afla şi Icoana. Se citea Acatistul ei neîncetat. Deodată, potrivit mărturiilor chinezilor, s-a arătat deasupra Amurului o Femeie strălucitoare, care i-a înspăimântat. Îndată au ridicat asediul şi au plecat. De peste 300 ani, Icoana Albazin străjuieşte frontiera Amur a Rusiei. Este cinstită în primul rând ca ocrotitoare a soldaţilor, dar şi a mamelor. Mai ales femeile însărcinate şi cele aflate în preajma naşterii cer ajutor la Icoana Albazin. Mai multe copii ale Icoanei au fost făcute în zona Amurului şi în toată Rusia.
Acatistul „Cuvântul s-a făcut trup” al Preasfintei Maicii Domnului în fața icoanei din Albazin, Amur - Citeste

Icoana Maicii Domnului din Lida este prăznuită pe 12 martie și 26 iunie. Această icoană făcătoare de minuni este menționată în slujba icoanei Maicii Domnului din Kazan - Kazanskaya (22 octombrie), în cea de-a treia cântare a Canonului. Conform tradiției, în anul 35, Sfinții Apostoli Petru și Pavel predicau în orașul Lida, lângă Ierusalim. Au construit acolo o biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, după care au mers la Ierusalim și au rugat-o să vină la sfințirea bisericii. Ea le-a promis că va fi acolo şi i-a trimis înapoi la Lida. Întorşi la biserica ce urma a fi sfinţită, sfinţii apostoli au găsit zugrăvit pe un perete chipul Maicii Domnului. Alte surse spun că icoana nefăcută de mână omenească a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a apărut pe un stâlp al bisericii din Lida. Imediat după, a venit și Maica Domnului, care s-a bucurat văzând mulțimea oamenilor ce era adunată acolo. Ea a binecuvântat icoana, înzestrând-o cu darul facerii de minuni. Împăratul Iulian Apostatul (361-363) a auzit despre icoana Maicii Domnului și a încercat să o distrugă. Meșterii trimiși de împărat pentru a distruge icoana nu au reușit să îndeplinească fărădelegea: cu cât ciopleau icoana, culorile ei pătrundeau și mai adânc în piatră. Imediat după aceasta, vestea s-a răspândit în tot ținutul și mulțime de oameni au venit să cinstească icoana Maicii Domnului. Sfântul Gherman, viitorul patriarh al Constantinopolului, a trecut într-una dintre călătoriile sale prin Lida și, văzând frumusețea icoanei Maicii Domnului, a comandat o copie a icoanei. Sfântul Gherman a adus icoana cu el în Constantinopol, atunci când a devenit patriarh, și a oferit-o Mănăstirii Heleopatra. La începutul persecuției iconoclaste a împăratului Leon al III-lea, icoana a fost trimisă în secret de către Sfântul Gherman la Roma, Papei Grigorie al III-lea. Icoana Maicii Domnului a fost așezată timp de 106 ani în Basilica „Sfântul Petru” din Roma. Din acest motiv, icoana Maicii Domnului „Lidianca” de la Mănăstirea Neamț (26 iunie) mai este numită în sinaxarele rusești și icoana Maicii Domnului „Romana”. Printre cele mai vechi surse care menționează despre icoana nefăcută de mână omenească a Maicii Domnului din Lida se numără un document atribuit Sfântului Andrei Criteanul, din anul 726, și o scrisoare scrisă de trei patriarhi din Răsărit, adresată împăratului iconoclast Teofil (829-842) în anul 839, precum și o lucrare a lui Gheorghe Călugărul, din 886.

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Teodor este prăznuită la 14 martie, în cinstea proclamării ca țar a lui Mihail Romanov si la 16 august, data aflării ei. Această icoană și-a primit numele de la Marele Voievod Iaroslav Vsevolodovici (†1246), tatăl Sfântului Alexandru Nevski, care la Sfântul Botez a primit numele Teodor, în cinstea Sfântului Teodor Stratilat (8 februarie). Conform tradiției, fratele său mai mare, Sfântul Gheorghe (4 februarie), a găsit icoana într-o capelă veche din lemn din apropierea orașului Gorodeț. După descoperire, a zidit pe locul vechii capele, Mănăstirea Sfântului Teodor - Gorodeț. Când cetățenii din Gorodeț au părăsit orașul în urma unui atac, nu au avut timp să ia icoana cu ei. În 1239, locuitorii din Kostroma au văzut icoana purtată prin orașul lor de către o figură radiantă care semăna cu Sfântul Teodor Stratilat. A doua zi, icoana a fost găsită într-un copac, de către prințul Vasile din Kostroma, fratele mai mic al Sfântului Alexandru Nevski, în timp ce se afla la vânătoare în pădure. Icoana a fost așezată în Biserica Sfântului Teodor Stratilat și multe minuni au avut loc în fața ei. Prințul Iaroslav-Teodor a devenit Mare Voievod de Vladimir după ce fratele său, Sfântul Gheorghe, a dispărut în bătălia cu mongolii la râul Sita. El a dat icoana, pe care a moștenit-o copilul său de la fratele său, Sfântului Alexandru Nevski. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sfântul Teodor, a fost în permanență cu Sfântul Alexandru și acesta s-a rugat de multe ori înaintea ei. După ce Sfântul Alexandru Nevski a murit pe 14 noiembrie 1263, la mănăstirea ctitorită de tatăl său, icoana a fost luată de către fratele mai mic, Vasile. S-au făcut numeroase copii ale icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântului Teodor, iar una dintre primele copii a fost comandată și dusă la Moscova de către mama țarului Mihail Romanov, călugărița Marta. Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, numeroase copii ale Icoanei s-au îmbogățit cu scene ce zugrăvesc evenimente din istoria icoanei făcătoare de minuni. Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Teodor este pictată față-verso. Pe verso se află icoana Sfintei Mari Mucenițe Parascheva, pictată într-o ținută splendidă de prințesă. Se crede că icoana Sfintei Parascheva de pe spatele icoanei este legată de soția Sfântului Alexandru Nevski. Primul țar Romanov a fost proclamat suveran în fața Icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântul Theodor în 1613.

Icoana Maicii Domnului „Lubiatov” este prăznuită pe 19 martie. Această sfântă icoană a Maicii Domnului, care datează din secolul al XV-lea, s-a aflat pentru o vreme spre închinare în biserica Mănăstirii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Lubiatov, regiunea Pskov. Pe spatele icoanei era prinsă înainte o plăcuță de argint cu o inscripție datând din anul 1890. Din inscripție aflăm că țarul Ivan cel Groaznic a venit în anul 1570 să pedepsească locuitorii din Pskov pentru o presupusă trădare. Novgorodul și Pskovul erau bănuite de țar că s-au aliat cu Prințul Lituaniei. Aflând aceasta, locuitorii din Pskov s-au rugat cu toții, în prima săptămână a Postului Mare, ca Țarul să se îmblânzească și să-și schimbe hotărârea. În drumul său spre Pskov, țarul a poposit la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Lubiatov. În timpul Utreniei, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, el a strigat: „Fiți milostivi în sufletele voastre, puneți înapoi săbiile și opriți uciderea!”. Gândul cel bun al țarului a rămas statornic în privința Pskovului. Atunci locuitorii au ieșit la porți, cu pâine și sare, făcându-i țarului primirea cuvenită. Comuniștii au confiscat icoana în 1928, iar în 1930 ea a fost mutată în Galeria Tretiakov. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu are elemente combinate din trei tipuri iconografice ale Maicii Domnului. În principal, icoana aparține tipului „Eleousa”, asemănătoare icoanei Maicii Domnului din Vladimir (prăznuită pe 21 mai, 23 iunie și 26 august). Gestul Pruncului (de a sta cu fața lipită de a Maicii Sale) este asemănător cu cel din icoana Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare” (prăznuită pe 19 martie). Gestul Fecioarei de a indica cu mâna dreaptă spre Pruncul Hristos este specific icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” (28 iulie).

Icoana Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare” este prăznuită pe 19 martie.
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni în anul 1103, în Smolensk.
Mai există și o altă icoană, lângă Okopa (mai jos de Smolensk), de același tip și cu aceeași denumire, probabil o copie realizată după original.
Icoana Maicii Domnului din Smolensk „Dulcea sărutare” s-a aflat între anii 1611-1613 în tabăra militară a armatei ruse care apăra orașul Smolensk de asediatorii polonezi. Soldații ruși, conduși de comandantul Sein, s-au rugat înaintea icoanei Maicii Domnului, iar asediatorii polonezi au fost învinși.

Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” sau „Muntele umbrit” este prăznuită pe 24 martie. Icoana Maicii Domnului s-a aflat pentru aproximativ 250-300 de ani într-una dintre mănăstirile de monahi din Tver, până când a fost dăruită de stareț lui Cosma Volcianinov, unul dintre ctitorii mănăstirii. Icoana a fost transmisă în familia ctitorului din generație în generație, până când un strănepot al lui Cosma a considerat-o învechită și a aruncat-o într-un pod. Tânărul era cunoscut pentru insultele pe care i le aducea soției sale în mod repetat. Necăjindu-se tare, femeia și-a pus în gând să se sinucidă într-o baie părăsită din casă. În drum spre baie, i s-a arătat un monah care i-a spus: „Unde te duci, tu nefericito? Întoarce-te în casa ta, caută icoana Maicii Domnului «Muntele umbrit», roagă-te înaintea ei și vei trăi în pace cu soțul tău”. Uimită fiind, femeia s-a întors acasă și a povestit familiei cele întâmplate. Aceștia chiar au mers și au căutat călugărul, dar acesta nu mai era. Femeia a căutat și a descoperit icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a curățat-o și a așezat-o la loc de cinste în casă. Spre seară (în ajunul Bunei Vestiri) au chemat preotul din parohie, povestindu-i cele întâmplate. Acesta a săvârșit apoi Priveghere de toată noaptea înaintea icoanei „Muntele netăiat”. Din acel moment, preotul a venit și a săvârșit anual rugăciuni înaintea icoanei în ziua de 24 martie. Pentru mai mult de 150 de ani, icoana s-a aflat în casa familiei Volcianinov. Ultimul membru al familiei Volcianinov, Ecaterina, s-a căsătorit cu George Ivanovici Koniaev, luând cu sine icoana Maicii Domnului, ca zestre de mare preț. Rugăciunile și privegherile au continuat și în casa Koniaev, pe 24 martie și 7 noiembrie (probabil, aceasta a fost ziua în care icoana a fost mutată de la mănăstire în casa lui Cosma Volchaninov). În 1863, soțul Ecaterinei, George Koniaev, a făcut demersurile necesare pentru a prezenta propunerea ridicării unei capele în cinstea icoanei Maicii Domnului „Muntele umbrit”, alaturi de un alt lăcaș de cult, în cinstea icoanei Maicii Domnului din Smolensk, a Sfântului Tihon și a Sfântului Macarie de Kaliazinsk. George (care a murit în 1868 la vârsta de 97 de ani) a dorit să doneze Bisericii icoana Maicii Domnului. El a spus: „Cred că cel mai bun loc pentru a adăposti icoana este o capelă construită lângă Biserica Icoanei Maicii Domnului din Smolensk, deoarece locul pe care se află biserica se numea înainte «Munte», fiind cel mai înalt loc din oraș. Aici era și locul de refugiu al tuturor, în vremuri de inundație. Deci, să se refugieze toți la mila Maicii Domnului, revărsată și prin această icoană”. La 15 iulie 1866, icoana a fost așezată în capela nou construită, târnosită a doua zi de Episcopul Antonie Staritsk. Astfel, s-a împlinit dorința familiei, ca icoana să se întoarcă, după ani de zile, în Biserică. După aceasta, icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” a fost trecută în sinaxarele ruse cu data de prăznuire 24 martie. Această icoană aparține tipului „Îndrumatoarea” (Hodighitria), în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Îl ține pe brațul ei stâng pe Pruncul Hristos și arată spre El, ca o călăuză spre Dumnezeu. Specific acestei icoane este faptul că în mâna dreaptă Maica Domnului are reprezentat un munte pe care se afla o biserică. Numele icoanei are ca temei pasajul scripturistic din Daniel 2, 44-45. În cântările bisericești se face adeseori referire la vedenia Prorocului Daniel: „Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare, pe care Sfântul profet Daniel mai înainte te-a văzut munte netăiat, din care S-a tăiat Piatra cea din capul unghiului...” (Mineiul pe ianuarie, ziua 27, Utrenie, Cântarea a VIII-a a Canonului Născătoarei de Dumnezeu). Icoana Maicii Domnului „Muntele netăiat” nu trebuie confundată cu icoana Maicii Domnului „Piatra Muntelui netăiată de mână”, care se regăsește pe iconostasul Catedralei Schimbării la Față din Solovki.

Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) de la Mănăstirea Filoteu este prăznuită pe 27 martie și în lunea din Săptămâna Luminată. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este una dintre icoanele salvate în timpul perioadei iconoclaste și ajunse în mod minunat în Muntele Athos. Inițial, icoana a aparținut unei femei evlavioase din Constantinopol, numită Victoria. Ea era soția senatorului Simeon. Victoria cinstea sfintele icoane, mai ales pe cele ale Maicii Domnului, în fața cărora se ruga în fiecare zi. Soțul ei îl susținea pe împăratul Teofil Iconoclastul (829-842) în combaterea cinstirii sfintelor icoane. Din porunca împăratului, soldaţii cercetau casele oamenilor şi ardeau icoanele pe care le găseau. Ajuns acasă, Simeon i-a zis soției sale să-i dea icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa), ca să o ardă. Victoria a încercat să salveze icoana Maicii Domnului, ducând-o pe ascuns la malul mării și i-a dat drumul pe apă. Imediat icoana s-a ridicat în picioare și a plutit deasupra valurilor. După un timp, icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a apărut pe țărmurile Muntelui Athos, în apropiere de Mănăstirea Filoteu, unde a fost primită cu mare cinste și bucurie de stareț și de obștea mănăstirii. Maica Domnului însăși i s-a arătat starețului într-o noapte, indicându-i locul unde va găsi icoana ei. După ce au scos icoana din mare și au așezat-o pe țărm, din acel loc a izvorât imediat apă dulce. Aceasta izvorăște și astăzi. În fiecare an, în lunea din Săptămâna Luminată, Părinții de la Mănăstirea Filoteu merg în procesiune cu icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) până la izvorul de pe țărmul mării, în locul minunatei aflări. Despre această icoană se spune că ar fi una dintre cele 70 făcute de Sfântul Apostol Luca. Ea revarsă multe minuni asupra celor care îi cer ajutorul cu credință. Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” aparține tipului iconografic „Glikofilusa”. Pruncul Hristos are fața lipită de a Maicii Sale, într-un gest de mare tandrețe. În această icoană Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pare a-L îmbrățișa mai bine decât în alte icoane, iar expresia ei este mult mai afectuoasă. Icoana este așezată pe iconostas în partea stângă a Katholikonului (n.r. ‒ biserica principală/centrală) mănăstirii.

Icoana Maicii Domnului din Romania este o icoană făcătoare de minuni ce se găseste la Tropea în Calabria (Italia), ea se cinsteşte pe 27 martie. Această icoană a fost adusă de nişte marinari din Constantinopol (Noua Romă). Când ei sosesc cu icoana pe malul de la Tropea, nu mai pot urma călătoria; o putere nevăzută îi împiedică. Abia când unul dintre marinari scoate icoana Maicii Domnului, pe care o ţinea ascunsă pentru a nu fi sfărâmată de iconoclaştii din Bizanţ, când o duce şi o închină bisericii din Tropea, toate se liniştesc şi ei îşi pot vedea neîmpiedicaţi de drum înainte. Episcopul, clerul şi poporul din acest oraş primesc cu mare bucurie acea icoană frumoasă, făcându-i loc de cinste în catedrala lor. O frescă zugrăveşte scena aducerii icoanei numită a Maicii Domnului din România în portul de la Tropea.
Unii sunt de părere că icoana a fost adusă din Niceea sau din România în 787 de însuşi episcopul Teodor din Tropea, care în acel an a fost de faţă la sinodul ecumenic ţinut la Niceea împotriva iconoclaştilor. Alţi istorici sunt de părerea că icoana aceasta, ca şi atâtea alte odoare bisericeşti din Răsărit, a fost adusă de călugării Sf. Vasile cel Mare, apărători ai sfintelor icoane, călugării bazilieni găsind întotdeauna sprijin şi ocrotire pe ţărmurile italice, din aceste timpuri fiind şi mănăstirea basiliană Grotta-Ferrata de lângă Roma.
Stilul icoanei e bizantin. Partea de sus era rotundă sau circulară, cea de jos dreptunghiulară. În timpul când s-a schimbat stilul vechi norman al catedralei din Tropea, un zugrav a stricat înfăţişarea acestei icoane, împrejmuind capul Maicii Domnului şi al Fiului ei cu patru îngeri, pe fiecare flanc câte doi. Nepotrivindu-se aceşti îngeri cu caracterul icoanei, prof. Tullio Brizi di Assisi, prin anii 1920, i-a desfiinţat şi a redat icoanei vechea formă bizantină, cu un minunat fond auriu. Din Tropea, cultul Madonnei di Romania trece şi la vecini, în Nicotera, în Motta Filocastro (unde se numeşte Madonna Romanella sau Romanilla), apoi chiar în Messina (Sicilia), unde poartă acelaşi nume.

Icoana Maicii Domnului „Floarea nepieritoare” sau „Floarea de crin” este prăznuită pe 3 aprilie. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită în această icoană ținându-L pe Pruncul Hristos cu mâna Sa dreaptă, iar în mâna stângă poartă un buchet simbolic de flori, în care predomină crinii albi (sau chiar un singur crin alb). Crinul simbolizează floarea cea nepieritoare a fecioriei și neprihănirii Preacuratei Fecioare Maria, căreia Biserica i se adresează în imnuri cu „Tu eşti rădăcina fecioriei şi Floarea cea neveştejită a curăţiei”. Din aceste cântări închinate Maicii Domnului se trage și denumirea icoanei. În unele icoane, pe lângă crini mai sunt zugrăviți trandafiri, bujori sau alte flori. Hristos este zugrăvit purtând coroană și îmbrăcat cu veșminte împărătești. El binecuvântează cu mâna Sa stângă, iar în mâna dreaptă ține un glob pământesc ce are deasupra o cruce (glob crucifer), ceea ce înseamnă că El este Stăpânul lumii și Mântuitorul tuturor. În unele copii ale icoanei, Pruncul Hristos ține în mâna stângă sceptrul, ca simbol al autorității supreme. Nu se cunoaște când și unde a apărut această icoană în Rusia. Copii ale acestei icoane făcătoare de minuni s-au proslăvit în Moscova, în Voronej, dar și în alte locuri din Rusia și Ucraina, tămăduind mulți bolnavi.

Icoana Maicii Domnului din Cassiope – Corfu

Icoana Maicii Domnului din Cassiope – Corfu - Pe 3 aprilie este praznicul Icoanei Maicii Domnului şi cel al Sfântului Iosif Imnograful din Sicilia, cel care a alcătuit canonul ce a inspirat pictura icoanei. Minunea icoanei din Cassiope este prăznuită pe 8 mai. Nu se cunoaşte originea icoanei, dar pare să fie din perioada bizantină a Paleologilor si este făcătoare de minuni. Icoana Maicii Domnului din Cassiope este cel mai de preţ odor al mănăstirii si este pictată după modelul „Floarea cea neveştejită”, în care Maica Domnului, în braţe cu Dumnezeiescul său Fiu, ţine un trandafir în mâna dreaptă. Icoana este ferecată în argint şi este împodobită cu bijuterii de aur, argint şi pietre preţioase.
Cea mai vestită minune săvârşită prin mijlocirea Maicii Domnului din această icoană s-a petrecut în anul 1530:
Un tânăr ţăran de 14 ani, pe nume Ştefan, fiind acuzat pe nedrept că a furat nişte saci de făină dimpreună cu alţi tineri, a fost dus înaintea guvernatorului insulei – nobilul veneţian Simone Leone Balbi. Guvernatorul l-a declarat vinovat şi i-a dat de ales între a-şi pierde ochii sau mâna dreaptă. Ştefan, lipsit de orice nădejde, a ales să fie lăsat orb şi a fost dus la casa de pedeapsă, unde i s-au scos ochii. După aceasta tânărul, dimpreună cu nefericita sa mamă, au hotărât să meargă să cerşească la biserica din Cassiope. Ajunşi la biserică, ei s-au rugat şi s-au închinat înaintea icoanei, iar apoi au cerut să fie găzduiţi peste noapte. Monahul care i-a primit le-a spus că ar putea dormi în biserică. În mijlocul nopţii, Ştefan s-a sculat în picioare ţipând, pentru că simţea limpede nişte mâini apăsându-l tare pe ochi. Deşteptând-o pe mama lui, băiatul i-a spus ce se întâmplase, stăruind că poate vedea. Mama i-a privit chipul îndeaproape la lumina candelei şi a văzut că avea cu adevărat ochi! Şi în vreme ce ochii lui fuseseră mai înainte căprui, acum erau albaştri! Cu frică şi bucurie mare, ei au început să strige şi să plângă, dând laudă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Când guvernatorul a auzit ceea ce se întâmplase, a plecat el însuşi la Cassiope însoţit de slujbaşii lui. Deşi l-a văzut cu ochii lui pe Ştefan, guvernatorul se îndoia de minune, dar pe faţa lui Ştefan se vedeau limpede urmele pe care le lăsase unealta tocită de fier. Mai pe urmă, şi guvernatorul, şi slujbaşii au dat mărturie că aceştia erau căprui, şi nu albaştri. După ce Ştefan s-a întors acasă, guvernatorul a mers iarăşi la Cassiope, unde a reparat curtea bisericii şi a împodobit locul unde se afla icoana.
Minunea cu imnograful Theodoros:
În 1670, la 140 de ani de la vindecarea lui Ştefan, o corabie în care se afla vestitul iconograf Teodor din Creta cobora prin strâmtoarea dintre Corfu şi Albania, pe partea opusă satului Cassiope. Corabia a avut de întâmpinat vreme potrivnică, iar Teodor, temându-se că se va scufunda, s-a rugat Maicii Domnului pentru ajutor. Furtuna s-a oprit şi, ducându-se la culcare, Teodor a visat cum a fost vindecat Ştefan şi a văzut icoana aflată în biserica din Cassiope, deşi nu mai fusese niciodată acolo. Mai târziu a venit în Cassiope ca să se încredinţeze de ceea ce văzuse in vis. Ca mulţumire pentru ajutorul Maicii Domnului, Teodor a pictat icoana în care este înfăţişată minunea, şi ea se află şi astăzi în biserică.
Periplul icoanei Maicii Domnului:
Nu mult după minunea cu băiatul orbit, biserica din Cassiope a fost distrusă în timpul unui atac eşuat al turcilor asupra coastei din Corfu. În anul 1590, biserica a fost rezidită şi lărgită de către un amiral al flotei veneţiene. Biserica şi minunata ei icoană au trecut atunci în mâinile catolicilor, vreme de două veacuri. Pentru a fi mai bine păstrată, icoana a fost dusă în oraşul Corfu şi aşezată în biserica latină din Tenedos, unde a rămas până în anul 1797, când insula Corfu a intrat în stăpânirea francezilor, care au înapoiat icoana ortodocşilor. Corfioţii ortodocşi nu au readus icoana în Cassiope, ci au aşezat-o în biserica Sfântului Arhanghel Mihail (sec. XIV) din oraşul Corfu, care era fortificat, în vreme ce Cassiope, despărţit de coasta Albaniei printr-o strâmtoare îngustă, era deschis către mare. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, icoana a fost adăpostită în palatul episcopului, lucru care s-a dovedit a fi salvator atunci când biserica Sfântului Mihail a fost distrusă de bombele italienilor. La 3 aprilie 1967 icoana a fost readusă cu alai în Cassiope, unde se află şi astăzi.
Acatistul celor nedreptățiți la Icoana Maicii Domnului din Cassiope, Corfu - Citeste

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” este prăznuită pe 12 aprilie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a aflat inițial într-una din bisericile ortodoxe din regiunea Moghilău (Belarus). După încheierea Uniației (1596), icoana a trecut în posesia catolicilor și a fost așezată în mănăstirea catolică Belânici. Această mănăstire a fost înființată în perioada 1622-1624, de către Marele Hatman al Lituaniei, Lev Sapega, pe malurile râului Druță, la 45 de verste (1 versta = 1,067 km) de Moghilău. În anul 1832, mănăstirea a fost desființată, biserica mănăstirii devenind biserică parohială. Apoi, în anul 1876, icoana a ajuns din nou în posesia ortodocșilor, odată cu preluarea și restaurarea bisericii. Pe 12 aprilie în același an, biserica a primit hramul „Nașterea Maicii Domnului”, odată cu sfințirea ei de către un episcop ortodox. Acesta a săvârșit prima Liturghie pe masa Sfântului Altar. Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” este cinstită în întreaga lume creștină.

Icoana Maicii Domnului din Murom este prăznuită pe 12 aprilie. Această icoană a fost mutată de la Kiev la Murom de Luminătorul acestei regiuni îndepărtate, Sfântul Cneaz Constantin (21 mai), în secolul al XII-lea. Sfântul Constantin le-a cerut păgânilor din Murom să se convertească la creștinism, dar aceștia au refuzat și chiar și-au propus să-l ucidă pe cneaz. Cunoscând intenția lor, sfântul a venit între păgâni cu icoana Maicii Domnului pe care a adus-o de la Kiev. Harul care s-a răspândit din chipul Maicii Domnului a mișcat inimile păgânilor. Ei i-au cerut iertare cneazului și au primit cu bucurie Botezul creștin. Mai târziu, Sfântul Vasile de Riazan (3 iulie) a călătorit pe mantia sa de la Murom la Riazan pe apa râului Oka, contra curentului, având icoana în braţe. Sfântul Ierarh a fost acuzat pe nedrept că a săvârșit un păcat, iar locuitorii cetăţii păstorite de el au dorit să-l judece şi să-l omoare. Toată noaptea el s-a rugat lui Dumnezeu şi Fecioarei Maria să-l ajute, apoi a luat cu sine icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mersul lui minunat a arătat oamenilor că acuzaţia ce îi era adusă era injustă şi că icoana este făcătoare de minuni. De aceea, credincioşii adunaţi la mal ca să-l judece pe episcop l-au aclamat şi s-au închinat Maicii Domnului şi Pruncului din icoană. De atunci, episcopul şi-a mutat reşedinţa de la Murom la Riazan, aducând cu sine şi icoana Maicii Domnului. Icoana Maicii Domnului din Murom era sărbătorită iniţial pe toată durata postului Sfinţilor Apostoli, dar printr-o hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse prăznuirea ei a fost mutată pe 12 aprilie, zi în care e sărbătorit Sfântul Vasile de Riazan.

Icoana Maicii Domnului Ilyin-Cernigov este prăznuită pe 16 aprilie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost pictată în anul 1658, de către iconograful Grigorie Dubenski (care a intrat mai apoi în monahism, luând numele de Ghenadie). În anul 1662, din icoana Maicii Domnului au curs lacrimi timp de opt zile (16-24 aprilie). În același an, tătarii au atacat și devastat Cernigovul. La miezul nopții au atacat Mănăstirea „Sfânta Treime”. Intrând în biserică, au răsturnat toate icoanele și au luat toate podoabele, dar icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a rămas neatinsă. O putere nevăzută i-a izbit pe necredincioși, împiedicându-i să se atingă de sfânta icoană. După aceea, Împărăteasa Cerului nu le-a permis inamicilor să intre în peștera Sfântului Antonie al Peșterilor. Aici erau adăpostiți frații din mănăstire, de frica tătarilor. Imediat după tentativa lor de a intra și în peșteră, tătarii au avut o vedenie de care s-au îngrozit, fugind de îndată din acele ținuturi. Minunea săvârșită de Maica Domnului prin icoana Sa din Cernigov a fost descrisă de Sfântul Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, în cartea sa „Lâna rourată”. Mai târziu, Sfântul Ioan din Tobolsk a scris despre minunile săvârșite de icoana Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov”. Harul revărsat prin această icoană se manifestă, de asemenea, și prin copiile sale. Cea mai cunoscută copie a acestei icoane este icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” (prăznuită pe 1 septembrie) ce se află la Schitul Ghetsimani, care aparține de Lavra Sfintei Treimi-Serghiev.

Icoana Maicii Domnului din Tambov este prăznuită pe 16 aprilie și 28 iulie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit în anul 1692. Înainte de a fi preamărită, icoana era așezată în Biserica închinată Sfântului Arhidiacon Ștefan, care se afla în cimitirul din orașul Tambov. La cererea unui creștin grav bolnav, icoana a fost luată din biserică și adusă la casa lui. Acestuia i se descoperise în vis că se va vindeca dacă înaintea icoanei se vor face rugăciuni pentru el. În timp ce preotul a săvârșit Sfântul Maslu, bolnavul s-a rugat fierbinte înaintea icoanei Maicii Domnului. În mod minunat, la finalul slujbei, creștinul era vindecat. În ziua de 29 martie 1888, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât ca icoana Maicii Domnului din Tambov să fie trecută în sinaxar, având ca dată de prăznuire ziua în care s-a înfăptuit minunata vindecare.

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Maxim” este prăznuită pe 18 aprilie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost pictată în anul 1299, după ce Maica Domnului i s-a arătat Sfântului Maxim, Mitropolitul Vladimirului (prăznuit pe 6 decembrie). Sinaxarul acestei sfinte icoane a fost scris pe piatra de mormânt a sfântului. Fecioara Maria este zugrăvită în statură deplină, ținând pe Pruncul Hristos în mâna stângă. Cu mâna sa dreaptă, Născătoarea de Dumnezeu îi oferă Sfântului Mitropolit Maxim (care este zugrăvit stând în genunchi sau în picioare), omoforul episcopal. Maica Domnului i s-a arătat Sfântului Maxim atunci când sfântul venise în vizită de la Kiev la Vladimir. Maica Domnului i-a spus: „Slujitorul meu Maxim, bine ai venit pentru a vizita orașul meu! Ia acest omofor și păstorește turma aceasta pe care ți-o încredințez”. Când sfântul s-a trezit, avea în mâinile sale omoforul oferit de Fecioara Maria. Arătarea Maicii Domnului a fost un semn de binecuvântare pentru mutarea scaunului mitropolitan de la Kiev la Vladimir. Omoforul oferit de Maica Domnului a fost păstrat în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Vladimir, timp de 112 ani. În anul 1412, în timpul unei invazii a tătarilor, portarul catedralei, Patrick, a ascuns la loc sigur omoforul, după care a fost martirizat de tătari.

Icoana Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră”
La 23 aprilie 2002, Biserica Ortodoxă Ucraineană a adăugat-o în lista icoanelor făcătoare de minuni, aşezând prăznuirea sa în Sâmbăta din Săptămâna a cincea a Postului Mare. A fost zugrăvită de maicile de la Mănăstirea Leushinski, cu binecuvântarea Sfântului Ioan de Kronstandt, în anul 1894. Însuşi Sfântul Ioan a sfinţit-o şi s-a rugat dinaintea ei numind-o „Mântuitoarea Rusiei”.
Trei ani mai târziu, Sfântul Ioan l-a binecuvântat pe Sfântul Serafim de Viriţa, care pe atunci vieţuia încă în lume, pentru rugăciune şi nevoinţă dinaintea acestei icoane, spunându-i:
– Vei fi schimnnic al Lavrei Alexandru Nevski. Roagă-te pentru mântuirea Rusiei înaintea acestei icoane.
Şi îi porunci să repete nevoinţa Sfântului Serafim de Sarov: să se roage Preacuratei Maici a Domnului să trimită pace ţării. După mutarea sa la Viriţa, în anul 1937, Sfântul Serafim s-a rugat dinaintea acestei icoane 1000 de zile şi nopţi, cerând Maicii Domnului să trimită pace Rusiei. Odată, o familie şi-a adus pruncul bolnav de la Sankt Petersburg la Sfântul Serafim să se roage pentru sănătatea copilului, însă când au intrat la cuviosul părinte, copilul era deja mort. Părinţii plângeau şi îl rugau să le ajute. Sfântul Serafim se rugă Maicii Domnului, iar copilul a înviat. Vestea minunii se răspândi cu repeziciune, motiv pentru care autorităţile au hotărât să confişte icoana. Însă, în acest timp, la Sfântul Serafim a venit o fiică duhovnicească, Lidia, pe care o tunse în monahism cu numele Varsanufia - şi ei i-a încredinţat icoana spre păstrare. După ce, în anul 1962, icoana Maicii Domnului a fost adusă în Ucraina, dinaintea ei s-a rugat 1000 de nopţi schiegumena Alexandra. Aceasta, cu puţin timp înainte de plecarea sa la Domnul, săvârşită în 1978, a auzit din icoană ziua adormirii sale. În 1997, icoana a fost dăruită Mănăstirii de maici a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Cernigov, Ucraina. Primele minuni săvârşite aici au fost îmbunătăţirea vieţuirii, încuviinţarea unui preot de a sluji la mănăstire, sosirea unor surori cântăreţe şi începutul lucrărilor de construcţie.
Acatistul Icoanei Maicii Domnului „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră” - Citeste

Icoana Maicii Domnului „Eghiptissa” a Sfintei Maria Egipteanca
Tradiţia spune că această icoană este aceea care se afla în Biserica Învierii de la Ierusalim şi pe care Cuvioasa Maria Egipteanca a aşezat-o martoră în faţa lui Hristos, când a mers să se închine la Lemnul Sfintei Cruci, pentru că, din cauza păcatelor ei, o putere nevăzută o oprea să intre în Biserică. Dar, imediat ce a pus-o martoră pe Maica Domnului „Eghiptissa”, făgăduindu-I lui Hristos că, dacă va putea să se închine, va înceta să mai păcătuiască şi va începe o nouă viaţă, curată şi cinstită, a reuşit să intre şi să se închine Sfintei Cruci. După aceasta, şi-a dus la îndeplinire promisiunea plecând în pustiul Iordanului şi trăind plăcut lui Dumnezeu, iar la sfârşitul vieţii sale pământeşti a ajuns în ceata sfintelor. După tradiţie, icoana Maicii Domnului „Eghiptissa” a ajuns în Sfântul Munte adusă de monahi ce s-au retras aici din cauza năvălirilor persane din Ţara Sfântă. Icoana Maicii Domnului „Eghiptissa” a Sfintei Maria Egipteanca se află astăzi în Peșteresa Sfântului Atanasie Athonitul din apropierea Schitului Românesc Prodromu. Aici se săvârşesc liturghii, numai de câteva ori pe an. În seara de vineri spre sâmbătă din Săptămâna a V-a din Postul Mare, se cântă întreg „Imnul Acatist” al Maicii Domnului, făcându-se în continuare Priveghere de toată noaptea, cu Dumnezeiasca Liturghie, şi sfârşind cu masa. Acesta este hramul Peşterii.

