Ortodoxia – credință pecetluită cu sânge

Sfântul Teofan Zăvorâtul "Să-ți scrii pe inimă: cine se înstrăinează de Sfintele Taine, acela este fără har, adică nu Îl are pe Duhul Sfânt. Iar cine nu Îl are pe Duhul Sfânt, acela nu este al lui Hristos."
După Sfinţii Părinţi, cel mai important lucru pe care ar trebui să-l facem - atât în bolile trupeşti, cât şi în cele duhovniceşti, este să ne spovedim cum trebuie. Spovedania este cheia mântuirii si ne ajută să ieşim întăriţi duhovniceşte din necazurile şi din ispitele noastre.

Biserici si mănăstiri ortodoxe vedeti AICI locuri minunate de vizitat

Vizitati în mod virtual locuri sfinte: Intrarea în Sfântul Mormânt, Coloana care s-a despicat cu Sfânta Lumină (1579), Piatra Ungerii, Golgota – locul Răstignirii, Sfântul Mormânt al Mântuitorului, Capela Bisericii Copte, Mormântul lui Iosif, templu ortodox, capela catolica, icoane,.. Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

Catedrala Mantuirii Neamului din Bucuresti

Mănăstirea Sf. Teodosie cel Mare din Betleem

Mănăstirea Acoperamântul Maicii Domnului, Moscova (adăposteşte moaştele Sfintei Matrona)

Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” Suroti – Grecia

Mânăstirea Cuviosului David din insula Evia, Grecia

Ierusalim - Biserica Națiunilor din Grădina Ghetsimani - Locul de rugăciune si liniste cel mai iubit de Domnul nostru Iisus Hristos din tot Ierusalimul. In Gradina Ghetsimani are loc vânzarea lui Iuda, de aici încep patimile Mântuitorului. In video - o cântare cutremurătoare în Biserica Națiunilor - în fata altarului se află asezată, înconjurată în întregime de o coroană de ghimpi realizată din fier forjat, însăsi piatra pe care Iisus a stat si S-a rugat pentru Sine, pentru Apostoli si pentru întreaga lume, piatra pe care a fost vândut Mântuitorul de către Iuda:

Calugarul RADU ISIHITHOS de la MANASTIREA SECU a fost inginer, si a inteles ca, scopul nostru in viata este mantuirea, a renuntat la tot ceea ce avea si s-a calugarit. A scris 2 carti pentru ca sa-i ajute pe oameni sa inteleaga pericolele in care pot sa cada si cum pot trai pentru a ajunge la fericirea vesnica prin formarea constiintei de sine care construieste o identitate spirituala, eterna.
♦ In cartea DECEBAL CATRE CAIN (o carte micuta) - vorbeste despre adevarul pe care trebuie sa-l cautam numai la Dumnezeu. Vorbeste de Avraam, de Moise, de cele 3 popoare care indeplineau conditiile ca sa devina crestine (egiptenii, grecii, dacii). Despre Romania, Gradina Maicii Domnului, tara bogata, cu multe manastiri si un trecut pe care nu-l gasim la alte popoare. Dar, mult ni s-a dat, mult ni se va cere. Romanii l-au ucis pe Ceausescu in ziua Nasterii Domnului, si sunt si multe avorturi la noi in tara, ceea ce, din punct de vedere religios, sunt crime. Cain si-a ucis fratele si a devenit un fugar. Situatia poporului roman se aseamana cu a lui Cain care, a refuzat sa tina seama de cuvantul lui Dumnezeu si, intr-un acces de gelozie, l-a ucis pe fratele sau Abel. El a fost pedepsit de Dumnezeu, pamantul nu-i mai dadea roade, iar el a fost destinat sa fie pribeag și fugar.
Este multa slava deșartă, care se cunoaște după absența smerenii, a nădejdi și a căinței pentru păcate. Daca nu ne vindecam de slava desarta nu putem gusta din bunatatile cu care D-zeu a binecuvantat tara nostra. Bunatatile tarii vor fi luate de altii. D-zeu nu va fi cu noi daca nu renuntam la trufie. Mostenirea noastra ne arata misiunea pe care o avem, aceea de a apara crestinismul de ideologii inseltoare, de rataciri, de minciuna. Sa facem in tara noastra o oaza de liniste si pace, sa avem credinta in suflet si o minte sanatoasa. “Cautati adevarul si el va va elibera” a spus Iisus. Domnul sa ne ocroteaca!
♦ Cartea DOVADA SUPREMA A IUBIRII ne ajuta sa intelegem scopul pentru care a fost creat universul si omul. Miza razboiului nevazut este fericirea vesnica, si este important sa stim cum sa ne aparam, aliniind gandurile, cuvintele si actiunile. Dumnezeu ne lasa liberi, iar Satana ne face sclavi. Duhurile rele intensifica lupta, atacul este indreptat asupra mintii si asupra sufletului.
In Yoga se vorbeste de iubire, de liniste, de empatie dar fara obiect, esti invatat sa iubesti vidul adica nimic, satana nu are nimic de oferit si il impinge pe om sa-l ignore pe Creator. Se creaza impresia ca yoga este o practica mentala spre perfectiune, o “gandire pozitiva” pentru a obtine orice dorim, dar nu e asa, este o arma a celui rau utilizata pentru a induce invidie, ura, gelozie,... Gandirea pozitiva ne poarta sa ne dorim mai mult decat avem nevoie, nu mai avem timp de suflet, neglijam lucrurile importante, pierdem pacea si linistea in familie. Yoga este o scoala de spalare a creierului, amplifica orgoliu si slava desarta. face promisiuni... , dar de fapt sunt organizatii satanice care izoleaza victima de cunoscuti ca sa nu mai primeasca ajutor. Se produce fragmentarea structurilor fiintei, se separa mintea de vointa, ratiunea de iubire, se pierde bunul simt - se produce o actiune “dezbina si stapaneste”. Conditia fericirii este libertatea. Utilizare a timpului in afara mantuirii, aduce suferinta, stres. Umilinta (smerinia) este constientizarea limitelor umane si importanta ajutorului divin. Fara umilinta nu exista mantuire. D-zeu permite raul pentru ca oamenii sa inteleaga consecintele propriilor decizii. Pericolele sunt ascunse in filosofii, metode, tehnici,... care par eficiente, fascinante, dar de fapt sunt agresive, omul ajunge subjugat si sub control.
Meditaţia - nu ţine de religie sau de un anume stil de viaţă, este o tehnică simplă, care alungă emoţiile negative, grijile şi oboseala. Atentie! Meditatia tip yoga este imaginatie, instrument in mana diavolului care misca gandurile omului catre un vid mental - satanic, practicantul este condus in irealitate, fantezie, pierde constiinta de sine. Yoghinul aflat in starea de beatitudine, nu mai este constient de el, nu primeste nicio informatie de la simturi, in minte este doar o stare numita samadhi (constiinta pura = vid satanic) - omul se simte eliberat de orice suferinta, dar este in posesia demonului.
Constiinta (1. “stiinta”- ceea ce stim despre noi; 2- constiinta personala- important ce punem in practica - ex. furam sau suntem cinstinti) - fiecare om stie ce e bine si ce e rau, dar prin educatie gresita, constiinta poate fi ignorata, dar nu modificata. Credinta, iubirea, pot fi pervertite, orientate gresit (se pot iubi banii, placerile,..), dar ele raman in om.
Credinta crestina este puterea din noi, este invatatura pe care trebuie sa o punem in practica pentru o constiinta desavarsita. D-zeu ne-a facut, El este autoritatea suprema, El este “calea, adevarul si viata”.
“Cereti si vi se va da” - metoda prin care putem sa obtine ceea ce dorim, vom avea fericirea vesnica urmand sfaturile lui Iisus, dar sa nu uitam sa-i multumim pentru binefaceri. Credinta ca D-zeu ne ajuta, ne protejeaza este adevarata gandire pozitiva.
Putem sa ne salvam alegand ca sistem de referinta adevarul, crestinismul. Rugaciunea trebuie facuta cu placere, trebuie sa fie cea mai mare bucurie a vietii noastre si activitatea din timpul liber. Natura, tot ceea ce ne inconjoara a fost creat ca noi sa fim fericiti. De la D-zeu vine ”calea, adevarul si viata”- intelepciunea, cunoasterea, priceperea. Ajungem la o cunoastere complecta prin ratiune si traire. Pentru o viata echilibrata, sufletul ne da posibilitatea sa traim in conformitate cu gandurile, cuvintele si actiunile noastre, toate trebuie sa mearga in aceeasi directie, in armonie cu ceea ce ne dorim sa fim. Trairea sufleteasca, gandul, rugaciunea pot genera mai multa credinta.
Avem o identitate sociala, temporara care, devine importanta daca o folosim pentru a construi identitatea spirituala, eterna. Putem cunoaste si analiza cunostiinta existentei de sine, ratiunea, sufletul, chiar daca sunt o singura fiinta, omul. Cunostiinta existentei de sine impregneaza toata fiinta, noi stim ca traim chiar daca ne gandim la altcceva. Formarea unei constiinte este cel mai important scop al nostru, scopul ajunge in suflet, acolo unde este si timpul pentru a ne ocupa de cele spirituale, rugaciune, mantuire. Avand o identitate si urmand invataturile Evangheliei, cel rau nu are putere asupra omului.
Ratiunea- este parte a fiintei umane - lucreaza doar cu adevarul - cu ajutorul ei ajungem la intelepciune, stare de pace si liniste, actionam pe placul lui D-zeu. Domnul pune in prunc constiinta eistentei de sine, ratiune, credinta si suflet. Ratiunea eterna prin care ne vorbeste D-zeu, ne arata adevarul, binele. Spovedania si Sf. Impartasanie ne mentin la un stard moral care tine departe intunericul. Credinta ne da putere, impuls, ajutor, vom gasi adevarul si mantuirea.
Mintea este vulnerabila, este doar un instrument. Mintea poate fi inteligenta, dar nu are intelepciune. Un om care se preocupa doar pentru lumea aceasta, ramane cantonat in mintea sa. Mintea nu are putere, puterea vine din credinta. Prin preocupari adecvate, prin informare, prin rugaciuni, fapte bune, virtuti, facem auzita vocea intelepciunii si treptat intreaga fiinta se va subordona ratiunii divine.
Avem la dispozitie rugaciunea si vointa care vine dintr-un scop bun. Constientizand importanta scopului, trebuie doar sa cerem. Sunt oameni care se cred foarte importanti, dar nu au identita spirituala, sunt fara valoare. Necesitatea unei identitati este arzatoare. Daca alegem binele, cultivare virtutilor, mantuirea ca scop principal in viata, vom subordona credinta, sufletul, chiar mintea, ratiunii eterne care este izvorul discernamantului, intelepciunii, vigilentei - - vom cunoaste “calea, adevarul si viata” si fericirea vesnica. Daca vom alege in viata bogatiile, gloria, vom avea chinuri sufletesti si o moarte pe masura alegerilor. Dupa moarte vom ramane doar cu ceea ce facem din si cu iubire.
Ignorand suferinta, ignoram realitatea, adevarul, traim in iluzie, in ratacire. Cel rau urmareste sa cufunde omenirea in minciuna, in intuneric. Omul nu mai intelege ce este adevarat si ce este minciuna. Daca tot avem constiinta de sine care ne sustine, sa ne construim o identitate si o casa pe adevar si vom ajunge la fericirea vesnica. Nu incalzirea globala este cauza dezastrebor. Ruina sufleteasca si sociala a omenirii va surveni din racirea globala a iubirii. Nu totul este energie, dar totul este constiinta.