Icoana Maicii Domnului „Imnul Acatist” de la Mănăstirea Dionisiu
Ziua de prăznuire a icoanei este Sâmbăta Acatistului, în Săptămâna a Cincea a Postului Mare. Poate este cel mai de seamă odor al Mănăstirii Dionisiu, dăruită în anul 1375 de împăratul Alexie al III-lea Comneanul Sfântului Dionisie Ctitorul. Icoana Maicii Domnului „Acatist” se află în pronaosul bisericii mari, în paraclisul cu acelaşi nume, în partea dreaptă a catapetesmei. Aici se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie. În zilele de mari praznice, icoana este dusă în katholikon şi aşezată pe un tron frumos împodobit. Aceasta este icoana pe care Patriarhul Serghie a ţinut-o în mâini atunci când a înconjurat zidurile Constantinopolului, ca să-i însufleţească pe luptătorii care apărau cetatea împărătească în timpul asediului arabilor şi sciţilor (624), pe când împăratul Iraclie se afla într-o campanie împotriva perşilor. Maica Domnului a izbăvit cetatea într-un chip minunat. Atunci s-a cântat, pentru prima dată, Imnul Acatist dimpreună cu cântarea „Apărătoare Doamnă”. Tradiţia spune că ea este una din icoanele mai mici dintre cele şaptezeci pe care le-ar fi pictat Evanghelistul Luca. Materialul din care este făcută icoana este din ceară şi mastică (răşină), iar chipul ei este destul de schimbat, cu trăsături care abia se disting. În anul 1786, icoana a fost acoperită cu o îmbrăcăminte de argint aurit. Pe partea din spate se păstrează reprezentarea dăruirii icoanei de către împăratul Alexie al III-lea Comneanul Cuviosului Dionisie. Considerată cea mai veche icoană făcătoare de minuni din Sfântul Munte, Icoana Maicii Domnului „Imnul Acatist” a izvorât de multe ori mir binemirositor şi a săvârşit nenumărate minuni. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, icoana a fost furată de piraţi, dar în timpul unei mari furtuni pe mare, Maica Domnului s-a arătat căpitanului lor şi i-a poruncit să aducă icoana înapoi la mănăstire. O altă minune a fost săvârşită şi cu Evghenie Vulgaris (1758), directorul Seminarului Teologic (Athoniada) din Sfântul Munte, care a fost vindecat de o tumoare malignă.
Imnul Acatist al Maicii Domnului - Citeste

Icoana Maicii Domnului Vimatarissa (Altarița) de la Mănăstirea Vatoped este prăznuită în marțea din Săptămâna Luminată, când are loc procesiune cu Sfânta icoană în jurul Mănăstirii. Este cea mai renumită icoană găzduită de Mănăstirea Vatoped, considerată a fi ocrotitoarea așezământului. Este așezată în katholikonul Mănăstirii, pe scaunul arhieresc din Sfântul Altar. Potrivit tradiției, naufragiind corabia în care se afla Arcadie, fiul împăratului Theodosie cel Mare, acesta a fost izbăvit prin ajutorul minunat al Maicii Domnului, care l-a adus pe uscat, fiind aflat într-un tufiș, în locul în care mai târziu avea să fie construită Mănăstirea Vatoped și unde acesta a găsit icoana Născătoarei de Dumnezeu. De această icoană este legată o minune petrecută în secolul al X-lea. În vremea unui atac al piraților arabi asupra mănăstirii, ierodiaconul Sava apucase să ascundă icoana Maicii Domnului, aruncând-o în fântâna Sfântului Altar, împreună cu Crucea lui Constantin cel Mare și cu o făclie aprinsă ce ardea întotdeauna înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Nu reuși, însă, să scape și el însuși de urgia cotropitorilor, care l-au prins și l-au vândut rob în Creta. Când, după șaptezeci de ani, în vremea împăratului Nichifor Focas, Creta s-a izbăvit de pirați, și-a recăpătat libertatea și Cuviosul Sava care, fiind acum la adânci bătrâneți, s-a întors în Mănăstirea sa de metanie. Aici i-a arătat egumenului Nicolae locul în care trebuia săpat pentru a descoperi vechea fântână a Altarului în care, o!, minune, au găsit icoana și Crucea plutind drepte deasupra apei, iar lumânarea încă aprinsă, așa cum fusese lăsată cu șaptezeci de ani în urmă! Cu alte cuvinte, se petrecuse o îndoită minune – sfintele odoare aruncate în apă nu suferiseră vreo stricăciune, prin minunea și purtarea de grijă a Maicii Domnului, iar lumânarea ardea de șaptezeci de ani fără a se mistui! De atunci, în amintirea minunii, în fiecare luni seara se cântă Paraclisul Maicii Domnului, iar în fiecare zi de miercuri se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie în katholikonul Mănăstirii.

Icoana Maicii Domnului a pătimirilor sau Strastnaia

Icoana Maicii Domnului „a pătimirilor” (Strastnaia) este prăznuită pe 30 aprilie, apoi în a șasea duminică de după Paști (Duminica Orbului), spre aducerea aminte a minunilor care au avut loc în această zi, si pe 13 august (cinstindu-i-se mutarea din satul Palitsa la Moscova, în 1641). Această Icoană a Maicii Domnului și-a primit numele „a Pătimirilor” deoarece de-a dreapta și de-a stânga Maicii Domnului se află câte un înger ținând în mână uneltele Pătimirilor Domnului: Crucea, sulița și buretele. Se spune că era o femeie evlavioasă, pe nume Ecaterina, care a început să aibă accese de nebunie după căsătorie. A fugit în pădure și a avut tentative de suicid de mai multe ori. Într-un moment de luciditate ea s-a rugat Maicii Domnului și i-a promis că, dacă o va vindeca, va intra în mănăstire. După recuperarea sănătății, femeia și-a amintit de promisiunea făcută, dar după mai mult timp. Timorată și profund tulburată, a căzut la pat. De trei ori Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat bolnavei, poruncindu-i să meargă la Nijni-Novgorod și să cumpere icoana ei de la iconograful Grigorie. După ce a îndeplinit porunca, Ecaterina a primit vindecare. Din acel moment, la această icoană au început să se săvârșească minuni. Pe locul în care a fost întâmpinată, la porțile Tverului, a fost construită o biserică, iar în 1654 a fost construită Mănăstirea Strastna. Alte icoane ale Maicii Domnului „a pătimirilor” sunt cinstite în Moscova, la Biserica Zămislirii Sfintei Ana, și deasemenea în satul Enkaeva din episcopia Tambov.
Acatistul în cinstea icoanei Maicii Domnului „a pătimirilor” (Strastnaia) - Citeste

Icoana Maicii Domnului din Sven sau Svenskaya este prăznuită pe 3 mai (a doua zi de la moartea Sfântului Teodosie al Peșterilor) si 17 august (când a fost pictată de Sfântul Alipie, iconarul Peșterilor). Maica Domnului este reprezentată șezând pe tron, ținând Pruncul Sfânt pe genunchi. Sfântul Teodosie se află în partea dreaptă a tronului, iar Sfântul Antonie al Peșterilor în partea stângă. Până în anul 1288 icoana a stat la Lavra Peșterilor din Kiev, unde a fost preamărită prin minuni. În 1288 a fost transferată la Mănăstirea Sven din Briansk, care are hramul Adormirea Maicii Domnului. Prințul Roman Mihailovici de Cernigov, fiind în Briansk, a orbit. Auzind despre minunile făcute de icoana Sfântului Alipie, prințul a trimis un mesager la mănăstire, solicitând ca icoana să-i fie trimisă la Briansk. Călugării au trimis un preot cu icoana pe râului Desna. În timpul călătoriei, au înnoptat pe malul drept al râului Sven. După trecerea nopții, călătorii au mers la barcă, să se închine în fața icoanei, dar nu au găsit-o acolo. Atunci au văzut-o atârnând printre ramurile unui stejar, pe un deal de pe malul opus. Vestea aceasta a ajuns la prințul Roman, care a fost adus la icoană pe jos de către însoțitorii săi. Prințul s-a rugat cu râvnă în fața icoanei și a promis să construiască o mănăstire pe acel loc, donându-i tot ținutul ce se vedea de pe acel deal. După rugăciune, prințul și-a recăpătat vederea. Prima dată a văzut cărarea, apoi obiectele din apropiere și, în cele din urmă, toate împrejurimile. După ce a făcut un altar pentru icoană, prințul a săvârșit un paraclis, iar apoi au pus piatra de temelie pentru o biserică de lemn în cinstea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Copacul în care icoana s-a odihnit a fost tăiat și folosit ca lemn pentru alte icoane. Cinstirea de pe 17 august a fost stabilită în 1815, în semn de recunoștință pentru eliberarea celor din Briansk de invazia trupelor lui Napoleon în 1812. Icoana este renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și este considerată ca fiind protectoare de dușmani.

Icoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat” este prăznuită pe 5 mai. Icoană aceasta se află în Biserica Acoperământul Maicii Domnului, din Mănăstirea Serpukov Vioțk. Zi și noapte, înaintea icoanei ard candele și se înalță rugăciuni pentru alinarea și mântuirea celor stăpâniți de patima beției, dar nu numai. Această icoană a Maicii Domnului a fost descoperită printr-o minune în anul 1878, în Rusia. Un soldat bătrân din Tula, cuprins de patima beției, își irosea întreaga pensie pentru băutură – slăbindu-și sănătatea trupului. Ajunsese să nu mai poată merge, însă pururea își împlinea patima sa de a bea peste măsură. Într-o noapte, un bătrân cu chip de sfânt îi apăru în vis, îndemnându-l să meargă la mănăstirea Serpukov a Maicii Domnului:
– Mergi la slujba săvârșită dinaintea icoanei Maicii Domnului Potirul nesecat.
Pentru că nu avea bani și nu putea merge pe picioarele sale, bărbatul nu dădu atenție visului. Astfel, bătrânul îi apăru și a doua și a treia oară, din ce în ce mai aspru, îndemnându-l să meargă și să se închine dinaintea icoanei. Înspăimântat de aceasta, bărbatul se puse a se târî după puterile sale, ajungând până în satul vecin, unde înnoptă la o bătrână. Aceasta îi frecționă picioarele și începu să se simtă mai bine. În ziua următoare își reluă drumul sprijinit de două bastoane, iar mai apoi de unul singur, până ajunse în cele din urmă la mănăstire. Ajuns la mănăstire, acesta povesti visul său călugărilor de acolo, însă niciunul dintre ei nu auzise despre „Potirul nesecat”. În cele din urmă, unul dintre ei își aminti de o icoană în care era înfățișat un potir. Cercetând-o, aflară pe spatele ei scris „Potirul nesecat”. După săvârșirea de rugăciuni dinaintea icoanei, țăranul se întoarse acasă izbăvit de neputința trupului și tămăduit de patima beției. Curând, vestea minunii se răspândi și mulți dintre cei chinuiți de beție veneau să se închine dinaintea icoanei, iar mai apoi veneau să mulțumească pentru tămăduirea primită. În fiecare duminică se săvârșește acatistul dinaintea icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea Serpukov Vioțk pentru cei chinuiți de patima beției.
Acatist către Maica Domnului, pentru izbăvirea de patima beției, înaintea icoanei „Potirul Nesecat” - Citeste

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare dedicată Maicii Domnului, inclusă în calendarul nostru în Vinerea Săptămânii Luminoase. Sărbătoarea este legată de o minune petrecută lângă Constantinopol - Maica Domnului i-a revelat împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor de apă tămăduitoare. Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care-și căuta drumul și l-a luat de mână să-l conducă, dar, la cererea orbului să-i dea puțină apă, a plecat în căutare. Negăsind-o, a auzit glasul Maicii Domnului care i-a arătat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului și a-i unge ochii orbi. Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi vindecator. Orbul nu numai că și-a potolit setea, dar și-a recăpătat vederea. Devenit împărat, Leul a construit o biserică în acel loc și cu timpul a vindecat mulți bolnavi cu apa din acel izvor.
Împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală gravă, se spune mai târziu că și-a revenit după ce a băut apă din acest izvor. În semn de recunoștință, a construit o biserică și mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în 1453, când Constantinopolul a căzut. De-a lungul timpului, apa din acest izvor ar fi vindecat numeroase boli și ar fi vindecat diverse răni și suferințe.
Biserica „Izvorul Tămăduirii” a devenit un centru al milei Maicii Domnului față de cei care suferă. Credincioșii care călătoresc la Istanbul se pot ruga în Biserica Izvorului Tămăduirii care se află lângă poarta Silivri. Se află sub pământ, într-o capelă din secolul al V-lea, o apă binecuvântată de Maica Domnului și devenită un centru al milei. Actuala clădire datează din secolul al XIX-lea, dar la subsol se află o capelă din secolul al V-lea, unde mai există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut. În capela subterană se află minunata icoană din această sărbătoare „Sursa vindecării”.
Sărbătoarea comemorează si o minune săvârșită cand a avut loc vindecarea împăratului Leon cel Înțelept care se afla pe patul de moarte. El a avut o soție extrem de religioasă, Teofana, care s-a sfințit ulterior pentru faptele sale bune. Împăratul avea o boală și dureri incurabile la acea vreme, avea niște pietre care îi blocau tractul urinar. Medicii nu l-au putut vindeca. Soția sa, Teofana, căzând în fața icoanei Maicii Domnului, s-a rugat cu credință și cu lacrimi pentru soțul ei. În timp ce se ruga, a auzit un glas care spunea: „Nu te întrista, Teofana, că astăzi vine buruiana cea vindecătoare, ca să-ți vindece soțul”. Alergând spre soțul ei, l-a văzut bolnav, dar a spus că în curând va veni un alt medic să-l vindece. Apoi, a văzut o călugăriță pe nume Agati, venind cu un borcan cu apă. Călugărița a spus că a auzit un glas care zicea: „Agati, ia niște apă din izvorul meu, ca să o aduci împăratului să bea, ca să se vindece și el şi durerea iubitei mele Teofana care cu lacrimi strigă către mine.” Împărăteasa i-a dat puțină apă bolnavului și de îndată ce a băut-o, acesta s-a însănătoșit cu totul și a căpătat atâta putere, încât s-a ridicat sănătos din pat, de parcă n-ar fi avut boală. După această minune, împăratul a poruncit să se facă o sărbătoare de bucurie pentru a aduce aminte de această faptă bună și pentru a mulțumi Maicii Domnului, căreia i se cuvine slavă în veci. Amin.
Acatistul Izvorului Tămăduirilor Născătoarei de Dumnezeu - Citeste

Icoana Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu este prăznuită în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii. Aflat într-o vizită mai lungă în România, pe 25 februarie 1958 Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei, a fost condus la Mănăstirea Ghighiu. Cu prilejul acestei vizite, episcopul a dăruit mănăstirii o icoană a Maicii Domnului, veche de peste patru sute de ani. În Patriarhia Antiohiei, această icoană a Maicii Domnului era cunoscută sub numele de Maica Domnului din Bhamdoun – Muntele Libanului. Nu se cunosc împrejurările în care icoana a ajuns din Liban la Mitropolitul Vasile Samaha. În sunet de clopote şi cântări duhovniceşti, icoana a fost purtată pe braţe de vlădicii Vasile şi Teoctist, urmaţi de toate vieţuitoarele chinoviei, şi aşezată cu mare cinste în paraclisul mănăstirii, unde s-a făcut şi întâia rugăciune de obşte înaintea preţiosului chip al Maicii Domnului. După ce au așezat icoana în paraclisul mănăstirii, Preasfinţitul Vasile Samaha s-a așezat în genunchi în fața acesteia, cerându-i Maicii Domnului iertare, crezând că a dorit să plece din Siria din pricina păcatelor săvârșite de către credincioșii de acolo. Cu greu s-a despărțit episcopul de icoana Maicii Domnului, plângând neîncetat. Ca semn de recunoștință pentru rugăciunile împlinite de Maica Domnului la icoană, multă vreme au stat înşirate numeroasele bijuterii care erau donate de credincioșii recunoscători și care au fost folosite pentru împodobirea icoanei. În anul 2008, icoana Maicii Domnului „Siriaca” a împlinit 50 de ani de când se află în Mănăstirea Ghighiu și cu această ocazie a fost restaurată și împodobită cu o ramă din aur, iar Maicii Domnului și Mântuitorului s-au aplicat aureole din aur cu perle și rubine naturale. Specialiștii au spus atunci că icoana datează din secolul al XVI-lea, este pictată pe lemn de santal și este de proveniență din Rusia. Cum a ajuns în Siria nu știm, se pare că Patriarhia Antiohiei avea legături strânse cu Rusia. Icoana este o reproducere a icoanei Maicii Domnului din Kazan. În şedinţa din 15 februarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.
Acatistul Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu - Citeste

Icoana Maicii Domnului Eleovrytissa (Izvorâtoarea de ulei) sau Dohiarissa de la Mănăstirea Vatoped este prăznuită în Vinerea din Săptămâna Luminată. Această icoană datează din secolul al XIV-lea și este amplasată în chelăria Mănăstirii Vatoped. Tradiția amintește de următoarea minune: Într-o vreme în care în mănăstire se împuținase uleiul, Cuviosul Ghenadie, chelarul mănăstirii, începuse să-l economisească, rânduindu-l doar pentru întrebuințarea sa la candelele bisericii. Bucătarul s-a plâns, însă, de aceasta egumenului, care i-a poruncit chelarului să împartă cu generozitate uleiul pentru folosul întregii obști, avându-și nădejdea în purtarea de grijă a Stăpânei Născătoarei de Dumnezeu. Când, într-una din zile, a intrat în chelărie, Cuviosul Ghenadie a văzut uleiul prelingându-se din vasul mai înainte golit, încât ajunsese să curgă până la ușa încăperii. De atunci, icoana răspândește o mireasmă deosebită. Icoana originală este de mici dimensiuni: 28 centimetri înălțime și 22 centimetri lățime. Un dreptcredincios mirean, având evlavie la această icoană, a ferecat-o cu o îmbrăcăminte din argint, astfel că icoana pare mai mare decât este de fapt. Spre aducere aminte de minunea cu uleiul, deasupra icoanei stă scris: „Înmulțirea uleiului”. Pentru că icoană a rămas în magazia mănăstirii, ea a fost numită și „Dohiarissa”, adică „cea din chelărie”.
Acatist la Icoana Maicii Domnului Izvoratoarea de untdelemn Eleovrytissa sau Dohiarissa de la Mănăstirea Vatoped - Citeste

Icoana Maicii Domnului Zhirovitskaya (Jirovitskaya) este prăznuită pe 20 mai. Este nefăcută de mână de om, aceasta a fost dăruită de Maica Domnului si îi ajută pe toti cei care se roagă cu credintă. Icoana a apărut în 1470 în orașul Jirovitsy din regiunea Grodno (Belarus). În pădurea care a aparținut nobilului lituanian ortodox Alexander Solton, păstorii au văzut o lumină neobișnuit de strălucitoare pătrunzând prin ramurile unui păr care stătea deasupra unui pârâu sub un munte. S-au apropiat și au văzut pe un copac o mică icoană a Maicii Domnului într-o strălucire si o lumină nemaivazută. Păstorii au luat icoana cu evlavie și i-au adus-o lui Alexander Solton, care nu a acordat prea multă importanță mesajului păstorilor, dar totuși a luat icoana și a încuiat-o într-un cufăr. A doua zi, mai multi oaspeții au venit la Salton, iar proprietarul a vrut să le arate descoperirea Sa. Spre surprinderea lui, nu a găsit icoana în cufăr, deși o văzuse cu puțin timp înainte. După ceva timp, ciobanii au găsit din nou icoana în același loc și din nou i-au dus-o lui Alexander Solton. De data aceasta, a adus mare laudă Maicii Domnului, a tratat icoana cu evlavie și a promis că va construi o biserică în cinstea Preasfintei Maicii Domnului pe locul apariției sfintei icoane. S-a construit o biserică în acel loc. În curând a apărut si o aşezare lângă biserica de lemn şi s-a format o parohie. În jurul anului 1520, biserica a ars complet, în ciuda eforturilor locuitorilor de a stinge focul și de a salva icoana. Toată lumea credea că icoana nu a supravietuit focului. Dar într-o zi, copiii unor țărani, întorși de la școală, au avut o viziune minunată: o Fecioară de o frumusețe extraordinară, într-o strălucire orbitoare, stătea pe o piatră lângă o biserică arsă, iar în mâinile ei era o icoană pe care toată lumea o socotea arsă. Copiii nu au îndrăznit să se apropie de ea, ci s-au grăbit să povestească rudelor și prietenilor despre viziune. Toată lumea a luat povestea viziunii ca pe o revelație divină și, împreună cu preotul, au plecat la munte. Pe piatră, alături de o lumânare aprinsă stătea icoana Maicii Domnului Jirovitskaya, care nu a fost deloc deteriorată de foc. Piatra pe care a fost găsită icoana a fost sfințită ca Sfântul Altar al bisericii, care se mai numește și Yavlenskaya. O vreme, icoana a fost pusă în casa preotului, iar piatra a fost împrejmuită. Intre timp s-a construit o biserică frumoasă din piatră si icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost transferată solemn la biserică. Ulterior, lângă mica biserică a apărut o mănăstire care în 1609 a fost capturată de uniați și a rămas în mâinile acestora până în 1839. În tot acest timp, Icoana Jirovitsky a Maicii Domnului s-a bucurat de venerarea atât a uniaților, cât și a catolicilor. În 1839, mănăstirea a fost retrocedată ortodocșilor și a devenit primul loc pentru restabilirea cultului ortodox în regiunea Rusiei de Vest. În timpul Marelui Război, teritoriul mănăstirii a fost cucerit de germani: în zidurile Bisericii Yavlenskaya era amplasat un depozit de muniții. Odată, în plină zi, ușile încuiate ale bisericii s-au deschis larg, iar pe verandă a ieșit o femeie, care în germană le-a spus naziștilor să iasă si să părăsească zidurile mănăstirii. Nemții au încercat să o alunge, dar ea nu s-a lăsat. Crezând că este o partizană, acestia au deschis focul, dar gloanțele nu i-au făcut niciun rău. După aceea, femeia s-a întors și a dispărut în clădirea bisericii. Germanii au organizat căutări spre a o găsi, dar nu au găsit pe nimeni în biserică. Deodată, unul dintre ofițeri a recunoscut chipul străinei în icoana din biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Apoi, au părăsit imediat mănăstirea.
În timpul Primului Război Mondial, Icoana Jirovitskaia a Maicii Domnului a fost transportată la Moscova, iar la începutul anilor 1920 a fost returnată mănăstirii. Acum se află în Catedrală în cinstea Adormirii Maicii Domnului a Mănăstirii Jirovitsky din Eparhia Minsk (Belarus) și este profund venerată si iubită de credinciosii din intreaga lume. Icoana este sculptată pe o piatră de 43 x 56 mm. Trebuie remarcat faptul că în Zhirovichi se află cele mai faimoase izvoare sfinte din Belarus. Unul dintre ele se află chiar sub altarul Catedralei Adormirea Maicii Domnului. Potrivit scrierilor vechi, în acel loc curgea un pârâu, țâșnind de sub rădăcinile unui păr sălbatic, pe care a fost descoperită icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În Viknya se află un alt izvor, la doi kilometri de mănăstire, izvoare sfințite în numele Sf. Ioan Botezătorul, si a Icoanelor făcătoare de minuni ale Maicii Domnului din Vladimir și Kazan, precum și un izvor cu apă de botez. În ciuda tuturor persecuțiilor pe care le-a îndurat Biserica în secolul al XX-lea, pelerinajul la marele altar al Mănăstirii Zhirovichi si la icoana Maicii Domnului, nu s-au oprit. În perioada sovietică, au încercat să umple cu pământ izvorul cu apă făcătoare de minuni care se află sub Catedrala Adormirii Maicii Domnului, dar apa a găsit o altă cale de ieșire, si izvorul a izbucnit cu putere bucurând oamenii si vindecându-i cu apa sa minunată. Majoritatea consemnărilor din cărțile mănăstirii mărturisesc vindecări miraculoase săvârșite de Maica Domnului prin rugăciuni în fața acestei minunate icoane, și chiar si a pietrei pe care a fost găsită icoana, lângă biserica arsă. S-a vindecat o femeie care era pe moarte la nașterea copilului său. Există dovezi ale vindecării unei fete tinere cu un defect congenital în cavitatea bucală: după rugăciunea ei la chipul miraculos al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ea a început să vorbească normal. O femeie pe nume Anna Gerchingova, fiind pe moarte fiind bolnavă de pneumonie, s-a vindecat când cei din jurul ei s-au rugat cu bolnava la chipul Maicii Domnului din Jirovichi. O fată pe nume Juliana, care suferea de amețeli și inconștiență constantă, a fost vindecată de această boală după ce s-a rugat în fața icoanei miraculoase. Un băiețel de 6 ani a fost readus la viață în timpul rugăciunii mamei sale. Multe vindecări trupesti si sufletesti, multe miracole au loc și astăzi. O locuitoare a satului Belaya, Anna Meleshko, care își pierduse puterea de a vorbi, s-a vindecat brusc după o rugăciune fierbinte în fața icoanei, după spovedanie și Sfânta Împărtășanie. O fată din satul Verboloty, parohia Zhirovichi, s-a vindecat de o boală oculară spălându-și ochii cu apă dintr-un izvor de la locul în care a apărut icoana.
Astăzi, la fel ca în urmă cu sute de ani, mii de credincioși vin la zidurile Mănăstirii Jirovici pentru a se închina în fața altarului în ziua comemorarii icoanei. În 1718, în filiala romană a unuia dintre ordinele monahale catolice, sub un strat de ipsos, a fost găsită o frescă, corespunzând exact chipului Icoanei Jirovici a Maicii Domnului. A fost restaurată și foarte curând au apărut primele dovezi ale miracolelor manifestate prin ea. Acest lucru i-a forțat pe reprezentanții Vaticanului să acorde atenție icoanei din satul Jirovichi: un colegiu de clerici a studiat în detaliu înregistrările minunilor sale. Pe baza acestor mărturii, icoana a fost recunoscută ca fiind miraculoasă. Fecioara Maria vindecă afecțiuni și slăbiciuni trupești, ne fereste de războaie, cataclisme, ne vindecă de boli cronice, de anomalii congenitale, ne protejează casele de incendiu.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de Liubeci este prăznuită pe 20 mai (7 mai pe stil vechi). Icoana făcătoare de minuni datează din sec. al XI-lea, în perioada în care creștinismul abia se afirma în Rusia. Conform unei istorisiri, în vechiul oraș Liubeci trăia familia un măcelar sărac. Văzând cum tatăl său taie vițeii, feciorul cel mai mare a luat într-o zi cuțitul și a ieșit să se joace cu fratele mai mic, din neatenție înjunghiindu-l mortal. De frică, băiatul s-a ascuns în cuptor, iar mama care nu știa nimic de cele întâmplate a aprins focul. Tocmai atunci s-a întors acasă și tatăl care văzând pe unul dintre fii zăcând mort, iar pe celălalt în cuptorul cuprins de flăcări, s-a aruncat disperat și înfuriat asupra nevestei și a omorât-o. Inconștient, a alergat pe malul Niprului și a văzut acolo o barcă în care a urcat. Barca a pornit purtată de valuri, iar măcelarul fiind istovit și plin de amar a adormit. În acel timp barca s-a întors către malul dinspre Liubeci al râului și de la lovitura de prundiș omul s-a trezit și a văzut Icoana Maicii Domnului. Simțind o mare ușurare sufletească, a luat icoana și a venit acasă, unde a găsit întreaga familie în viață.
Despre minunile săvârșite de icoana cu chipul Maicii Domnului de Liubeci vorbește ierarhul Dimitrie al Rostovului, descriind mulțimile de oameni care veneau la sfințenie pentru a primi ajutor și vindecare.

Icoana Maicii Domnului din Vladimi sau Vladimirskaia

Icoana Maicii Domnului din Vladimir sau Vladimirskaia este prăznuită pe 21 mai, 23 iunie si 26 august (dată stabilită în cinstea mutării icoanei de la Vladimir la Moscova). Această icoană a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca, din blatul de la masa la care Mântuitorul a mâncat împreună cu Pururea Fecioara Maria și Dreptul Iosif. Maica Domnului, văzând icoana, a exclamat: „Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Harul Fiului meu și al meu va fi cu această icoană."
În anul 1131, Patriarhul Constantinopolului, Luca Hrisoverga, a dăruit această icoană Marelui Cneaz Gheorghe Vladimirovici al Kievului, numit și Yuri Dolgoruki (15 aprilie), care a așezat-o inițial în Mănăstirea Devici din Vîșgorod (Ucraina), vechiul oraș al Sfintei Olga, împărăteasa Rusiei și cea întocmai cu Apostolii. Fiul lui Gheorghe Dolgoruki, Sfântul Andrei Bogoliubsky, a adus icoana în orașul Vladimir în 1155 și a așezat-o în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” pe care o ctitorise. Din acest moment, icoana a primit numele de „icoana Maicii Domnului din Vladimir”. În 1395, în timpul invaziei lui Tamerlan, icoana a fost luată din Vladimir și dusă în noua capitală, Moscova. Astfel, binecuvântarea Maicii Domnului a stabilit legăturile spirituale ale Bizanțului cu Rusia prin Kiev, Vladimir și Moscova. În anul 1395, temutul han Tamerlan („Timur cel Șchiop”) a ajuns până la hotarul Riazan, cucerind orașul Eleț și, avansând către Moscova, s-a apropiat de malurile râului Don. Marele Cneaz Vasile Dimitrievici a mers cu o armată la Kolomna și i-a oprit pe malurile râului Oka. El s-a rugat la Sfinții Ierarhi ai Moscovei și Sfântului Serghie pentru eliberarea patriei, și a scris Mitropolitului Ciprian al Moscovei (16 septembrie), rugându-l ca în postul Adormirii Maicii Domnului, care era în curs, să fie înălțate rugăciuni stăruitoare pentru milă și pocăință. Preoții au fost trimiși la Vladimir, unde era vestita icoană făcătoare de minuni. După ce au săvârșit Sfânta Liturghie și Paraclisul Adormirii Maicii Domnului, preoții au luat icoana și au adus-o la Moscova. De-a lungul drumului, pe ambele părți, nenumărați oameni se rugau în genunchi: „O, Maica lui Dumnezeu, salvează pământul Rusiei!”. În timpul în care oamenii din Moscova au întâmpinat icoana Maicii Domnului din Vladimir pe câmpul Kucikov, Tamerlan dormea în cortul său. Dintr-odată, el a văzut în vis un munte mare, în vârful căruia se aflau Sfinții Ierarhi cu toiege de aur, venind spre el. Deasupra lor, într-o aureolă strălucitoare, era o femeie impunătoare. Ea i-a poruncit să părăsească pământurile Rusiei. Trezit de spaimă, Tamerlan a întrebat despre sensul viziunii. Tălmacii au răspuns că doamna strălucitoare e Maica Domnului, marea protectoare a creștinilor. Atunci Tamerlan a dat ordin trupelor sale să se retragă. În amintirea acestei eliberări minunate a pământului Rusiei de Tamerlan, au construit Mănăstirea Întâmpinării, pe câmpia Kucikov, unde a avut loc întâmpinarea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir. Pe 26 august, întreaga Rusie sărbătorește întâmpinarea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir. Evenimente foarte importante în istoria Bisericii Ruse au avut loc înaintea icoanei Maicii Domnului din Vladimir: alegerea și înscăunarea Sfântului Iona, susținătorul Autocefaliei Bisericii Ruse (1448), și a Sfântului Iov, primul Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii (1589), și a Preafericitului Patriarh, Sfântul Tihon (1917). Și înscăunarea Preafericitului Pimen, Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii, a avut loc într-o zi de sărbătoare a icoanei Maicii Domnului din Vladimir, pe 21 mai 1971.
Rugăciune către icoana Maicii Domnului din Vladimir (Vladimirskaia) - Citeste

Icoana Maicii Domnului din Niceea (Nicene) este prăznuită pe 28 mai. În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită cu mâinile întinse la rugăciune, având în dreptul pântecelui o biserică. În biserică, pe Masa Sfântului Altar se află un potir în care este Pruncul Hristos. În colțul din stânga sus este zugrăvit Duhul Sfânt în chip de porumbel, coborând asupra Maicii Domnului. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni în anul 304. În timp ce orașul Niceea (astăzi Iznik – oraș din nord-vestul Turciei) a fost asediat de către armata lui Amir.
Un bărbat care se numea Constantin a necinstit icoana Maicii Domnului. Acesta a aruncat cu o piatră în icoana Fecioarei, după care a călcat-o în picioare. În noaptea ce a urmat, Maica Domnului i s-a arătat în vis profanatorului icoanei Sale și i-a spus: „Mi-ai adus o mare insultă! Această faptă a ta îți este spre pierzare”. Dar cuvintele Născătoarei de Dumnezeu nu l-au determinat pe Constantin să se pocăiască. Pedeapsa lui a venit repede. Într-una din zile, pe când orașul era atacat, în timpul luptei, Constantin a fost lovit pe neașteptate în cap de o piatră care l-a doborât, ucigându-l pe loc. Istorisirea despre moartea acestui om, la scurt timp după ce lovise icoana Maicii Domnului din Niceea, a fost menționată chiar și de către Sfinții Părinți prezenți la Primul Sinod Ecumenic (325), care au stabilit să se cânte înaintea icoanei imnul: „Pântecele Tău a devenit Masa Sfântului Altar, prin lucrarea Sfântului Duh…”. În unele copii ale icoanei este zugrăvit chiar Mântuitorul Hristos, trimițând Duhul Sfânt asupra Fecioarei Maria.