NEBUNUL roman scris de ieromonah Savatie Bastovoi
In această carte minunată „Nebunul" este Sfântul Simeon cel Nebun pentru Hristos care, în haine de călugăr, face pe nebunul. Este numit Nebun ca urmare a comportamentului său, dar el îndeplinește voia Domnului în rândul oamenilor, ajutându-i să se izbăvească de cel rău, să se însănătoșească îndrumându-i pe drumul unei vieți plăcute lui Dumnezeu. Cu toate că la început a fost luat în râs, unii oamenii l-au văzut ca sfânt. Caliopi este o femeie frumoasă, nevoită să se prostitueze, pe care Nebunul o îngrijeste, o hrăneste si o trimite la Ierusalim să fie botezată. Nebunul face gesturi simple, dar pline de bunătate si dragoste.
Morala acestei cărti: "să iubim pentru a fi iubiti si să iertam pentru a fi iertati. Si să fim cu băgare de seamă la nebunii din jurul nostru, ca nu cumva să fie pintre ei vreun sfânt, iar noi, din împietrire, să ne lipsim de binecuvântarea lui..."
CITATE:
• Nu hainele îl schimbă pe om, ci DRAGOSTEA.
• - Fericit este împăratul care domneşte peste supuşii săi! Zice-ţi, aşadar, cine este împăratul şi cine sunt supuşii? ...
- Împăratul este mintea, iar supuşii sunt simţurile omului. Fericit este omul a cărui minte stăpâneşte peste simţurile sale şi le face să lucreze numai ceea ce este bine şi folositor. Cu adevărat un astfel de om este mai fericit decât un împărat care domneşte peste lumea întreagă, dar peste simţurile sale nu este stăpân!
• Nu trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce putem să facem noi ca oameni. Lui Dumnezeu îi place când om pe om se ajută, pentru că asa se înmulteste în lume dragostea.
• - E bine să fii sfânt, dar să te facă Dumnezeu, nu oamenii...Dacă nu le îndeplineşti dorinţele, ei se supără, se nemulţumesc şi până la urmă încep să te urască. Şi toată această sfinţenie omenească devine o bătaie neîncetată de cap, griji şi supărări fără de nici un folos. Dumnezeu singur ştie ce are de făcut în lume şi nu are nevoie de rugăciunile noastre pentru a lucra binele, iar dacă oamenii se roagă unul pentru altul o fac nu pentru a arăta lui Dumnezeu ce are de făcut, ci ca să se înmulţească dragostea în lume, căci în rugăciune noi descoperim suferinţa celuilalt şi ne facem părtaşi la ea şi cerem izbăvire ca pentru noi înşine. Şi ce este aceasta dacă nu dragoste şi cale de a ne cunoaşte unii pe alţii?
• Dumnezeu este milostiv si iubitor.
• Dialogul dintre Simeon cel Nebun pentru Hristos si diaconul Paladie, bărbat învătat din Siria, călugăr la mănăstirea Cuviosului Gherasim, care a dorit să-l cunoască pe părintele Simeon, pentru că a înteles ca era un om cu chemare de sus si învrednicit cu daruri deosebite:
- Toată viaţa omului este un zbucium fără sfârşit, încât omul adună fără să ştie de ce, căci nimic nu rămâne cu el. Toată bogăţia şi înţelepciunea şi slava lumii acesteia pe care le adună omul, pentru cel care ajunge la adevărata cunoaştere încep să pară ca nişte pietre nefolositoare. Le numeşte pietre Înţeleptul, pentru că şi bogăţia şi înţelepciunea omenească se adună cu osteneală şi oboseală, ca şi căratul pietrelor, dar cel care a înţeles zădărnicia strădaniilor omeneşti ajunge să le dispreţuiască şi să le împrăştie, şi ce este mai nefolositor decât o grămadă de pietre împrăştiate de care se împiedică toţi? Este vreme de îmbrăţişare, părinte, pentru că omul din naştere se află în îmbrăţişarea păcatului şi a răului, dar cel care ajunge să cunoască zădărnicia acestuia încearcă să se smulgă şi să scape. Iar această despărţire din îmbrăţişarea păcatului se dă omului cu mare chin şi luptă sufletească – aceasta este vremea de război despre care vorbeşte Înţeleptul. În sfârşit, văzând Dumnezeu voia omului cea bună şi osteneala lui, caută spre el şi, dăruindu-i din belşug harul Său, face să se liniştească inima lui, aducând-o la odihna şi bucuria cea desăvârşită, iar aceasta este vremea de pace.
- Oare poate să ajungă omul la desăvârşita împăcare a simţurilor, încât să nu-l mai supere patimile şi nici dracii să nu mai aibă îndrăzneală asupra lui?
– Poate, cu mila lui Dumnezeu. Cu adevărat, părinte, pe când eram în pustie, în atâta război m-am aflat de la trup şi de la diavol, încât de multe ori am ajuns să mă cert cu Dumnezeu şi să-i zic că nu trebuia să mă cheme la această cale a călugăriei, de vreme ce ştia dinainte că nu sunt bun pentru ea, ci să mă fi lăsat să mă mântuiesc cum se mântuiesc şi alţi oameni în lume, având femeie legiuită şi crescând copii credincioşi. Şi atât de mult mă necăjeam, încât aproape de hulă mă aflam şi nu mai aveam nici o nădejde de izbăvire şi ziceam că îmi voi pierde sufletul şi voi merge la chinurile cele veşnice. Şi aceasta am înţeles, că de nu se va atinge Dumnezeu cu harul Său de sufletele noastre, nimeni nu poate să scape de focul patimilor, pentru că aceasta nu stă în puterea firii noastre căzute.
– Şi oare acum te-ai liniştit, părinte? – întrebă diaconul, dorind să audă din gura Bătrânului încredinţarea celor spuse de părintele Ioan.
– Părinte – zise, după o scurtă tăcere bătrânul Simeon–, îţi spun ţie lucrul acesta, pentru că te văd frământat. Prin mila lui Dumnezeu am ajuns să simt şi acest lucru asupra mea, că văzând Dumnezeu deznădejdea mea, m-a cercetat şi mi-a dat odihnă din partea acestei lupte, încât îmi simt trupul ca şi cum nu l-aş avea, nemaiputând să deosebesc oamenii în parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că patima aceasta s-a luat de la mine.
– Dar, oare, la aceasta ajungând, era nevoie să părăseşti vieţuirea ta şi să vii în mijlocul desfrânatelor şi măscăricilor, ca să te batjocoreşti ca unul care nu ar avea minte? Lucrul acesta nu-l înţelegeu, părinte Simeoane, şi, de voieşti, lămureşte-mă şi pe mine ce tâlc are această alegere a ta?
– E, părinte, nu prea mă încred eu în odihnă şi bucurie atâta timp cât sunt în trup şi câtă vreme nu s-a auzit sentinţa Judecătorului. Eu, părinte, după cum ţi-am zis, în toţi anii aceştia în mare război şi luptă m-am aflat, încât s-au obişnuitşi sufletul, şi trupul meu pururea să vegheze şi să aştepte lovituri şi bătăi de la duhurile necurate şi de la fire. Iar dacă m-am văzut eu în puţină odihnă, deşi de la Dumnezeu s-a făcut aceasta, m-am temut ca, din prea multa pace şi bucurie, să nu ajung cumva în moleşeală şi să nu se dezveţe inima mea de luptă şi să mă prăbuşesc la urmă de tot, căzând de pe vârful muntelui pe care m-a aşezat Dumnezeu.
- Dar oare n-ai zis că s-a luat de la tine orice luptă, părinte? Pentru ce să mai vegheze inima ta şi pentru ce să mai lupte? Nu înţeleg...
– Lupta slavei deşarte, pentru că aceasta este singura patimă care se hrăneşte din virtuţi şi, cu cât înaintează mai mult omul pe calea desăvârşirii, cu atât mai multe pricini are să fie ispitit de slava deşartă. Cu adevărat, pe când eram luptat de patimile trupului, nu avea mintea mea nici o pricină de înălţare, dar după ce m-am văzut ajuns la odihnă şi dacă a îngrădit Dumnezeu cu harul Său până şi răutatea diavolilor, ca să nu mai aibă îndrăzneală asupra mea, m-am temut ca nu cumva să se înalţe mintea mea, ştiind că şi alţii până la mine, la măsuri mai mari fiind, mândrindu-se, au căzut. Căci m-am gândit la îngerul cel ce a fost luminos oarecând, care în lumina dumnezeiască fiind şi de nici o patimă sau întinăciune trupească nefiind atins, pentru un singur gând de mândrie s-a prăbuşit în adâncuri. Atunci am hotărât să vin aici, ca, făcându-mă pe mine nebun, prin batjocorirea oamenilor, să se smerească puţin mintea mea şi aşa să petrec şi eu pururea veghetor. Şi cu adevărat aflu pricină de smerenie în toate acestea, căci, dacă dracii se tem de harul lui Dumnezeu şi nu îndrăznesc, oamenii nu se tem şi pururea se găseşte cineva care să mă batjocorească sau să mă bată, aducând prin aceasta mult bine sufletului meu.
– De ce este atât de rea slava deşartă, părinte?
– Pentru că nu are în sine adevăr.
– Ce înseamnă asta?
– Adică omul cuprins de slava deşartă trăieşte în închipuirile sale şi din pricina asta nu vede adevărul. Slava deşartă se bucură de sine şi nu are putere să se bucure de celălalt, de aceea ea este un păcat împotriva dragostei.
– Părinte, dar la ce te gândeşti când te bat ceilalţi? Oare nu te mânii?
– Cu adevărat, părinte, abia acum am început să înţeleg puţin din taina jertfei Mântuitorului pe Cruce, că nevinovat fiind, a primit să fie bătut şi scuipat, iar la urmă şi răstignit pentru noi. Iar durerea bătăilor îmi descoperă adâncimea dragostei dumnezeieşti. Iată la ce mă gândesc, părinte, şi crede-mă că nu am atunci pricină să mă mânii, ci, umilindu-mă, mă rog pentru mine şi pentru întreg neamul omenesc care atât de mult s-a îndepărtat de la dragoste.
– Dar oare nu te temi, părinte, că prin nebunia aceasta sminteşti pe unii şi vei da răspuns înaintea lui Dumnezeu pentru ei?
– O, părinte, dar ce alte nebunii fac eu decât cele pe care le fac şi ei? Dacă umblu uneori gol, oare nu se dezbracă ei de fiecare dată când săvârşesc păcatul? Oare nu goliciunea altora o poftesc? De ce, dar, se smintesc atunci când mă văd pe mine gol? Iar dacă vorbesc vorbe fără de socoteală, oare nu aşa vorbesc şi ei, spunând minciuni şi jurând strâmb unii împotriva altora? Şi, dacă mă prefac că mă năpustesc asupra unui cerşetor ca şi mine, oare nu sunt ei mânioşi şi duc războaie unii împotriva altora? Aceasta îţi spun, părinte, că nimic altceva nu fac eu decât ceea ce fac oamenii, şi de aceea mă port aşa, ca ei să se vadă în nebuniile mele ca într-o oglindă şi, cunoscând astfel cât de caraghioşi şi de vrednici de râs sunt, să se oprească din răutăţile lor. Văzând că se crapă de ziuă, părintele Simeon porni spre cetate, petrecându-şi oaspetele care îi adusese atât de multă bucurie. Îmbrăţişându-se de despărţire, Paladie l-a întrebat pe bătrânul Simeon:
– Părinte, cum trebuie să fie vieţuirea noastră?
– Aşa să trăieşti pe pământ, ca şi cum nu ai fi, dar la plecare să laşi un gol în urma ta.

SE ÎNTORC MORȚII ACASĂ carte scrisa Cornel Constantin Ciomâzgă, însemnat publicist al anilor '90.
Cartea are un continut literal amplu si complex, este o poveste cu invatatura crestina. Un fost tortionar comunist, intalneste dupa zeci de ani, cea mai opresata victima a lui si traiesc o experienta incredibila.
Timp de zece ani, scriitorul a stat ascuns prin sihastrii si locuri tainice, pentru ca in 2014 sa revina cu aceasta carte, cu subiect “imprumutat tot din realitate”, cum zice autorul, avand ca personaje principale un calau si victima sa.
In iunie 1991, Cornel Ciomazga a intalnit pe scarile rulante de la metrou, un cetatean care mergea usor, bombanind, in timp ce restul lumii se grabea. L-a intrebat de unde vine. “De la tantirim” – i-a raspuns cetateanul. Omul se innecase cu un os de peste, legistul a constatat decesul, fara sa i se faca necropsia. Mortul era doar in moarte clinica. Familia s-a ingrijit de toate randuielile si omul a ajuns la loc cu verdeata, intr-o cripta. Este povestiya experienta teribila din mormant, tevatura pentru a iesi din evidentele mortilor si a reintra in evidentele viilor. Dialogul celor doi a durat trei ani. Au vorbit despre moartea lui, dar mai cu seama despre viata. Omul fusese unul dintre cei mai aprigi tortionari ai regimului comunist. Dupa 23 de ani, Ciomazga scoate la lumina cartea “Se intorc mortii acasa”, si dezvaluie cum tortionarul ajunge sa se spovedeasca unui batran duhovnic care fusese candva, cu 36 de ani in urma, nici mai mult nici mai putin decat cea mai opresata victima a lui. In timpul spovedaniei, tortionarul nu-l recunoaste pe batran, dar acesta si-l reaminteste si, ca duhovnic, este nevoit sa-l asculte spovedind, printre alte orori, cum i-a ucis fratele, cum i-a violat sora si cum i-a intocmit lui insusi un fals dosar, in urma caruia avea sa capete 21 de ani de munca silnica.
Tortionarul traieste pana la urma, intr-un anume fel, experienta unei convertiri spectaculoase. Intelege intr-o buna zi ce inseamna iubirea, iertarea, sensibilitatea, bunatatea,... Isi schimba viata, se calugareste...
Omul care avusese o moarte clinică, si care se numea Petre, şi-a revenit in mormantunde, era întuneric beznă. A leşinat,a dormit, iar s-a trezit. A bătut cu pumnii în capac, a strigat, s-a zbătut, … în a douăzeci şi una zi, o femeie, tocmită să tămâieze criptele, l-a auzit. S-a speriat, dar a chemat groparii care l-au dezgropat. In faţa blocului, unde locuise, copiii, recunoscându-l, au tulit-o, strigând cu disperare: „Mortul, mortul!" El s-a gandit sa nu o sperie pe sotie si a sunat la vecinul si prietenul Florică. Ei bine, dar în loc să vină Florică la uşă, prin vizor a privit soţia lui, femeia a lesinat cand l-a vazut. Florică, a îngânat bâlbâit: „Vevere, vevezi-ţi de treabă şi pleapleacă de unde-ai vevenit...", si a chemat politia. Sotia lui Petre accepta să-i gătească, să-i spele, dar noaptea mergea să doarmă la unul din copii. Nu avea voie sa-si mai vada nepotii pentru ca sa nu-i sperie. Omul a înţeles că nu mai era de-acum acelaşi pentru nimeni. Era ostenit si singur, era foarte greu să fii stafie, sa-ti faci din nou actele care sa demostreze ca esti viu.
Mama lui Petre il lasa singur la 4-5 ani şi dispărea, uneori cu săptămânile. Miza pe faptul că în apropiere locuiau bunicii, dar nopţile erau de spaimă pentru copil. Uneori aducea barbatii acasa, bea si se destrabala cu copilul in aceiasi camera. Asa a crescut Petre in dezmăţ şi curvie. A avut o copilarie grea, nu avea carti, jucări. A facut şcoala de meserii, într-o clasă de forjori, si pana la urma a ajuns ofiţer de securitate. Cunostea Petre 3 limbi străine, istorie, geografie, economie, tehnici şi strategii militare, comunicaţii..., dar valorile crestinesti, nu. Cand era in moarte clinica, povesteste:"eu n-am văzut... tunele cu luminiţe, ...sau crânguri cu flori, nu, ... eu am căzut mai întâi într-o beznă ca smoala, în care m-am tot dus, însoţit de şuierături groaznice ca de la o mie de trenuri, căzând aşa… în negura aceea cumplită, cred că vreo două zile... Când m-am oprit, nu mai eram eu. Mă desluşeam ca un boţ de dureri. Îmi venea să plâng, dar nu puteam...Îi auzeam pe-ai mei de parcă ar fi fost acolo, lângă mine. Parcă. Fiindcă totuşi ne despărţea întunericul ca un zid... Mi s-a descoperit în toată noaptea aceea nesfârşită, undeva, o scară. O scară îngustă, cu treptele de piatră... Urcam, în orice caz, căutând să mă salvez din afundătură, dar scara aceea îmi sporea spaimele... Deodată o rază pâcloasă a mijit... De-a stânga şi de-a dreapta era hăul. Era o prăpastie neagră şi care nu era goală, ... Zăream acolo, ...nişte creaturi înfricoşătoare, ...De auzit se auzeau numai nişte plescăituri lipicioase şi o horcăială înfundată. ...În urma mea pe scară urcau nişte păianjeni gigantici... având capete de oameni..., mi-am zis, ăsta e iadul tău! ... Păianjenii aveau capetele foştilor mei subalterni şi colaboratori...Am căzut rostogolindu-mă câteva trepte, apoi m-am prăbuşit în tăuiala Gheenei... Erau nişte văicăreli,.. Nu se poate închipui... Am dat cu ochii de mama... I-am întrevăzut apoi şi pe toţi foştii mei şefi... anchetatori, torţionari… Scăpărau de durere şi gemeau. Am înţeles atunci cu adevărat ce este spaima, blestemul păcatului, al urgisirii şi al morţii. Nu mai aveam scăpare. Am simţit totuşi un îndemn aşa… ca un fior călduţ şi atunci am strigat: Doamne, scoate-mă de-aici... Afost pentru prima dată când am simţit să strig la Dumnezeu."
Cand a scapat de acolo avea sentimentul de bine şi de bucurie cu toate ca era inca in sicriu, dar era viu. A inteles ca, moartea necredincioşilor găsiţi în păcate este aspra.
Petre credea ca toate problemele i se trage de la un preot, Dionisie, care era fratele unui profesor mistic care-i punea pe studenţi să se ducă la biserică, să fie credincioşi. Petre si altii ca el voiau sa demonstreze că era legionar, dar nu aveau probe. Petre s-a gandit ca singura cale ca sa-l bage in puscarie pe profesor era popa si i-a spus sa marturiseasca ca fratele lui este legionar. Preotul l-a dat afara din casa pe Petre, spinandu-i pe nume si ca il astepta la spovedanie. Petre, infuria, a doua zi a asteptat-o pe sora la preot, care era educatoare si a violato intr-un lan de floarea-soarelui. Avea vreo treizeci de ani sora popii. Umbla îmbrăcată şi îmbrobodită ca o măicuţă. Şi mai era şi fată mare. L-a urmarit mult pe preot ca sa-l prinda cu ceva, dar il vedea cum aprindea lumânările şi se ruga, facea mătănii. Pana la urma acestuit preot i-a facut dosar fals pentru care a fost condamnat la douăzeci şi cinci de ani „muncă silnică, i-a ucis fratele, i-a violat sora.
Dupa multi ani, si dupa moartea clinica, Petre l-a intalnit la manastire pe Părintele Filip, un preot care cunoscuse lumina dragostei. Bătrânul se arăta ca un monah desăvârşit. Chilia părintelui Filip este undeva mai departe de „cetatea” monastirii. Sub umărul unei coline. În anul al cincilea de medicină, la 25 de ani, a hotărât să se retraga în monahism. Petre il asculta pe părintele şi de fiecare dată vedeam cum duhul lui relaţiona cu Duhul în Lumină. Părintele a trăit ani cumpliţi, de aspră prigoană. A fost arestat şi anchetat, în condiţii de coşmar, de mai multe ori, apoi a fost eliberat din lipsă de probe. Ultima arestare a părintelui a avut loc în aprilie 1948. În Vinerea Mare. Înainte de Prohod. A fost ridicat chiar din faţa bisericii, transportat la închisoarea Jilava, obligat să asiste în noaptea aceea la execuţia fratelui său, apoi torturat cu bestialitate şi sadism patruzeci de zile şi, în sfârşit, condamnat la douăzeci şi cinci de ani „muncă silnică. Majoritatea celor care au supravieţuit temniţelor comuniste, L-au aflat pe Hristos în suferinţă şi s-au întărit apoi trăind în rugăciune. Parintele Filip ajunsese să nu se mai mânie, ii iubea pe vrajmasi, pe dusmani.