Icoana Maicii Domnului din Peć este prăznuită a doua zi după Înălțărea Domnului. Icoana a fost pictată de apostolul și evanghelistul Luca în Ghetsimani, la mormântul Sfintei Fecioare, în anul 48 si se află în Biserica Mănăstirii Patriarhiei din Peć (Serbia), pe un tron de aur în partea dreaptă a catapetesmei. Icoana este împânzită cu filigran de argint și aur, ies în evidență coroanele extrem de bogat decorate de pe capetele Domnului și ale Fecioarei. Această capodopera de artă aplicată este opera aurarilor din Pec din secolul al XVIII-lea. Pe lateralele icoanei sunt înfățișați cei 12 Apostoli, iar dedesupt sunt pictați 4 mari mucenici. Împăratul Leon cel Înțelept va transfera această icoană de la Ierusalim la Constantinopol în anul 460 și o va așeza în Biserica cu hramul Maicii Domnului. De acolo va fi trimisă la Herson de către prințul rus Vladimir. Apoi, a fost transferată la Veliky Novgorod, unde va rămâne ceva timp, de unde se va întoarce la Ierusalim. Sfântul Sava primeste în dar această icoană de la Patriarhul Constantinopolului la Niceea în timpul sfințirii sale ca Arhiepiscop al Serbiei si o duce în Serbia, în sediul arhiepiscopiei - mănăstirea Žiču, care se afla atunci la granița țării si prin voia Sfântului Sava, urmașii săi vor transfera arhiepiscopia la Peć - pentru aceasta a fost numită Fecioara din Peć, iar oamenii o numesc și Krasnica Peć pentru caritate, din cauza frumuseții ei grațioase. Mitropolitului Mihail de Belgrad, în 1894, i-a fost dedicat acestei icoane un Acatist deosebit. Versetele Acatistului se încheie cu cuvintele: "Bucură-te, ocrotitoarea si mântuitoarea neamului sârbesc, purtătoare de cruce!" În 1936, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Peć a stat câteva luni la Belgrad, în Biserica Mijlocirii Sfintei Fecioare Maria. Apoi, în amintirea șederii sale, a fost făcută o copie fidelă și donată acestei biserici, în fața căreia se recită Acatistul în fiecare vineri. Această icoană miraculoasă a salvat orașul Peć, si nu numai, de holeră. oamenii credinciosi au primit vindecare și mângâiere duhovnicească, surzii au primit auzul, muții au vorbit, șchiopii au umblat. Timp de secole a păzit cu fidelitate Patriarhia din Peć, ajutorul ei a fost resimțit în special în perioada sclaviei turcești. A fost o consolatoare în timpul sclaviei, un doctor în boală, o încurajare în suferință și moarte. Turcii au arătat și ei un mare respect față de icoană. Albanezii și-au adus bolnavii la Maica Domnului pentru vindecare fizică și spirituală. In timpul pandemiei de coronavirus, icoana Maicii Domnului din Peć a fost scoasă de pe tronul în care este asezată și a fost dusă la intrare, deasupra pereților exteriori ai anticului sanctuar al Patriarhiei din Peć; Maicile au cântat rugăciunii compuse de patriarhul român Daniel. A fost prima dată în ultimii 40 de ani când icoana a fost purtată într-o procesiune în afara zidurilor exterioare ale mănăstirii. Cu acea ocazie, s-a stropit cu apă de Bobotează în timp ce s-a cântat Acatistul Sfintei Fecioare din Peć.
Troparul, glasul 4: Astăzi, Preasfânta Patriarhie a Serbiei sărbătorește cu bucurie, primind ca o rază de soare icoana ta făcătoare de minuni, Doamnă. Acum apropiindu-ne de ea și rugându-ne, strigăm către Tine astfel: O, Atotmilostivă și Atotputernică Doamnă, Născătoare de Dumnezeu, ascultă rugăciunile noastre, dă-ne belșug în orice har al lui Dumnezeu.

Icoana Maicii Domnului „Igorevskaia” este prăznuită pe 5 iunie. Numele acestei icoane a Maicii Domnului provine de la Marele Cneaz al Kievului, Igor Olegovici, mult-pătimitorul, care a fost martirizat în fața icoanei pe 19 septembrie 1147. Cneazul Igor Olegovici a fost una dintre victimele luptei pentru tron din Rusia. El a fost întemnițat de Marele Cneaz Iziaslav II Mstislavici în Mănăstirea Pereiaslavl - a Sfântului Ioan. Departe de idolii acestei lumi, și grav bolnav, el a început să se pocăiască de păcatele sale și a cerut permisiunea de a fi tuns în monahism. Pe 5 ianuarie 1147 a fost tuns în monahism de către Episcopul Eftimie de Pereiaslavl, primind numele Gabriel. La scurt timp după tunderea în monahism el s-a însănătoșit și s-a transferat la Mănăstirea Theodorov din Kiev, unde a devenit schimonah. Departe de jocurile politice, Igor s-a dedicat în întregime nevoințelor monahale. Cu toate acestea, noii conducători de la Kiev se gandeau la uciderea călugărului, de teama ca să nu revendice Cnezatul. În ziua de 19 septembrie 1147, Marele Cneaz Igor a fost ucis în momentul în care se ruga înaintea unei icoane a Maicii Domnului în timpul Sfintei Liturghii. Cu binecuvântarea Mitropolitului Clement Smoliatic, egumenul Anania al Mănăstirii Theodorov a îngropat trupul mult-pătimitorului Igor în biserica Mănăstirii Simonov din Kiev. La data de 05 iunie 1150, sfintele moaște ale Sfântului Igor au fost mutate în mod solemn la Cernigov - regiunea sa natală, unde au fost așezate într-o raclă, în Catedrala Hristos Mântuitorul. Icoana înaintea căreia s-a rugat Sfântul Igor înainte de martiriul său a primit numele „Igorevskaia” și a fost mutată în Catedrala Sfântul Ioan, a Lavrei Pecerska din Kiev, unde a rămas până la începutul secolului XX. Icoana Maicii Domnului „Igorevskaia” este o variantă restrânsă a icoanei Maicii Domnului din Vladimir, înfățișând doar partea superioară a icoanei „Vladimirskaia”. Această variantă reflectă o practică străveche a copierii icoanelor făcătoare de minuni (copia era făcută în mărime mai mică și cu mai puține detalii). Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (a Sfântului Igor) a circulat prin intermediul a mai multe copii, chiar înainte de a fi foarte cunoscută icoana Maicii Domnului din Vladimir. La fel ca și celelalte icoane de tip „Eleousa” (Milostiva), atenția se concentrează pe chipurile Maicii și a Pruncului. În timpul ocupației Kievului, în 1941, icoana a dispărut, dar amintirea și cinstirea ei s-au păstrat.

Icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” este prăznuită pe 6 iunie. Numele acestei icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu provine de la Mitropolitul Pimen al Moscovei și al Întregii Rusii (1385-1390), care a adus icoana din Constantinopol la Moscova. Nu se știe exact anul în care icoana „Pimenovskaia” a ajuns la Moscova, dar cronicile consemnează că Mitropolitul Pimen a călătorit la Constantinopol de trei ori: 1380-1381, 1385 și 1390. În timpul ultimei sale călătorii, Mitropolitul moare în apropiere de Constantinopol. Această icoană a Maicii Domnului este foarte iubită și numeroase copii ale sale sunt răspândite în Rusia. Icoana „Pimenovskaia” a început să izvorască mir bine înmiresmat atunci când a fost dusă în casa negustorului Titrumov. Prin ungerea cu mirul curs din icoană s-au vindecat mai apoi mulți bolnavi. Obiceiul de a duce icoanele făcătoare de minuni în casele celor neputincioși era foarte răspândit în Rusia. Pentru multă vreme, icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” a fost așezată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin (Moscova), însă a fost mutată în urma unui incendiu în Catedrala Bunei Vestiri din Kremlin. Cu această ocazie, pe spatele icoanei a fost zugrăvită icoana Bunei Vestiri. În anul 1918, icoana a fost transferată la Comisia pentru conservare și restaurare a monumentelor de artă veche. După restaurare, icoana a fost dusă la Muzeul Național de Istorie. În anul 1930, icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” a fost mutată la Galeria Tretiakov, unde se află și astăzi. Icoana „Pimenovskaia” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”), înfățișând-o pe Maica Domnului ținându-L pe Pruncul Hristos pe brațul stâng și arătând spre El cu mâna dreaptă, ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici și denumirea de „Îndrumătoarea”). Pruncul Hristos ține în mâna stângă un rotulus (sul) de culoare roșie, ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvântează. Pe spatele icoanei este zugrăvită icoana tradițională a Bunei Vestiri.
Rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului „Pimenovskaia” - Citeste

Icoana Maicii Domnului „Axion Estin” („Karyotissa”) este pomenită în ziua de 11 iunie, când se comemorează minunea apariţiei Arhanghelului Gavriil, cu completarea rugăciunii „Ceea ce eşti mai cinstită…”. In apropiere de Kareia, pe moșia Sfintei Mănăstiri Pantocrator, este o vale mare, care are diferite chilii. Într-una dintre aceste chilii, închinată Adormirii Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, în anul 982 locuia un ieromonah bătrân și virtuos, împreună cu un ucenic. Deoarece nu era obiceiul ca în fiecare Duminică să se facă priveghere în biserica Protaton, într-o Sâmbătă seara, voind bătrânul să meargă la o priveghere, îi spune ucenicului său: – „Fiule, eu voi merge la priveghere, după obicei, iar tu rămâi la chilie și citește-ți după putere, pravila ta." Și astfel a plecat. Dar încă nu se înserase că, iată, bate cineva la ușa chiliei. Atunci fratele a mers în grabă și, deschizând ușa, vede un monah străin care, intrând, a rămas în chilie în acea noapte. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi Slujba. Când au ajuns la Cântarea a IX-a de la Canon, monahul chiliei a cântat numai „Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii…” până la sfârșit, adică obișnuita și vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de canoane. Însă acel monah străin, făcând un alt început al cântării, a cântat astfel: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru”. Apoi a cântat și „Ceea ce ești mai cinstită” până la sfârșit. Auzind acestea, monahul-gazdă s-a minunat și alergând a aflat o lespede de piatră și i-a adus-o străinul care a scris pe ea cu degetul său cântarea mai sus-zisă: „Cuvine-se cu adevărat”. Și, – o, minune! – atât de adânc s-au întipărit literele în lespedea cea tare, de parcă ar fi fost scrise pe lut moale. Apoi îi spune fratelui: „De astăzi înainte astfel să cântați și voi, și toți ortodocșii" si s-a făcut nevăzut. Acela a fost îngerul Domnului, trimis ca să ne descopere această cântare îngerească a Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă. Dar, mai degrabă, a fost Arhanghelul Gavriil, așa cum s-a spus la început. După ce starețul a venit de la priveghere și a intrat în chilie, ucenicul său a început să cânte „Cuvine-se cu adevărat”, așa cum îi poruncise Îngerul, după care i-a arătat starețului și lespedea de piatră cu versurile cântării încrustate în ea de către Înger. Starețul, auzind și văzând acestea, a rămas uimit de acest lucru minunat. Această cântare îngerească s-a răspândit în toată lumea. Iar sfânta icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care se afla în biserica acelei Chilii, unde a avut loc minunea, a fost adusă de către Părinții Sfântului Munte în Biserica Protaton. Și în ea se află până astăzi așezată deasupra Tronului de sus, înlăuntrul Sfântului Altar, deoarece înaintea acestei icoane s-a cântat mai întâi de către înger această cântare. Acea Chilie a primit numele de „Axion estin”. Și valea în care se află acea Chilie se numește de către toți până astăzi „Adin” (a se cânta așa), pentru că aici s-a cântat mai întâi această cântare îngerească a Maicii lui Dumnezeu cuviincioasă.

Icoana Maicii Domnului Voithia sau Grabnic-Ajutătoarea din Chios

Icoana Maicii Domnului Voithia (Grabnic-Ajutătoarea) din Chios, este prăznuită pe 13 iunie.
Icoana Maicii Domnului Voithia din Chios se află în Mănăstirea Voithia cititorită de Sfântul Cuvios Antim. Cuviosul a primit icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnuluisa de mic copil de la mama sa. Minunile săvârșite de această icoană atrăgeau o mulțime de credincioși, care se grăbeau să alerge la chilia sa pentru a cere ajutor.

Icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia” din Moscova, este prăznuită pe 18 iunie, odată cu icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia”. În anul 1771, Moscova a fost cuprinsă de ciumă. Văzând că regiunea în care se afla icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia” nu a fost atinsă de epidemie, locuitorii Moscovei au cerut să se aducă în procesiune icoana Maicii Domnului, ca toți cei bolnavi să se poată ruga înaintea ei. Astfel, prin credință, mulți dintre cei ce s-au rugat înaintea icoanei s-au vindecat în mod minunat. Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, numită „Bogolubskaia”, din Moscova, a fost zugrăvită la începutul secolului al XVIII-lea, și așezată deasupra uneia dintre porțile de intrare de la Kremlin. Icoana era coborâtă în ziua prăznuirii și așezată într-un baldachin, pentru ca locuitorii să se poată închina Maicii Domnului. După trei zile, icoana era urcată înapoi deasupra porții, unde rămânea până pe data de 18 iunie anul următor. Între anii 1880 și 1927 icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia” din Moscova a fost așezată în Capela Bogoliubsk. Această capelă a fost zidită în cinstea icoanei Maicii Domnului. În anul 1928, capela a fost dărâmată. În această icoană apar zugrăviți rugându-se înaintea Maicii Domnului Sfinții Ierarhi Petru, Alexie, Iona și Filip, Mitropoliții Moscovei, Sfântul Vasile și Maxim, Sfânta Parascheva, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Apostol Petru, Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Simeon, ruda Domnului și Sfânta Evdochia.

Icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia” din Zimarovo sau „Bogolubskaia-Zimarovskaia”, după numele regiunii în care s-a arătat făcătoare de minuni si este pomenită pe 18 iunie, odată cu icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia”. Icoana este o copie a icoanei Maicii Domnului „Bogolubskaia”, una dintre cele mai vechi icoane făcătoare de minuni din Rusia. Conform tradiției icoana „Bogolubskaia” din Zimarovo era așezată deasupra porții de intrare în cetate. În timpul invaziei tătarilor din secolul al XIII-lea, icoana a fost dată jos și ruptă în două, după care a fost aruncată în tufișuri. Icoana a fost găsită mai apoi în tufișurile de lângă cetate, cu cele două părți ale ei lipite în mod minunat. Ca dovadă a minunii petrecute, o jumătate din acesta a rămas ușor mai mare decât celălaltă. După ce a fost descoperită, icoana a fost așezată în Biserica Buna Vestire (deoarece icoana a fost găsită în ziua Bunei Vestiri). Nu se cunosc împrejurările în care icoana a ajuns să fie depozitată în podul casei unui gospodar din Zimarovo, pe nume Lopuchin. S-a consemnat că în anul 1771 un bolnav din Moscova a venit direct la casa gospodarului din Zimarovo cerându-i să-l lase să se închine înaintea icoanei Maicii Domnului „Bogolubskaia”. Proprietarul a fost mirat, deoarece știa că în camerele sale nu are o astfel de icoană. Bolnavul a insistat să caute această icoană în casa lui, deoarece Însăși Maica Domnului i se arătase în vis și îl călăuzise acolo. După o căutare îndelungată, proprietarul a găsit în pod o icoană a Maicii Domnului. Arătând icoana bolnavului, acesta a recunoscut îndată icoana din visul său. El a curățat icoana de praf, după care a început să se roage înaintea ei. Îndată ce și-a terminat rugăciunea, bolnavul a constatat că s-a vindecat. Vestea acestei minuni s-a răspândit în tot ținutul, chiar până la Moscova. Locuitorii din Moscova au adus icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia” din Zimarovo în procesiune în anul 1771, atunci când orașul era cuprins de ciumă, pentru a vindeca pe cei bolnavi. După ce epidemia a dispărut, icoana s-a întors înapoi în Zimarovo.

Icoana Maicii Domnului „La izvor" - Pihtitskaia, sărbătorită pe 18 iunie. Sunt si copii după icoana originală la care se ruga Sf. Ioan de Krosnardt la Mănăstirea ortodoxă rusă Adormirii Maicii Domnului din Pukhtitsa, Estonia (astăzi). Vesmintele Maicii Domnului sunt pictate cu albastru, iar Maica Domnului are bratele deschise în rugăciune. Este o icoană grabnică ajutătoare celor bolnavi, cu rugăciuni la Maica Domnului. Ea ne ascultă si ne vindecă orice boală! Ce este cu neputintă la om este cu putintă la Dumnezeu si Maica Domnului! Icoana este strâns legată de numele marelui păstor al ortodoxiei, Sfântul Ioan de Kronstadt, preot și teolog al Bisericii Ortodoxe din Rusia, care spre sfârșitul vieții, a fost greu încercat de boală, dar a îndurat suferința cu blândețe, răbdare și rugăciuni de mulțumire. Cunoscându-și dinainte ceasul morții, a adormit în Domnul la 20 decembrie 1908, cinstit de întregul popor rus. Părintele Ioan de Kronstadt a fost izvor al trezviei duhovnicești a poporului rus. El a arătat ce trebuie să fie preotul ortodox: iconom al milostivirii dumnezeiești printre oameni. S-a străduit să ducă prezența plină de lumină și de viață făcătoare a Iubitorului de oameni în cartierele cele mai sărace și rău famate. Intra în case, lua copiii în brațe și schimba inimile părinților prin cuvintele sale pline de o nemaivăzută dragoste și dulceață. Îngrijea bolnavii, prefăcând „patul lor de suferință în pat de bucurie prin mângâierea care vine din credință”. În 1894, de ziua Arhanghelilor Mihail si Gavriil, călugărițele mănăstirii i-au dăruit părintelui Ioan o icoană care înfățișa apariția Maicii Domnului la izvorul din Pukhtitsa. Părintele Ioan iubea foarte mult această icoană, s-a rugat în fața ei, și a lăsat-o moștenire unui cuplu de la Sankt Petersburg, care, înainte de moartea lor, a dat-o călugăriței Virsavia, fostă locuitoare a mănăstirii Ioannovsky din Sankt Petersburg (mănăstirea fiind închisă în acea vreme). În 1946, de Sf. Pasti, călugaritei i-a apărut Maica Domnului în vis si i-a poruncit să ducă icoana înapoi la Mănăstirea Pukhtitsa, si acest lucru s-a întâmplat pe 18 iunie, ziua sărbătoririi Icoanei Maicii domnului „Bogolubskaia”. În zilele noastre, Icoana făcătoare de minuni se află pe culoarul principal al Bisericii Adormirea Maicii Domnului a Mănăstirii. Este un dar pentru orice casă spre ocrotirea familiei de boală, si mai ales de ziua ei, dăruieste sănătate oamenilor bolnavi!

Icoana Maicii Domnului din Modena Kosinskaya este prăznuită pe 20 iunie. In 1717, icoana a fost adusă de contele B.P. Sheremetev, din orașul italian Modena si dăruită împăratului Petru I care a donat-o Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Kosino (lângă Moscova). Icoana miraculoasă este denumită și Kosinskaya după numele locului său de reședință. Aparține tipului „Îndrumătoarea” (Hodighitria). Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este pictată în picioare cu Pruncul Hristos pe mâna stângă și arată spre El, ca o călăuză spre Dumnezeu. Mântuitorul are privirea îndreptată către oameni si binecuvântează cu mâna dreaptă, iar în mâna stânga ține un sul. Icoana a devenit faimoasă pentru numeroase vindecări și semne binecuvântate pentru cei care se roagă Maicii Domnului. In 1808, o fată care nu putea să meargă din cauza durerilor severe la picioare a fost vindecată. Maica Domnului i s-a arătat în vis și i-a spus să se roage în fața icoanei ei din Kosino și să se scalde în Lacul Sfânt. Făcând acest lucru, fata și-a revenit. In 1848, oamenii din localitățile vecine satului Kosino, localități unde holera făcea ravagii, au luat icoana miraculoasă de la Modena pentru slujbe si rugăciuni, după care teribila boală a încetat complet. În 1940, Icoana Maicii Domnului Kosinskaya a fost confiscată și transferată la Muzeul Religiei și Ateismului, apoi la Muzeul de Artă Veche Rusă numit după Sf. Andrei Rublev, situat pe teritoriul Mănăstirii Androniev, în Moscova. În 1976, icoana a fost restaurată, după care a fost în expoziția Muzeului timp de 3 ani, păstrată cu grijă si atenție până la revenirea în biserica din Kosino-Kosinsky. A doua găsire a icoanei a avut loc în 2 iulie 1991, când, cu binecuvântarea Preasfințitului Patriarh Alexie al II-lea al Moscovei și al întregii Rusii, icoana miraculoasă a fost transferată solemn din depozitele Muzeului în noua Catedrala a Mântuitorului - Icoana Nefăcută de Mâini, unde a fost sfințită. Apoi a avut loc un transfer solemn al icoanei, cu o procesiune, în parohia Kosino. În fiecare an, pe 3 iulie, în Kosino, se face o procesiune la Lacul Sfânt, apa este binecuvântată de pe o barcă, iar apoi credincioșii sunt scufundați în apele lacului. Apa Lacului Sfânt are efect curativ, are proprietăți fizice și chimice deosebite, datorită temperaturii scăzute și biocenozei speciale. Nămolul contine iod, argint, brom. Pe 2 decembrie 1999, o capelă de binecuvântare a apei, construită lângă Biserica Adormirea Maicii Domnului, a fost sfințită în numele Sfântului Filaret, Mitropolitul Moscovei. Lângă intrare, în 2007, a fost construită o capelă a Sfinților Noi Mucenici - asceții bisericilor Kosino, Eugene (Vasiliev), Alexy (Smirnov), Ioan (Smirnov), Nikolai Gusev.

Icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” sau „Vladimir-Zaonikievskaya” (datorită asemănării cu icoana Maicii Domnului din Vladimir) si este prăznuită pe 23 iunie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu își are denumirea de la Mănăstirea Zaonikievskaya, întemeiată de călugărul Iosif Zaonikievsky. Monahul Iosif a fost un țăran evlavios (Ilarion) din regiunea Vologda, care suferea de o boală a ochilor. După rugăciuni neîncetate către Maica Domnului și Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, Ilarion a avut o vedenie în care Sfinții Cosma și Damian l-au călăuzit spre pădure, promițându-i vindecarea. Pe 23 iunie 1588, ajungând la locul mlăștinos indicat de Sfinții Doctori Cosma și Damian, Ilarion a văzut deodată o lumină neobișnuită ieșind dintr-o icoană a Maicii Domnului. Atingând icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, bolnavul a primit vindecare. În cinstea minunii săvârșite, el a construit în acel loc un mic paraclis în care a așezat icoana Maicii Domnului de la care primise vindecare. Imediat după aceasta, Ilarion s-a stabilit lângă paraclis, primind voturile monahale cu numele de Iosif. Icoana Maicii Domnului „Zaonikievskaya” a continuat să săvârșească minuni. Ulterior, cu binecuvântarea Sfântului Antonie, Episcopul de Vologda, numărul călugărilor adunați în jurul icoanei a crescut, întemeindu-se astfel Mănăstirea Zaonikievskaya. Monahul Iosif a fost ales egumen al mănăstirii proaspăt înființate. Primind cu umilință sarcina ce i-a fost dată, Iosif a dus o viață ascetică, luând totodată și nebunia pentru Hristos. Sfântul Iosif a murit în ziua de 21 septembrie 1612, la vârsta de 83 de ani și a fost înmormântat în mănăstirea pe care o ctitorise. El este prăznuit pe 23 iunie (în ziua prăznuirii icoanei Maicii Domnului „Zaonikievskaya”) și pe 21 septembrie (ziua adormirii sale în Domnul).

Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț - Lidianca

Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț (sau „Lidianca”, pentru că este considerată o copie perfectă a icoanei din Lida) este prăznuită pe 26 iunie, în aceeași zi cu icoana Maicii Domnului din Lida si pe 9 iulie. Această icoană este considerată cea mai veche și mai frumoasă icoană din România, și cunoscută în toată lumea ca făcătoare de minuni. Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din România. Ea a fost comandată de către Sfântul Gherman în anul 665, fiind copie a icoanei Maicii Domnului ce se afla în Lida, din anul 35. Pe spatele icoanei este zugrăvit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care s-a născut în Lida. Sfântul Gherman a adus icoana cu el în Constantinopol atunci când a devenit patriarh, și a oferit-o Mănăstirii Heleopatra. La începutul persecuției iconoclaste a împăratului Leon al III-lea, în anul 714, icoana Maicii Domnului a fost ascunsă, iar în anul 716 a fost trimisă în secret de către Sfântul Gherman la Roma, Papei Grigorie al III-lea. Icoana Maicii Domnului a fost așezată timp de 106 ani în Basilica „Sfântul Petru” din Roma. După învingerea iconoclaștilor, Papa Serghie al II-lea a readus icoana în Constantinopol. Icoana a fost întâmpinată la intrarea în Constantinopol de Sfânta Împărăteasă Teodora, însoțită de Sfântul Metodie, Patriarhul Constantinopolului și popor mult din Imperiul Bizantin. Apoi, icoana a fost reașezată în Mănăstirea Heleopatra În jurul anului 1400, împăratul Manuel al II-lea Paleologul a trimis trei icoane în semn de recunoștință a Imperiului Bizantin, față de Voievodatul din Moldova - în Mănăstirea Bistrița, Neamț; în Mănăstirea Agapia; în Biserica Sfântul Gheorghe din Suceava până în anul 1415, apoi a fost dusă și așezată în Mănăstirea Neamț, unde a și rămas. În timpul unei invazii a Imperiului Otoman, icoana a fost îngropată din iunie 1821, până în octombrie 1822, împreună cu alte obiecte de valoare, într-o poiană tainică de pe Muntele Rusu, pentru a fi protejată. Astăzi, pe locul în care a fost îngropată icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află Schitul Icoana Veche. Între anii 1844-1845, icoana a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase. Unul dintre principii moldoveni a oferit o copie a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț unui moșier rus, pe nume Certkov. Descendenții lui Certkov au așezat icoana în biserica din sat în anul 1846. Pe spatele icoanei se află o inscripție în care se spune că icoana este o copie fidelă a icoanei trimise din Constantinopol, de către împăratul Manuel Paleologul. Prin călăuzirea Maicii Domnului, Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi (15 noiembrie) a povățuit mulți asceți în Rusia și, mai apoi, în România.
Rugăciune înaintea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț - Citeste

Icoana Maicii Domnului din Tihvin este prăznuită pe 26 iunie. Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. În secolul al V-lea, icoana a fost mutată din Ierusalim la Constantinopol și a fost așezată în biserica Vlaherne, ce a fost zidită special pentru a adăposti această sfântă icoană. În anul 1383, cu 70 de ani înainte de căderea Constantinopolului în mâinile turcilor, icoana a dispărut din biserica Vlaherne. Ea a fost zărită de niște pescari deasupra apei Lacului Ladoga, de lângă Novgorod, înconjurată de o lumină orbitoare. După un timp, icoana s-a făcut nevăzută, arătându-se în satul Motceniți, ce se afla pe malul râului Tihvin, apoi în pădurea din apropierea orașului Tihvin. În această pădure s-a ridicat o biserică din lemn, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, în care a fost așezată icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aici, icoana a rămas în mod minunat nevătămată în urma mai multor incendii. În secolul al XVI-lea, prin truda Marelui Cneaz Vasile Ivanovici, a fost construită o biserică din piatră pe locul vechii biserici de lemn. În anul 1560, din porunca țarului Ivan cel Groaznic, în jurul bisericii s-a format o mănăstire de călugări, ce era înconjurată de un zid de piatră. În perioada 1613-1614, armata suedeză care asediase Novgorodul a avut mai multe tentative de a distruge mănăstirea. Nenumăratele rugăciuni rostite înaintea icoanei Maicii Domnului au dus la cruțarea sfântului lăcaș. Când călugării au fost anunțați că armata suedeză se apropie, ei au decis să fugă cu tot cu icoană. Mergând să ia icoana, aceștia au constatat că nu o pot scoate din iconostas. Văzând aceasta ca pe un semn din partea Maicii Domnului, călugării s-au hotărât să nu mai părăsească mănăstirea, rugându-se Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să le apere vatra duhovnicească. Spre uimirea lor, o armată mare din Moscova a venit și a apărat mănăstirea. Când suedezii au văzut armata rusă s-au spăimântat și s-au retras. Vestea acestei minuni s-a răspândit imediat, iar emisari din partea Țarului au venit și au vizitat mănăstirea. Însoțiți de o copie a icoanei făcătoare de minuni, ei au mers spre satul Stolbovo, la 33 de mile de Tihvin, unde au încheiat un tratat de pace cu suedezii, pe 10 februarie 1617. După aceea, copia icoanei a fost luată la Moscova și așezată în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin. Ulterior, aceeași icoană a fost mutată în Catedrala „Sfânta Sofia” din Novgorod, la cererea credincioșilor din oraș, care au fost atacați de suedezi. Încă odată, prin mijlocirea Maicii Domnului, orașul a fost salvat. De-a lungul secolelor, vestea despre minunile săvârșite de icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a răspândit în tot ținutul. Copii ale icoanei făcătoare de minuni au fost așezate în bisericile din toată Rusia. Unele dintre aceste copii s-au dovedit și ele făcătoare de minuni și a devenit o obișnuință din partea credincioșilor ca să se roage înaintea sfintei icoane pentru ajutor în necazuri. La Mănăstirea Tihvin s-a ajuns la numărul de 24 de procesiuni în fiecare an cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Icoana a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint aurit, care lăsa să se vadă doar fețele și mâinile Maicii Domnului și ale Pruncului Hristos. Mulți dintre credincioșii care erau ajutați de Maica Domnului au dorit să-și arate recunoștința pentru ajutorul primit, astfel că au decorat îmbrăcămintea de argint cu numeroase pietre prețioase. Cea mai mare minune este că icoana a fost ferită de distrugere sau vânzare după Revoluția rusă, care a fost precedată de o persecuție de 74 de ani a Bisericii. În jurul anului 1920, guvernul comunist a confiscat toate odoarele Bisericii Ortodoxe din Rusia, considerându-le „proprietatea poporului”. Multe dintre aceste obiecte sacre au fost distruse și vândute cu scopul de a face rost de bani pentru hrana poporului din Rusia și Ucraina, care era afectat de foamete. În timpul ocupației germane din al doilea Război Mondial, naziștii au scos icoana din Mănăstirea Tihvin și au așezat-o în catedrala „Sfânta Treime” din Pskov. După doi ani, icoana ajunge la Riga, în Letonia. Când orașul a fost evacuat, Episcopul Ioan de Riga a luat icoana cu el în Bavaria, unde a fost cinstită de credincioșii ortodocși care au fost strămutați din cauza războiului. Când agenții sovietici au reperat icoana, episcopul a plecat cu ea în Statele Unite, în anul 1949, sub pretextul că icoana care se află în grija lui este o reproducere recentă, fiind opera unui călugăr simplu, care nu are valoare istorică sau monetară. La scurt timp după sosirea în Statele Unite, Episcopul Ioan a fost ridicat la rangul de arhiepiscop și a fost desemnat să păstorească Episcopia de Chicago. După aceasta, icoana a fost așezată și cinstită în Catedrala „Sfânta Treime” din Chicago. Arhiepiscopul Ioan mergea frecvent în pelerinaj cu icoana Maicii Domnului din Tihvin în diferite locuri din Statele Unite și Canada. După moartea ierarhului, din Duminica Floriilor a anului 1982, icoana rămas în grija protopopului Serghei Garklavs, fiul duhovnicesc al Arhiepiscopului. În anul 2003, la mai mult de un deceniu de la căderea comunismului și învierea Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost luată decizia ca odorul sfânt să se întoarcă în Mănăstirea Tihvin. Biserica Ortodoxă Rusă primise în posesie o parte din vechea Mănăstire Tihvin în anul 1995. În anul 2004, Mitropolitul Gherman, Primatul Bisericii Ortodoxe din America, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Episcopilor au mers cu icoana Maicii Domnului în pelerinajul anual de la Mănăstirea „Sfântul Tihon” (Pennsylvania), pentru a fi cinstită pentru ultima dată de credicioșii din America, după care au dus-o în Rusia la Mănăstirea Tihvin. Icoana este de tip „Hodighitria” (Îndrumătoarea) și se aseamănă ca stil icoanei Maicii Domnului din Iviron. Aceste două icoane diferă doar prin poziția în care este așezat piciorul Pruncului Hristos. De altfel, mai multe surse istorice menționează că în timpul domniei Sfântului Cneaz Dimitrie Donskoy, au fost aduse în Rusia mai multe icoane „Hodighitria” ale Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” este prăznuită pe 30 iunie. Această icoană își are numele de la satul Balykina, din provincia Cernigov. În unele sinaxare rusești mai este numită și icoana Maicii Domnului „Volyn”. Icoana a fost adusă în Rusia în secolul al XVII-lea, în timpul domniei lui Mihail Romanov, de refugiații ortodocși din Galicia. În timpul războiului cu suedezii, icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” a lăcrimat. În acea perioadă, icoana se afla în casa lui Dulskogo Pan, cel care a adus-o pe tărâmul rusesc. Văzând minunea, acesta a promis că va construi o biserică în care va așeza icoana Fecioarei Maria. Nedorind să se despartă de icoana făcătoare de minuni, el a întârziat zidirea bisericii. Însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat în vis lui Dulsky și i-a poruncit să construiască biserica în care a promis că va așeza icoana sa. După acest vis, el a zidit biserica cu hramul Sfântului Nicolae și a mutat icoana în ea. Mutarea icoanei s-a săvârșit în ziua de 4 august 1711 si a săvârșit numeroase minuni. Pe 24 iunie 1811 contesa Anna Ivanovna Bezborodko a ferecat icoana într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase. Pe îmbrăcămintea icoanei stă scris ca mărturie: „Această ferecătură a fost donată de contesa Anna Ivanovna Bezborodko pe 24 iunie 1811”. Icoana este renumită în tot cuprinsul Rusiei pentru vindecările minunate și variate pe care le săvârșește. Este cunoscută în special pentru vindecările afecțiunilor sistemului nervos. Printre minunile cele mai cunoscute sunt: izbăvirea localității Rozhkov de epidemia de holeră din anul 1872, izbăvirea de ciumă a satului Kovalevkepred din anul 1876 și vindecare de pneumonie a unei familii în anul 1886. Icoana este pictată pe pânză lipită pe lemn. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu își ține mâinile împreunate în rugăciune, iar Pruncul Hristos se odihnește în poala Maicii Sale. O copie fidelă a acestei sfinte icoane a aparținut Sfântului Ioan Maximovici, Mitropolit de Tobolsk (†10 iunie 1715), de când era Episcop de Cernigov. Sfântul Ioan a fost cel care a dat binecuvântare ca în jurul bisericii în care se afla icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” să se formeze o mănăstire în anul 1712. Aceasta a funcționat până în anul 1923, când a fost închisă și demolată. În anul 1993, Biserica Ortodoxă din Rusia a hotărât redeschiderea și restaurarea mănăstirii. Doi ani mai târziu, în 1995, icoana Maicii Domnului „Balikinskaya” a fost așezată în biserica mănăstirii. În toată această perioadă, icoana fusese păstrată în secret de câțiva creștini evlavioși, pentru a evita distrugerea ei.

Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne este prăznuită pe 2 iulie. Pe vremea binecredinciosului împărat grec Leon şi a soţiei sale, Verina, erau în Constantinopol doi bărbaţi cinstiţi din rânduiala senatorilor, anume Galvie şi Candid, fraţi buni după trup. Aceştia sfatuindu-se, au rugat pe împărat să-i lase să plece la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Ajungând în Palestina, au mers în Galileea, vrând să ajungă în Nazaret, ca să vadă sfânta casă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mergând acolo şi închinându-se, s-au odihnit într-un sat mic, au găzduit în casa unei femei văduve, evreică, care era bătrână cu anii şi cinstită prin viaţă curată. Şi pregătindu-se cina pentru dânşii, au văzut înăuntru o cămară osebită, în care erau multe lumânări aprinse, ardea tămâie şi ieşea bună mireasmă de aromate, căci acolo era ascuns cinstitul veşmânt al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. încă zăceau lângă cămara aceea şi mulţi bolnavi, iar Galvie şi Candid, văzând aceasta, se minunau de acel lucru străin şi socoteau că acolo se păzeşte ceva din Legea veche. Rugând pe acea femeie cinstită să cineze cu dânşii, au întrebat-o: „Ce este în cămara aceea luminată de atâtea lumânări şi plină de miresme de tămâie, şi pentru ce zac neputincioşii lângă ea?" Iar ea tăinuia la început lucrul cel ascuns de dânsa, dar minunile care se făceau, nu putea să le tăinuiască. Deci a zis către dânşii: „O, cinstiţi bărbaţi, iată, precum vedeţi, aceşti bolnavi care zac aici, toţi aşteaptă tămăduiri de neputinţele lor. Pentru că în acest loc, orbii se luminează, ologii se îndreptează, diavolii se izgonesc din oameni, surzii aud, limbile celor muţi se dezleagă spre grăire şi toate bolile cele nevindecate, aici se tămăduiesc lesne". Galvie şi Candid, auzind aceasta, au început mai cu dinadinsul a o întreba pricina pentru care s-a dăruit acelui loc un dar şi o putere de nişte faceri de minuni ca acestea. Iar ea tăinuind încă adevărul, a zis: „Se povesteşte în neamul nostru evreiesc că unuia din părinţii noştri cei de demult, i s-a arătat Dumnezeu în acest loc. Din acel timp, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu şi într-însul se fac multe minuni". Iar ei, luând aminte la cuvintele femeii, mai mult se aprindeau cu dorinţa inimii spre aflarea adevărului, precum altădată Luca şi Cleopa, cei ce au zis: Oare nu erau inimile noastre arzând întru noi? Deci au zis cu strigare: „O, preafericită femeie, te jurăm cu Dumnezeul cel viu, să ne spui adevărul. Pentru că noi nu pentru altă pricină am suferit atâta cale de la Constantinopol şi până aici, decât numai să vedem toate locurile sfinte care sunt în Palestina, şi aici să dăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu. Iar de vreme ce auzim că în casa ta este un loc sfânt şi făcător de minuni, voim să aflăm cu dinadinsul despre dânsul cum s-a sfinţit şi pentru care pricină se lucrează puteri întru dânsul". Iar femeia, fiind jurată cu numele lui Dumnezeu, a suspinat din adâncul inimii şi, vărsând lacrimi din ochi, a grăit către dânşii: „O, bărbaţi aleşi, această taină dumnezeiască, care acum mă siliţi să v-o spun, nu s-a ştiut de nimeni până astăzi; dar, de vreme ce vă văd oameni binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, am să vă spun această taină ascunsă, nădăjduind ca ceea ce veţi auzi de la mine, veţi păzi şi nu veţi spune la nimeni. Aici la mine este ascuns veşmântul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu. In timpul când ea s-a mutat de la cele pământeşti la cele cereşti, era acolo, la vremea îngropării ei, una din strămoaşele mele, văduvă, căreia i s-a dat veşmântul acesta, după hotărârea însăşi Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Aceea, luând veşmântul, l-a păzit cu cinste în tot timpul vieţii sale. Apoi, înainte de a muri, l-a încredinţat în paza unei fecioare din neamul său, poruncindu-i cu jurământ, ca nu numai veşmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-l păzească, ci şi fecioria ei s-o păzească pentru cinstea Preacuratei Fecioare Maria. Iar fecioara aceea, în tot timpul vieţii sale, păzind de asemenea cu multă cinste veşmântul acesta, când s-a apropiat de sfârşitul vieţii, l-a încredinţat şi ea la altă fecioară curată şi cinstită din neamul său. Astfel că, din fecioară în fecioară, trecând mulţi ani, acest sfânt veşmânt a ajuns până la mine, smerita, care am îmbătrânit în viaţă curată fără bărbat. Iar de vreme ce în neamul meu nu se află nici o fecioară căreia aş fi putut să-i încredinţez această taină, vă spun vouă despre dânsa, ca să ştiţi că, pentru acest cinstit veşmânt, care se găseşte în camera mea dinăuntru, se săvârşesc acele minuni aici. Insă vă rog să nu spuneţi taina aceasta nimănui, nici în Ierusalim, nici oriunde vă veţi duce". Galvie şi Candid, auzind de veşmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-au umplut de spaimă şi de negrăită bucurie, şi au făgăduit cu lacrimi că vor păzi taina. Şi au rugat-o pe femeie să nu-i oprească să petreacă toată noaptea, în cămara aceea, în rugăciuni, lângă sfântul veşmânt. Deci intrând înăuntru, au văzut sicriul în care era păzit cu cinste sfântul veşmânt al Maicii Domnului, în jurul căruia ardeau multe lumânări şi era bună mireasmă de aromate. Atunci au început mai cu dinadinsul a face rugăciuni cu lacrimi şi cu multe închinăciuni către Dumnezeu şi către Preasfânta Lui Maică. Şi aveau un singur gând amândoi, cum ar putea dărui acea vistierie de mare preţ cetăţii împărăteşti. Sfătuindu-se ei, au măsurat sicriul în lăţime, lungime şi înălţime, şi au însemnat asemănarea lui din ce fel de lemn era. Deci, luminându-se de ziuă, şi-au isprăvit rugăciunile lor şi au ieşit din camera aceea, mulţumind femeii că i-a lăsat să stea toată noaptea înaintea cinstitului veşmânt. Apoi, dând îndestulată milostenie săracilor ce se aflau acolo, au plecat spre Ierusalim, fiind petrecuţi de femeia aceea, căreia i-au făgăduit că, până se vor întoarce în patria lor, iarăşi au să mai vină să se închine înaintea sfântului veşmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ajungând ei la Ierusalim, s-au închinat Făcătoarei de viaţă Cruci şi Mormântului Domnului. Şi cercetând toate sfintele locuri dimprejurul Ierusalimului, au chemat la dânşii un lucrător de lemn şi i-au poruncit să le facă un sicriu de lemn vechi, după măsura şi asemănarea arătată lui de dânşii. Iar după ce sicriul a fost făcut, au cumpărat pentru el un acoperământ ţesut cu aur şi s-au întors la femeia aceea. Şi ajungând la casa ei, i-au arătat acoperământul cel ţesut cu aur, rugând-o să-i lase să acopere cu el sicriul cinstitului Veşmânt al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi să le dea voie ca să stea toată noaptea la rugăciune lângă sicriu. Şi câştigând ei aceea, au căzut cu feţele la pământ înaintea sicriului şi au udat pământul cu lacrimi, rugându-se Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu ca să nu-i oprească a se atinge de sicriul său cel cu veşmântul, ca să-l ia cu dânşii. Iar când era la miezul nopţii şi când toţi dormeau, au luat sicriul cu frică şi, scoţându-l din cameră, l-au ascuns în careta lor, iar în locul aceluia au pus celălalt sicriu, care a fost făcut din lemn vechi în Ierusalim şi, învelindu-l cu acoperământul ţesut cu aur, au stat până la ziuă, rugându-se. Iar după ce s-a luminat de ziuă, au mulţumit acelei cinstite femei şi, închinându-i-se ei, au dat multă milostenie săracilor, apoi au plecat cu negrăită bucurie. Şi ajungând la Constantinopol, la început n-au spus nimănui despre aducerea sfântului veşmânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vrând ca să ascundă la dânşii acea nepreţuită vistierie. Deci, zidind în casa lor o bisericuţă mică, în numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Marcu, au pus într-însa sicriul acela cu sfântul veşmânt, nu la arătare, ci întru ascuns. Iar după ce au văzut că nu pot să tăinuiască sfinţenia cea atât de mare a veşmântului Maicii Domnului, pentru minunile care se făceau cu dânsul, s-au dus şi au înştiinţat pe marele împărat Leon şi pe soţia lui, împărăteasa Verina, asemenea şi pe Preasfinţitul Patriarh Ghenadie al Constantinopolului. Iar aceştia, umplându-se de negrăită bucurie, s-au dus la casa şi biserica lui Galvie şi Candid şi, descoperind acel cinstit sicriu, au văzut nestricat, după atâţia ani, sfântul veşmânt al Maicii Domnului. Şi s-au atins de dânsul cu frică şi cu bună cucernicie, sărutându-l cu toată dragostea. Apoi l-au luat de acolo şi l-au dus cu slavă şi cu prăznuire în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Vlaherne. Deci l-au pus acolo într-un sicriu împodobit cu aur, cu argint şi cu pietre scumpe, şi au hotărât ca în toţi anii să se prăznuiască punerea veşmântului Preasfîntei Născătoare de Dumnezeu, în ziua de doi iulie, întru cinstea şi slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a Celui născut dintr-însa, Hristos Mântuitorul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Canon de rugăciune la Praznicul Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne - Citeste

Icoana Maicii Domnului „Ahtîrskaia” este prăznuită pe 2 iulie. A apărut pe 2 iulie 1739, în satul Ahtîr, zona Harkov, la est de Kiev. La Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Ahtîr slujea părintele Vasile Danilov, un om drept cu o credință puternică. Când și-a cumpărat coasă nouă și a ieșit la cosit în câmpul de lângă biserică, părintele Vasile a văzut în iarbă o icoană a Maicii Domnului, înconjurată de o lumină nemaiîntâlnită. Îndată a aruncat coasa din mână și a căzut în genunchi, începând să se roage. După un timp, când a terminat rugăciunea, a luat icoana și a dus-o acasă. Icoana a rămas în casa preotului timp de trei ani. Nimeni nu își putea petrece noaptea în aceeași cameră cu icoana, deoarece o forță inexplicabilă îi determina să plece. Într-o noapte, Maica Domnului i-a apărut în vis părintelui Vasile, reproșându-i că, în cei trei ani, de când a găsit icoana, el nu a curățat-o niciodată. Imediat, preotul s-a trezit și a spălat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu apă, după care s-a întors la somn. În acea noapte, părintele a visat cum mergea spre râu pentru a vărsa apa pe care o folosise să spele icoana. Maica Domnului i s-a arătat din nou, poruncindu-i să se întoarcă acasă cu apa, explicându-i că va vindeca oamenii de malarie și febră. Când fiica părintelui Vasile s-a îmbolnăvit de malarie, el i-a dat o parte din apă ca să o bea, și s-a vindecat. Alți bolnavi au primit vindecare în același fel. Văzând acestea, preotul a hotărât că icoana trebuie așezată în biserică, nu în casa lui, așa că a dus-o în biserica din sat. Un iconograf, pe nume Ioan, a fost chemat pentru a restaura icoana. Atunci când fiul său s-a îmbolnăvit de malarie, Ioan și-a amintit cum apa cu care se spăla icoana a vindecat mulți oameni de diferite boli. Prin urmare, el a spălat icoana și i-a dat fiului său să bea apa. Tânărul a fost vindecat îndată, după care a avut parte și de alte minuni. Minunile săvârșite de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin icoana Sa, au fost cercetate de trei ori de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Rusia. În anul 1751, Sfântul Sinod a stabilit că minunile săvârșite erau reale și a declarat icoana făcătoare de minuni. Împărăteasa Elisabeta a dorit să construiască o biserică de piatră în satul Ahtîr, pentru icoana Maicii Domnului, și a donat personal două mii de ruble. Sfântul Ioasaf din Belgorod (prăznuit pe 4 septembrie și 10 decembrie) a binecuvântat punerea pietrei de temelie. Biserica a fost sfințită în anul 1768. Țarul Nicolae a poruncit ca icoana Maicii Domnului „Ahtîrskaia” să fie purtată într-o procesiune, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor. Astfel, icoana a fost luată din biserica satului și purtată până la Biserica Mănăstirii „Sfânta Treime” din Ahtîr. În Duminica Tuturor Sfinților, icoana a fost adusă înapoi în biserica de piatră. Pe 1 aprilie 1905, icoana a fost furată din biserică. Înainte de aceasta s-au zugrăvit mai multe copii ale icoanei Maicii Domnului „Ahtîrskaia”. În multe biserici a rămas obiceiul ca în ziua de 2 iulie să se săvârșească sfințirea apei, în amintirea vindecărilor minunate săvârșite prin apa cu care părintele Vasile spălase icoana „Ahtîrskaia”. Icoana Maicii Domnului „Ahtîrskaia” este una mai neobișnuită, nu are un prototip înaintea sa. Aceasta este pictată în stil occidental, Maica Domnului fiind zugrăvită cu capul descoperit. În partea stângă a fecioarei este zugrăvită scena Răstignirii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, iar Fecioara pare că privește înduioșată spre Fiul Său. Mâinile îi sunt strânse la piept în poziție de rugăciune, atipică pentru iconografia ortodoxă. În copiile ulterioare, Maica Domnului este zugrăvită conform tradiției bizantine, cu capul acoperit.

Icoana Maicii Domnului „Feodotevskaia” este prăznuită pe 2 iulie. A fost descoperită în anul 1487 în apropiere de satul Feodoteva (în prezent Fedotevo). Potrivit altor surse, icoana a fost adusă în ținutul Ryazan din Athos, de Episcopul Eufrosin. După stilul în care este zugrăvită, se crede că icoana a fost pictată în Muntele Athos sau în Balcani. Conform istoricilor, icoana Maicii Domnului „Feodotevskaia” este cea mai veche icoană din regiunea Ryazan. Deoarece icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Fedotevo a devenit foarte cunoscută pentru vindecările minunate care se săvârșeau înaintea acesteia, Marele Cneaz de Ryazan a mutat cu cinste icoana în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Ryazan. În anul 1611, la porunca Arhiepiscopului Teodorit de Ryazan, a fost pictată o copie a icoanei și așezată în biserica din satul Fedotevo. Maica Domnului a izbăvit orașul de ciumă în anul 1771. Când tot ținutul a fost cuprins de ciumă, episcopul a purtat icoana Maicii Domnului „Feodotevskaia” în procesiune prin oraș și satele din jur. Imediat după aceasta, ciuma a dispărut. O altă vindecare minunată s-a săvârșit în anul 1812, în casa unui sergent din Ryazan. Sergentul avea o soră ce suferea de o boală a ochilor, din cauza căreia nu a mai putut vedea deloc. În ziua de 19 martie 1812, a fost adusă icoana Maicii Domnului „Feodotevskaia” în casă, pentru ca bolnava să se poată ruga înaintea icoanei. Această practică de a duce icoanele făcătoare de minuni în casele unor credincioși era foarte răspândită în Rusia. Astfel bolnavii care nu se puteau deplasa până la biserica unde era așezată icoana aveau posibilitatea ca să se roage înaintea ei. Prăznuirea icoanei Maicii Domnului „Feodotevskaia” a fost instituită pe 2 iulie 1618, în amintirea eliberării orașului Ryazan de asediul cazacilor. După închiderea Catedralei „Adormirii Maicii Domnului” din Ryazan în anul 1930, icoana Maicii Domnului „Feodotevskaia” a dispărut. Se crede că icoana s-ar afla într-o colecție muzeală privată. Cu toate acestea, atât în Ryazan cât și în satul Fedotevo se găsește câte o copie a icoanei făcătoare de minuni.

Icoana Maicii Domnului „Pozhayskaia” este prăznuită pe 2 iulie. Icoana își are numele de la Mănăstirea Pozhayskaia ce se află în satul Pozhaytse, din apropierea orașului Kaunas, pe râului Neman. În anul 1661, Papa Alexandru al VII-lea a oferit această icoană în semn de mulțumire Cancelarului Marelui Ducat al Lituaniei Christofor Sigismund Patsu, fondatorului mănăstirii. Icoana a fost pictată pe pânză ovală de către un pictor necunoscut. Experții afirmă că icoana a fost zugrăvită de doi pictori: unul a pictat-o pe Maica Domnului cu Pruncul Hristos, iar celălalt a pictat coroana de flori colorate din jurul acestora. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită cu capul acoperit de o năframă neagră, și privind cu milă și dragoste către cei ce se află înaintea icoanei Sale. Mai târziu, icoana Maicii Domnului a devenit cunoscută în lumea catolică ca „icoană făcătoare de miracole”, și drept mulțumire, pe capul Fecioarei Maria a fost așezată o coroană împodobită cu pietre prețioase. În anul 1830, datorită evenimentelor politice, Mănăstirea Pozhayskaia a trecut sub cârmuirea Bisericii Ortodoxe. Imediat după aceasta, mănăstirea a primit hramul Adormirii Maicii Domnului. În anul 1840, a fost sfințită Biserica rezidită a Adormirii Maicii Domnului din cadrul Mănăstirii Pozhayskaia, devenind reședință a Episcopului vicar al Episcopiei de Kaunas, Lituania. Orașul Kaunas a fost amenințat de holeră în anul 1893. Speriați, oamenii au mers și s-au rugat înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care nu i-a lăsat fără ajutor, boala cumplită retrăgându-se în mod minunat. După săvârșirea acestei minuni, a fost zugrăvită o copie a icoanei și așezată în Catedrala „Buna Vestire” din Kaunas. În anul 1898, icoana Maicii Domului „Pozhayskaia” a fost îmbrăcată într-o ferecătură de argint, care a produs în timp unele deteriorări ale icoanei. În timpul Primului Război Mondial, icoana a fost mutată la Moscova în anul 1928. Cu toate acestea, lituanienii nu au uitat minunile săvârșite de Maica Domnului prin icoana sa. În prezent, icoana Maicii Domului „Pozhayskaia” se află în locația sa istorică, Biserica Mănăstirii Pozhayskaia din Lituania.

Icoana Maicii Domnului „Vlahernskaya” sau Vlahernitissa este prăznuită pe 2 iulie (Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne), pe 7 iulie și în sâmbăta a cincea din Postul Mare (Sâmbăta Imnului Acatist). Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost descoperită la Ierusalim de împărăteasa Evdochia, în timpul vieții Sfântului Eftimie cel Mare (prăznuit pe 20 ianuarie), în vreme ce Sfântul Iuvenalie (prăznuit pe 2 iulie) era Patriarh al Ierusalimului. Sfânta icoană a fost adusă la Constantinopol, unde Sfânta Împărăteasă Pulheria a așezat-o în Biserica din Vlaherne, acolo unde era păstrat și Veșmântul Născătoarei de Dumnezeu (prăznuit pe 2 iulie). Această sfântă icoană este de tip Hodighitria (Îndrumătoarea). De aceea, icoana mai este numită și icoana Maicii Domnului Hodighitria din Vlaherne sau icoana Maicii Domnului „Cea care arată calea” din Vlaherne. În anul 626, Patriarhul Serghie al Constantinopolului (610-631) a purtat icoana Domnului Vlahernskaya în procesiune pe zidurile Constantinopolului, atunci când orașul a fost asediat de avari. În amintirea acestei izbânde și a altora care au fost câștigate prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a fost stabilită o sărbătoare anuală în sâmbăta a cincea a Postului Mare (Sâmbăta Imnului Acatist al Maicii Domnului). Prima prăznuire a avut loc în Biserica din Vlaherne, Constantinopol. În secolul al IX-lea, sărbătoarea a fost inclusă în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfințit de la Mănăstirea Studion. Mai târziu, această sărbătoare a fost introdusă și în Triod, și a devenit universală pentru Biserica Ortodoxă. După căderea Constantinopolului în anul 1453, icoana Maicii Domnului din Vlaherne a fost mutată în Sfântul Munte Athos. Icoana a stat în Athos până în anul 1654, când a fost trimisă de călugării din Sfântul Munte la Moscova, în semn de mulțumire pentru Țarul Alexei Mihailovici.

Icoana Maicii Domnului Arborele lui Iesei este prăznuită pe 2 iulie. Genealogia neamului după trup al Mântuitorului nostru Iisus Hristos este amintită în Noul Testament doar de Sfinții Evangheliști Matei și Luca, amândoi arătând că Iosif se trage din seminția lui David. Genealogia este prezentată de aceștia pentru a sublinia realitatea nașterii lui Iisus Hristos, originea sa iudaică împărătească, din care decurge și mesianitatea. Genealogia lui Iisus a trecut cu timpul, atât în iconografia apuseană cât și în cea răsăriteană, ortodoxă, sub forma unei reprezentări simbolice cunoscută sub numele de "Arborele lui Iesei”. Pentru prima dată tema apare în sec. al XI-lea în miniatura unui Evangheliar din Praga, unde sunt reprezentați Iesei (tatăl lui David) și Isaia Prorocul din a cărei prorocie se inspiră pictura: "Va răsări toiag din Iesei și floare se va înălța din rădăcina lui". Reprezentarea acestei teme este întâlnită începând cu sec. al XII-lea în erminiile athonite. In lucrarea sa, “Erminia picturii bizantine”, ieromonahul Dionisie din Furna îndeamnă ca scena “Arborele lui Iesei” să fie zugrăvită astfel: “Dreptul Iesei dormind și de sub coaste, din josul spinării lui ies trei ramuri: cele două mici înconjurându-l împrejur pe el, iar ramura cealaltă mare mergând în sus; și pe ea (sunt împrejur) împărații evreilor încolăciți (de mlădițe), de la David până la Hristos. Mai întâi David ținând alăuta, apoi din sus de el Solomon ținând în mână o carte închisă; și din sus de Solomon, ceilalți împărați după orânduială; ținând în mâini câte un sceptru, iar în vârful ramurei Nașterea lui Hristos. Și de o parte și de cealaltă prorocii cu prorociile lor, fiind și ei înfășurați împrejur între ramurile arborelui și privindu-l pe Hristos și arătându-l cu degetul. Și din josul prorocilor, de o parte și de cealaltă parte a lui Iesei, înțelepții elinilor și vrăjitorul Valaam, ținându-și în mâini fiecare zisele sale și, uitându-se în sus, arată spre Nașterea lui Hristos." La noi, această temă a apărut începând cu sec al XVI-lea. “Arborele lui Iesei” este reprezentat în pictura exterioară a mănăstirilor din Bucovina - Voroneț, Humor, Vatra Moldoviței și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava -, în panouri mari, pe fațada zidului de miazăzi, în dreptul naosului. Tema aceasta nu o întâlnim numai în iconografie, ci și în imnografie (Catavasiile Crăciunului, Cântarea a IV-a), unde Iesei e comparat cu rădăcina sau tulpina unei vițe din care a odrăslit, ca o mlădiță tânără, Hristos Mântuitorul prin Sfânta Fecioară: “toiag din rădăcina lui Iesei și floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit”. In arta apuseană există și alte forme de reprezentare a genealogiei lui Iisus diferite de "Arborele lui Iesei”, cea mai cunoscută fiind pictată în Capela Sixtină de către Michelangelo. In timpul Evului Mediu simbolul copacului ca formă de expresie a genealogiei a fost adoptat de către nobilime, trecând în uzul comun sub forma "Arborelui genealogic”, modul consacrat de reprezentare a oricărei linii de descendenți.

Icoana Maicii Domnului din Galata este prăznuită pe 4 iulie. Această icoană își are numele de la unul dintre cartierele Constantinopolului – anume, Galata. Icoana s-a aflat în Biserica Maicii Domnului – Kasteliotissy, de lângă turnul Galata, până în secolul al XVII-lea. O copie fidelă a icoanei Maicii Domnului din Galata a fost așezată în Biserica „Sfântul Tihon”, de lângă Poarta Arbat. Icoana era cinstită încă din secolul al XVII-lea, ca făcătoare de minuni. Icoana Maicii Domnului din Galata a stat în Biserica Sfântului Tihon până în secolul al XX-lea, când biserica a fost închisă, iar icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost dusă la Muzeul Antireligios al Artelor, ce funcționa în vechea Mănăstire Donskoy, după care (în 1935) a fost mutată la Galeriile de Stat „Tretyakov”. Icoana din Galata este de tip „Hodighitria” (Îndrumătoarea). Atât Maica Domnului, cât și Pruncul Hristos au pe cap coroane și în mâini însemne ale domniei.

Icoana „Buna Vestire” din Ustiug este prăznuită pe 8 iulie. Aceasta este icoana înaintea căreia Sfântul Procopie cel Nebun pentru Hristos (†1303) s-a rugat cu ardoare pe 25 iunie 1290, pentru izbăvirea orașului Ustiug de mânia lui Dumnezeu. Icoana a fost zugrăvită de un iconograf din Novgorod în perioada în care orașul era sub conducerea Sfântului Cneaz Vsevolod Gabriel (prăznuit pe 11 februarie). În anul 1567, pe când Mitropolitul Filip (prăznuit pe 9 ianuarie) păstorea ca Mitropolit al Moscovei și al Întregii Rusii, sfânta icoană a fost mutată de la Ustiug la Moscova și așezată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin, unde a rămas până la închiderea catedralei. În anul 1918, după ce Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin a fost închisă, icoana a fost dusă la Muzeul Național de Istorie. În anul 1920, icoana a fost transferată la Comisia pentru Conservare și Restaurare a Monumentelor de Artă Veche, unde, după ce a fost scoasă din ferecătură, a fost restaurată. În anul 1930, icoana Bunei Vestiri din Ustiug a fost mutată la Galeria Tretiakov, loc unde se află și în momentul de față.

Icoana Maicii Domnului „Eleusa” din Novgorod este prăznuită pe 8 iulie. Pe data de 8 iulie 1337, un îngrijitor de la Biserica „Sfânta Treime” din Novgorod a auzit un zgomot în interiorul bisericii și a mers să vadă ce se întâmplă. Acesta a fost uimit să vadă că icoana Maicii Domnului care era așezată pe al doilea nivel de icoane, deasupra ușii dinspre nord a iconostasului, a părăsit locul său și plutea în aer. Din ochii Fecioarei Maria curgeau lacrimi. Îndată a fost înștiințat Arhiepiscopul Alexie, care a venit la biserică înconjurat de cler și de o mulțime de oameni. După aceasta, a fost făcut un iconostas special, în care a fost așezată icoana Maicii Domnului, după care s-a stabilit ca dată de prăznuire, ziua de 8 iulie. În același an, orașul Novgorod a fost cuprins de ciumă. Oamenii au mers în număr foarte mare să se roage înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ciuma a dispărut. În anul 1352, Arhiepiscopul Vasile a instituit o procesiune anuală cu icoana Fecioarei Maria, care se face de la Biserica „Sfânta Treime”, până la Biserica „Sfânta Sofia”. În vara anului 1366, Biserica „Sfânta Treime” a ars, dar icoana „Eleusa” plutea în aer, deasupra flăcărilor. Arhiepiscopul Alexie a venit îndată la biserică și, după ce a rostit mai multe rugăciuni, icoana a coborât în mâinile lui. Imediat după aceasta, focul s-a stins în mod minunat, dar pe spatele icoanei a rămas o urmă de arsură de șapte centimetri, ca mărturie a minunii. Marele Cneaz Ivan al III-lea a luat icoana la Moscova în anul 1397, unde a rămas până în anul 1508. În acea perioadă, Maica Domnului i-a apărut în vis Cneaghinei Maria și i-a poruncit ca să ducă icoana înapoi la Novgorod.

Icoana Maicii Domnului „Kazanskaia” din Sitka este prăznuită pe 8 iulie, odată cu icoana Maicii Domnului din Kazan. Această icoană se află în Catedrala „Sfântul Arhanghel Mihail” din Sitka, Alaska, și este una dintre cele mai cinstite icoane din America de Nord. Icoana este atribuită celebrului iconograf Vladimir Lukici Borovikovski (1758-1826), un protejat al Împărătesei Ecaterina a II-a. El a învățat tainele zugrăvirii icoanelor la Academia de Arte din Sankt Petersburg, Rusia. Borovikovski a pictat multe dintre icoanele din Catedrala Icoanei Maicii Domnului „Kazanskaia” din Sankt Petersburg. Icoana din Sitka este o copie a icoanei Maicii Domnului din Kazan și a fost pictată pe pânză, la dimensiunile 91,44 x 44,45 cm. Icoana a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint frumos ornamentată. Catedrala din Sitka a primit icoana în dar de la muncitorii din Compania Ruso-Americană în anul 1850, la doi ani după ce Catedrala a fost târnosită. Chiar dacă salariile lor erau mici, acești oameni au contribuit cu generozitate la zidirea și înfrumusețarea catedralei. Foarte multe minuni au fost atribuite icoanei Maicii Domnului „Kazanskaia” din Sitka. Se crede că cei ce o privesc în ochi pe Fecioara Maria atunci când se roagă înaintea icoanei primesc alinare în necazurile lor. Datorită privirii blânde pe care o are Maica Domnului, icoana este descrisă ca „o perlă de artă bisericească din Rusia, care transmite blândețe, puritate și armonie” și „cel mai frumos chip al Maicii Domnului cu Pruncul Dumnezeisc în brațe”. Inițial, icoana a fost așezată pe iconostasul principal al Catedralei „Sfântul Arhanghel Mihail” din Sitka. Acum icoana este așezată în partea stângă a catedralei, într-un iconostas propriu.

Icoana Maicii Domnului din Koloci este prăznuită pe 9 iulie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a arătat făcătoare de minuni în anul 1413, în timpul domniei lui Vasile I Dimitrievici, în imediata apropiere a localității Koloci, care se află la 15 verste (n.r. ‒ o veche unitate de măsură rusească; echivalentul a 16 kilometri) de orașul Mojaisk, gubernia Smolensk. Un locuitor din satul Koloci, pe nume Luca, a găsit icoana sfântă și a luat-o cu el acasă. Unul dintre membrii familiei sale era paralizat. Luca a atins de fruntea celui suferind icoana găsită, și acesta s-a vindecat datorită credinței lui. Vestea despre această minune s-a împânzit în sat și în zonele vecine, și mulți dintre cei care erau în suferință au început să vină pentru a primi ajutor de la Maica Domnului. Icoana Maicii Domnului din Koloci a fost mutată la Mojaisk, și de acolo la Moscova. Icoana a fost întâmpinată la intrarea în capitală de Mitropolitul Fotie, înconjurat de mulțime mare de cler și credincioși. În perioada în care icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a poposit în Moscova, mulți dintre cei bolnavi s-au vindecat de suferințele lor. După aceasta, icoana s-a întors la Mojaisk. Pe locul în care a fost descoperită icoana Maicii Domnului din Koloci a fost construită o biserică în cinstea Maicii Domnului, în care a fost așezată sfânta icoană. Cu ajutorul donațiilor de la locuitorii din împrejurimi, dar și de la cneazul Andrei Dimitrievici, Luca a zidit o mănăstire numită Kolociskaia sau Mojaiskaia.

Icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” sau „Okovețkaia” este prăznuită pe 11 iulie. Se află în Mănăstirea Rjevsk (Rjevskaia) de lângă orașul Poltava, Ucraina. La data de 26 mai 1539, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), călugărul Ștefan a poposit la o răscruce de drumuri, nu departe de orașul Rjev, în pădurea deasă de pe malul râului Virișna, care aparținea de Parohia Virișni-Okovețk (Eparhia de Tver). Acolo, monahul a descoperit într-un pin o cruce mare de fier, iar în copacul de lângă, o icoană veche ce o înfățișa pe Maica Domnului cu Pruncul, care îl avea zugrăvit în partea stângă pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Vestea despre descoperirea minunată s-a răspândit repede și sătenii din patru localități învecinate au venit în pădure pentru a se ruga înaintea icoanei Preasfintei Fecioare. Când icoana a fost luată din copac, în pădure s-a făcut un vuiet mare, după care icoana a fost învăluită într-o lumină puternică. Icoana a fost așezată în biserica parohială din Virișni-Okovețk, unde a săvârșit numeroase minuni. Văzând mulțimea minunilor, călugărul Ștefan a mers însoțit de preotul Grigorie Onisiforov la Moscova și a raportat descoperirea minunată și toate vindecările ce se săvârșesc înaintea icoanei Maicii Domnului. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din acele vremuri, Mitropolitul Ioasaf al Moscovei (1539-1541), a trimis o comisie care să cerceteze cele aflate. În prima zi în care comisia delegată de mitropolit a stat lângă icoana Maicii Domnului s-au săvârșit 170 de vindecări minunate. Văzând minunile săvârșite, comisia a recunoscut icoana ca făcătoare de minuni. Înștiințat de cele petrecute în Virișni-Okovețk, Mitropolitul a dat binecuvântare să se ridice acolo două biserici: una în cinstea Sfintei Cruci a Domnului, iar celălaltă în cinstea Maicii Domnului „Hodighitria”, ce avea și un paraclis în cinstea Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni. La sfințirea bisericilor au fost trimiși de la Moscova un preot și un diacon, împreună cu Sfinte Vase necesare slujirii, icoane, veșminte, cărți și clopote. În luna ianuarie a anului 1541, icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” a fost purtată în procesiune până la Moscova, pentru sfințirea unei biserici în cinstea icoanei. După sfințirea bisericii, icoana și crucea au fost așezate în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin, unde au rămas până pe 11 iulie 1541. În acea zi, icoana făcătoare de minuni și Sfânta Cruce s-au întors la locul arătării lor minunate. Mitropolitul, însoțit de tot clerul din capitală, de tânărul țar Ivan Vasilievici și de mulțime de popor, a purtat icoana Maicii Domnului „Rjevskaia” în procesiune de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, la Biserica Icoanei Maicii Domnului „Rjevskaia”, unde au așezat o copie a acestei icoane făcătoare de minuni. În amintirea acestei procesiuni, a fost instituită prăznuirea icoanei Maicii Domnului „Rjevskaia” în ziua de 11 iulie.

Icoana Maicii Domnului Prodromița este prăznuită pe 12 iulie (în Sfântul Munte Athos se respectă calendarul iulian - 25 iulie) si este una dintre puținele icoane din lumea ortodoxă numită „Nefăcută-de-mână”, adică pictată în chip minunat. Această sfântă icoană a Maicii Domnului se află la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, de la care și-a luat și numele de Prodromița. În anul 1863, în timpul lucrărilor de construire ale Schitului Prodromu, cuvioșii Nifon și Nectarie căutau un iconar care să zugrăvească pe lemn o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, așa cum aveau toate mănăstirile de la Sfântul Munte. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cei doi monahi l-au găsit pe iconarul Iordache Nicolau din Iași, om bătrân și credincios, cu care s-au învoit să zugrăvească icoana după modelul dat de ei. Iconarul a primit ca îndatorire să lucreze la icoană cu post, adică nemâncând, nici bând până la sfârșitul lucrului din fiecare zi. Pictorul a început lucrarea, iar în câtva timp a terminat de pictat veșmintele și celelalte părți ale icoanei. Dar, când a ajuns să picteze Sfintele Fețe ale Maicii Domnului și Domnului Hristos, nu izbutea nicidecum să le înfățișeze după cuviință. Mâhnit, iconarul a încetat a mai lucra, apoi a acoperit cu o pânză icoana, a încuiat atelierul și s-a retras în camera sa, nepricepând ce va să fie lucrul acesta căci, silindu-se, mai mult le-a stricat, ca și cum și-ar fi uitat meșteșugul. În dimineața următoare însă, a descoperit icoana desăvârșit pictată, cu fețele luminoase și pline de dumnezeiesc har, fără să înțeleagă cum se petrecuse lucrarea. Minunea aceasta s-a întâmplat în noaptea de 27 spre 28 iunie. În urma acestei preaslăvite minuni, icoana a fost dusă cu deosebită cinste în Sfântul Munte Athos, săvârșind multe minuni pe cale, fiind până astăzi odorul cel mai de preț al Schitului Prodromu. O copie a icoanei se află în Paraclisul Noii Catedrala Patriarhale. Dimensiunile icoanei sunt de 100/70 cm. Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. O alta caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească. De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii ale icoanei.
Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa - Citeste

Icoana Maicii Domnului de la Sveatogorsk sau Svyatogorsk este prăznuită pe 17 iulie. Înainte de închiderea Mănăstirea Svyatogorsk, erau venerate două icoane miraculoase ale Maicii Domnului. Una dintre ele, străveche, a fost amplasată în catapeteasma Bisericii Nașterea Maicii Domnului, cealaltă – în biserica de stâncă a Sfântului Ioan Botezătorul. Icoanele se deosebesc, cea antică, care nu se mai găseste astăzi, îl înfățișează pe Mântuitorul cu un sul în mână, iar cealaltă cu un sceptru. Istoria icoanei miraculoase a Maicii Domnului din Svyatogorsk, situată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Lavra Svyatogorsk, este legată de un pictor bătrân athonit care a fost în vizită la scurt timp după deschiderea mănăstirii în 1844. Călugărului athonit i-a plăcut foarte mult mănăstirea, statutul ei, asemănător celui athonit, frumusețea naturii înconjurătoare, stânca de cretă cu templu și peșteri. Fiind sărac, s-a hotărât să împodobească mănăstirea cu arta pe care o cunoștea bine și a pictat această icoană pe care a dat-o în dar mănăstirii. Icoana Maicii Domnului a fost multă vreme în biserica Sfântul Ioan Botezătorul, unde a fost păstrată în mod miraculos nu numai de umiditate, ci și de focul care a avut loc în templul construit în stâncă. Aureolele Mântuitorului și ale Maicii Domnului au fost decorate cu argint auriu. Icoana a devenit faimoasă pentru minunile sale și, la porunca Maicii Domnului, a fost scoasă din peșteri. Călugării au dus-o prin satele din jur cu cântece de rugăciune până în anii sângeroasei revoluții. La 5 octombrie 1918, într-una dintre casele satului Bairachek, raionul Kupyansky, a avut loc o procesiune religioasă cu icoana miraculoasă a Maicii Domnului Svyatogorsk. Bolșevicii au atacat noaptea casa, au spart ușile și au împușcat pe 2 ieromonahii, un ierodiacon, psalmistul bisericii, pe proprietarul casei și pe fiica sa. Cinci cadavre zăceau într-o baltă de sânge lângă icoană. Faptul că nu motivul jafului i-a alungat pe bandiți este evident din cuvintele unuia dintre ucigași: „Vă rugați ca Dumnezeu să-i pedepsească pe bolșevici”.
În 1922, în timpul unei campanii de confiscare a valorilor bisericești, bolșevicii au jefuit vechea icoană miraculoasă a Maicii Domnului Svyatogorsk: îmbrăcămintea de pe ea era unul dintre cele mai valoroase bunuri din mănăstire. Astăzi, pe Chipurile Mântuitorului și ale Maicii Domnului se văd urme (zgârieturi adânci) ale hulitorilor bolșevici.
La 4 octombrie 1992, în ziua pomenirii Sfântului Dimitrie de Rostov, icoana Maicii Domnului din Svyatogorsk a fost transferată solemn la Mănăstirea Svyatogorsk într-o procesiune religioasă și plasată în Catedrala Adormirea Maicii Domnului. Până în ziua de astăzi, Preasfânta Fecioara Maria, trimite ajutorul ei atotputernic tuturor celor care se roagă cu credință către chipul ei cel mai curat. Mulți bolnavi cu diferite afecțiuni au primit vindecare, după rugăciuni fierbiti în fata icoanei sau după ungerea cu ulei de la o lampă aprinsă în fața acesteia sau după aplicarea florilor care împodobesc icoana. Cei care suferă de cancer și infertilitate primesc ajutor special de la icoana miraculoasă. Numeroasele lucruri din aur și argint, monede, cruci, lănțisoare, puse la icoana făcătoare de minuni, mărturisesc ajutorul și mila Maicii Domnului față de neamul omenesc păcătos. În anul 2002 icoana a fost împodobită cu o lucrare din argint aurit în semn de iubire și recunoştinţă pentru vindecările și ajutorul milostiv primit.

Icoana Maicii Domnului de pe Tolga sau Tolgska

Icoana Maicii Domnului de pe Tolga (Tolgska) este prăznuită pe 18 iulie si 8 august. Această icoană i-a apărut pe 8 august 1314 Sfântului Episcop Prohor al Rostovului (numit de alții Trifon). Mergând prin episcopia sa, sfântul a vizitat împrejurimile Lacului Alb și de acolo a călătorit de-a lungul malurilor râurilor Sheksna și Volga, la Yaroslavl. S-a oprit la aproape șapte verste distanță de Yaroslavl, pe malul drept al râului Volga, acolo unde se varsă în râul Tolga. La miezul nopții, când toată lumea dormea, sfântul s-a trezit și a văzut o lumină care lumina întreg ținutul. Aceasta lumină venea de la o coloană de foc de pe celălalt mal al râului, până la care se întindea un pod. Luându-și toiagul, sfântul a mers până la celălalt mal și apropiindu-se de coloana de foc a văzut Icoana Maicii Domnului stând în aer. Uluit de minune, sfântul s-a rugat vreme îndelungată, iar când s-a întors, a uitat să-și ia toiagul. A doua zi, după săvârșirea Utreniei, când Sfântul Prohor se pregătea să-și continue călătoria cu barca, slujitorii săi au început să-i caute toiagul, dar nu au reușit să-l găsească nicăieri. Sfântul și-a amintit că îl uitase pe cealaltă parte a râului, acolo unde se dusese pe podul miraculos, în ziua precedentă. Apoi, el a destăinuit ceea ce s-a întâmplat și i-a trimis cu o barcă pe slujitori pe celălalt mal. Ei s-au întors și au povestit că au văzut în pădure o icoană a Maicii Domnului, agățată în ramurile unui copac, alături de toiagul episcopului. Sfântul a traversat repede râul, împreună cu tot alaiul, și a recunoscut icoana care i s-a arătat. Apoi, după rugăciuni stăruitoare în fața Icoanei, au curățat locul și au pus piatra de temelie pentru o biserică. Când oamenii din Yaroslavl au aflat despre aceasta, au venit la locul indicat. Până la amiază, biserica era deja ridicată și seara Sfântul Prohor a sfințit-o, dându-i hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Apoi a așezat icoana înăuntru și a stabilit ca zi de hram ziua apariției acesteia. Sfântul Prohor a construit mai târziu Mănăstirea Tolga, alături de această biserică. El a trecut la Domnul pe 7 septembrie 1328.

Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” (cu monede) din Sankt-Petersburg este prăznuită pe 23 iulie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni în anul 1888, în orașul Sankt-Petersburg, atunci când un fulger a lovit biserica în care se afla icoana Fecioarei Maria. Imediat biserica a fost cuprinsă de flăcări și a ars în totalitate. După stingerea incendiului, icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” a fost găsită neatinsă de flăcări, pe podea, cu 12 monede mici (de jumătate de copeică) lipite de ea. Se crede că monedele lipite de icoana Maicii Domnului provin din cutia în care se strângeau bănuții pentru ajutorarea săracilor care veneau duminica la biserică. În anul 1898 a fost rezidită o nouă biserică pe locul celei mistuite de flăcări. În icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este zugrăvită stând în picioare, printre florile din Rai, cu brațele deschise și cu capul înclinat, ascultând rugăciunile creștinilor. Mântuitorul Hristos este zugrăvit deasupra, în nori, binecuvântând. Deși stă în Rai, Maica Domnului este cu noi. Acest lucru este redat în icoană prin faptul că Maica Domnului este înconjurată de credincioșii care se roagă, dar și de sfinții îngeri care poartă rugăciunile către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Maica Domnului, deși este în Rai, ne primește și ascultă cu dragoste rugăciunile noastre, ale celor necăjiți, mijlocind către Fiul ei pentru noi. Mijlocirea ei neîncetată și dragostea de mamă ajută la vindecarea bolilor și potolirea necazurilor noastre. Pe lângă această icoană, Biserica Ortodoxă Rusă mai prăznuiește și alte icoane făcătoare de minuni de același tip: Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Bolişaia Ordînka, Moscova (24 octombrie); Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Paris (19 noiembrie); Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din S.U.A.; Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Ivanovo.

Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk este prăznuită pe 28 iulie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mai este cunoscută și sub numele „Cea care arată calea” deoarece Maica Domnului ne arată calea mântuirii, indicând cu mâna dreaptă spre Fiul ei, Fiul lui Dumnezeu. Conform Tradiției Bisericii, icoana a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, în timpul vieții pământești a Fecioarei Maria. Sfântul Ierarh Dimitrie, Mitropolitul Rostovului, sugerează că icoana „Hodighitria” din Smolensk a fost pictată la cererea lui Teofil, prefectul Antiohiei. Din Antiohia, icoana sfântă a fost mutată la Ierusalim. De acolo, împărăteasa Evdochia a adus icoana la Constantinopol, iar Sfânta Împărăteasă Pulheria (sora împăratului) a așezat-o în biserica din Vlaherne, acolo unde era păstrat și Veșmântul Născătoarei de Dumnezeu (prăznuit pe 2 iulie). În 1046, împăratul bizantin Constantin al IX-lea Monomahul (1042-1054) a căsătorit-o pe fiica sa Ana cu cneazul Vsevolod Yaroslavici, fiul lui Yaroslav cel Înțelept. El a binecuvântat-o pe drumul ei cu acestă icoană. După moartea cneazului Vsevolod, icoana a fost moștenită de fiul său, Vladimir Monomahul, care a așezat-o la începutul secolului al XII-lea în catedrala din Smolensk, zidită în cinstea Adormirii Maicii Domnului. Din acel moment, icoana a fost cunoscută sub numele de icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk. În secolul al XIV-lea, icoana „Hodighitria” din Smolensk a ajuns în posesia principilor lituanieni. Fiica lui Vitovț, prințesa Sofia, a fost luată în căsătorie de marele cneaz Vasile Dimitrievici al Moscovei (1398-1425). În 1398, ea a adus icoana Maicii Domnului „Hodighitria” la Moscova. Ei au așezat sfânta icoană în Catedrala „Buna Vestire” de la Kremlin, în partea dreaptă a ușilor împărătești. În 1456, la cererea locuitorilor din orașul Smolensk, episcopul Misail a dus icoana în mod solemn la Smolensk, într-o amplă procesiune. În Moscova au rămas două copii: una a fost așezată în Catedrala „Buna Vestire”, iar cealaltă în Mănăstirea Novodevici, zidită în amintirea revenirii icoanei în Rusia. Mănăstirea a fost construită pe Devici Pole (n.r. ‒ „câmpul Maicii Domnului”), atunci când „cu multe lacrimi” moscoviții au dus sfânta icoană la Smolensk. În anul 1602 a fost pictată încă o copie fidelă a icoanei făcătoare de minuni (în 1666, împreună cu pictograma originală au adus o nouă copie la Moscova), care a fost așezată în turnul Porții Dneprovsk. Ulterior, în 1727, acolo a fost construită o biserică de lemn, iar în 1802, o biserică de piatră. Noua copie s-a dovedit a fi făcătoare de minuni le fel ca și vechea icoană. Pe 5 august 1812, armata rusă a luat copia făcătoare de minuni cu ea, pentru a-i apăra pe soldați de inamici. În ajunul bătăliei de la Borodino soldații au purtat această sfântă icoană prin tabără, ca să-i încurajeze și să-i inspire pe soldații. Icoana originală a Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk a fost dusă la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în ziua marii bătălii de la Borodino, scoțând-o apoi în procesiune alături de icoanele Maicii Domnului din Iviron și Vladimir, prin cartierele Belo, Kitai și pe zidurile Kremlinului. După aceasta, icoana a fost dusă la cei bolnavi și răniți ce se aflau la Palatul Lefortovo. După ce a părăsit Moscova, icoana a fost dusă la Yaroslavl. Astfel, prin aceste icoane, Maica lui Dumnezeu a apărat Ținutul Rusiei. După victoria asupra forțelor inamice, icoana Maicii Domnului „Hodighitria” s-a întors la Smolensk, împreună cu copia sa proslăvită. Instituirea prăznuirii icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk pe 28 iulie a avut loc în anul 1525, în amintirea revenirii icoanei în Rusia. În Rusia sunt cinstite ca făcătoare de minuni mai multe copii ale icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk, fiind prăznuite în aceeași zi (28 iulie). De asemenea, o copie a icoanei proslăvită prin minuni în secolul al XIX-lea este prăznuită pe 5 noiembrie. Copiile icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk, cunoscute ca făcătoare de minuni, sunt: Icoana Maicii Domnului „Ustiug” (1290), Icoana Maicii Domnului „Vidropusk” (sec. XV), Icoana Maicii Domnului „Voronin” (1524), Icoana Maicii Domnului „Cristoforskaia” (sec. XVI), Icoana Maicii Domnului „Supralskaia” (sec. XVI), Icoana Maicii Domnului „Iug” (1615), Icoana Maicii Domnului „Igrițkaia” (1624), Icoana Maicii Domnului „Șuia” (1654-1655), Icoana Maicii Domnului „Sedmiezersk” (sec. XVII), Icoana Maicii Domnului „Sergievsk” (1730) ş.a Icoana Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk este considerată unul dintre odoarele sfinte al Bisericii Ortodoxe Ruse. Foarte mulți oameni mărturisesc minunile și ajutorul pe care l-au primit și continuă să-l primească de la Maica Domnului „Care arată calea”, prin sfintele sale icoane.

Icoana Maicii Domnului din Lavra „Sfânta Treime” ‒ Serghiev este prăznuită pe 28 iulie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se află pe catapeteasma Bisericii „Smolenskaia” (așezată în partea stângă a ușilor împărătești) din cadrul Lavrei „Sfântul Serghie de Radonej”. Icoana s-a proslăvit prin minuni în anul 1730, atunci când un cântăreț căruia îi paralizaseră mâinile a primit vindecare după ce s-a rugat înaintea acesteia. Însăși Maica Domnului i s-a arătat bolnavului și l-a vindecat. Această vindecare minunată a fost confirmată de medici. Icoana Maicii Domnului din Lavra „Sfânta Treime” ‒ Serghiev este o copie făcătoare de minuni a icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk.

Icoana Maicii Domnului „Kostromskaia” este prăznuită pe 28 iulie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost zugrăvită în anul 1672 pe peretele turnului de sud-vest al Mănăstirii Botezul Domnului ‒ Kostromskaia (Kostroma). Este o copie făcătoare de minuni a icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” din Smolensk. În ziua de 8 mai a anului 1779, Mănăstirea Kostromskaia a fost cuprinsă de un foc mare, fiind învăluit de flăcări și tot turnul de sud-vest. Deși focul atingea icoana, aceasta a rămas întreagă și nevătămată. După săvârșirea acestei minuni, în mănăstire a început să se prăznuiască anual icoana Maicii Domnului. În anul 1824, a fost zidită o biserică cu hramul icoanei Maicii Domnului „Kostromskaia”, chiar în turnul de sud-vest. În semn de recunoștință pentru minunile săvârșite înaintea icoanei, aceasta a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase. În anul 1920, Mănăstirea Kostromskaia a fost închisă. Toate odoarele bisericii și îmbrăcămintea icoanei Maicii Domnului au fost confiscate de stat. În anul 1990, Mănăstirea Kostromskaia a fost redeschisă, ocazie cu care s-a constatat că pictura icoanei Maicii Domnului „Kostromskaia” era grav deteriorată, observându-i-se doar contururile. Restauratorii care au văzut icoana erau de părere că icoana trebuie repictată. O minune a avut loc atunci când unul dintre membrii comitetului de experți a făcut un test de curățire pe icoană. Deodată a apărut unul dintre ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi celălalt. Imediat după aceasta, icoana s-a curățat singură în mod minunat și arăta ca și cum fusese restaurată. În ziua de 23 noiembrie 2004, a fost sfințită noua îmbrăcăminte a icoanei Maicii Domnului „Kostromskaia”.

Icoana Maicii Domnului „Grebenskaia” este prăznuită pe 28 iulie. Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a proslăvit prin minuni pe vremea când se afla în biserica din orașul Grebensk (situat pe râul Chira, un afluent al Donului). Icoana a fost scoasă în întâmpinarea marelui cneaz Dimitrie Donskoi, pe când se întorcea din bătălia de la Kulikovo (1380). În anul 1471, după o campanie de succes împotriva orașului Novgorod, marele cneaz Ivan al III-lea Vasilievici a ctitorit Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Moscova, la Lubianka și a așezat în ea icoana Maicii Domnului „Grebenskaia”, pe care o avusese cu el în campanie. El a ferecat icoana într-o îmbrăcăminte de argint bătut cu pietre prețioase și a poruncit ca să se scrie un acatist în cinstea acesteia. În anul 1617, când biserica a ars, icoana a rămas, în mod miraculos, întreagă și nevătămată. Icoana Maicii Domnului „Grebenskaia” este considerată ca fiind o imagine inversă (în oglindă) a icoanei Maicii Domnului din Iviron (prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie și 13 octombrie), fiind recunoscută datorită pliurilor omoforului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și poziției picioarelor Pruncului Iisus Hristos.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni (Icoana Maicii Domnului cu trei ochi şi două guri) este prăznuită pe 6 august. Această icoană a Maicii Domnului a fost pictată în anii 1740-1750 de către zugravul Nectarie. Prin voia Domnului, în timp au apărut al treilea ochi, puţin mai şters, prezent sub ochiul stâng, şi o a doua gură uşor întredeschisă, situată deasupra celei fireşti. Cel de-al treilea ochi și cea de-a doua gură au apărut fără intervenție omenească, prin voie dumnezeiască, pe icoana deja pictată, ceea ce o face unică în lume. De aceea mai este cunoscută şi sub denumirea de „Icoana Maicii Domnului cu trei ochi şi două guri”. Icoana a fost dăruită Mănăstirii Giurgeni, pe atunci așezământ de maici, în anul 1831, cu ocazia sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului (6 august), dată aleasă probabil pentru similitudinea cu schimbarea la faţă a chipului Maicii Domnului din icoană. Încă de când a fost dăruită mănăstirii, icoana a început să săvârşească diferite minuni, astfel că mulţi credincioşi vin necontenit să se roage la ea. Icoana este de tip Odighitria („Povăţuitoarea” sau „Îndrumătoarea”), răspândit atât în arta bizantină, cât și în țara noastră. Fecioara Maria ține Pruncul Iisus pe brațul stâng și arată spre El cu mâna dreaptă (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”). După Tradiție, prima icoană cu această compoziție a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca și a devenit prototipul icoanei împărătești a Maicii Domnului. Icoana Maicii domnului de la Giurgeni este ferecată în argint. „Icoana Maicii Domnului cu trei ochi şi două guri” nu are o dată de prăznuire proprie, însă mulţi credincioşi vin să se închine la icoană de Praznicul Schimbării la Faţă din 6 august, atunci când icoana a fost adusă la Giurgeni, ca şi la sărbătorile închinate Maicii Domnului. Părintele stareţ Antonie Jeflea († 18 februarie 2018) povestea că a fost martor al unei minuni a Maicii Domnului de la Giurgeni, din 1995, anul sosirii sale la mănăstire: „Era un copil de vreo șase ani, din Vaslui, mut din naștere. Părinții l-au adus la mănăstire și, la un moment dat, după Taina Sfântului Maslu, copilul a rostit limpede primele cuvinte din viața lui, cerându-i mamei sale să-l ia în brațe și să-l ridice până la icoană pentru a o săruta”. Minunile trăite de credincioși au făcut înconjurul țării și oameni din toate regiunile merg acum la Giurgeni să ceară ajutorul Maicii Domnului.

Icoana Maicii Domnului de la Valaam este prăznuită pe 7 august. Este una dintre cele mai mari comori ale Mănăstirii Noul Valaam din Heinävesi (Finlanda). Pictată pe lemn de tei, cu dimensiunile 132 x 79.5 cm, icoana o înfățișează pe Fecioara Maria în mărime naturală, cu privirea coborâtă, stând în picioare pe un nor, îmbrăcată într-o mantie roșie strălucitoare și purtând un stihar turcoaz închis. Ea ține cu brațul său stâng pe Pruncul Hristos, Care este îmbrăcat în veșmânt galben deschis. Cu mâna dreaptă, Preasfânta arată spre Prunc, în stilul Icoanei Maicii Domnului „Hodigitria”. Hristos binecuvântează cu mâna Sa dreaptă, iar în mâna stângă ține un glob care are deasupra o cruce, ceea ce înseamnă că El este Creatorul lumii și Stăpânul tuturor. Conform inscripției, icoana a fost pictată în 1878, ca „osteneală a călugărilor de la Valaam”. Însă, acesta este în mod obișnuit atribuită Părintelui Alipie, unul dintre cei mai mari iconografi de la Mănăstirea Valaaam din Iezerul Ladoga din Karelia rusă. Părintele Alipie (Konstantinov) a pictat icoana cu câțiva ani după ce a ajuns la mănăstire, înainte de a fi devenit frate acolo. El a fost tuns în monahism în anul 1884 și a fost hirotonit ca ieromonah în 1893. Urmând convențiile din secolul al XIX-lea, icoana a fost pictată în stil „realist”, folosind o tehnică care combina utilizarea de tempera și uleiuri. Inițial, icoana a fost pictată pentru a fi așezată în Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Valaam. Acest lucru nu s-a întâmplat, și ulterior icoana a fost pierdută. În anul 1897 icoana a fost redescoperită și a câștigat reputația de făcătoare de minuni pe baza unor apariții succesive ale Maicii Domnului, care s-a arătat unei femei în vârstă, Natalia Andreevna, care suferea de artrită reumatoidă gravă și care a fost vindecată de boala ei. Mănăstirea Valaam, în lunga ei istorie, nu a avut niciodată o icoană proprie a Maicii Domnului, cu toate că icoana părintelui Alipie a fost pictată pentru a ocupa o astfel de poziție în anii ce au urmat. În tulburările celui de-al doilea Război mondial, icoana a fost transportată la loc sigur în Finlanda, împreună cu multe alte lucruri de preț de la Valaam și cu majoritatea călugărilor. Ea ocupă acum un loc de cinste în Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” de la Mănăstirea Noul Valaam. În 1987, episcopii din Biserica Ortodoxă Autonomă a Finlandei au stabilit pe 7 august sărbătoarea anuală în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Valaam. Troparul și condacul la sărbătoarea icoanei au fost scrise de către Arhiepiscopul Paul al Finlandei. La data de 29 iulie 2005, icoana Maicii Domnului de la Valaam a fost adusă pentru prima dată în America de Nord de către Înaltpreasfințitul Leo, Arhiepiscop al Kareliei și a toată Finlanda.

Icoana Maicii Domnului din Minsk este prăznuită pe 13 august. Icoana a fost adusă de Sfântul Vladimir, cneaz de Korsun, și așezată în Catedrala Adormirii Fecioarei Maria (sfințirea bisericii din 996 este sărbătorită pe 12 mai). În anul 1500, în timpul ocupării Kievului de către Khan Mengli Giray, un tătar a dezbrăcat icoana de îmbrăcăminte și podoabe, după care a aruncat-o în râul Nipru. După o vreme, aceasta a fost găsită plutind în râul Svislocha, lângă Minsk. Înconjurată de o lumină extraordinară, icoana a fost adusă la mal și dusă la Biserica Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe proprietatea domeniului prinților de Minsk. Aceasta a avut loc pe 13 august 1500. Icoana Maicii Domnului din Minsk a fost dusă la Mănăstirea Greco-Catolică „Sfântul Duh” în 1616 și a fost returnată ortodocșilor în 1839. Biserica Mănăstirii „Sfântului Duh” a devenit catedrală ortodoxă și a fost închinată Sfinților Petru și Pavel. În fiecare vineri se citeşte un acatist în fața Sfintei Icoane, și multe minuni se săvârșesc.

Icoana Maicii Domnului din Narva este prăznuită pe 14 august. Icoana a devenit cunoscută în anul 1558, când armata rusă a atacat orașul Narva.
Într-una dintre casele în care comercianții ruși trăiseră odată, germanii beți au luat o icoană a Maicii Domnului – care fusese lăsată în urmă de stăpânii casei – și batjocorind-o au aruncat-o în foc, sub un cazan în care se producea bere. Focul s-a extins și imediat flăcările au cuprins acoperișul casei.
În acel moment a venit o furtună și focul s-a răspândit în tot orașul. Profitând de confuzie, armata rusă a ocupat orașul. Icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și o icoană a Sfântului Nicolae au fost găsite intacte în cenușă.

Icoana Maicii Domnului „Sfătuitoarea” este prăznuită pe 14 august. Este numită astfel deoarece Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor sunt reprezentați sfătuindu-l pe paraclisierul Gheorghe.
Acest eveniment a avut loc la scurt timp după apariția icoanei Maicii Domnului din Tikhvin, în 1383, când însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a poruncit paraclisierului Gheorghe să înlocuiască crucea de metal de pe biserica nou construită în cinstea ei la Tikhvin, cu una din lemn.
Pe locul acestei viziuni a fost construit un paraclis în cinstea Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni. Paraclisul a ars de mai multe ori (prima dată în 1390, în același timp cu biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tikhvin).
În 1515 a fost construită o biserică de lemn și s-a fondat o mănăstire în cinstea acestei sfinte icoane.