Porunca de a-i iubi pe vrăjmaşii noştri, dată de însuşi Hristos Dumnezeu, răsună cu putere din învăţăturile Părinţilor. Această iubire înseamnă nu doar să-i înduri, să le suporţi supărările pricinuite, ci să le înduri pe toate acestea cu bucurie, pentru Domnul. Şi să-l mulţămim Domnului pentru ele, ca pentru un mare folos întru sporirea duhovnicească. Petre il asculta pe parinte si se gandea la pacatele lui si cum ar fi putut fi iertat sau iubit de cei care au suferit din cauza lui. Preotul ii spunea despre espre spovedanie şi despre pocăinţă, ii spunea ca, niiciun păcat de pe pământ nu este de neiertat pentru om şi pentru Dumnezeul iubirii. Lacrimile sufletului curăţesc inima, mintea, trupul. Petre s-a aplecat sfios şi i-a sărutat mâna, iar părintele l-a sărutat pe creştet şi l-a binecuvântat. Părea o relaţie duhovnicească demult înfiripată. Au intrat în odaia spovedaniei şi îmi era limpede că nu va mai ieşi niciunul aşa cum a intrat. Şase ore şi douăzeci de minute a durat spovedania. Pare istovit, dar voios. Nu l-a recunoscut pe parinte, dar parintele stia cine este el. Putere multă pogorâse Dumnezeu în fiinţa parintelui, răbdare mare şi iubire sfântă îi dăduse să poată mai întâi să ajungă ziua aceasta, să trăiască o astfel de întâmplare, apoi să îndure ca martor înaintea Domnului, ca duhovnic, să-l audă recunoscând că i-a ucis fratele, i-a violat sora şi că a pus la cale anume ca în noaptea execuţiei părintele să fie de faţă, bătut, schingiuit, umilit. Petre a mai ramas la manastire, primise ca îndeletnicire să-l ajute pe un părinte la iazuri, la păsări şi la stupi. Avea mult de lucru, dar rigoarea activităţilor şi buna înţelegere cu părintele Marc îl făceau să se simtă util şi odihnit sufleteşte. Părintele Marc avea treizeci de ani. Era nepotul Părintelui Filip, după soră, venit în monastire de la trei ani. La început voia să rămână în monastire si să înveţe ce este lepădarea de lume. Parintele Marc ii spunea ca trebuie sa construiasca o temelie bună pe pietrele sincerităţii, ale simplităţii şi ale smereniei. Tot răul, toată boala şi patima se întâmplă prin îmbolnăvirea celor trei puteri fundamentale ale sufletului: Raţiunea, Pofta şi Mânia! Tămăduirea puterii raţionale începe prin chibzuinţă, a celei poftitoare prin virtutea cumpătării şi înfrânării, iar a celei mânioase prin virtutea bărbăţiei. Legea dumnezeiască este: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele. Loviturile primite de la oameni, adică de la Cel Rău prin ei, să le socotim ispite pe care trebuie să le îndurăm şi cu care trebuie să ne luptăm. Dumnezeu a îngăduit să fim ispitiţi din pricina patimilor noastre.
Intr-o zi, Petre s-a dus la chilia Părintelui Filip şi i-a spus: "Gata, Părinte, s-a închis comedia. Am vrut să mă fac sfânt, dar nu mi-a ieşit...." si a plecat din manastire. S-a intors la viata usoara, a intrat intr-un bordel ca sa caute o femeie cu care sa se distreze, dar a fost recunoscu de stapanul casei, care a fost închis la Jilava cu un dosar gros şi greu, si a fost chinuit de ofiterul Petre. Chiar daca trecusera 36 de ani de atunci, nu l-a răbdat ranchiuna să treacă peste ceea ce se întâmplase si a chemat oamenii lui. Petre a fost supus la violeze şi perversiuni repugnante asa cum facuse si el cu celalalt. Petre a ajuns la spital in conditii jalnice. A vazut a doua oară iadul. Peste treizeci de tăieturi îi fuseseră cusute. Altele fuseseră prinse în copci. Avea vânătăi peste tot şi suferise şi o intervenţie chirurgicală la anus. Medicii îl asiguraseră totuşi că nimic grav nu descoperiseră şi că în câteva zile ar fi putut părăsi spitalul.
Peste patru zile Părintele Marc a venit cu o adresă din partea manastirii, care certifica ca au atestat de la Ministerul Sănătăţii, si certifica faptul că are personal calificat şi specialişti, astfel încât să-l poată prelua pe Petre în condiţii de siguranţă. A ajuns Petre la schit, a fost intampinat de preoti si maicute cu calificati si ca medici. A fost rânduit într-o rezervă cu un pat. In fiecare zi era ingrijit de personalul medical din manastire. Petre i-a povestit Părintelui Filip toată schimonositura trăită în camera de bordel. Si Părintele Marc il vizita, ii citea rugaciuni, vorbea cu el. Iertarea şterge pentru totdeauna orice pomenire a răului şi duşmănia faţă de cel ce ne-a rănit. A fost indrumat sa se roage pentru cei care l-au facut sa sufere, sa-i iubeasca si sa le multumeasca. Mult s-a gândit Petre la discuţia cu Marc. Există oameni care nu numai că nu se supără pe cei care le produc necazuri, suferinţe şi rele, ci, mai mult îi socotesc binefăcători. Intro zi, Maica Harina a intrat să-i verifice tensiunea. Petre a observat pe mâna dreaptă a Maicii o cicatrice. Ochii, aluniţa, semnul de pe mână ii aminteau de cineva. L-a intrebat pe parintele Marc cine este Maica Harina si a aflat ca este sora Părintelui Filip. Era in manastire de la înfiinţarea schitului, adică de treizeci şi patru de ani. Atunci a aflat ca, părintele Filip a fost întemniţat la Canal, iar Maica avea un copil de trei ani cand a ajuns in manastire să-şi cresca pruncul. A facut si medicina, a fost si stareta. Petre se întinse în pat alb ca frişca, tremurând din toate încheieturile, intuise retrospectiva. Sentimente de ruşine, spaimă şi desperaţie îl asediau neîndurătoare. O aşa tulburare, o angoasă ca aceasta nu mai cunoscuse. Maica doctor Harina era sora parintelui Dionisie, acum Filip, i-a smuls barba cu patentul, lasandu-l mai mult mort să asiste la execuţia fratelui său… Apoi brusc, toată admoniţiunea anxioasă s-a stins sub un val negru şi rece. Apoi, a lesinat. Iar copilul maicii Harina era parintele Marc, care i-a povestit totul. Ecocardiografia pe care i-o făcuse Maica Harina lui Petre, relevase un infarct miocardic. Nu erau consecinţe grave. Petre zicea:„A fost nevoie să mor, pentru ca să mă rup de viaţa mea şi de lumea în care trăiam. De fapt, mai bine zis, odată întors din mormânt, lumea s-a rupt de mine, căci eu, aşa cum se zice, nici mort nu m-aş fi lăsat de ea. Încep să înţeleg tot mai bine că are Dumnezeu într-adevăr un plan cu fiecare...Pe câţi i-am înfundat eu în viaţa mea, lipsindu-i de lumina asta a soarelui...Eu l-am urât pe Părintele Filip, fără să-mi fi făcut niciun rău, şi l-am trimis la moarte, iar el m-a primit ca pe un prieten şi, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, i-am simţit iubirea sinceră şi încurajarea..."
Petre a ramas in manastire, a avut multe de invatat. Parintele Marc a devenit staretul manastirii. Iazurile s-au înmulţit, atelierul de tâmplărie a devenit o mică fabrică de mobilier de artă, mierea merge pe piata interna si la export,... Petre era mereu lângă el Părintele Filip pe care il lasau puterile. Petre a fost calugarit si nasul sau de botez a fost parintele Filip. A fost si Mitropolitul prezent la calugaria lui. Parintele Filip plangea de bucurie. Apoi, a venit vreme ca parintele Filip sa fie chemat la Domnul in timp ce Petre era langa el si ii citea Canonul de Rugăciune către Puterile Cereşti şi către toţi Sfinţii. Petre gemea în afunzimile fiinţei şi îngâna vorbe răzleţe. Tot el a asezat pe mormant florile şi coroanele multe. Şedea în genunchi, sprijinit de cruce, repetând: „Tot ce-a fost de zis s-a zis… tot ce-a fost de făcut s-a făcut”. Cititi in pdf: SE ÎNTORC MORŢII ACASĂ, de Cornel Constantin Ciomâzgă