Icoana Fecioarei Maria a șerpilor - o minune pe care Maica Domnului o săvârşeşte anual, în vremea postului Adormirii Maicii Domnului, în localitatea Păstra din insula Kefalonia (Grecia). În fiecare an, în luna august, la capătul sud-estic al insulei, mai mulţi şerpi mici, neprimejdioşi, purtând pe cap semnul Crucii, apar în jurul bisericii din localitatea Markopoulo. Ei se arată mai întâi în preajma sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, pe 6 august. Pe 15 august, șerpii încep să intre în biserică și să se urce pe icoane, fără să se ferească sau să dea semne că s-ar speria de oamenii care participă la slujbă. Rămân în lăcașul de cult până la asfințit, apoi ieș și se ascund. Pur și simplu dispar vreme de un an. Serpii sunt de culoare gri, subțiri, iar lungimea lor nu depășește un metru. Au pielea catifelată, iar pe cap, precum și capătul limbii, formează o cruce mică. Sunt considerați tămăduitori și neprimejdioși, de aceea și credincioșii îi ating fără frică. Pe coasta dealului unde este zidit satul, cu mulți ani înainte s-a săvârșit o minune care este legată de icoana Maicii Domnului. Odată, sătenii au văzut cum un copac fusese cuprins de flăcări și au alergat înspre el, crezând că s-a aprins un foc în pădure. Dar când au ajuns acolo, au observat un fapt minunat. Deși copacul arsese până la rădăcină, pe ea se afla icoana Maicii Domnului pe care focul nu o atinsese. Locuitorii, plini de emoție, s-au închinat icoanei, după care au luat-o și au dus-o în biserica din satul lor, unde și ceilalți săteni au avut ocazia să se închine ei. A doua zi dimineața, când numărul celor ce voiau să se închine icoanei se înmulțise mult, cu toții au constatat că icoana lipsește. În cele din urmă, în urma mobilizării sătenilor, icoana a fost aflată la locul ei de mai înainte. Era iarăși așezată pe rădăcina copacului ars. Icoana a fost adusă din nou în biserică, unde a fost încuiată. În următoarea zi, au găsit-o la același loc. După ce s-a săvârșit aceasta de trei ori, sătenii au fost convinși că voia Maicii Domnului este ca icoana să rămână acolo, pe rădăcina copacului ars. De aceea au construit o biserică deasupra rădăcinii copacului și au așezat în ea icoana. Mai târziu, s-a zidit acolo o mănăstire de maici. Într-o zi, s-au apropiat de locul acela mai multe corăbii cu pirați. După ce au coborât pe uscat, pirații s-au îndreptat spre mănăstire cu scopul de a o prăda. Atunci monahiile s-au rugat Maicii Domnului ca să ocrotească mănăstirea și pe ele. Îndată s-a săvârșit minunea. Mănăstirea a fost înconjurată de șerpi, care i-au pus pe fugă pe pirați. Faptul acesta a fost considerat un semn de la Maica Domnului, prin care s-au izbăvit și monahiile și mănăstirea. De atunci în fiecare an se arată șerpii, chiar și în interiorul bisericii – stau agățați chiar și de icoane, de candele sau de strane, iar la 15 august pleacă. Doar de două ori în istorie a fost consemnată absența ciudaților șerpi care vin la slujbă. În 1940, anul ocupației AXIS și în 1953, când a avut loc un cutremur devastator, care a distrus în totalitate cele mai multe orașe de pe insula Kefalonia. Astfel, localnicii consideră apariția acestor viețuitoare un semn bun. În ultimii ani, întrucât șerpii sunt foarte mici și există riscul să fie călcați în picioare de mulțimea de turiști și pelerini sosiți în perioada 14-15 august, localnicii îi adună din timp și îi duc în biserică în saci sau borcane și îi depozitează în apropierea icoanei de argint a lui Panagia Fidoussa (Fecioară a șerpilor).

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită pe 15 august.

Rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”:
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Rugăciune către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov:
Atotmilostivă, Împărăteasa mea, Preasfantă Doamnă, Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica lui Dumnezeu, singura şi neîndoielnica mea nădejde. Nu te scârbi de mine. Nu mă depărta, nu mă părăsi. Apără-mă, mijloceşte, auzi-mă, vezi-mă… Stăpână, ajută-mă, iartă-mă, iartă-mă… Preacurată.

Icoana Maicii Domnului Sporirea Mintii sau Sporirea Înţelepciunii

Icoana Maicii Domnului „Sporirea Mintii” (Sporirea Înţelepciunii) este prăznuită pe 15 august. În această icoană Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este înconjurată de Îngeri, în spatele său aflându-se poarta Raiului, iar în partea de jos imaginea Ierusalimului ceresc. Îngerii ţin în mâini lumânări aprinse, simbolul Luminii Adevărului, al lui Hristos. Icoana se aseamănă cu o statuie catolică a Fecioarei Maria din Loreto (provincia de Ancona, Italia), care este numită „Fecioara Neagră”, si care se află într-o Biserică numită a „Sfintei Case” din Nazaret, a Maicii Domnului. Legenda rusă, cu privire la Icoana „Sporirea minţii” nu are legătură cu statuia din Loreto. Ea ţine de un eveniment aparţinând secolului al XVII-lea, legat de un iconograf. Acesta era un om foarte evlavios, dar când s-a petrecut revizuirea cărţilor de cult şi a practicilor religioase din Rusia, în timpul patriarhului Nikon (între 1652-1658), el s-a tulburat, neştiind cum este bine să creadă. Acest iconograf a ajuns aproape de a-şi pierde minţile, moment în care s-a rugat cu putere Maicii Domnului, să-l ajute. Aceasta i s-a arătat şi i-a indicat să picteze Icoana sa, „Sporirea înţelepciunii”. După ce a pictat-o, s-a vindecat şi s-a luminat în privinţa adevărului. Zugravul de Icoane a înfăţişat-o aşa cum i se arătase, rezultand Icoana făcătoare de minuni „Sporirea minţii”, cea care dăruieşte înţelepciune. Icoana este considerată ajutătoare a copiilor, dătătoare a harului înţelepciunii, vindecătoare a slăbiciunii minţii.
Acatistul Maicii Domnului „Sporirea Mintii” - Citeste

Icoana Maicii Domnului „Panaghia Soumela” a fost găsită într-o peșteră, în anul 386, de doi călugări. Este cea mai veche Icoană, prima pictată de Sfântul Apostol și Evangelist Luca și pe seama căreia se pun cele mai multe minuni făptuite de Dumnezeu prin mijlocirea celei al cărei chip este scris pe lemn. Icoana se află din 1952 la Mănăstirea Vermio, dar numele de Soumela se trage de la Mănăstirea din Trapenzunt, acum Trabzon în Turcia, și se trage de la faptul că „stou Mela” pronunțat „sou Mela” înseamnă „de la Mela”. Icoana se afla deja într-o peșteră din Muntele Mela când în anul 386 călugării Barnaba și ucenicul lui Sofronie au găsit Icoana și au decis să întemeieze mănăstirea care astăzi este cunoscută ca Mănăstirea Trapenzunt. În anul 1461 regiunea a fost cucerită de turci, dar monahii au rămas, iar mănăstirea a funcționat până în anul 1923, când grecii din Asia Mică și din Pont au fost deportați pe meleagurile strămoșești, iar Icoana „Panaghia Soumela”, manuscrisul Evangheliei alcătuite pe pergament de Sfântul Hristofor și Sfânta Cruce dăruită de împăratul Manuel Comnenul, cele mai scumpe odoare ale mănăstirii au fost ascunse. Odoarele au fost regăsite cu sprijinul premierului Grec Elefterios Venezelos și cu aprobarea premierului turc Ismet Inonu. Părintele Hrisant Mitropolitul Trapenzuntului a căutat cu ajutorul soldaților greci și turci odoarele sfinte și, după ce le-au găsit, au fost duse în Grecia, la Atena, unde au fost găzduite la muzeu până în anul 1951. În anul 1952 a fost ridicată o nouă Biserică „Panagia Soumela”, ridicată pe un loc asemănător din munții Macedoniei, la Kastania din Vermio, și Icoana și-a găsit un nou „acasă”, unde, în fiecare an, la 15 august, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, este scoasă în pelerinaj. După 40 de ani, au fost aduse tot aici Evanghelia Sfântului Hristofor și Sfânta Cruce a împăratului Manuel Comnenul.

Icoana Maicii Domnului din Agiasos” se află în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” si este prăznuită pe 15 august. După tradiţie, a fost pictată de către Sfântul Evanghelist Luca. Se ştie că aceasta icoană a ajuns în Insula Lesvos, fiind adusă de către monahul Agaton din Efes, ce a păstrat-o în vremurile tulburi ale perioadei iconoclaste. Agaton a venit în însulă în anul 830, pentru a o întâlni pe împărăteasa Irina a Atenei care luptase mult ca icoanele să-şi recapete locul ce li se cuvenea. Ajuns aici, deși împărăteasa murise între timp, Agaton a construit un schit care să adăpostească icoana. La un moment dat, monahii au realizat o replică fidelă a icoanei deoarece icoana pictată pe amestec de ceară şi mastic a început să se degradeze, iar icoana originală au ascuns-o într-un loc special din zidul iconostasului. În anul 1938, mitropolitul Iacob I de Mitiline face cercetări pentru descoperirea icoanei. Spre surprinderea lui, icoana făcătoare de minuni Hodighitria, pictată de Sfântul Evanghelist Luca, stătea aşezată pe catapeteasmă în spatele replicii. Imediat a fost chemat renumitul pictor Vasile Rahcevski pentru a se ocupa de restaurarea acesteia. Astăzi, icoana este aşezată spre închinare într-un proschinitar de marmură în faţa iconostasului.

Icoana Maicii Domnului „Neamonitissa” de la Mănăstirea Nea Moni din Chios, Grecia este prăznuită pe 15 august.. Descoperirea icoanei s-a realizat printr-o minune de către Sfinții Cuvioși Nichita, Ioan și Iosif, călugări ce se nevoiau în pustie, pe Muntele Provateon de pe Insula Chios. Cei trei au văzut noaptea o lumină strălucitoare și puternică în pădure și neputând-o localiza, au dat foc zonei. Printre copacii arși au găsit mai târziu un copac nedeteriorat de foc și pe ramurile lui atârnând o icoană reprezentând chipul Maicii Domnului, fără pruncul Iisus în brațe. Uimiți, cei trei călugări au luat icoana și au așezat-o în schitul lor de nevoință, însă în fiecare zi vedeau că icoana părăsea schitul și venea singură la locul unde o găsiseră și atârnase în copac. Atunci călugării au înțeles că dorința Fecioarei Maria era să se zidească o biserică și o mănăstire în locul respectiv. Astfel, cuvioșii au construit acolo o bisericuță închinată Maicii Domnului. Atunci când Constantin al IX-lea Monomahul (1000-1055), împăratul Imperiului Roman de Răsărit, a fost exilat în Insula Lesvos, Sfinții Nichita și Iosif l-au mângâiat în încercarea sa. Constantin le-a promis atunci că dacă va ajunge împărat, le va îndeplini orice cerere le va face. Cuvioșii l-au rugat să ridice o biserică frumoasă pe locul unde a fost găsită icoana Maicii Domnului. El le-a promis că așa va fi, iar ca și confirmare le-a dăruit inelul său regal. După un timp Constantin a devenit împărat, iar Sfinții Cuvioși l-au vizitat, arătându-i inelul dăruit pentru promisiunea ridicării bisericii Maicii Domnului. Împăratul și-a adus aminte de toate acestea și a trimis material necesar pentru ridicarea bisericii, precum și meșteri potriviți.

Icoana Maicii Domnului din Don sau „Donskoy” (în amintirea victoriei de pe malurile râului Don) este prăznuită pe 19 august. Icoana a fost pictată de Teofan Grecul. În ziua bătăliei de la Kulikovo (8 septembrie 1380, de sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu), icoana a fost împreună cu armata rusă, ajutând-o, iar după victorie a fost dăruită de către cazacii din Don comandantului lor, marele cneaz Dimitrie al Donului (1363-1389), care a mutat-o la Moscova. Icoana a fost așezată prima dată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin, iar mai târziu în Catedrala „Buna Vestire” (acum, icoana se află în Galeriile de Stat „Tretiakov”). În anul 1591, hanul Nuradin al Crimeei și fratele său, Murat-Girey, au invadat Rusia cu o armată numeroasă. Avansând spre Moscova, au poposit pe dealurile Vorobiev. Pentru a proteja orașul de dușmani, a fost făcută o procesiune în jurul Moscovei cu icoana Maicii Domnului din Don. În ziua bătăliei, icoana a fost ținută în paraclisul militar, aducând izbândă soldaților, punându-i pe tătari pe fugă. În semn de recunoștință pentru binecuvântarea săvârșită prin icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Don, în 1592 a fost înființată, pe locul paraclisului militar, Mănăstirea Donskoy. Icoana făcătoare de minuni a fost așezată în această mănăstire. Conform tradiției, pe lângă pelerinajul cu icoana Maicii Domnului, odată la patru ani, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii săvârșește slujba de pregătire și sfințire a Sfântului și Marelui Mir în catedrala mică, în onoarea icoanei Maicii Domnului din Don.

Icoana Maicii Domnului din Georgia este prăznuită pe 22 august. În anul 1622, șahul persan Abbas (numit Abbas cel Mare) a cucerit Georgia. Multe odoare sfinte au fost furate și multe dintre ele au fost vândute în Persia negustorilor ruși. Astfel, icoana Maicii Domnului din Georgia a ajuns la un negustor pe nume Ștefan, care a păstrat-o cu sfințenie. În Yaroslavl, negustorul Gheorghe Lytkin, în slujba căruia era trimis Ștefan în Persia, a avut o descoperire într-un vis despre obiectul sfânt găsit de Ștefan și i-a poruncit acestuia să-l trimită la Mănăstirea Chernogorsk, din episcopia Arkhangelsk, fondată în 1603. Când Ștefan s-a întors în 1629 și i-a arătat icoana lui Gheorghe Lytkin, acesta și-a amintit de viziunea lui și a mers la periferia Dvinei, unde se află Mănăstirea Chernogorsk (numită astfel pentru că a fost construită într-un loc abrupt și întunecos, numit în vechime „muntele negru”. Mai târziu, mănăstirea și-a schimbat numele în Krasnogorsk.) Icoana a fost preamărită acolo prin minuni. În 1654, în timpul epidemiei de ciumă, icoana a fost mutată la Moscova, iar cei care s-au rugat în fața ei au scăpat de moarte. Numeroasele copii ale icoanei confirmă cinstirea deosebită de care se bucură. În 1658, cu binecuvântarea Patriarhului Nicon, a fost stabilită o zi de sărbătoare anuală pentru icoana Maicii Domnului din Georgia: ziua de 22 august. Slujba a fost scrisă în 1698 și tipărită în Moscova sub supravegherea lui Theodor Polykarpov.

Icoana Maicii Domnului de la Mega Spileo(Megalospilaiotissa) este prăznuită pe 23 august (când este odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului). Icoana înnegrită este un basorelief în ceară, de aproximativ 45 de centimetri pătraţi şi o înfăţişează pe Maica Domnului întoarsă uşor spre dreapta, purtându-L în braţe pe dumnezeiescul ei Fiu. Cu mâna stângă ţine mâna Pruncului pe pieptul ei, iar în mâna dreaptă a Fiului se află Sfânta Evanghelie. În colţuri sunt înfăţişaţi heruvimi şi serafimi. Se spune că această icoană ar fi una dintre primele icoane pictate de Sfântul Evanghelist Luca şi că atunci când a înfăţişat-o Fecioarei Maria, ea a spus: „Darul Celui Care S-a născut din mine să fie cu ea!”. Mai târziu, Sfântul Luca a dăruit această icoană, împreună cu Evanghelia lui şi Faptele Apostolilor, fiului său duhovnicesc Teofil, guvernatorul Ahaiei. În timpul prigoanei romane, când mulţi dintre primii creştini au luat moarte mucenicească, icoana a fost ascunsă în peşteră, unde a rămas până când s-a descoperit în chip minunat Sfintei Eufrosina. Tânăra Eufrosina era din satul apropiat Galata (astăzi Zachlarou) şi păştea adesea turma tatălui ei pe lângă o stâncă înaltă. De două ori văzuse una dintre capre suind la gura unei peşteri din stâncă şi întorcându-se cu botul plin de apă. Bănuind că acolo se afla un izvor cu apă rece, a urcat să se uite. După ce şi-a făcut drum prin tufărişul des, ea s-a aflat la gura unei peşteri foarte mari. Deodată a auzit un glas care-o striga pe nume. Privind în jur, a văzut o icoană a Maicii Domnului în partea de sus a peretelui peşterii, şi din icoană a auzit un glas care-i spunea să aştepte sosirea monahilor Simeon şi Teodor. Tot atunci, pe când se aflau în Ierusalim, cei doi tineri monahi Simeon şi Teodor au avut acelaşi vis în care Maica Domnului, însoţită de Sfinţii Apostoli Pavel, Andrei şi Luca, le-a poruncit să meargă în Ahaia pentru a găsi o icoană de-a ei sculptată acolo de Sfântul Luca. Primind binecuvântarea episcopului, ei au pornit spre coasta nord-estică a Peloponezului. Sosind în Ahaia, Cuvioşii Simeon şi Teodor s-au rugat iarăşi pentru călăuzire şi în noaptea aceea au avut un alt vis în care li se spunea să meargă la râul Bouras, aflat la două ore distanță, unde vor afla o păstoriţă cucernică, Eufrosina, care îi va duce la icoană. A doua zi dimineaţă, pe când se apropiau de locul căutat, au găsit-o pe păstoriţă aşteptându-i. Ea le-a dat bineţe şi i-a chemat pe nume. Înfricoşaţi de părelnica ei vedere cu duhul, părinţii au şovăit să se apropie, dar văzând îndoiala lor, Eufrosina a chemat numele Maicii Domnului şi lovind cu toiagul stânca pe care stătea, din ea a ţâşnit un izvor cu apă limpede şi dulce. Acest izvor dăinuie până astăzi şi poartă numele Eufrosinei. După ce Eufrosina a povestit cum a descoperit icoana Maicii Domnului, monahii s-au suit până la peşteră şi au aflat totul aşa cum spusese Eufrosina. Ei au coborât icoana cu evlavie, au scos-o afară şi s-au întors să cureţe peştera. După ce au aprins focul ca să ardă tufărişul şi mizeriile, au aşteptat afară ca să se stingă flăcările. Deodată, un şarpe uriaş, alungat de fum, a ieşit târându-se din peşteră ca şi cum ar fi avut aripi. Pe când monahii şi Eufrosina se dădeau la o parte din calea lui, un fulger luminos ieşit din icoană l-a ţintuit la pământ. Ei s-au întors în peşteră şi au găsit o masă unde, potrivit tradiţiei mănăstirii, Evanghelistul Luca slujea Liturghia şi scria Sfânta Evanghelie. Mai târziu au lărgit peştera şi au ridicat acolo un mic paraclis şi câteva chilii împrejurul lui. Vestea despre aflarea icoanei s-a răspândit cu iuţeală în tot Peloponezul, şi mulţi credincioşi au venit să se închine icoanei prin care Dumnezeu săvârşea multe minuni. În jurul lor s-au adunat şi alţi monahi, iar părinţii Simeon şi Teodor au început să străbată tot Peloponezul, propovăduind şi chemându-i pe oameni să se întoarcă la creştinism. Izgoniţi pentru scurt timp din acest ţinut în vremea împăratului Iulian Apostatul, ei s-au întors curând după moartea lui şi amândoi monahii s-au săvârşit la Mega Spileo. Eufrosina şi-a ridicat lângă peşteră o mică chilie şi acolo a vieţuit pustniceşte până la moartea sa. De-a lungul timpului s-au săvârşit multe minuni şi tămăduiri mijlocite de icoana Maicii Domnului de la Mega Spileo. Din vremea ctitoririi sale în veacul al IV-lea, mănăstirea a trecut prin cinci incendii devastatoare. De fiecare dată, icoana de la Mega Spileo a scăpat în chip minunat de la pieire.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Panaghia Xenia”(Străina de Jos) este prăznuită pe 23 august. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se alflă la Mănăstirea Kato Xenia în Volos, Grecia. Icoana a ajuns la mănăsărirea veche în mod miraculos. În locul unde Maica Domnului a binevoit să fie descoperită icoana, creştinii au ridicat o mănăstire. Fiind la malul mării, piraţii au atacat-o în nenumărate rânduri. După o vreme, călugării au luat icoana Maicii Domnului şi s-au refugiat la Mănăstirea Panaghia Chisiotisa, care astăzi se numeşte Ano Xenia („Străina de Sus”). Icoana Maicii Domnului a fost numită „Xenia“ - adică Străina - deoarece venea dintr-un loc străin, necunoscut. Alături de icoană se păstrează și casete cu moaștele mai multor sfinți.
POVESTEA UNEI MINUNI: Numele meu este Ioana, am 27 de ani şi vă scriu pentru a da mărturie despre minunea pe care a făcut-o cu noi Maica Domnului prin icoana sa de la Mănăstirea Kato Xenia. Eu şi soţul meu suntem căsătoriţi de 2 ani şi, în primăvara anului trecut, am rămas însărcinată. Din păcate, din motive cunoscute doar de Dumnezeu, am pierdut sarcina şi peste noi s-a abătut o mare suferinţă. La finalul verii am hotărât să plecăm într-o vacanţă în Grecia, cu destinaţia Corfu. Ţin să precizez că nu eram într-o stare sufletească foarte bună, aveam multe frământări dacă să reîncercăm să avem un copilaş. Vizita la Sfântul Spiridon şi la Sfânta Teodora, ambii având sfintele moaşte în Corfu, ne-a adus multă mângâiere şi putere să trecem peste teama că povestea s-ar putea repeta. La drumul de întoarcere, am hotărât să facem un ocol pentru a ne închina la brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia. Nu știam prea multe despre acel loc, dar nădăjduiam ca prin atingerea de cinstitul brâu voi căpăta sănătate să pot duce cu bine o altă sarcină. Am ajuns acolo după amiază, tocmai când în biserică se săvârşea slujba Vecerniei. Întregul loc era scăldat într-o pace perfectă, un sentiment care îţi cuprindea întreaga fiinţă, ca şi când nici o suferinţă nu te-ar putea atinge în acele clipe. Ne-am închinat, ne-am rugat, apoi maicile ne-au îndrumat să ne închinăm şi la icoana Maicii Domnului „Panaghia Xenia” pe care o au în paraclis şi care este cunoscută ca făcătoare de minuni. În acel moment scurt de rugăciune, am simţit că timpul s-a oprit şi că biserica este goală. Când am ridicat ochii spre Maica Domnului, am văzut cât de frumos era împodobită cu daruri de la alţi pelerini, bijuterii agăţe de icoană în dar pentru dragostea şi binefacerile ei. Atunci, mi-a venit în minte să fac şi eu un mic dar, o brăţară dragă primită cadou la nuntă, pe care era inscripţionat îndemnul „nu uita să zâmbeşti astăzi”. Maica stareţă, căreia i-am relatat motivul prezenţei noastre acolo, mi-a oferit în schimb ca dar o bucată de fitil de la candela icoanei, cu rânduiala de a ţine post şi de a-l înghiți, un brâuleţ atins de cel al Maicii Domnului pentru a-l purta, dar şi multe încurajări că Maica Domnului nu va lăsa neascultata rugăciunea noastră. La scurt timp după întoarcerea acasă am aflat că sunt însărcinată din nou, aşa că am gândit că nu mai este nevoie să fac ascultarea dată, ci mai bine să păstrez darul pentru altcineva care ar avea nevoie. Însă, după primele vizite la medic, aveam să primim o nouă veste tristă: sarcina nu putea fi identificată ecografic şi conform analizelor de sânge era o sarcină extrauterină. Domnul doctor care îmi urmărise şi prima sarcină, mi-a dat răgaz câteva zile, urmând ca într-o zi de luni să revin pentru a stabili prin ce metodă avea să pună capăt acelei sarcini, fiind un pericol pentru sănătatea mea. În disperarea acelor momente, mi-am amintit de darul primit de la Kato Xenia şi, cu sufletul zdruncinat, am făcut ceea ce primisem ca sfat, rugând pe Maica Domnului să facă voia ei. La următorul control, primele cuvintele ale medicului meu au fost „îmi pare tare rău, dar este momentul să acceptăm că sarcina este extrauterină, m-am consultat şi cu alţi colegi, nu avem dubiu şi din păcate trebuie să vă operăm. Voi mai face încă o ecografie, să vedem, poate reuşim să observăm pe care din trompe este localizată sarcina, ca să minizam riscurile operaţiei”. Toate aceste cuvinte parcă treceau pe lângă mine ca un vuiet, dar gândul meu era acela că toate se întâmplă în viaţa noastră cu voia Domnului. După primele secunde din timpul ecografiei am văzut faţa doctorului luminându-se şi cu un zâmbet larg a exclamat „Extraordinar! Nu pot să cred! Extraordinar!”. Nici nu a fost nevoie să îmi explice pentru că eu înţelesesem: voia Maicii Domnului era că acel copil să se nască. Cu lacrimi în ochi, am avut puterea doar să îl întreb „credeţi în minuni?”. „Cred! Medicina este o ştiinţă exactă până la un punct”, a răspuns el. Au urmat şi alte provocări de-a lungul sarcinii dar, în ciuda neputințelor, păcatelor şi temerilor mele, Maica Domnului a calmat toate furtunile şi în luna mai, chiar în aceeaşi perioadă în care cu un an înainte pierdusem prima sarcină, avea să vină pe lume Maria Teodora (Teodora înseamnă „darul lui Dumnezeu”), minunea Maicii Domnului înfăptuită prin icoana de la KatoXenia. Privirea ei senină este felul prin care Maica Domnului îmi spune în fiecare zi „nu uita să zâmbeşti astăzi”. Îndemn toate femeile care trec prin suferinţa pierderii de sarcini sau a neputinţei de a avea copii să alerge cu multă nădejde la Maica Domnului, chiar şi în momentele de tulburare şi îndoială, căci ea nu caută la păcatele noastre, ci este grabnic mângâietoare şi ne dă cele spre folos la timpul potrivit. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Paraclisul Maicii Domnului Panaghia Xenia - Citeste

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei” este prăznuită pe 24 august. Icoana a fost pictată chiar de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei (†21 decembrie 1326), în vremea în care era egumen la Mănăstirea Ratsk, lângă Volinia. În timpul unei vizite a Sfântului Maxim, Mitropolit al Kievului și al întregii Rusii (†6 decembrie 1306), la Mănăstirea Ratsk, Sfântul Petru i-a oferit această icoană în dar. Mitropolitul a luat-o la Vladimir, la Klyazma, unde se afla catedrala lui. La moartea Sfântului Maxim, egumenul Gherontie, care dorea să devină noul mitropolit, a intenționat să ofere această icoană Patriarhului Atanasie al Constantinopolului (24 octombrie). Călătoria egumenului Gherontie a fost amânată de o furtună mare. În timpul acestei furtuni, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat și a spus: „Demnitatea de episcop nu-ți va fi acordată ție, ci mai degrabă celui care a pictat icoana mea”. Când a ajuns înaintea Patriarhului Atanasie, Sfântul Petru era deja în Constantinopol și fusese sfințit ca mitropolit. Patriarhul i-a dat icoana Sfântului Petru, rostind cuvintele: „Ia sfânta icoană a Maicii Domnului, pe care ai pictat-o cu mâinile tale; pentru acest motiv, însăși Pururi Fecioara ți-a dat acest dar, și a prevestit calea ta”. Sfântul Petru a luat icoana la Vladimir, iar atunci când sediul mitropolitan a fost transferat la Moscova, în anul 1325, icoana a fost așezată în Catedrala „Adormirii Maicii Domnului”, ca icoană mare a altarului.

Arătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej este sărbătorită pe 24 august. Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-odată a zis ucenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată”. Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!”. Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie și dintr-odată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El i-a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului, care i-a zis: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată, am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l şi acoperindu-l”. După ce a spus acestea, Maica Domnului s-a făcut nevăzută. Sfântul a fost cuprins de frică și de cutremur mare, dar venindu-și în sine după un timp, a aflat pe ucenicul său zăcând de frică, ca mort, și l-a ridicat. „Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie, de vreme ce duhul meu numai puţin de nu s-a despărţit de trupeasca-mi legătură, pentru vedenia cea strălucită?”, a întrebat el. Iar sfântul se bucura cu sufletul şi faţa lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: „Aşteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”. După puțin timp, Sfântul Serghie i-a chemat pe doi dintre ucenicii săi, Sfinții Isaac și Simon, și le-a spus cum a văzut-o pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii şi despre promisiunea făcută lui. Apoi împreună au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea la viziunea divină. Arătarea Maicii Domnului la chilia Sfântului Serghie, unde în prezent e camera Serapionov, a fost într-una din zilele de vineri din postul Nașterii Domnului, din anul 1385. Sărbătoarea vizitei Maicii Domnului și a promisiunii ei a fost păstrată cu evlavie la Mănăstirea „Sfânta Treime”, de către ucenicii Sfântului Serghie. La data de 5 iulie 1422, sfintele moaște ale Sfântului Serghie au fost descoperite întregi și nestricate, iar la scurt timp o icoană a arătării Maicii Domnului a fost așezată pe mormântul sfântului. Icoana a fost cinstită cu mare respect. În anul 1446, Marele Cneaz Vasile (1425-1462) a fost asediat la Mănăstirea „Sfânta Treime” de către armatele Cnezilor Dimitrie Shemyaka și Ioan din Mozhaisk. El s-a baricadat în Catedrala „Sfânta Treime” și când a auzit că este căutat, el a luat icoana Arătării Maicii Domnului și s-a întâlnit cu Cneazul Ioan la ușile bisericii din partea de sud, zicând: „Frate, am sărutat Dătătoarea de Viață Cruce și această icoană a Dătătoarei de Viață Treimi, la acest mormânt al făcătorului de minuni Serghie, care nu intenționează, nici nu dorește răul oricăruia dintre frații noștrii, și dintre noi. Acum, nu știu ce se va întâmpla cu mine aici”. Călugărul Ambrozie a reprodus icoana Arătării Maicii Domnului Sfântului Serghie, sculptată în lemn (pe la mijlocul secolului al XIV-lea). Țarul Ivan cel Groaznic a luat icoana Arătării Maicii Domnului în campania sa de la Cazan (1552). Cea mai vestită icoană, pictată în anul 1558, a fost cea a iconomului Lavrei „Sfânta Treime” – Serghiev, Eustațiu Golovkin, având rama făcută din racla de lemn a Sfântului Serghie, care a fost dată la o parte în anul 1585, când moaștele sfântului au fost mutate într-o raclă de argint (14 august). Prin această icoană, Maica Domnului a protejat în mod repetat armata rusă. Țarul Alecsei Mihailovici (1645-1676) a luat-o în campania poloneză în 1657. În anul 1703, icoana a participat la toate campaniile militare împotriva regelui suedez Carol al XII-lea, iar în 1812 Mitropolitul Platon a trimis-o la Moscova, ca donație pentru militari. Icoana a fost purtată în războiul ruso-japonez din 1905, iar în timpul Primului Război Mondial, în 1914, icoana a stat în casa comandantului de căpetenie. O biserică a fost construită peste mormântul Sfântului Mihail, iar când a fost sfințită, pe 10 decembrie 1734, a fost numită în cinstea Arătării Maicii Domnului și a Sfinților Apostoli Sfântulului Serghie de Radonej. La data de 27 septembrie 1841 biserica a fost restaurată și resfințită de Mitropolitul Filaret al Moscovei, care a spus: „Prin harul Preasfântului și Preasfințitului Duh, restaurarea acestui templu este acum realizată, închinată înainte de noi în cinstea aducerii-aminte a Arătării Doamnei noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a fost la poarta Sfântului Serghie, la care Sfântul Mihail a fost de asemenea martor ocular”. Sărbătorirea acestui eveniment este marcată pe bună dreptate de sfințirea unei biserici. Toată această mănăstire este o aducere aminte a minunatei vizite. Prin urmare, intenția sa în decursul veacurilor este să continue împlinirea făgăduinței vizitatorului ceresc: „Acest loc va dăinui!”. În amintirea vizitei Maicii Domnului la Mănăstirea Sfânta Treime – Serghiev, Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cântat în zilele de vineri, și o slujbă specială în cinstea Arătării Maicii Domnului este săvârșită la mănăstire pe 24 august, în a doua zi a odovaniei Praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului este sărbătorită pe 31 august. Cinstitul Brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cel adus în Constantinopol într-un sicriaş de aur cu pecetluire împărătească, a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratie, adică "târgul de aramă". După mulţi ani, pe vremea împărăţiei lui Leon, femeia lui, Zoe, era supărată de duhul cel necurat. Pentru aceea, împăratul şi rudele lui aveau mâhnire; deci se făceau multe rugăciuni către Dumnezeu pentru împărăteasa care pătimea. Odată i s-a arătat o vedenie dumnezeiască, spunându-i că de se va pune pe dânsa Brâul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, va lua tămăduire. Împărăteasa a spus această vedenie bărbatului ei, împăratul Leon, şi îndată împăratul a rugat pe patriarh şi a dezlegat pecetea, apoi s-a deschis sicriul şi s-a aflat întreg cinstitul Brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, nici câtuşi de puţin vătămat de vechimea vremii, şi l-a sărutat pe el cu cucernicie. Când patriarhul l-a întins pe el deasupra împărătesei, îndată s-a scăpat de chinuirea diavolească şi a câştigat desăvârşit tămăduirea bolii sale. Atunci toţi cu bucurie au preamărit pe Hristos Dumnezeu şi pe Preacurata Maica Lui cântând cântări de mulţumire; iar cinstitul Brâu punându-l într-aceeaşi raclă de aur, l-a pecetluit cu pecetea împărătească, şi a aşezat prăznuire întru cinstea Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, întru aducerea aminte de minunea ce s-a făcut cu sfântul ei Brâu, prin singurul darul acela, şi prin milostivirea şi iubirea de oameni a Aceluia ce S-a născut dintr-însa, adică lui Hristos Dumnezeul nostru.

Icoana Maicii Domnului „Iordănița” este ocrotitoarea Iordanului. Icoana s-a aflat timp de peste 30 de ani în biserica Schitului Românesc de pe malul Râului Iordan, ridicat de Patriarhia Română în anul 1935 în regiunea Qasr al-Yahud, la locul istoric al Botezului Domnului Iisus Hristos. A fost ferecată în argint și dăruită bisericii românești de Gh. Petra, Dumitru Vasile și Stelian Ionescu, în anul 1939. În fața acestei icoane se ruga și plângea Sfântul Ioan Iacob Românul în vremea cât a slujit ca egumen la Schitul Românesc de la Iordan. A săvârșit multe minuni și a ascultat rugăciunile multor pelerini români si pusnici de pe Valea Iordanului. În anii 1967-1970 din cauza războiului declanșat în zonă, biserica românească a fost bombardată, turla centrala a căzut, iar pereții au fost găuriți de bombe. Atunci schitul românesc s-a pustiit, călugării au plecat, unele din obiectele sfinte fiind salvate și duse la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim, între care și această icoană a Maicii Domnului. În prezent icoana este așezată în pridvorul Așezămantului Românesc din Ierusalim, în anul 2014 i-a fost sculptat în România un baldachin în lemn de stejar de către Preotul Mircea Ursache din Piatra Neamț, prin grija Arhim. Timotei Aioanei – Superiorul Așezămintelor Românești din Țara Sfântă și a fost împodobită cu trei candele mari de argint executate la Atelierele Patriarhiei Române din București, prin grija Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Sfintele Locuri (2015).
Acatistul Icoanei Maicii Domnului Iordănița (Ocrotitoarea Iordanului) - Citeste

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Hodighitria de la Mănăstirea vâlceană Ostrov

Icoana „Îndrumătoarea”, „Povățuitoarea” – pe numele ei bisericesc „Hodighitria” de la Mănăstirea vâlceană Ostrov. În centrul oraşului Călimăneşti, pe insula lacului de acumulare al hidrocentralei de pe Olt legată printr-un pod de staţiunea balneară, se ridică mândră ca un colţ de rai mult încercata ctitorie a Sfântului voievod muntean Neagoe Basarab, Mănăstirea Ostrov. Temeluită între anii 1520 şi 1521 de domnitorul Neagoe Basarab şi soţia sa, doamna Despina, călugărită aici cu numele de Platonida, biserica mănăstirii a fost rezidită pe locul alteia mai vechi din secolul al XIV-lea sau începutul secolului următor. După rezidirea bisericii, în anul 1522, cu purtarea de grijă a Doamnei Despina Miliţa, pereţii acesteia au fost împodobiţi cu icoane ce au aparţinut familiei Sfântului Neagoe Basarab. Ele au fost pictate la începutul sec. al XVI-lea. Între icoane figurează şi cea citată ca „Maica Domnului cu Pruncul”, si are inscripţia: „Această sfântă icoană fiind veche şi făcătoare de minuni..." Icoana Maicii Domnului – Hodighitria (Îndrumătoarea) de la Ostrov este una din capodoperele artistice din primul sfert al secolului al XVI-lea, pictată în tempera de un meşter anonim. Născătoarea de Dumnezeu este redată frontal, plină de nobleţe, cu o uşoară întoarcere către Fiul ei. Ea poartă pallá şi bonetă albastră, mânecuţe ornate cu aur şi un mafarion roşu cărămiziu tivit la margini cu mărgeluţe de aur. Are trei stele pictate pe frunte şi pe umeri, si Îl poartă pe Domnul Iisus Hristos pe braţul stâng, iar cu mâna Îl arată (Îndrumătoarea) întregii lumi ca Mântuitor. Pruncul Sfânt, apare plin de măreţie şi demnitate, cu mâna dreaptă binecuvântează, iar în mâna stângă ţine un pergament ce cuprinde o inscripţie în limba slavonă („Eu sunt lumina lumii”) şi un vas în care se află crucea răstignirii, suliţa şi trestia. El este înveşmântat cu un chiton albastru cu striaţii aurii, un clavus brun şi un himation galben-orange cu falduri vag pronunţate. În registrul superior al icoanei, în poziţie de adorare, sunt reprezentaţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. În registrul inferior al icoanei, pe veşmântul Maicii Domnului, sunt însemnaţi anii de restaurare ai icoanei 1700-1701 şi 1795 ianuarie 2, precum şi inscripţia citată mai sus. Expusă în naosul bisericii, în faţa catapetesmei, icoana Maicii Domnului Hodighitria adună în jurul ei, la sfintele slujbe, mulţime de credincioşi care îi cer ajutorul şi binecuvântarea, mulţumindu-i pentru minunile făcute în vieţile lor.
Mazilu Nicolae (50 de ani), bolnav de leucemie, din Craiova, venit la Mănăstirea Ostrov, a povestit cum în toamna anului 2007 s-a rugat Maicii Domnului, vindecându-se în scurt timp în mod miraculos.
Diaconu Eugenia din Timişoara aflată la Călimăneşti în iunie 2008 a primit de acasă o veste înfricoşătoare: fiul său de 30 de ani, Diaconu Aurelian fusese înjunghiat în plămânul drept, pierzând mult sânge, iar toată partea stângă a corpului îi era paralizată. Doctorii erau sceptici, nelăsând familiei prea multe speranţe. În locul disperării, Eugenia a ales rugăciunea: „M-am rugat mult la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni pe tot parcursul operaţiei, prietenii s-au rugat şi ei, şi băiatul a revenit din ghearele întunericului”.
Faur Letiţia din Deva s-a rugat pentru fiului său Adrian, căsătorit, tată a doi băieţi, care suferea de o „boală rară a masei musculare fără şanse de vindecare, după părerea specialiştilor”, si fiul ei s-a vindecat.
Buşe Ioana (7 ani) din Râmnicu Vâlcea, împreună cu bunica ei, au povestit cum Maica Domnului i-a vindecat mânuţa, în urma rugăciunilor şi ungerii cu untdelemn sfinţit de la candela icoanei făcătoare de minuni.
Altii s-au vindecat de depresie, de betie, altii au dobândit prunci. Icoana Maicii Domnului este făcătoare de minuni: mângâierea ce o simţim în întristări, ajutorul primit neîntârziat în necazuri, bucuria şi pacea pe care le simţim de fiecare dată când ne plecăm genunchii şi inima cu smerenie şi dragoste înaintea ei. Cu blândeţe, Maica Domnului priveşte din Sfânta sa Icoană spre toţi pelerinii pe care îi primeşte cu neţărmurită dragoste, izbăvindu-i din necaz şi uşurându-le povara sufletească. (Arhid. Ioan-Liviu Găman)

Icoana „Tânguirea Maicii Domnului” de la mănăstirea Sihăstria, este una dintre puţinele icoane ale spiritualităţii româneşti în care Preacurata e singură. Lucrarea este considerată opera de forţă a ilustrului Ioan Protcenco. Artistul, care a îmbrăcat haina monahală, purtând numele – Irineu, potriviti specialiştilor a reuşit să creeze un impreionant portret, „adunând” semnificaţiile profunde ale trăirilor Maicii Domnului – durere, încredere, speranţă. „Tânguirea Maicii Domnului” este icoana venerată de mai bine de şase decenii de mulţimea de creştini care vin zi de zi la Mănăstirea Sihăstria din România. Arhimandritul Timotei Aioanei menţionează în ziarul „Lumina”: „La puţin timp dupa ce a ajuns la Sihăstria, i s-a cerut să picteze o icoană, „de proba”. S-a rugat mult la Maica Domnului şi a pictat o icoană străină parca de penelul unui muritor: „Tânguirea Maicii Domnului”. Părintele Paisie, dar şi alţii, aminteau că Maica Domnului i s-a arătat şi i-a mulţumit pentru felul în care a pictat-o.

Icoana „Primii pași ai lui Hristos” de la mănăstirea Sfântul Gherasim din Iordania. Mănăstirea a fost fondată în secolul al V-lea. Este prima mănăstire ridicată în Valea Iordanului şi a fost întemeiată cu scopul a acorda adăpost tuturor pustnicilor din regiune. Aici, Sfântul Gherasim a îmbinat cele două moduri de vieţuire monahală – chinovial şi idioritmic. Mănăstirea actuală „Sfântul Gherasim de la Iordan” a fost refăcută de Patriarhia Ierusalimului la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, la 400 de metri mai spre est de lavra iniţială, pe ruinele Lavrei Kalamon. Aşezământul se află la poalele munţilor din Deşertul Iudeii, între Ierihon şi Iordan.
Icoana „Primii pași ai lui Hristos” este o icoană rară. Mântuitorul îsi întinde bratele către Maica Domnului care, cu privirea atentă, îl supraveghează. Grota în care călugarul Sfântul Gherasim de la Iordan a ascetizat, conform legendei, a fost chiar locul în care Sfânta Familie s-a oprit în drum spre Egipt. Prin urmare, nu este surprinzător să vedem că, icoana Primilor Pasi a fost pictată în această minunată mănăstire.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Frumoasa, Iasi

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Frumoasa (Iași) este datată din sec. al XVII-lea și ferecată în argint de către Doamna Ecaterina Roset, soția lui Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei. Are gravată în grecește inscripția: „Din evlavie pentru Maica Domnului, Ecaterina a îmbrăcat cu argint această icoană cu banii ei. Era fata lui Constantin Roset, iar doamnă a unui stăpânitor, om foarte bun, Mavrocordat, adică Constantin. Ecaterina, doamna lui Constantin Mavrocordat.” Maica Domnului poartă pe cap o coroniță de aur încrustat cu pietre semiprețioase. Originalitatea icoanei constă în reprezentarea tuturor icoaselor Imnului Acatist al Buneivestiri, în mici scene, amplasate pe toate laturile, de jur împrejur. Pe latură inferioară se află inscripția grecească.
Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Mânăstirea Frumoasa - Citeste

Icoana Maicii Domnului Peruanskaia - Cântecul de leagăn este o icoană frumoasă, minunată si rară care ajută la somnul binecuvântat al bebelușilor și mamelor, calmează si aduce pace în suflete, ocroteste de boli si ajută la bolile existente. Această icoană o arată pe Maica Domnului purtându-l pe Iisus într-un sal mare în spate care pare să facă un întreg. Apropierea lui Dumnezeu o umple de lumină, libertate și bucurie. Merge acolo unde o aduce dragostea. Fiul ei se odihnește lângă ea și îi ascultă gingășia completă, doarme și, judecând după zâmbetul său, este fericit. Hainele Maicii Domnului îi arată modestia, dar sunt umplute cu lumina stelelor, de parcă Creatorul însuși ar vrea să o împodobească. Icoana nu se numește Cântecul de leagăn degeaba, pentru că atunci când o mamă se roagă în fața acestei imagini, somnul ei și al bebelușului ei se îmbunătățește imediat. Și vă puteți ruga în fața acestei icoane si în boală. Icoana originală se află acum pe Sfântul Munte Athos, în mănăstirea Xenofont. Icoana a fost creată de pictorul sârb de icoane Marija Cumic. Imaginea este considerată rară si este canonică în ortodoxie.

Icoana „Sfintei Fecioare Maria a Lacrimilor”, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus și cu pruncul Ioan Botezătorul, se află în Capela Maicii Pelerine din Catedrala San Venanzio din Fabriano (Italia).
O poveste misterioasă cu lacrimi adevărate: Suntem la începutul secolului al XVI-lea când, Montanina Ottoni, mergând pe un drum de țară, vede abandonată într-un gard viu, o frumoasă icoană antică, înfățișând-o pe Maica Domunui care plânge fiind aruncată în mijlocul spinilor (ale căror semne încă se văd pe icoana de lemn). Femeia ia icoana în mâini și o primește. Mai târziu, văduva decide să intre în mănăstirea S. Caterina da Siena din Fabriano, si ia cu ea icoana pe care o găsise în acel gard viu. Documentele spun că împreună cu femeia va intra și fiica acesteia. Femeia a devenit o călugăriță exemplară, a făcut mult pentru mănăstire (a mărit-o și a înzestrat-o cu multe bunuri). A murit în 1536.
Din documente antice știm că, locuitorii din Fabriano venerau cu multă afecțiune și respect icoana găsită de Montanina și lăsată în mănăstire. In 1582 și în următorii 3 ani, icoana a lăcrimat de mai multe ori. Lacrimele erau adunate mereu delicat cu bucăti de bumbac. După 24 mai 1584 (ultima zi în care au curs lacrime), Consiliul Bisericiii a organizat procesiuni solemne cu icoana pe străzile principale, împodobite cu flori, festonuri și luminițe. Mii de oameni au participat apoi la rugăciuni, iar devotamentul față de această icoană nu s-a stins niciodată în următorii sute de ani. În arhive sunt multe mărturii despre vindecări, haruri și fapte miraculoase care s-au petrecut până în zilele noastre. A fost ridicat un frumos altar pentru cinstirea icoanei „Sfintei Fecioare a Lacrimilor”. Multi credinciosi venerează icoana si se roagă cu încredere la Fecioara Maria pentru sănătate si favorurilor de tot felul.
La sărbătoarea Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (24 iun.'22), Patriarhul Daniel a subliniat faptul că Biserica Ortodoxă îl cinstește în mod deosebit pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul pentru lucrarea și viața sa sfântă, el îmbinând curajul cu smerenia. La final, a prezentat o frumoasă icoană de tradiție grecească care înfățișează pe Maica Domnului și pe Pruncul Iisus, alături de care se află și copilul Ioan, purtând în mâna dreaptă o lumânare. Icoana este identică cu cea din Fabriano doar că pare mai recentă.

Icoana „Maica blândeții" sau „Maica smereniei" din Biserica Răstignirii din Tbilisi, Georgia, a fost concepută în 2019 și pictată în 2021 cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Ilie al Georgiei. Cea mai importantă virtute a Sfintei Fecioare Maria, care și-a arătat credința, devotamentul și dragostea față de Dumnezeu, este smerenia. Hristos, prin viața sa spirituală interioară, religioasă, a vrut ca tu să știi intuitiv ceea ce umanitatea nu știa. Cel mai important atribut al lui Dumnezeu - că Dumnezeu este smerenie. Dragostea, care este cea mai puternică expresie a esenței lui Dumnezeu, cu siguranță nu poate exista fără smerenie. Știam că Dumnezeu este atotputernic, Creatorul universului, omniprezent, atotputernic, dar că este smerit, nu știam. Și am auzit aceasta când a venit la oameni și și-a zis în sine: „Învățați de la mine, că sunt blând și smerit cu inima”. Preacurata Fecioară Maria a dobândit această virtute în mintea ei. În acest fel a cooperat cu Dumnezeu și de aceea a devenit posibil ca Dumnezeu să primească natura umană de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maria. De aceea a fost numită Maica Domnului. Mama lui Dumnezeu sau mama iubirii, dar manifestată în faptă - mama bunătății. Dacă vrem să avem comuniune cu Fecioara Maria cu adevărat, trebuie să imităm aceste mari virtuți. Dacă nu cooperăm cu Hristos ca Dumnezeu pentru a realiza această virtute în noi, pentru noi comuniunea cu Fecioara Maria, pierdută în istorie, va fi un eveniment interesant, dar nu o realitate. Ideea pictării acestei icoane a avut-o Părintele Saba Tavadze, preot al Bisericii Răstignirii, pictorul icoanei fiind Lasha Darbuashvili. Părintele Saba Tavadze și-a dorit să întruchipeze smerenia Domnului și a Preacuratei Maicii Sale prin fiecare aspect al icoanei: mișcare, dinamică, expresie, ochi, culori, linii, și inclusiv prin nume. Icoana în original se află la reședința patriarhului Georgiei. O copie a fost trimisă Episcopiei de Limassol din Cipru la părintele Atansie și altă copie a fost trimisă în Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Vatoped împreună cu părintele stareț Efrem, căruia i-a plăcut foarte mult. O altă copie a fost așezată ca icoană centrală în Biserica Răstignirii din Tbilisi.

Icoană unică - 3 Sfinte Mame cu 3 Fii Sfinți:
🔸 Maica Domnului cu Pruncul Iisus Hristos (în centru);
🔸 Sfânta Elisabeta cu Sfântul Ioan Botezătorul (în stânga);
🔸 Sfânta Salomeea cu Sfântul Ioan Evanghelistul (în dreapta).
Cele 3 mame erau rude. Această icoană a fost pictată în 1809 la Tver și păstrată într-o colecție privată. Titlul său original, precum și autorul său, rămân necunoscute. Sfântul Ioan Teologul și pe Sfântul Ioan Botezătorul întind mâinile spre Pruncul Hristos, în timp Domnului binecuvântează cu mâna dreaptă. Sfântul Ioan Botezătorul este îmbrăcat într-un sac pe care l-a purtat în timp ce trăia în deșert. In icoană, toți copiii înfățișați au aproximativ aceeași vârstă, se observă o discrepanță pentru că Sfântul Ioan Teologul era semnificativ mai mic decât Hristos și Ioan Botezătorul (5-15 ani). Acest lucru se explică prin faptul că icoana nu înfățișează un eveniment literal al întâlnirii celor trei mame, ci prezintă o imagine simbolică și slăvește sfințenia maternității, dând viață Dumnezeului-om, precum și profeților și apostolilor

Rugăciunile la Icoana Maicii Domnului „Îndurerată pentru pruncii uciși în pântece” ajută la evitarea păcatului pruncuciderii; ajută la mărturisirea faptelor rele; la pocăința si la curătirea sufletului; ajută si femeilor care nu pot avea copii. Pentru cei care s-au pocăit de păcatul avortului si doresc iertare, este necesară recunoașterea păcatul, pocăința și rugăciunea. În icoană, Maica Domnului îl ține în brațe pe Pruncul Hristos, care primește pruncul înfășat de la îngerul păzitor. El acceptă copilasul ca pe un dar trimis de Domnul, dar respins si neprețuit de oameni. Trupul copilului sângerează, amintindu-i femeii că trebuie să se roage pentru ceea ce a făcut, dar în același timp, dându-i speranța că sufletul copilului s-a întors acasă. Înțelegerea mântuitoare a lui Dumnezeu, nu părăsește copilul nenăscut, îl acceptă si îl iubește. Domnul nu lasă un copil, o femeie sau un bărbat care nu-și acceptă propriul copil. O astfel de icoană a fost pictată relativ recent, se află în Biserica Makariyevsky din Kiev. In timpul unei plimbări, unul dintre enoriași a văzut imaginea Fecioarei pe o piatră, pe care a schițat-o imediat cu creionul pe o foaie de hârtie si i-a cerut staretului mănăstirii binecuvântare pentru a picta icoana. În același timp, vârstnicul Iona făcea o procesiune religioasă împotriva avortului, dar nu exista nicio icoană potrivită, si astfel, datorită acestor două împrejurări, cu binecuvântarea Mitropolitului Kievului și a întregii Ucraine, a fost pictată o icoană, cu care s-a săvârșit ulterior procesiunea.
Canonul şi Acatistul de pocăinţă pentru avorturi - Citeste

Icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Voronei, Iisus este înfăţişat de mână cu Fecioara Maria

Icoana Maicii Domnului de la Sihăstria Voronei, în care Iisus este înfăţişat de mână cu Fecioara Maria.
În judeţul Botoşani, la mănăstirea Sihăstria Voronei, un vechi schit ridicat de sihaştrii ruşi, se află o icoană unicat în lume. Fecioara Maria merge împreună cu copilul, dând impresia unei deplasări în pas alert - simbolizează grija mamei care îşi poartă de mână copilul ghidându-i paşii în viaţă, către menirea sa. Este grija pe care mama i-o poartă pruncului. Totodată este o reprezentare nemaiîntâlnită a copilului Iisus Hristos, zugrăvit la o vârstă atipică în iconografie. De obicei, Pruncul apare sub forma unui copil de numai câteva săptămâni sau luni. Aici este un copil de aproape 4-5 ani, capabil să meargă şi cu trăsături bine conturate. Această icoană are o vechime de cca. 200 de ani. Nu a fost niciodată restaurată, dar cu toate acestea se păstrează foarte bine. Icoana a fost realizată de un călugăr misterios, din judeţul Botoşani, la vârsta de 100 de ani. Icoana a luat naştere în urma unei revelaţii a unui monah, numit Vladimir Machedon. Tot acest monah a pictat şi biserica, din vechea pictură păstrându-se doar altarul. El a mai pictat şi alte biserici. Stătea doar o scurtă perioadă de timp în zonă, mergea pe jos până la muntele Athos şi se întorcea vara. A terminat icoana, dar şi pictura bisericii după 15 ani. Mai precis la terminarea lucrărilor monahul avea 115 ani, urmând să mai trăiască după aceasta. Icoana de la Sihăstria Voronei este considerată de altfel o adevărată făcătoare de minuni, capabilă să prevestească dezastrele. Călugării spun că în anii `80, icoana a prevestit un cutremur. Mai precis, în preajma cutremurului, icoana a început să plângă cu lacrimi reale. Acesta ar fi modul în care icoana ar prevesti dezastrele. Totodată icoana ar face minuni celor care se roagă cu smerenie în faţa ei. Icoana a lăcrimat în repetate rânduri, anunţând credincioşii de suferinţe. Anual mii de creştini ortodocşi merg să o vadă. Este în general cunoscută doar de cei care au păşit pragul mănăstirii şi au răspândit vestea existenţei acestei icoane, prin viu grai. La Sihăstria Voronei se ajunge doar pe un drum forestier, prin mijlocul unei păduri dese străbătute de căprioare şi mistreţi. Icoana, cunoscută şi ca făcătoare de minuni, este păstrată cu sfinţenie în biserica principală a mănăstirii, cu hramul „Buna Vestire“, chiar în apropierea altarului. Icoana nu este singura făcătoare de minuni. Aici se află şi moaştele sfântului Onufrie, un călugăr rus canonizat la Vorona după anii `90. Ieromonahul, un bogat conducător de provincie în zona Ucrainei, a renunţat la tot şi s-a făcut călugăr în zona Voronei, în secolul al XVIII-lea. S-a însingurat în codrii Voronei şi locuia într-o peşteră din apropiere. A fost înmormântat la Schitul Sihăstria Voronei. Atunci au început să apară minunile. Cea mai cunoscută este vindecarea fiicei celebrului domnitor al Moldovei, Mihail Sturza. Domniţa suferea de epilepsie, dar s-a vindecat după ce a mâncat un măr cules din copacul ce creştea lângă mormântul Sfântului Onufrie. Se spune că Sfântul Onufrie a mai făcut minuni, moaştele sale, ca şi Mănăstirea Sihăstria Voronei, devenind loc de pelerinaj. Sihăstria Voronei este un schit întemeiat de călugării ruşi care plecau de la mănăstirea Voronei, un aşezământ monastic vechi de peste 400 de ani, pentru a căuta linişte în mijlocul codrilor sălbatici.

Icoana Maicii Domnului de la Schitul Straja, județul Hunedoara, a fost pictată de o călugăriță de la Mănăstirea Izvorul Mureșului, Harghita. Mântuitorul Iisus Hristos mereu a subliniat că după înviere va merge mai înainte de ucenici în Galileia. Și nimeni nu mergea atunci în Galileia, toți ucenicii stăteau încă în Ierusalim, timp de o săptămână, închiși într-o casă de frica iudeilor. Și totuși cineva a mers atunci în Galileia. Cine oare ?!? Cine dacă nu cea care mereu păstra în inima ei cuvintele Lui și le credea: MAMA LUI. Ea este singura care în vremea aceea a crezut în Învierea Fiului ei, mai înainte de a-L vedea înviat. Toți ceilalți au avut nevoie să-L vadă ca să creadă. Ea este cea dintâi fericită care nu a văzut și a crezut. Relatările evangheliștilor sunt doar despre ce a ajuns la urechile lor atunci. Curajoasa Maria Magdalena s-a dus mai întâi la apostoli, unde știa că ei stau ascunși, iar ei au scris apoi că ea la văzut prima pe Iisus înviat. Da, la mormânt, prima, dar El după ce a înviat nu stătea pe lângă propriul mormânt să aștepte femeile mironosițe și să li se arate, ci dintr-o clipă în alta, cu Trupul Înviat putea fi la distanțe foarte mari, unde voia și cum voia. Așa cum s-a întâmplat și cu Luca și Cleopa în drum spre Emaus.

Icoana Maicii Domnului torcând este o icoană rară, păstrată în Egipt. Maica Domnului este înfățișată torcând și legănându-l pe pruncul Iisus Hristos. In Egipt s-a refugiat sfânta familie când a fugit de regele Irod, ce ordonase exterminarea tuturor pruncilor de până în 2 ani.
Evanghelia după Matei spune: "Ingerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa, fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe Mama Sa și au plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu»".
Icoana se află în Mănăstirea Patriarhală Sfântul Gheorghe din Cairo, orasul unde s-au refugiat cu pruncul Iisus. Mănăstirea Sfântul Gheorghe este situată în zona Vechiului Cairo. Timp de multe secole, în interiorul acestor ziduri au existat: o mănăstire, un spital, un adăpost pentru săraci, un azil de bătrâni, o școală și chiar un cimitir. Pe lângă alte încercări care s-au abătut asupra mănăstirii, s-a produs un incendiu teribil care a produs pagube ireparabile clădirilor. Lucrările de restaurare au fost întreprinse de Patriarhul Fotie (1900-1925) în 1904. Această mănăstire este unul dintre cele mai importante și vechi monumente ale creștinismului nu numai din Egipt, ci și din întreaga lume ortodoxă. Primul templu al Sfântului Gheorghe a fost construit pe acest loc în secolul al IV-lea d.Hr., iar mănăstirea a fost fondată aproximativ 100 de ani mai târziu, în jurul anului 530."

Icoana Maicii Domnului la 3 ani cu crinul, floarea cea nevestejita a fecioriei. La sosirea în Templu, Maria a fost întâmpinată de sfântul Zaharia, tatăl Înaintemergătorului. Copila a urcat singură cele 15 trepte, alergând până la treapta cea mai de sus, uimind pe toată lumea cu puterea si dăruirea ei. Zaharia, a dus-o în Sfânta Sfintelor, locul unde o dată pe an intra singur arhiereul să aducă jertfe lui Dumnezeu. Şi a rămas fecioara la templu timp de 12 ani. Acolo existau trei rânduri de chilii în care locuiau cu frică de Dumnezeu fecioare şi văduve afierosite lui Dumnezeu, precum şi preoţii şi slujitorii. În tot acest timp, Fecioara Maria, sub îndrumarea fecioarelor mai în vârstă, citea dumnezeieştile Scripturi şi îndeosebi se ruga mult. Celei îmbrăcate cu credinţă şi cu înţelepciune şi cu neîntinata feciorie, mai-marele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune. Fecioara Maria a fost condusă în acel loc sfânt, în Sfânta Sfintelor, ca să devină ea însăşi „Sfânta Sfintelor” lui Dumnezeu, Biserică vie şi Templu al Pruncului dumnezeiesc, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. La împlinirea vârstei de 15 ani, fetele trebuiau să părăsească scoala din Templu; atunci a primit Maria Vestea Cea Bună de la Arhanghelul Gavriil, cum că ea este aleasă de Domnul pentru a fi mama Fiului lui Dumnezeu, că din ea se va întrupa Dumnezeu Cuvântul.

Icoana Sfintei Fecioare Maria însărcinată este o icoană foarte rară găsită într-o mănăstire din Georgia de Vest. În timpul unei reparații, s-a ridicat podeaua, și au fost găsite depozitate mai multe icoane rare, printre care și aceasta.
PREASFÂNTĂ FECIOARĂ,
DE VIAȚĂ DĂTĂTOARE,
REVARSĂ HAR DE SUS,
PRIN PRUNCUL TĂU, IISUS !

Icoana Maicii Domnului Panagia Melikiotissa este o icoană făcătoare de minuni ce se află în biserica din satul Melikis, localitate situată în regiunea Imathia, Grecia. Născătoarea de Dumnezeu a ocrotit satul și sute de persoane de la moate în timpul Războiului civil din Grecia. Icoana Panagia Melikiotissa, care dispăruse de mai bine de 50 de ani, a reapărut în acele vremuri tulburi. De data aceasta s-a aflat în mâinile noului preot paroh al Bisericii Sfânta Parascheva, părintele Gheorghe. Localnicii au considerat reapariția icoanei ca pe un semn primit de la Dumnezeu, o dovadă a faptului că nu i-a părăsit. Aceștia mărturisesc că icoana, până în zilele noastre, este făcătoare de minuni. Reprezentarea rară a chipului Maicii Domnului, care atrage privirea oricărei persoane care îl zărește pentru prima dată, este însă al doilea element care face această icoană cu totul specială. Primul element este cel pe care locuitorii din Melikis îl consideră o minune: în icoană au fost descoperite 55 de gloanțe cu excepția chipului Născătoarei de Dumnezeu care a rămas neatins. Minunea s-a petrecut pe 17 martie 1947. Războiul Civil a transformat întreaga regiune într-o zonă nesigură iar viața localnicilor era în pericol. În Biserica Sfântul Nicolae, numeroși soldați, femei și copii (potrivit martorilor erau 55 de persoane) se adăposteau pe timpul războiului. Inainte de ivirea zorilor, s-au auzit primele împușcături în apropierea bisericii. Acestea au fost urmate de încercări ale rebelilor de a sparge ușile din lemn ale bisericii. Intrucât aceștia nu au reușit, au început să tragă în biserică la foc automat. După ce au rămas fără gloanțe au intrat în biserică și au fost uimiți de ceea ce au văzut. Niciuna dintre persoanele aflate în biserică nu fusese rănită. Toate gloanțele au fost găsite în icoana Maicii Domnului. Niciun glonț nu a atins însă chipul Maicii Domnului, care continua să privească către fiecare persoană cu blândețe și dragoste.