„Viața duhovnicească ortodoxă după Sfântul Siluan Athonitul” prezinta invatatura Sfantului Siluan Athonitul, un sfant care este un reper pentru contemporaneitate, fiind o legatura directa intre sfintii asceti din vechime si epoca moderna. Sf. Siluan intruchipeaza inaltimile vietii duhovnicesti ale Ortodoxiei pe care le-a trait in Muntele Athos, in secolul XX. Se acorda o atentie deosebita invataturii sale despre dobandirea harului Sfantului Duh, razboiul duhovnicesc, semnificatia suferintei, smerenia, iubirea pentru intreaga lume si rugaciunea pentru mantuirea intregii zidiri. Pentru o lume care se ineaca in depresie si deznadejde, Sfantul Siluan aduce un limpede mesaj al nadejdii. El accentueaza importanta iubirii vrajmasilor, doar asa se ajunge la iubirea fata de Dumnezeu si la cunoasterea adevarata. Acorda atentie deosebita rugaciunii pentru mantuirea intregii omeniri, inluzand necredinciosii si vrajmasii Bisericii. Scopul vietii in Hristos: indumnezeirea omului. Mantuirea omului este dobandirea Harului Sfant, iar iertarea pacatelor este doar inceputul. Din pacate, cand nevoia spirituala nu se poate satisface prin mijloace conventionale, atunci implinirea ei este cautata in alta parte, si multi cred ca este perfect normal. Cand in sufletul omului este un gol, omul se poate orienta spre ceva gresit (ritualuri neopăgâne, chiar practici satanice si oculte), de aceea omul are nevoie de Parintii Bisericii care ofera indrumari cu privire la cladirea vietii pe Hristos. Chiar si sf. Siluan, in tinerete, a fost pasionat de muzica, a socializat cu sexul opus, a baut (in special votca). A cazut in pacat, dat s-a pocait pentru caderea sa. Scrierile sale arata ca urcusul duhovnicesc nu tine de studii academice, teologice. A scris ganduri insuflate de Dumnezeu dupa indelungata rugaciune. Limba Duhului Sfant este cea a iubirii. Omul moderne crede ca poate renunta la poruncile Domnului. Cand omul se desparte de Dumnezeu, isi pierde sfintenia, nu intelege scopul fundamental al existentei sale. Nu practica ascetica in sine (rugaciune, post,...), atrage harul Sf. Duh → telul este biruirea vointei egoste prin pocainta si osandire de sine. Rolul nevoientei este curatirea de patimi si stapanirea impulsurilor patimase. Prin dobandirea virtutilor se ajunge la dragoste, rugaciune, pazirea poruncilor (renuntand la increderea in propriile puteri), la unirea cu Hristos. Harul lui Dumnezeu si vointa libera a omului trebuie sa fie in legatura armoniasa. Harul sa patrunda in mintea, in sufletul si in gandurile omului. Harul se pierde din cauza pacatelor si poate fi o incercare a sufletului pentru ca, poate duce la un dor mai puternic de Dumnezeu. Pentru o creste duhovniceasca, trebuiesc indurate suferintele, necazurile, greutatile. Chiar si gandurile si inchipuirile il fac pe om sa pacatuiasca. Nu se poate controla aducerea aminte, dar avem puterea de a nu zabovi pe amintiri. Lasand gandurile negre sa creasca, mergem spre pacat. Trezvia este o practica launtrica de atentie a gandurilor.
Este foarte importanta Rugaciunea lui Iisus, chemarea numelui sau este o arma puternica impotriva vrajmasului. Rugaciunea trebuie facuta cu evlavie si frica de D-zeu. Sufletul trebuie sa aiba ganduri bune si roditoare. Gandurile tulburatoare il poate asalta pe cel care progreseaza in rugaciune, dar trebuie dusa lupta pentru a nu fi distrusa pacea launtrica.
Mandria este prima cauza a caderii, iar discernamantul este una dintre cele mai inalate virtuti duhovnicesti. Fara sf. spovedanie si binecuvantarile ascultarii de parintele duhovnicesc, nu sunt sanse de a scapa de inselare. Smerenie este cel mai mare dar pe care-l poate cauta omul, fara ea nu exista odihna in lupta impotriva gandurilor. Lipsa smerenie este izvor de suferinta sufleteasca. Pacatul omului si despartirea de D-zeu, au dus la boala, suferinta si moarte. Dumnezeu ingaduie suferinta si luptele duhovnicesti pentru ca ele aduc virtuti, sunt semne ale iubirii lui D-zeu, ofera posibilitatea urcusului duhovnicesc. Pentru a birui mandria si iubirea de sine, omul trebuie sa se invinovateasca pentru nedreptatile impotriva lui D-zeu si a semenilor, trebuie sa se vada mai pacatos decat ceilalti si sa-si tina mereu mintea in iad. O trezvire duhovniceasca nu-i permite credinciosului sa-l mai intristeze pe Dumnezeu in niciun fel. Dragostea pentru D-zeu, pentru aproapele, pentru vrajmasi, implica multa durere, suferinta, impreuna-implicare. Sf. Siluan staruie asupra rolului important al rugaciuniii pentru ceilalti, pentru mantuirea intregii omeniri. Sf. Siluan a fost un om simplu cu un mesaj simplu: "Eu doresc a ma ruga pentru toti ca pentru sine."

PARINTELE ARSENIE BOCA - MARTURIA MEA prezintă mărturia preotului Petru Vamvulescu despre viața și învățăturile părintelui Arsenie Boca. Părintele Arsenie zicea: "Ma, eu nu am pretentie sa ma inteleaga cei mai multi. Caci fiecaruia ni s-a daruit Duh Sfant cat ne-a randuit Hristos. Insa, cum zice sfantul apostol Pavel, in masura in care am suferit Cruce, pentru numele Lui, asa vom fi si rasplatiti de Dumnezeu." De aceea, Părintele Arsenie multumea lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru fiecare spin al Crucii. Si mai zicea ceva: "Pe mine, pentru jertfa Brancovenilor, m-a semanat Dumnezeu la voi." Parintele Petru Vamvulescu ramane unul dintre ucenicii de taina ai Parintelui Arsenie ce se simte dator, alaturi de sutele de oameni, sa marturiseasca lucrarea ziditoare a marelui parinte din sufletul sau. Autorul cartii a fost tamaduit de parinte cand s-a taiat la mana si la picior. Destainuirea sa despre Parintele Arsenie, se alatura celei a parintelui Pantelimon aparuta la Editura Cristimpuri, aratand darurile revarsate peste ei de Sfantul Ardealului, dar si modul de a transmite toate aceste lucruri.
Parintele Arsenie, dupa liceu, dorea sa mearga la aviatie. S-a mahnit mult, a plans pentru ca nu avea bani pentru scoala. Rugandu-se inaintea icoanei Maicii Domnului, a auzit un glas din cer: "Nu mai plange, te voi inalta eu cu mult mai mult decat avioanele." Parintele Arsenie ne invata ca mai repede se indreapta oamenii la spovedanie, decat prin predica. La avut duhovnic pe parintele Serafim de Sarov. Sunt trei dusmani ai omului: trupul, lumea si diavolul, si spune ca, ne putem salva prin rugaciune, iertare, indelungata rabdare, izvavindu-ne nestiinta si lenea. Trupul, sufletul si duhul nostru sa le pazim cat mai curate, ca sa ne impartasim, fara de osanda, cu Hristos, zadarnicind astfel, lucrarea gandurilor rele. Pe o doamna din Sibiu a scos-o din deznadejde cumplita dupa moartea singurei fiice, fecioara curata, absolventa a facultatii de medicina, care a murit asfixiata de gaz in baie. Parintele a facut-o pe aceasta mama, sa vada in chip minunat, locul in care a asezat-o Dumnezeu pe fiica ei, iar mama a multumit cu lacrimi. Un tanar de 19 ani a avut un accident mortal. Parintele Arsenie a descoperit ca preotul s-a rugat pentru el ca sa invie si i-a spus ca, Dumnezeu il putea invia, dar ajungea betiv. Sculptorul Gheorghe a marturisit cum sotia sa, bolnava de cancer in ultima faza, a fost vindecata de parintele Arsenie. Se spunea despre parintele ca: "Este de pe pamant, dar are Cerul in el". Nu vindeca pe toata lumea, unei fete de 12 ani, bolnava de poliomielita, parintele i-a spus ca este crucea ei pe viata. Unei mame cu un fiu neascultator i-a spus sa scoata diavolul (televizorul) din casa. Despre fumat spunea ca ataca nu numai sanatatea, ci si mintea si credinta omului. Chiar si dupa moartea parintelui, multi au primit alinare si vindecare. In 2010, un tanar de 17 ani s-a vindecat la mormantul parintelui Arsenie. Pe Maria din Targu-Mures a gasit-o un preot, stand de 3 zile namancata, in noaptea de 27 - 28 noiembrie 1997, langa mormantul parintelui, pentru ca nu a vrut ca doctorul sa-i taie piciorul cangrenat. Dimineata, la sf. Liturghie, s-a impartasit si s-a vindecat. Pe un crestin Toma, parintele Arsenie l-a vindecat de picioare, dar pe fata lui de 18 ani, n-a vindecat-o. Maica Marina a fost vindecata la 28 de ani de problemele pe care le avea la picioare, doctorii nu ii mai dadeau nici 3 luni de viata, iar parintele a tamaduit-o si ea a povestit minunea peste tot. Poeta Maria Gabor din Fagaras, a scris poezii la mormantul parintelui, dand marturie in versuri despre sfintenia parintelui. A botezat un copil de 9 luni, Eugen, aflat pe moarte si dupa botez copilul s-a facut sanatos. Parintele a prorocit moartea unor persoane, cauza si ziua mortii. El, stiind ca unii il numesc proroc, spunea ca, cunoaste un pic de psihologie, un pic de medicina si un pic de teologie. A inteles ca nu sunt respectate valorile si a vrut sa arda cartea sa "Cararea Imparatiei", scrisa sa-i lumineze pe viitorii preoti.
I-a spus maicii Pahomia ca, in chilia sa din Sfantul Munte, i s-a aratat Preacurata, imbracata in negru, stralucind de har, asigurandu-l ca-l va urma in Gradina ei din Romania, aratandu-i Muntii Fagarasului. Parintele Arsenie Boca a urcat toata scara desarvarsirii aratata de sf. Ioan Scărarul. Spunea ca a aparut comunismul pentru ca au alunecat crestinii spre bogatii, placeri si spre slava desarta si le-a slabit credinta in inviere. Stiind ca va pleca din lume, si-a lasat barba mai lunga. Cand a murit parintele, o maica a spus ca a fost si otravit, nu numai iradiat. Spre sfarsitul lumii, zicea Parintele Arsenie, vor fi asa de putini cei care se mantuiesc, ca vor putea incapea sub un copac, pentru ca "pier dreptii de pe pamant". Indemna sa invatam Fericirile, sa citim sfintele Evanghelii, rugaciunea sf. Efrem Sirul si Imnul dragostei din Epistola catre Corinteni a Sf. Ap. Pavel, ca sa devenim si noi lumina a lumii. Cand ne rugam singuri, sa o facem in liniste. Zicea sa nu pierdem timpul cu orice carte sau cu orice om care indruga desartaciuni. Da de inteles ca bolilele de nevi, cele psihice, depresiile, sunt de la cel rau. Parintelui Arsenie Boca nu i-a fost ingaduit timp de 30 de ani sa imbrace haina preotiei, nu a fost lasat nici sa slujeasca ultima Liturghie cand simtea ca va pleca sa slujeasca in ceruri. Dupa moarte, i s-a recunoscut nevinovatia si a fost reabilitat si inaltat la treapta de protosinghel, iar acum este in randul sfintilor. Despre sfintele icoane de la Prislop, spunea parintele ca, va iesi foc din ele cand vor vrea sa le dea jos cu necredinta. Ni l-a trimis Dumnezeu pe parintele Arsenie ca sa nu ne pierdem Credinta si Neamul si sa inviem prin Hristos si Maica Domnului.