NEBUNUL roman scris de ieromonah Savatie Bastovoi
In această carte minunată „Nebunul" este Sfântul Simeon cel Nebun pentru Hristos care, în haine de călugăr, face pe nebunul. Este numit Nebun ca urmare a comportamentului său, dar el îndeplinește voia Domnului în rândul oamenilor, ajutându-i să se izbăvească de cel rău, să se însănătoșească îndrumându-i pe drumul unei vieți plăcute lui Dumnezeu. Cu toate că la început a fost luat în râs, unii oamenii l-au văzut ca sfânt. Caliopi este o femeie frumoasă, nevoită să se prostitueze, pe care Nebunul o îngrijeste, o hrăneste si o trimite la Ierusalim să fie botezată. Nebunul face gesturi simple, dar pline de bunătate si dragoste.
Morala acestei cărti: "să iubim pentru a fi iubiti si să iertam pentru a fi iertati. Si să fim cu băgare de seamă la nebunii din jurul nostru, ca nu cumva să fie pintre ei vreun sfânt, iar noi, din împietrire, să ne lipsim de binecuvântarea lui..."
CITATE:
• Nu hainele îl schimbă pe om, ci DRAGOSTEA.
• - Fericit este împăratul care domneşte peste supuşii săi! Zice-ţi, aşadar, cine este împăratul şi cine sunt supuşii? ...
- Împăratul este mintea, iar supuşii sunt simţurile omului. Fericit este omul a cărui minte stăpâneşte peste simţurile sale şi le face să lucreze numai ceea ce este bine şi folositor. Cu adevărat un astfel de om este mai fericit decât un împărat care domneşte peste lumea întreagă, dar peste simţurile sale nu este stăpân!
• Nu trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce putem să facem noi ca oameni. Lui Dumnezeu îi place când om pe om se ajută, pentru că asa se înmulteste în lume dragostea.
• - E bine să fii sfânt, dar să te facă Dumnezeu, nu oamenii...Dacă nu le îndeplineşti dorinţele, ei se supără, se nemulţumesc şi până la urmă încep să te urască. Şi toată această sfinţenie omenească devine o bătaie neîncetată de cap, griji şi supărări fără de nici un folos. Dumnezeu singur ştie ce are de făcut în lume şi nu are nevoie de rugăciunile noastre pentru a lucra binele, iar dacă oamenii se roagă unul pentru altul o fac nu pentru a arăta lui Dumnezeu ce are de făcut, ci ca să se înmulţească dragostea în lume, căci în rugăciune noi descoperim suferinţa celuilalt şi ne facem părtaşi la ea şi cerem izbăvire ca pentru noi înşine. Şi ce este aceasta dacă nu dragoste şi cale de a ne cunoaşte unii pe alţii?
• Dumnezeu este milostiv si iubitor.
• Dialogul dintre Simeon cel Nebun pentru Hristos si diaconul Paladie, bărbat învătat din Siria, călugăr la mănăstirea Cuviosului Gherasim, care a dorit să-l cunoască pe părintele Simeon, pentru că a înteles ca era un om cu chemare de sus si învrednicit cu daruri deosebite:
- Toată viaţa omului este un zbucium fără sfârşit, încât omul adună fără să ştie de ce, căci nimic nu rămâne cu el. Toată bogăţia şi înţelepciunea şi slava lumii acesteia pe care le adună omul, pentru cel care ajunge la adevărata cunoaştere încep să pară ca nişte pietre nefolositoare. Le numeşte pietre Înţeleptul, pentru că şi bogăţia şi înţelepciunea omenească se adună cu osteneală şi oboseală, ca şi căratul pietrelor, dar cel care a înţeles zădărnicia strădaniilor omeneşti ajunge să le dispreţuiască şi să le împrăştie, şi ce este mai nefolositor decât o grămadă de pietre împrăştiate de care se împiedică toţi? Este vreme de îmbrăţişare, părinte, pentru că omul din naştere se află în îmbrăţişarea păcatului şi a răului, dar cel care ajunge să cunoască zădărnicia acestuia încearcă să se smulgă şi să scape. Iar această despărţire din îmbrăţişarea păcatului se dă omului cu mare chin şi luptă sufletească – aceasta este vremea de război despre care vorbeşte Înţeleptul. În sfârşit, văzând Dumnezeu voia omului cea bună şi osteneala lui, caută spre el şi, dăruindu-i din belşug harul Său, face să se liniştească inima lui, aducând-o la odihna şi bucuria cea desăvârşită, iar aceasta este vremea de pace.
- Oare poate să ajungă omul la desăvârşita împăcare a simţurilor, încât să nu-l mai supere patimile şi nici dracii să nu mai aibă îndrăzneală asupra lui?
– Poate, cu mila lui Dumnezeu. Cu adevărat, părinte, pe când eram în pustie, în atâta război m-am aflat de la trup şi de la diavol, încât de multe ori am ajuns să mă cert cu Dumnezeu şi să-i zic că nu trebuia să mă cheme la această cale a călugăriei, de vreme ce ştia dinainte că nu sunt bun pentru ea, ci să mă fi lăsat să mă mântuiesc cum se mântuiesc şi alţi oameni în lume, având femeie legiuită şi crescând copii credincioşi. Şi atât de mult mă necăjeam, încât aproape de hulă mă aflam şi nu mai aveam nici o nădejde de izbăvire şi ziceam că îmi voi pierde sufletul şi voi merge la chinurile cele veşnice. Şi aceasta am înţeles, că de nu se va atinge Dumnezeu cu harul Său de sufletele noastre, nimeni nu poate să scape de focul patimilor, pentru că aceasta nu stă în puterea firii noastre căzute.
– Şi oare acum te-ai liniştit, părinte? – întrebă diaconul, dorind să audă din gura Bătrânului încredinţarea celor spuse de părintele Ioan.
– Părinte – zise, după o scurtă tăcere bătrânul Simeon–, îţi spun ţie lucrul acesta, pentru că te văd frământat. Prin mila lui Dumnezeu am ajuns să simt şi acest lucru asupra mea, că văzând Dumnezeu deznădejdea mea, m-a cercetat şi mi-a dat odihnă din partea acestei lupte, încât îmi simt trupul ca şi cum nu l-aş avea, nemaiputând să deosebesc oamenii în parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că patima aceasta s-a luat de la mine.
– Dar, oare, la aceasta ajungând, era nevoie să părăseşti vieţuirea ta şi să vii în mijlocul desfrânatelor şi măscăricilor, ca să te batjocoreşti ca unul care nu ar avea minte? Lucrul acesta nu-l înţelegeu, părinte Simeoane, şi, de voieşti, lămureşte-mă şi pe mine ce tâlc are această alegere a ta?
– E, părinte, nu prea mă încred eu în odihnă şi bucurie atâta timp cât sunt în trup şi câtă vreme nu s-a auzit sentinţa Judecătorului. Eu, părinte, după cum ţi-am zis, în toţi anii aceştia în mare război şi luptă m-am aflat, încât s-au obişnuitşi sufletul, şi trupul meu pururea să vegheze şi să aştepte lovituri şi bătăi de la duhurile necurate şi de la fire. Iar dacă m-am văzut eu în puţină odihnă, deşi de la Dumnezeu s-a făcut aceasta, m-am temut ca, din prea multa pace şi bucurie, să nu ajung cumva în moleşeală şi să nu se dezveţe inima mea de luptă şi să mă prăbuşesc la urmă de tot, căzând de pe vârful muntelui pe care m-a aşezat Dumnezeu.
- Dar oare n-ai zis că s-a luat de la tine orice luptă, părinte? Pentru ce să mai vegheze inima ta şi pentru ce să mai lupte? Nu înţeleg...
– Lupta slavei deşarte, pentru că aceasta este singura patimă care se hrăneşte din virtuţi şi, cu cât înaintează mai mult omul pe calea desăvârşirii, cu atât mai multe pricini are să fie ispitit de slava deşartă. Cu adevărat, pe când eram luptat de patimile trupului, nu avea mintea mea nici o pricină de înălţare, dar după ce m-am văzut ajuns la odihnă şi dacă a îngrădit Dumnezeu cu harul Său până şi răutatea diavolilor, ca să nu mai aibă îndrăzneală asupra mea, m-am temut ca nu cumva să se înalţe mintea mea, ştiind că şi alţii până la mine, la măsuri mai mari fiind, mândrindu-se, au căzut. Căci m-am gândit la îngerul cel ce a fost luminos oarecând, care în lumina dumnezeiască fiind şi de nici o patimă sau întinăciune trupească nefiind atins, pentru un singur gând de mândrie s-a prăbuşit în adâncuri. Atunci am hotărât să vin aici, ca, făcându-mă pe mine nebun, prin batjocorirea oamenilor, să se smerească puţin mintea mea şi aşa să petrec şi eu pururea veghetor. Şi cu adevărat aflu pricină de smerenie în toate acestea, căci, dacă dracii se tem de harul lui Dumnezeu şi nu îndrăznesc, oamenii nu se tem şi pururea se găseşte cineva care să mă batjocorească sau să mă bată, aducând prin aceasta mult bine sufletului meu.
– De ce este atât de rea slava deşartă, părinte?
– Pentru că nu are în sine adevăr.
– Ce înseamnă asta?
– Adică omul cuprins de slava deşartă trăieşte în închipuirile sale şi din pricina asta nu vede adevărul. Slava deşartă se bucură de sine şi nu are putere să se bucure de celălalt, de aceea ea este un păcat împotriva dragostei.
– Părinte, dar la ce te gândeşti când te bat ceilalţi? Oare nu te mânii?
– Cu adevărat, părinte, abia acum am început să înţeleg puţin din taina jertfei Mântuitorului pe Cruce, că nevinovat fiind, a primit să fie bătut şi scuipat, iar la urmă şi răstignit pentru noi. Iar durerea bătăilor îmi descoperă adâncimea dragostei dumnezeieşti. Iată la ce mă gândesc, părinte, şi crede-mă că nu am atunci pricină să mă mânii, ci, umilindu-mă, mă rog pentru mine şi pentru întreg neamul omenesc care atât de mult s-a îndepărtat de la dragoste.
– Dar oare nu te temi, părinte, că prin nebunia aceasta sminteşti pe unii şi vei da răspuns înaintea lui Dumnezeu pentru ei?
– O, părinte, dar ce alte nebunii fac eu decât cele pe care le fac şi ei? Dacă umblu uneori gol, oare nu se dezbracă ei de fiecare dată când săvârşesc păcatul? Oare nu goliciunea altora o poftesc? De ce, dar, se smintesc atunci când mă văd pe mine gol? Iar dacă vorbesc vorbe fără de socoteală, oare nu aşa vorbesc şi ei, spunând minciuni şi jurând strâmb unii împotriva altora? Şi, dacă mă prefac că mă năpustesc asupra unui cerşetor ca şi mine, oare nu sunt ei mânioşi şi duc războaie unii împotriva altora? Aceasta îţi spun, părinte, că nimic altceva nu fac eu decât ceea ce fac oamenii, şi de aceea mă port aşa, ca ei să se vadă în nebuniile mele ca într-o oglindă şi, cunoscând astfel cât de caraghioşi şi de vrednici de râs sunt, să se oprească din răutăţile lor. Văzând că se crapă de ziuă, părintele Simeon porni spre cetate, petrecându-şi oaspetele care îi adusese atât de multă bucurie. Îmbrăţişându-se de despărţire, Paladie l-a întrebat pe bătrânul Simeon:
– Părinte, cum trebuie să fie vieţuirea noastră?
– Aşa să trăieşti pe pământ, ca şi cum nu ai fi, dar la plecare să laşi un gol în urma ta.

SE ÎNTORC MORȚII ACASĂ carte scrisa Cornel Constantin Ciomâzgă, însemnat publicist al anilor '90.
Cartea are un continut literal amplu si complex, este o poveste cu invatatura crestina. Un fost tortionar comunist, intalneste dupa zeci de ani, cea mai opresata victima a lui si traiesc o experienta incredibila.
Timp de zece ani, scriitorul a stat ascuns prin sihastrii si locuri tainice, pentru ca in 2014 sa revina cu aceasta carte, cu subiect “imprumutat tot din realitate”, cum zice autorul, avand ca personaje principale un calau si victima sa.
In iunie 1991, Cornel Ciomazga a intalnit pe scarile rulante de la metrou, un cetatean care mergea usor, bombanind, in timp ce restul lumii se grabea. L-a intrebat de unde vine. “De la tantirim” – i-a raspuns cetateanul. Omul se innecase cu un os de peste, legistul a constatat decesul, fara sa i se faca necropsia. Mortul era doar in moarte clinica. Familia s-a ingrijit de toate randuielile si omul a ajuns la loc cu verdeata, intr-o cripta. Este povestiya experienta teribila din mormant, tevatura pentru a iesi din evidentele mortilor si a reintra in evidentele viilor. Dialogul celor doi a durat trei ani. Au vorbit despre moartea lui, dar mai cu seama despre viata. Omul fusese unul dintre cei mai aprigi tortionari ai regimului comunist. Dupa 23 de ani, Ciomazga scoate la lumina cartea “Se intorc mortii acasa”, si dezvaluie cum tortionarul ajunge sa se spovedeasca unui batran duhovnic care fusese candva, cu 36 de ani in urma, nici mai mult nici mai putin decat cea mai opresata victima a lui. In timpul spovedaniei, tortionarul nu-l recunoaste pe batran, dar acesta si-l reaminteste si, ca duhovnic, este nevoit sa-l asculte spovedind, printre alte orori, cum i-a ucis fratele, cum i-a violat sora si cum i-a intocmit lui insusi un fals dosar, in urma caruia avea sa capete 21 de ani de munca silnica.
Tortionarul traieste pana la urma, intr-un anume fel, experienta unei convertiri spectaculoase. Intelege intr-o buna zi ce inseamna iubirea, iertarea, sensibilitatea, bunatatea,... Isi schimba viata, se calugareste...
Omul care avusese o moarte clinică, si care se numea Petre, şi-a revenit in mormantunde, era întuneric beznă. A leşinat,a dormit, iar s-a trezit. A bătut cu pumnii în capac, a strigat, s-a zbătut, … în a douăzeci şi una zi, o femeie, tocmită să tămâieze criptele, l-a auzit. S-a speriat, dar a chemat groparii care l-au dezgropat. In faţa blocului, unde locuise, copiii, recunoscându-l, au tulit-o, strigând cu disperare: „Mortul, mortul!" El s-a gandit sa nu o sperie pe sotie si a sunat la vecinul si prietenul Florică. Ei bine, dar în loc să vină Florică la uşă, prin vizor a privit soţia lui, femeia a lesinat cand l-a vazut. Florică, a îngânat bâlbâit: „Vevere, vevezi-ţi de treabă şi pleapleacă de unde-ai vevenit...", si a chemat politia. Sotia lui Petre accepta să-i gătească, să-i spele, dar noaptea mergea să doarmă la unul din copii. Nu avea voie sa-si mai vada nepotii pentru ca sa nu-i sperie. Omul a înţeles că nu mai era de-acum acelaşi pentru nimeni. Era ostenit si singur, era foarte greu să fii stafie, sa-ti faci din nou actele care sa demostreze ca esti viu.
Mama lui Petre il lasa singur la 4-5 ani şi dispărea, uneori cu săptămânile. Miza pe faptul că în apropiere locuiau bunicii, dar nopţile erau de spaimă pentru copil. Uneori aducea barbatii acasa, bea si se destrabala cu copilul in aceiasi camera. Asa a crescut Petre in dezmăţ şi curvie. A avut o copilarie grea, nu avea carti, jucări. A facut şcoala de meserii, într-o clasă de forjori, si pana la urma a ajuns ofiţer de securitate. Cunostea Petre 3 limbi străine, istorie, geografie, economie, tehnici şi strategii militare, comunicaţii..., dar valorile crestinesti, nu. Cand era in moarte clinica, povesteste:"eu n-am văzut... tunele cu luminiţe, ...sau crânguri cu flori, nu, ... eu am căzut mai întâi într-o beznă ca smoala, în care m-am tot dus, însoţit de şuierături groaznice ca de la o mie de trenuri, căzând aşa… în negura aceea cumplită, cred că vreo două zile... Când m-am oprit, nu mai eram eu. Mă desluşeam ca un boţ de dureri. Îmi venea să plâng, dar nu puteam...Îi auzeam pe-ai mei de parcă ar fi fost acolo, lângă mine. Parcă. Fiindcă totuşi ne despărţea întunericul ca un zid... Mi s-a descoperit în toată noaptea aceea nesfârşită, undeva, o scară. O scară îngustă, cu treptele de piatră... Urcam, în orice caz, căutând să mă salvez din afundătură, dar scara aceea îmi sporea spaimele... Deodată o rază pâcloasă a mijit... De-a stânga şi de-a dreapta era hăul. Era o prăpastie neagră şi care nu era goală, ... Zăream acolo, ...nişte creaturi înfricoşătoare, ...De auzit se auzeau numai nişte plescăituri lipicioase şi o horcăială înfundată. ...În urma mea pe scară urcau nişte păianjeni gigantici... având capete de oameni..., mi-am zis, ăsta e iadul tău! ... Păianjenii aveau capetele foştilor mei subalterni şi colaboratori...Am căzut rostogolindu-mă câteva trepte, apoi m-am prăbuşit în tăuiala Gheenei... Erau nişte văicăreli,.. Nu se poate închipui... Am dat cu ochii de mama... I-am întrevăzut apoi şi pe toţi foştii mei şefi... anchetatori, torţionari… Scăpărau de durere şi gemeau. Am înţeles atunci cu adevărat ce este spaima, blestemul păcatului, al urgisirii şi al morţii. Nu mai aveam scăpare. Am simţit totuşi un îndemn aşa… ca un fior călduţ şi atunci am strigat: Doamne, scoate-mă de-aici... Afost pentru prima dată când am simţit să strig la Dumnezeu."
Cand a scapat de acolo avea sentimentul de bine şi de bucurie cu toate ca era inca in sicriu, dar era viu. A inteles ca, moartea necredincioşilor găsiţi în păcate este aspra.
Petre credea ca toate problemele i se trage de la un preot, Dionisie, care era fratele unui profesor mistic care-i punea pe studenţi să se ducă la biserică, să fie credincioşi. Petre si altii ca el voiau sa demonstreze că era legionar, dar nu aveau probe. Petre s-a gandit ca singura cale ca sa-l bage in puscarie pe profesor era popa si i-a spus sa marturiseasca ca fratele lui este legionar. Preotul l-a dat afara din casa pe Petre, spinandu-i pe nume si ca il astepta la spovedanie. Petre, infuria, a doua zi a asteptat-o pe sora la preot, care era educatoare si a violato intr-un lan de floarea-soarelui. Avea vreo treizeci de ani sora popii. Umbla îmbrăcată şi îmbrobodită ca o măicuţă. Şi mai era şi fată mare. L-a urmarit mult pe preot ca sa-l prinda cu ceva, dar il vedea cum aprindea lumânările şi se ruga, facea mătănii. Pana la urma acestuit preot i-a facut dosar fals pentru care a fost condamnat la douăzeci şi cinci de ani „muncă silnică, i-a ucis fratele, i-a violat sora.
Dupa multi ani, si dupa moartea clinica, Petre l-a intalnit la manastire pe Părintele Filip, un preot care cunoscuse lumina dragostei. Bătrânul se arăta ca un monah desăvârşit. Chilia părintelui Filip este undeva mai departe de „cetatea” monastirii. Sub umărul unei coline. În anul al cincilea de medicină, la 25 de ani, a hotărât să se retraga în monahism. Petre il asculta pe părintele şi de fiecare dată vedeam cum duhul lui relaţiona cu Duhul în Lumină. Părintele a trăit ani cumpliţi, de aspră prigoană. A fost arestat şi anchetat, în condiţii de coşmar, de mai multe ori, apoi a fost eliberat din lipsă de probe. Ultima arestare a părintelui a avut loc în aprilie 1948. În Vinerea Mare. Înainte de Prohod. A fost ridicat chiar din faţa bisericii, transportat la închisoarea Jilava, obligat să asiste în noaptea aceea la execuţia fratelui său, apoi torturat cu bestialitate şi sadism patruzeci de zile şi, în sfârşit, condamnat la douăzeci şi cinci de ani „muncă silnică. Majoritatea celor care au supravieţuit temniţelor comuniste, L-au aflat pe Hristos în suferinţă şi s-au întărit apoi trăind în rugăciune. Parintele Filip ajunsese să nu se mai mânie, ii iubea pe vrajmasi, pe dusmani.
Porunca de a-i iubi pe vrăjmaşii noştri, dată de însuşi Hristos Dumnezeu, răsună cu putere din învăţăturile Părinţilor. Această iubire înseamnă nu doar să-i înduri, să le suporţi supărările pricinuite, ci să le înduri pe toate acestea cu bucurie, pentru Domnul. Şi să-l mulţămim Domnului pentru ele, ca pentru un mare folos întru sporirea duhovnicească. Petre il asculta pe parinte si se gandea la pacatele lui si cum ar fi putut fi iertat sau iubit de cei care au suferit din cauza lui. Preotul ii spunea despre espre spovedanie şi despre pocăinţă, ii spunea ca, niiciun păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru om şi pentru Dumnezeul iubirii. Lacrimile sufletului curăţesc inima, mintea, trupul. Petre s-a aplecat sfios şi i-a sărutat mâna, iar părintele l-a sărutat pe creştet şi l-a binecuvântat. Părea o relaţie duhovnicească demult înfiripată. Au intrat în odaia spovedaniei şi îmi era limpede că nu va mai ieşi niciunul aşa cum a intrat. Şase ore şi douăzeci de minute a durat spovedania. Pare istovit, dar voios. Nu l-a recunoscut pe parinte, dar parintele stia cine este el. Putere multă pogorâse Dumnezeu în fiinţa parintelui, răbdare mare şi iubire sfântă îi dăduse să poată mai întâi să ajungă ziua aceasta, să trăiască o astfel de întâmplare, apoi să îndure ca martor înaintea Domnului, ca duhovnic, să-l audă recunoscând că i-a ucis fratele, i-a violat sora şi că a pus la cale anume ca în noaptea execuţiei părintele să fie de faţă, bătut, schingiuit, umilit. Petre a mai ramas la manastire, primise ca îndeletnicire să-l ajute pe un părinte la iazuri, la păsări şi la stupi. Avea mult de lucru, dar rigoarea activităţilor şi buna înţelegere cu părintele Marc îl făceau să se simtă util şi odihnit sufleteşte. Părintele Marc avea treizeci de ani. Era nepotul Părintelui Filip, după soră, venit în monastire de la trei ani. La început voia să rămână în monastire si să înveţe ce este lepădarea de lume. Parintele Marc ii spunea ca trebuie sa construiasca o temelie bună pe pietrele sincerităţii, ale simplităţii şi ale smereniei. Tot răul, toată boala şi patima se întâmplă prin îmbolnăvirea celor trei puteri fundamentale ale sufletului: Raţiunea, Pofta şi Mânia! Tămăduirea puterii raţionale începe prin chibzuinţă, a celei poftitoare prin virtutea cumpătării şi înfrânării, iar a celei mânioase prin virtutea bărbăţiei. Legea dumnezeiască este: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele. Loviturile primite de la oameni, adică de la Cel Rău prin ei, să le socotim ispite pe care trebuie să le îndurăm şi cu care trebuie să ne luptăm. Dumnezeu a îngăduit să fim ispitiţi din pricina patimilor noastre.
Intr-o zi, Petre s-a dus la chilia Părintelui Filip şi i-a spus: "Gata, Părinte, s-a închis comedia. Am vrut să mă fac sfânt, dar nu mi-a ieşit...." si a plecat din manastire. S-a intors la viata usoara, a intrat intr-un bordel ca sa caute o femeie cu care sa se distreze, dar a fost recunoscu de stapanul casei, care a fost închis la Jilava cu un dosar gros şi greu, si a fost chinuit de ofiterul Petre. Chiar daca trecusera 36 de ani de atunci, nu l-a răbdat ranchiuna să treacă peste ceea ce se întâmplase si a chemat oamenii lui. Petre a fost supus la violeze şi perversiuni repugnante asa cum facuse si el cu celalalt. Petre a ajuns la spital in conditii jalnice. A vazut a doua oară iadul. Peste treizeci de tăieturi îi fuseseră cusute. Altele fuseseră prinse în copci. Avea vânătăi peste tot şi suferise şi o intervenţie chirurgicală la anus. Medicii îl asiguraseră totuşi că nimic grav nu descoperiseră şi că în câteva zile ar fi putut părăsi spitalul.
Peste patru zile Părintele Marc a venit cu o adresă din partea manastirii, care certifica ca au atestat de la Ministerul Sănătăţii, si certifica faptul că are personal calificat şi specialişti, astfel încât să-l poată prelua pe Petre în condiţii de siguranţă. A ajuns Petre la schit, a fost intampinat de preoti si maicute cu calificati si ca medici. A fost rânduit într-o rezervă cu un pat. In fiecare zi era ingrijit de personalul medical din manastire. Petre i-a povestit Părintelui Filip toată schimonositura trăită în camera de bordel. Si Părintele Marc il vizita, ii citea rugaciuni, vorbea cu el. Iertarea şterge pentru totdeauna orice pomenire a răului şi duşmănia faţă de cel ce ne-a rănit. A fost indrumat sa se roage pentru cei care l-au facut sa sufere, sa-i iubeasca si sa le multumeasca. Mult s-a gândit Petre la discuţia cu Marc. Există oameni care nu numai că nu se supără pe cei care le produc necazuri, suferinţe şi rele, ci, mai mult îi socotesc binefăcători. Intro zi, Maica Harina a intrat să-i verifice tensiunea. Petre a observat pe mâna dreaptă a Maicii o cicatrice. Ochii, aluniţa, semnul de pe mână ii aminteau de cineva. L-a intrebat pe parintele Marc cine este Maica Harina si a aflat ca este sora Părintelui Filip. Era in manastire de la înfiinţarea schitului, adică de treizeci şi patru de ani. Atunci a aflat ca, părintele Filip a fost întemniţat la Canal, iar Maica avea un copil de trei ani cand a ajuns in manastire să-şi cresca pruncul. A facut si medicina, a fost si stareta. Petre se întinse în pat alb ca frişca, tremurând din toate încheieturile, intuise retrospectiva. Sentimente de ruşine, spaimă şi desperaţie îl asediau neîndurătoare. O aşa tulburare, o angoasă ca aceasta nu mai cunoscuse. Maica doctor Harina era sora parintelui Dionisie, acum Filip, i-a smuls barba cu patentul, lasandu-l mai mult mort să asiste la execuţia fratelui său… Apoi brusc, toată admoniţiunea anxioasă s-a stins sub un val negru şi rece. Apoi, a lesinat. Iar copilul maicii Harina era parintele Marc, care i-a povestit totul. Ecocardiografia pe care i-o făcuse Maica Harina lui Petre, relevase un infarct miocardic. Nu erau consecinţe grave. Petre zicea:„A fost nevoie să mor, pentru ca să mă rup de viaţa mea şi de lumea în care trăiam. De fapt, mai bine zis, odată întors din mormânt, lumea s-a rupt de mine, căci eu, aşa cum se zice, nici mort nu m-aş fi lăsat de ea. Încep să înţeleg tot mai bine că are Dumnezeu într-adevăr un plan cu fiecare...Pe câţi i-am înfundat eu în viaţa mea, lipsindu-i de lumina asta a soarelui...Eu l-am urât pe Părintele Filip, fără să-mi fi făcut niciun rău, şi l-am trimis la moarte, iar el m-a primit ca pe un prieten şi, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, i-am simţit iubirea sinceră şi încurajarea..."
Petre a ramas in manastire, a avut multe de invatat. Parintele Marc a devenit staretul manastirii. Iazurile s-au înmulţit, atelierul de tâmplărie a devenit o mică fabrică de mobilier de artă, mierea merge pe piata interna si la export,... Petre era mereu lângă el Părintele Filip pe care il lasau puterile. Petre a fost calugarit si nasul sau de botez a fost parintele Filip. A fost si Mitropolitul prezent la calugaria lui. Parintele Filip plangea de bucurie. Apoi, a venit vreme ca parintele Filip sa fie chemat la Domnul in timp ce Petre era langa el si ii citea Canonul de Rugăciune către Puterile Cereşti şi către toţi Sfinţii. Petre gemea în afunzimile fiinţei şi îngâna vorbe răzleţe. Tot el a asezat pe mormant florile şi coroanele multe. Şedea în genunchi, sprijinit de cruce, repetând: „Tot ce-a fost de zis s-a zis… tot ce-a fost de făcut s-a făcut”. Cititi in pdf: SE ÎNTORC MORŢII ACASĂ, de Cornel Constantin Ciomâzgă

✞ SFATURI ORTODOXE

Sfântul cuvios Porfirie cel nou: "Când esti bolnav, să te rogi la Dumnezeu să-ti ierte păcatele, dar fii atent, să nu spui: „Doamne, iartă-mi păcatele”, iar mintea să-ti fie alipită de boala ta trupească. Tu când te rogi, să uiti de boala trupeasca, s-o accepti ca pe un canon, ca pe o mustrare, pentru iertarea păcatelor tale. Iar Dumnezeu, fiindca Îl rogi cu durere, îti va ierta păcatele si te va face bine si la trup"

Sfântul Clement Alexandrinul: "Cea mai mare dintre învăţături este să te cunoşti pe tine însuți. Dacă cineva se cunoaşte pe sine, îl va cunoște și pe Dumnezeu."

Sfântul Ioan Gură de Aur: "Nimic nu uneşte viața noastră atât de strâns și de puternic ca dragostea dintre bărbat și femeie."

Sfântul Vasile cel Mare: "Am căzut prin păcat, dar ne ridicăm prin căință."

Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, păzeste poruncile; cel ce păzeste poruncile se luminează; cel luminat se împărtăseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc."

Pe site-ul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei găsiți: monografia, structura cu parohiile si preotii din Italia, informatii, comunicate, anunturi, opinii ortodoxe, relatări, stiri, publicatii, galeria cu fotografii din bisericiile ortodoxe de pe teritoriul italian, slujbe, rugăciuni, pastorale, merinde pentru suflet si evenimente viitoare

Misiune Ortodoxă în diaspora (30/10/2018) - Trinitas TV - Interviu cu Preasfințitul Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei:

Monsignor Siluan - vescovo della Diocesi Ortodossa Romena d’Italia – una diocesi molto grande, sono più di 1200000 fedeli, 230 parrocchie (6 maggio 2017). - Mons. Siluan ospite di Monica Mondo:

 I fedeli devono essere cresciuti come i bambini, in uno spirito di libertà, ma insegnando a loro i principi della libertà che coincidono con i principi dell'amore. L'amore - libertà vanno insieme...
 Transilvania ha avuto uno storia particolare che si è rintracciata per più di 6 secoli con l'imperio austro-ungarico. Ha ottenuto l'indipendenza nel 1918. Lo spirito rumeno autoctono si è rintracciato con una cultura, con una disciplina che è venuta piuttosto sulla parte sassone, sulla parte non germanica, non latina della nostra identità...
 Autocefalia della chiesa rumena - 1885. Primo patriarca - 1925. La chiesa ortodossa rumena non è mai stata dipendente dal patriarcato di Mosca, è stata dipendente sempre dal patriarcato di Costantinopoli...
 La Romania tra 1918-1938 ha avuto 20 anni per respirare - è stato il primo paese che ha raffinato il petrolio (americani sono venuti in Romania per imparare il raffinamento del petrolio). E' stata la prima esportatrice di grano in Europa e quasi la prima nel mondo...
 Il livello di indifferenza è abbastanza importante, pur avendo la possibilità di conoscere tutto quello che succede nel mondo. Il livello di indifferenza nella vita cittadina, in particolare, è alto, è molto alto. La secolarizzazione della nostra mentalità ... è abbastanza inquietante ... Il rapporto con le chiese ortodosse - noi impariamo a dialogare ma non è sempre semplice di farlo soprattutto con quello che viene dall'imperio sovietico che ci ha schiacciato in una maniera terribile, dall'altra parte Costantinopoli che vuole una supremazia ... non è semplice, ma stiamo dialogando. ... Con la chiesa cattolica, in Transilvania, in ultimi ani, non è stato facile perché la storia della Transilvania è stata complicata attraverso i secoli tramite l'imperio austro-ungarico che fa provato di convertire ortodossi alla fede dell'imperatore o della imperatrice ogni volta ... arrivando, nel 1756- 59 a distruggere, con i canoni dell'esercito imperiale, avendo capo il generale Buccow, più di 200 chiese, monasteri soprattutto perché erano considerati resistenti di fronte al proselitismo...
 La disunione tra cristiani è una tragedia per umanità che si vive non solo da oggi, non solo da 1054 quando Costantinopoli e Roma si sono anatematizzati, si sono scomunicati a vicenda, ma credo che dopo il momento i qui le persecuzioni si sono fermate, i cristiani non avendo più un contesto difficile si sono trovati bene con una vita comoda, a vivere tranquilli. Questa comodità ha portato alla superficialità nella vita, nel vivere, e poi, piano-piano, anche nel conoscere la fede, nell'assumere la fede. Una risposta a questo è stato il fenomeno del monachesimo che vive fino a oggi come una risposta a questa facilità, di dire noi vogliamo vivere il massimalismo della fede, quindi, l'unità credo personalmente, verrebbe di una maniera molto più organica pur mantenendo le diverse identità approfondendo ognuno il suo proprio tesoro spirituale e teologico, viverlo e testimoniare, essendo non parlando a vanvera.
 Noi ortodossi ... non direi che abbiamo qualcosa da insegnare ma abbiamo il dovere di testimoniare di un tesoro che portiamo in vasi di argilla, con indifferenza a volte, ignoranza. Abbiamo la responsabilità di testimoniare di un tesoro che risale e si sintetizzerebbe nelle parole che San Giovanni Apostolo all'inizio della sua prima lettera Cattolica si chiama, quindi a tutta la chiesa: „quello che abbiamo visto con i nostri occhi e abbiamo sentito con le nostre orecchie e le nostre mani hanno toccato, è quello che noi vi annunciamo.” Questo intero che tocca il vedere, il udire e il toccare, rappresenta un fondamento straordinario da mantenere è da tenere in vista quando si tratta della testimonianza cristiana.
 C'è un'unità che si inter-condiziona tra il vedere e l'espressione visuale della fede, quindi icona, affreschi, architettura. La dimensione auditiva che vuol dire parola, ma vuol dire canto,vuol dire espressione, tutto quello che tocca l’udito, l'espressione empirica della fede e anche tutti gli altri sensi, anche l'incenso nella chiesa che tra che si dà un riferimento, ricevi un criterio della bellezza, il gusto della bellezza ...
 Quelli che portano l’onore di avere la Tiara o la Mitra sopra la testa sanno che dentro ci sono le spine e quindi piangono per loro stessi, piangono e compatiscono, siamo chiamati a compatire per la sofferenza del mondo non dei Cristiani ortodossi romeni in Italia, del mondo – anche San Silvano insegna questo, ma Cristo lo insegna.
 San Silvano dice: il monaco, anche di più il vescovo cristiano, in generale, dovrebbe piangere per il fatto che tanta gente in questo mondo non conosce l'amore e la Misericordia del Dio Creatore di questo mondo e passa la vita in solitudine, in disperazione a volte, perché non conosce quanto grande è l'amore e la Misericordia di Dio. E tanta gente soffre per questo e tanta gente diventa cattiva per questo. Non ci sono persone buone e cattive. Ci sono quelli che conoscono Dio e sono conquistati da questo Dio umile, amante, compassionevole e sono quelli che non lo conoscono e perché non lo conoscono diventano duri, cattivi anche crudeli in quello che fanno.
 La mia scelta per andare in facoltà di teologia non è stata per la teologia, è stata per la musica, per l'armonia della musica religiosa. Armonia che conoscevo da piccolo, le mie sorelle cantavano di natalizi ... I miei genitori cantavano molto bene tutti e due, tutti cantavamo mentre ero in un liceo di matematica e fisica ... mia sorella mi bastona va con la fisica, il mio cognato con la matematica, ho detto basta, la musica mi ha toccato il cuore, la musica ecclesiastica. Ho iniziato a cantare nella Corale del nostro paesino Corale polifonica con donne e uomini che non hanno mai visto una nota, che hanno imparato a orecchio e questo mi ha toccato il cuore. Queste armonie ecclesiastiche, ho ascoltato tanta altra musica, ho amato la musica popolare tradizionale. Mio papà mi attira l'attenzione, ascolta questo violino come canta, com'è bello, ascolta gli uccelli, i grilli la sera. Adesso in via Ardeatina abbiamo un parco immenso con tanti tanti uccelli che cantano dei versi straordinari, anche di rosignoli che iniziano a cantare ogni Venerdì Santo ogni anno, non sto scherzando. Ogni venerdì santo di ogni anno iniziano cantare fino dopo la settimana della Pasqua, cantano in questo giardino incredibilmente...

Conferința "Tânărul în cetate" - Adrian Papahagi - Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj:

INTERVIU EXCLUSIV / Episcopului Siluan al Italiei: «Lumea își imaginează că preoții duc o viață opulentă» Cititi

Demonstraţia lui Einstein despre Dumnezeu şi stiinţă. Într-o lume plină de probleme, îmbibată de materialism, a existat un mare om de ştiinţă care a lăsat prejudecăţile deoparte, el a remarcat faptul că religia şi ştiinţa nu se exclud, ci se completează. Clicati aici si cititi dialogul dintre Albert Einstein si profesorul său de filozofie (anul 1921)

LEACURILE BIBLICE Video

DOAMNE AJUTĂ!

Pelerinaje în Tara Sfântă, Rusia si Ucraina Video

sus pe pag.

Web Designer Elena Veghes