TALITA KUMI. ÎNVIIND PE DRUMUL DAMASCULUI - Monica Fermo (Maica Ecaterina)
Cartea este un veritabil Jurnal al învierii sufletești. Monica F., fosta actrita, actualmente vietuitoare intru Hristos la Ierusalim, pune accent pe dinamica fascinanta a spiritului. De pe scena teatrului si dupa desfatarile acestei lumi, ajunge la Botez, si porneste urcusul anevoios care duce de la pacat la virtute. Învierea sufletului omenesc din moartea păcatului, prin harul lui Hristos, se săvârșește odată cu răscumpărarea omului din robia celui rau.
Nu este usor a fugi de spectrul minciunii in care se poposeste multi ani si nici lupta cu propriile patimi nu este deloc usoara. Credinta in Hristos arata omului ca unele lucruri nu au nicio importanta. Omul are nevoie de foarte putin ca sa fie fericit. Iubirea este taina și darul lui Dumnezeu. La slujbe, in fata icoanelor sau in prezenta sfintelor moaste, pot ca lacrimile sa izvorasca din inima, este o bucurie sfanta si este minunat cand il simti pe Dumnezeu aproape.
Uneori sunt intamplari care ne marcheaza. Intr-o zi, protagonista a luat o carte la intamplare, a citit de Sfântul Mucenic Anichit fara sa stie cine este si a aflat ca era sarbatorit chiar in acea zi, 12 august. In carte se povesteste si de o studenta care, in manastirea Cernica, i-a spus parintelui Argatu ca nu exista ingeri si nici draci, insa cand s-a dus acasa a vazut in fotoliu o aratare, a inteles ca s-a inselat si s-a intors degraba la manastire cu dorinta de a deveni calugarita. Se povesteste si cum, cu ajutorul parintelui Argatu, s-a vindecat o doamna doctor de la spitalul Elias, avea o boala fara nicio sansa de vindecare din punct de vedere medical. O intamplare poate schimba viata omului. Suntem liberi sa facem ce vrem, toate ne sunt ingaduite, dat nu toate ne sunt de folos. Protagonista, cand a inteles sensul chemarii inalte, a renuntat la teatru pentru a lucra la biserica. A inceput sa citeasca Bibila, Filocalia,... S-a concentrat mult pe fiecare pacat explicat de sf. Antonie cel Mare. In fiecare zi cerceta cate un pacat pentru o buna introspectie sufleteasca. Pe 26 octombrie 1988, de sf. Dimitrie, Izvoratorul de mir, protagonista a fost de fata cand, la sfarsitul praznicului, la 12 noaptea, cand s-au terminat inchinatorii la moastele sfantului, racla nu a mai putut fi miscata pentru a fi reasezata din nou in biserica. A fost nevoie de episcop, preoti, diaconi, a fost nevoie de rugaciuni, de cantari cu cadelnita, si pana la urma racla a fost repusa in biserica.
Omul nu trebuie sa uite de Dumnezeu, pentru ca altfel, nu-şi găseşte sensul, nu-şi descoperă valoarea, nu-şi înţelege rostul.

✞ SFATURI ORTODOXE

Sfântul cuvios Porfirie cel nou: "Când esti bolnav, să te rogi la Dumnezeu să-ti ierte păcatele, dar fii atent, să nu spui: „Doamne, iartă-mi păcatele”, iar mintea să-ti fie alipită de boala ta trupească. Tu când te rogi, să uiti de boala trupeasca, s-o accepti ca pe un canon, ca pe o mustrare, pentru iertarea păcatelor tale. Iar Dumnezeu, fiindca Îl rogi cu durere, îti va ierta păcatele si te va face bine si la trup"

Sfântul Clement Alexandrinul: "Cea mai mare dintre învăţături este să te cunoşti pe tine însuți. Dacă cineva se cunoaşte pe sine, îl va cunoște și pe Dumnezeu."

Sfântul Ioan Gură de Aur: "Nimic nu uneşte viața noastră atât de strâns și de puternic ca dragostea dintre bărbat și femeie."

Sfântul Vasile cel Mare: "Am căzut prin păcat, dar ne ridicăm prin căință."

Sfântul Maxim Mărturisitorul: "Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, păzeste poruncile; cel ce păzeste poruncile se luminează; cel luminat se împărtăseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc."

Pe site-ul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei găsiți: monografia, structura cu parohiile si preotii din Italia, informatii, comunicate, anunturi, opinii ortodoxe, relatări, stiri, publicatii, galeria cu fotografii din bisericiile ortodoxe de pe teritoriul italian, slujbe, rugăciuni, pastorale, merinde pentru suflet si evenimente viitoare

Misiune Ortodoxă în diaspora (30/10/2018) - Trinitas TV - Interviu cu Preasfințitul Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei:

Monsignor Siluan - vescovo della Diocesi Ortodossa Romena d’Italia – una diocesi molto grande, sono più di 1200000 fedeli, 230 parrocchie (6 maggio 2017). - Mons. Siluan ospite di Monica Mondo:

 I fedeli devono essere cresciuti come i bambini, in uno spirito di libertà, ma insegnando a loro i principi della libertà che coincidono con i principi dell'amore. L'amore - libertà vanno insieme...
 Transilvania ha avuto uno storia particolare che si è rintracciata per più di 6 secoli con l'imperio austro-ungarico. Ha ottenuto l'indipendenza nel 1918. Lo spirito rumeno autoctono si è rintracciato con una cultura, con una disciplina che è venuta piuttosto sulla parte sassone, sulla parte non germanica, non latina della nostra identità...
 Autocefalia della chiesa rumena - 1885. Primo patriarca - 1925. La chiesa ortodossa rumena non è mai stata dipendente dal patriarcato di Mosca, è stata dipendente sempre dal patriarcato di Costantinopoli...
 La Romania tra 1918-1938 ha avuto 20 anni per respirare - è stato il primo paese che ha raffinato il petrolio (americani sono venuti in Romania per imparare il raffinamento del petrolio). E' stata la prima esportatrice di grano in Europa e quasi la prima nel mondo...
 Il livello di indifferenza è abbastanza importante, pur avendo la possibilità di conoscere tutto quello che succede nel mondo. Il livello di indifferenza nella vita cittadina, in particolare, è alto, è molto alto. La secolarizzazione della nostra mentalità ... è abbastanza inquietante ... Il rapporto con le chiese ortodosse - noi impariamo a dialogare ma non è sempre semplice di farlo soprattutto con quello che viene dall'imperio sovietico che ci ha schiacciato in una maniera terribile, dall'altra parte Costantinopoli che vuole una supremazia ... non è semplice, ma stiamo dialogando. ... Con la chiesa cattolica, in Transilvania, in ultimi ani, non è stato facile perché la storia della Transilvania è stata complicata attraverso i secoli tramite l'imperio austro-ungarico che fa provato di convertire ortodossi alla fede dell'imperatore o della imperatrice ogni volta ... arrivando, nel 1756- 59 a distruggere, con i canoni dell'esercito imperiale, avendo capo il generale Buccow, più di 200 chiese, monasteri soprattutto perché erano considerati resistenti di fronte al proselitismo...
 La disunione tra cristiani è una tragedia per umanità che si vive non solo da oggi, non solo da 1054 quando Costantinopoli e Roma si sono anatematizzati, si sono scomunicati a vicenda, ma credo che dopo il momento i qui le persecuzioni si sono fermate, i cristiani non avendo più un contesto difficile si sono trovati bene con una vita comoda, a vivere tranquilli. Questa comodità ha portato alla superficialità nella vita, nel vivere, e poi, piano-piano, anche nel conoscere la fede, nell'assumere la fede. Una risposta a questo è stato il fenomeno del monachesimo che vive fino a oggi come una risposta a questa facilità, di dire noi vogliamo vivere il massimalismo della fede, quindi, l'unità credo personalmente, verrebbe di una maniera molto più organica pur mantenendo le diverse identità approfondendo ognuno il suo proprio tesoro spirituale e teologico, viverlo e testimoniare, essendo non parlando a vanvera.
 Noi ortodossi ... non direi che abbiamo qualcosa da insegnare ma abbiamo il dovere di testimoniare di un tesoro che portiamo in vasi di argilla, con indifferenza a volte, ignoranza. Abbiamo la responsabilità di testimoniare di un tesoro che risale e si sintetizzerebbe nelle parole che San Giovanni Apostolo all'inizio della sua prima lettera Cattolica si chiama, quindi a tutta la chiesa: „quello che abbiamo visto con i nostri occhi e abbiamo sentito con le nostre orecchie e le nostre mani hanno toccato, è quello che noi vi annunciamo.” Questo intero che tocca il vedere, il udire e il toccare, rappresenta un fondamento straordinario da mantenere è da tenere in vista quando si tratta della testimonianza cristiana.
 C'è un'unità che si inter-condiziona tra il vedere e l'espressione visuale della fede, quindi icona, affreschi, architettura. La dimensione auditiva che vuol dire parola, ma vuol dire canto,vuol dire espressione, tutto quello che tocca l’udito, l'espressione empirica della fede e anche tutti gli altri sensi, anche l'incenso nella chiesa che tra che si dà un riferimento, ricevi un criterio della bellezza, il gusto della bellezza ...
 Quelli che portano l’onore di avere la Tiara o la Mitra sopra la testa sanno che dentro ci sono le spine e quindi piangono per loro stessi, piangono e compatiscono, siamo chiamati a compatire per la sofferenza del mondo non dei Cristiani ortodossi romeni in Italia, del mondo – anche San Silvano insegna questo, ma Cristo lo insegna.
 San Silvano dice: il monaco, anche di più il vescovo cristiano, in generale, dovrebbe piangere per il fatto che tanta gente in questo mondo non conosce l'amore e la Misericordia del Dio Creatore di questo mondo e passa la vita in solitudine, in disperazione a volte, perché non conosce quanto grande è l'amore e la Misericordia di Dio. E tanta gente soffre per questo e tanta gente diventa cattiva per questo. Non ci sono persone buone e cattive. Ci sono quelli che conoscono Dio e sono conquistati da questo Dio umile, amante, compassionevole e sono quelli che non lo conoscono e perché non lo conoscono diventano duri, cattivi anche crudeli in quello che fanno.
 La mia scelta per andare in facoltà di teologia non è stata per la teologia, è stata per la musica, per l'armonia della musica religiosa. Armonia che conoscevo da piccolo, le mie sorelle cantavano di natalizi ... I miei genitori cantavano molto bene tutti e due, tutti cantavamo mentre ero in un liceo di matematica e fisica ... mia sorella mi bastona va con la fisica, il mio cognato con la matematica, ho detto basta, la musica mi ha toccato il cuore, la musica ecclesiastica. Ho iniziato a cantare nella Corale del nostro paesino Corale polifonica con donne e uomini che non hanno mai visto una nota, che hanno imparato a orecchio e questo mi ha toccato il cuore. Queste armonie ecclesiastiche, ho ascoltato tanta altra musica, ho amato la musica popolare tradizionale. Mio papà mi attira l'attenzione, ascolta questo violino come canta, com'è bello, ascolta gli uccelli, i grilli la sera. Adesso in via Ardeatina abbiamo un parco immenso con tanti tanti uccelli che cantano dei versi straordinari, anche di rosignoli che iniziano a cantare ogni Venerdì Santo ogni anno, non sto scherzando. Ogni venerdì santo di ogni anno iniziano cantare fino dopo la settimana della Pasqua, cantano in questo giardino incredibilmente...

Conferința "Tânărul în cetate" - Adrian Papahagi - Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj:

INTERVIU EXCLUSIV / Episcopului Siluan al Italiei: «Lumea își imaginează că preoții duc o viață opulentă» Cititi

Demonstraţia lui Einstein despre Dumnezeu şi stiinţă. Într-o lume plină de probleme, îmbibată de materialism, a existat un mare om de ştiinţă care a lăsat prejudecăţile deoparte, el a remarcat faptul că religia şi ştiinţa nu se exclud, ci se completează. Clicati aici si cititi dialogul dintre Albert Einstein si profesorul său de filozofie (anul 1921)

LEACURILE BIBLICE Video

Duminică, 25 noiembrie 2018 - Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului Românesc a fost oficiată de:
† Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă și Patriarh Ecumenic
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
† Hrisostom, Mitropolit de Patra
Slujba de sfințire a Altarului Catedralei Naționale Video
Sfințirea Catedralei Naționale în Anul Centenar Foto

Album - Lăcaşuri de închinare ortodoxe (clicati pe colturile din dreapta pentru PC, iar pentru dispozitive mobile care nu suporta plug-in Adobe Flash Player clicati aici alunecând cu degetul din partea dreapta în stânga pentru a vedea toate fotografiile)

Pelerinaje în Tara Sfântă, Rusia si Ucraina Video

sus pe pag.

Web Designer Elena Veghes